Negative jurisdictional conflict over post-severance territorial competence in a labor-related compensation claim

Şedinţa publică din data de 23 septembrie 2025

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 20 decembrie 2022 pe rolul Tribunalului Prahova, secţia I civilă, sub număr de dosar x/2022, reclamanţii A., B., C. şi D. - în calitate de moştenitori ai defunctei E. - fost judecător al Curţii de Apel Ploieşti, în contradictoriu cu pârâţii Curtea de Apel Ploieşti şi Ministerul Justiţiei, cu citarea în cauză, în calitate de expert în discriminare, a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, au solicitat instanţei obligarea pârâţilor la plata unei despăgubiri constând într-o indemnizaţie egală cu 7 (şapte) indemnizaţii de încadrare lunare brute, prevăzută de art. 81 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, actualizată în funcţie de indicele de inflaţie şi a dobânzii legale penalizatorii aferentă acesteia, începând cu data de la care dreptul era datorat, respectiv data eliberării din funcţie prin pensionare şi până la data plăţii efective.

La termenul de judecată din 23 mai 2024, Tribunalul Prahova a dispus disjungerea cererii formulată de reclamantul C., în contradictoriu cu pârâţii Curtea de Apel Ploieşti şi Ministerul Justiţiei, cu citarea în cauză a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, de acţiunea principală, cu formarea unui alt dosar înregistrat sub nr. x/2024.

Prin sentinţa civilă nr. 183 din 20 februarie 2025, pronunţată în dosarul nr. x/2024, Tribunalul Prahova a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat soluţionarea cauzei în favoarea Tribunalului Ilfov.

Tribunalul Prahova a reţinut că, în raport de dispoziţiile art. 269 Codul Muncii, competenţa de soluţionare a cauzei se stabileşte în funcţie de locul de muncă sau domiciliul reclamantului, iar, în prezenta cauză, domiciliul reclamantului C. se află în raza de competenţă a Tribunalului Ilfov.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Ilfov sub acelaşi număr de dosar.

La termenul de judecată din 20 mai 2025, instanţa a invocat, din oficiu, excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Ilfov şi a rămas în pronunţare cu privire la aceasta.

Tribunalul Ilfov a reţinut, în esenţă, că sunt întrunite condiţiile coparticipării procesuale active în condiţiile art. 59 C. proc. civ., ceea ce atrage incidenţa dispoziţiilor art. 269 alin. (3) Codul muncii, cererea putând fi astfel introdusă la instanţa competenţa pentru oricare dintre reclamanţi.

Totodată, a menţionat că măsura disjungerii este o măsură administrativă în scopul asigurării unei bune judecăţi, nefiind de natură a atrage în sine schimbarea competenţei de soluţionare prin raportare la cererea disjunsă, ci aceasta rămâne câştigată instanţei sesizate cu cererea iniţială, bineînţeles, în măsura în care aceasta era competentă să soluţioneze cauza iniţială potrivit regulilor aplicabile la data sesizării sale.

În concluzie, s-a arătat că, la data cererii introductive de instanţă - 20 decembrie 2022, Tribunalul Prahova era competent să soluţioneze cauza cu care fusese învestit, câtă vreme doi dintre reclamanţi îşi aveau domiciliile în judeţul Prahova şi cât timp erau în mod neechivoc întrunite condiţiile coparticipării procesuale active conform art. 269 alin. (2) şi (3) Codul muncii raportat la art. 59 C. proc. civ.

Aşa fiind, prin sentinţa civilă nr. 1393/2025 din 20 mai 2025, pronunţată de Tribunalul Ilfov, secţia Civilă, a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova. Constatându-se ivit conflictul negativ de competenţă, dosarul a fost înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Tribunalului Prahova, pentru următoarele considerente:

Reclamanţii A., B., C. şi D. - în calitate de moştenitori ai defunctei E. - fost judecător al Curţii de Apel Ploieşti, în contradictoriu cu pârâţii Curtea de Apel Ploieşti şi Ministerul Justiţiei, au învestit instanţa cu un litigiu asimilat conflictelor de muncă, solicitând instanţei obligarea pârâţilor la plata unei despăgubiri constând într-o indemnizaţie egală cu 7 (şapte) indemnizaţii de încadrare lunare brute, prevăzută de art. 81 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, actualizată în funcţie de indicele de inflaţie şi a dobânzii legale penalizatorii aferentă acesteia, începând cu data de la care dreptul era datorat, respectiv data eliberării din funcţie prin pensionare şi până la data plăţii efective.

Regulile de drept comun în materia litigiilor de muncă partajează competenţa de soluţionare a unor asemenea litigii între tribunalele de la domiciliul reclamantului şi cele în circumscripţia cărora acesta îşi are locul de muncă; potrivit datelor de la dosar, competenţa de soluţionare a prezentului litigiu ar reveni Tribunalului Prahova.

În speţă, Curtea de Apel Ploieşti are calitatea de pârât, împrejurare care atrage incidenţa art. 127 alin. (2)1 C. proc. civ., însă utilizarea, în cuprinsul art. 127 alin. (2) C. proc. civ., a verbului "poate" relevă faptul că reclamantul este cel care decide dacă se prevalează sau nu de posibilitatea de a se adresa unei instanţe de acelaşi grad, aflată în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă potrivit legii.

Reclamanţii nu au înţeles însă să se îndrepte în faţa unei asemenea instanţe, ci au învestit cu soluţionarea litigiului chiar Tribunalul Prahova (domiciliul reclamantului A., dar şi al reclamantului B. aflându-se în municipiul Ploieşti, jud. Prahova).

Se constată că la termenul din 23 mai 2024 Tribunalul Prahova a dispus disjungerea cererii formulată de reclamantul C., în contradictoriu cu pârâţii Curtea de Apel Ploieşti şi Ministerul Justiţiei, cu citarea în cauză a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, de acţiunea principală, cu formarea unui alt dosar înregistrat sub nr. x/2024, în cadrul căruia, prin sentinţa civilă nr. 183 din 20 februarie 2025, Tribunalul Prahova, secţia civilă a declinat competenţa soluţionării cererii formulate de reclamantul C. în favoarea Tribunalului Ilfov, reţinând, în esenţă, că domiciliul acestuia se află în raza de competenţă a acestei instanţe.

Înalta Curte subliniază că măsura disjungerii raporturilor juridice nu este aptă să atragă consecinţa pierderii competenţei instanţei iniţial învestite, aceasta rămânând competentă să soluţioneze şi cererea de chemare în judecată disjunsă.

În consecinţă, astfel conturat raportul juridic litigios, Înalta Curte reţine că Tribunalul Prahova a fost în mod corect sesizat, motiv pentru care luarea măsurii disjungerii raporturilor juridice individuale nu putea să atragă şi consecinţa pierderii competenţei instanţei iniţial învestite, de la soluţionarea acestora, pentru a se justifica măsura declinării competenţei de soluţionare a cauzei, în condiţiile în care nu s-a constatat lipsa coparticipării procesuale.

Faţă de cele arătate, în aplicarea dispoziţiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 septembrie 2025.