Competence conflict resolved: Labor dispute against judicial court defendants assigned to tribunal in adjacent appellate circuit under special jurisdiction rules.

Şedinţa publică din data de 23 septembrie 2025

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 9 iulie 2024 pe rolul Tribunalului Dâmboviţa, secţia I civilă, sub număr de dosar x/2024, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T. şi U., reprezentaţi convenţional de avocat V., în contradictoriu cu pârâţii CURTEA DE APEL BRAŞOV şi TRIBUNALUL COVASNA, au solicitat instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună obligarea pârâţilor la:

1) majorarea cu 5% a cuantumului brut al salariilor de bază/indemnizaţiilor de încadrare brute lunare faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2023 începând cu data de 01.01.2024 şi în continuare, pentru viitor, astfel cum este prevăzută de art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 115/14 decembrie 2023 privind unele măsuri fiscal bugetare în domeniul cheltuielilor publice, pentru consolidare fiscală, combaterea evaziunii fiscale, pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru prorogarea unor termene;

2) plata diferenţei rezultate ca urmare a majorării cu 5% a cuantumului brut al salariilor de bază/indemnizaţiilor de încadrare brute lunare fată de nivelul acordat pentru luna decembrie 2023 începând cu data de 01.01.2024 şi în continuare;

3) actualizarea sumelor stabilite mai sus cu indicele de inflaţie stabilit de Institutul Naţional de Statistică şi prin aplicarea dobânzii legale penalizatoare pentru executarea cu întârziere a acestor obligaţii de plată privind diferenţele de drepturi salariale, calculate începând cu data scadenţei plăţii sumelor ce ar fi trebuit să fie achitate reclamanţilor până la plata efectivă a sumelor cuvenite solicitate anterior.

Au arătat reclamanţii că au calitatea de personal auxiliar de specialitate şi conex în cadrul Judecătoriei Sfântu Gheorghe, Judeţul Covasna, făcând astfel parte din familia ocupaţională de funcţii bugetare justiţie.

Prin sentinţa nr. 1949 din 5 noiembrie 2024, pronunţată în dosarul nr. x/2024 de Tribunalul Dâmboviţa, s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Dâmboviţa, invocată din oficiu, şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Iaşi.

În motivarea hotărârii, s-a reţinut, în esenţă, că în materie de competenţă în litigii de muncă, competenţa exclusivă este reglementată în art. 269 Codul muncii care prevede în alin. (2) că cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) - conflicte individuale sau colective de muncă - se adresează tribunalului în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul, reşedinţa sau locul de muncă ori, după caz, sediul.

S-a apreciat că în cauză nu au aplicabilitate dispoziţiile art. 127 C. proc. civ., întrucât instanţa competentă teritorial - cea de la domiciliul uneia dintre reclamante, U., Tribunalul Iaşi, nu este vreuna dintre cele avute în vedere de prevederile art. 127 alin. (1) C. proc. civ.

Instanţa a reţinut că Tribunalul Dâmboviţa nu este instanţă competentă teritorial să judece prezenta cauză, având în vedere faptul că locul menţionat de art. 269 alin. (2) Codul muncii nu se află în circumscripţia acestei instanţe.

Învestit prin declinare, Tribunalul Iaşi a reţinut că reclamanţii au domiciliile în mai multe localităţi, aflate în competenţa mai multor tribunale judeţene: Braşov, Covasna, Iaşi, iar în considerarea unicului reclamant cu domiciliul în Iaşi, Tribunalul Dâmboviţa a trimis cauza spre soluţionare Tribunalului Iaşi.

S-a arătat că, în speţă, este vorba despre mai mulţi reclamanţi, fiecare dintre aceştia (sau anumite grupuri) atrăgând după domiciliu o instanţă competentă diferită.

S-a constatat că în cazul reclamantei U., grefier, instanţa competentă este Tribunalul Iaşi, dar în cazul său sunt aplicabile dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (3) C. proc. civ.

În cazul reclamanţilor grefieri, având domiciliul în Covasna (A., B., C., D., F., H., J., M., N., P., Q., R., S.), instanţa competentă după domiciliu este Tribunalul Covasna, dar şi în cazul lor sunt aplicabile dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (3) C. proc. civ.. Prin urmare, în ceea ce priveşte aceste părţi, ele ar fi trebuit să sesizeze o instanţă dintr-o curte de apel învecinată Curţii de apel Braşov, printre care se găseşte însă şi Curtea de Apel Ploieşti, în circumscripţia căreia se găseşte Tribunalul Dâmboviţa, astfel încât această instanţă este competentă.

În cazul reclamanţilor grefieri, având domiciliul în Braşov (G., I., K., O.), instanţa competentă după domiciliu este Tribunalul Braşov, dar şi în cazul lor sunt aplicabile dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (3) C. proc. civ.. Prin urmare, în ceea ce priveşte aceste părţi, ele ar fi trebuit să sesizeze o instanţă dintr-o curte de apel învecinată Curţii de apel Braşov, printre care se găseşte însă şi Curtea de Apel Ploieşti, în circumscripţia căreia se găseşte Tribunalul Dâmboviţa, astfel încât această instanţă este competentă.

În cazul reclamanţilor care nu sunt grefieri, ci şoferi sau aprozi, având domiciliul în Covasna (E., L., T.), aceştia ar fi trebuit să sesizeze Tribunalul Covasna, în cazul lor nefiind aplicabil art. 127 C. proc. civ.

Prin urmare, conform niciunui criteriu aplicabil, instanţa competentă nu era Tribunalul Iaşi, astfel încât prin sentinţa civilă nr. 1333/2025 din 11 iunie 2025 pronunţată de Tribunalul Iaşi, a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe, invocată din oficiu, şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa (Secţia competentă pentru soluţionarea litigiilor de muncă). Constatându-se invit conflictul negativ de competenţă, dosarul a fost înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, secţia I civilă, competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Prezentul litigiu vizează un conflict de muncă declanşat de către reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T. şi U., în contradictoriu cu pârâţii Tribunalul Covasna şi Curtea de Apel Braşov.

Potrivit dispoziţiilor art. 269 alin. (2) Codul Muncii (forma în vigoare la data promovării acţiunii), dreptul comun în materie, cererile având ca obiect conflicte de muncă se adresează tribunalului în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul, reşedinţa sau locul de muncă ori, după caz, sediul.

Cu toate acestea, dată fiind calitatea părţilor, în analiza competenţei instanţei judecătoreşti la care trebuie introdusă cererea, Înalta Curte reţine că nu sunt incidente dispoziţiile de drept comun, ci prevederile art. 127 C. proc. civ.

Raportat la data introducerii acţiunii, 4 iulie 2024, potrivit dispoziţiilor art. 127 C. proc. civ., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 310/2018:

"(1) Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea.

(2) În cazul cererii introduse împotriva unui judecător care ar fi de competenţa instanţei la care acesta îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii.

(21) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în ipoteza în care o instanţă de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz.

(3) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor.

Înalta Curte constată că în cauză relevante sunt calitatea de pârât a Tribunalului Covasna, care ar fi fost instanţa competentă să soluţioneze litigiul prin raportare la locul de muncă al reclamanţilor, conform art. 269 Codul muncii, precum şi opţiunea reclamanţilor privind instanţa sesizată.

Potrivit normelor de competenţă facultativă prevăzute la art. 127 alin. (2) şi alin. (21) C. proc. civ., reclamanţii au posibilitatea să introducă cererea de chemare în judecată la o altă instanţă din raza unei curţi de apel învecinate curţii de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă potrivit legii.

Prin urmare, reclamanţii pot introduce cererea de chemare în judecată împotriva unei instanţe de judecată, fie la Tribunalul Covasna, instanţă a cărei competenţă teritorială este stabilită de norma prevăzută la art. 269 alin. (2) din Codul muncii, cât şi la oricare alt tribunal din circumscripţia curţilor de apel învecinate potrivit regulii prevăzute la art. 127 alin. (2) C. proc. civ.

Conform art. 116 C. proc. civ., dreptul de opţiune aparţine în mod exclusiv reclamanţilor, astfel că, odată ce şi-a manifestat opţiunea de a introduce acţiunea chiar la instanţa competentă să soluţioneze litigiul potrivit normelor generale, aceasta a devenit competentă teritorial să soluţioneze pricina, neavând posibilitatea de a cenzura procedural acest drept de opţiune.

Instanţa supremă reţine că reclamanţii, prin introducerea acţiunii la Tribunalul Dâmboviţa, aflat în circumscripţia Curţii de Apel Ploieşti, curte de apel învecinată Curţii de Apel Braşov de care aparţine Tribunalul Covasna, instanţa căreia i-ar reveni, în mod obişnuit, competenţa soluţionării în fond a cererii potrivit art. 269 alin. (2) Codul Muncii, au intenţionat să se prevaleze de normele de competenţă prevăzute la art. 127 alin. (2) şi (21) C. proc. civ., respectiv de a sesiza alt tribunal din circumscripţia oricărei curţi de apel învecinate cu cea în a cărei circumscripţie se află Tribunalul Covasna, instanţa competentă potrivit legii.

Aşa fiind, instanţa supremă constată că reclamanţii şi-au manifestat opţiunea, în condiţiile art. 127 alin. (2) şi alin. (2 ind. 1) C. proc. civ., coroborat cu dispoziţiile art. 116 C. proc. civ., determinând astfel competenţa teritorială în soluţionarea cererii de chemare în judecată.

Faţă de considerentele expuse, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 septembrie 2025.