Construction contract penalties: cassation appeal annulled for failure to formulate valid legal grounds, upholding lower court judgment

Şedinţa publică din data de 23 septembrie 2025

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 24 august 2023 pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, sub număr de dosar x/2023, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., a solicitat instanţei obligarea pârâtei la plata penalităţilor de întârziere prevăzute de art. 5.2 din Contractul de antrepriză nr. x/14.10.2020 calculate pentru facturile emise şi achitate cu întârziere, în cuantum de 86.400,47 RON.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 6 septembrie 2023 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă sub număr de dosar x/2023 reclamanta B. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L., a solicitat instanţei obligarea pârâtei la plata penalităţilor de întârziere prevăzute de art. 8.3 din Contractul de antrepriză nr. x/14.10.2020 în cuantum de 1.003.745,69 RON pentru nefinalizarea la timp a lucrărilor.

Prin încheierea din 7 mai 2024, pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în dosarul x/2023, a fost admisă excepţia conexităţii invocată de pârâtă şi s-a dispus conexarea cauzei x/2023 la dosarul nr. x/2023.

Prin sentinţa civilă nr. 2101 din 2 august 2024, pronunţată în dosarul nr. x/2023, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins cererea de chemare în judecată şi cererea reclamantei-pârâte B. S.R.L. de obligare a pârâtei-reclamante A. S.R.L. la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiate; a admis cererea formulată în dosarul conexat şi a obligat reclamanta-pârâtă B. S.R.L. la plata către pârâta-reclamantă A. S.R.L. a sumei de 86.400,47 RON cu titlu de penalităţi de întârziere, precum şi a sumei de 2833,01 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri, reclamanta B. S.R.L. a formulat apel, care, prin decizia civilă nr. 398 A/2025 din 30 ianuarie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a fost respins ca nefondat.

În termen legal, invocând în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., reclamanta B. S.R.L. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 398 A/2025 din 30 ianuarie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă

După un scurt istoric al cauzei şi o succintă prezentare a situaţiei de fapt, în ceea ce priveşte incidenţa art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta arată că instanţa a respins apelul, menţinând soluţia de respingere a acţiunii, reţinând în cuprinsul deciziei că termenul de finalizare a lucrărilor a fost decalat faţă de cel stabilit iniţial. În acest sens, deşi recurenta-reclamantă a oferit argumente pentru care pretinsele întârzieri nu se justificau prin raportare la conduita intimatei, instanţa a considerat că întârzierile îi sunt imputabile reclamantei, fără a oferi motivele pe care s-a întemeiat pentru a decide astfel. Astfel, în opinia recurentei, instanţa de apel nu a prezentat motivele pentru care aceste argumente trebuiau respinse, decizia fiind nemotivată.

Sub un prim aspect, susţine că instanţa de apel nu a efectuat un examen efectiv, amănunţit al motivelor invocate de către intimată pentru a justifica propriile întârzieri în executarea obligaţiilor.

Curtea de Apel Bucureşti reţine faptul că au existat o serie de evenimente sau fapte ale societăţii recurente pe parcursul executării Contractului şi plasează în mod automat asupra societăţii B. S.R.L. culpa pentru întârzierile în finalizarea lucrărilor.

Astfel, apreciază că hotărârea instanţei de apel este nemotivată sub un aspect esenţial al diferendului dintre părţi, respectiv cu privire la reţinerea unei pretinse culpe a recurentei în legătură cu întârzierea finalizării lucrărilor.

Toate motivele de întârziere în derularea contractului, invocate de către intimată în faţa instanţelor de fond, au fost în realitate cauzate de conduita intimatei ori acestea nu puteau legitima prelungirea termenului.

Nu a fost indicat în mod clar şi motivat în ce constă pretinsa culpă a recurentei şi nici nu a fost analizat raportul cauzal între acţiunile sau inacţiunile acesteia şi întârzierea finalizării lucrărilor. Instanţa de apel s-a limitat la invocarea unor notificări emise de către intimată cu privire la pretinse fapte ale recurentei care ar fi cauzat întârzierile respective. În cuprinsul deciziei civile nu se regăseşte motivarea instanţei în ceea ce priveşte cauzalitatea dintre faptele recurentei şi decalarea termenului de finalizare a lucrărilor.

În lipsa unei motivări prin care să fie tratate toate aceste aspecte, care aveau aptitudinea de a conduce la o altă soluţie a instanţei, decizia civilă recurată are caracter arbitrar, neputând fi distinse motivele pentru care argumentele reclamantei B. S.R.L. au fost înlăturate.

Din dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. rezultă elementele pe care trebuie să le cuprindă orice hotărâre judecătorească, necesare pentru exercitarea unui control judiciar eficient, textul menţionat referindu-se la necesitatea arătării motivelor de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, precum şi a celor pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Or, raţionamentul instanţei nu transpare din hotărâre, fiind încălcată obligaţia legală şi convenţională de motivare a hotărârii judecătoreşti, iar sancţionarea neîndeplinirii acestei obligaţii o reprezintă motivul de casare prevăzut de pct. 6 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Controlul exercitat asupra motivării hotărârii examinate constituie premisa indispensabilă pentru exercitarea misiunii instanţei de recurs, respectiv examinarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

În acest context, recurenta consideră că nu poate formula critici în deplină cunoştinţă de cauză faţă de hotărârea atacată, fiindu-i negat dreptul la apărare.

Cu titlu de exemplu, arată că, prin notificarea de la dosarul de fond, s-a invocat faptul că plăcile de ceramică nu au fost livrate la timp de către beneficiar. Or, necesitatea livrării unui nou lot de plăci ceramice s-a datorat faptului că prestatorul nu a respectat procentul de pierdere/perisabilitate de 2%.

Prin urmare, o nouă livrare (al cărei decalaj în livrare nu îi este imputabil recurentei) a fost cauzată de modalitatea defectuoasă de efectuare a lucrărilor contractuale de către intimata A. S.R.L. şi nu poate fi pusă pe seama societăţii B. S.R.L.

Tot cu titlu exemplificativ, menţionează că crearea de magazii de către societatea recurentă nu era de natură a afecta desfăşurarea lucrărilor în totalitate, intimata nelucrând pe toate fronturile deodată şi, chiar dacă au fost eliberate târziu, acest fapt s-a petrecut pe fondul existenţei unor întârzieri prealabile.

În cuprinsul hotărârii recurate nu se analizează contra-argumentele esenţiale susţinute de recurentă pentru a dovedi că întrebuinţarea magaziilor nu a decalat per se livrarea la timp a lucrărilor.

Recurenta mai arată că singurele probe pe care instanţa de apel şi-a întemeiat soluţia sunt reprezentate de înscrisurile provenite de la intimată, înscrisuri al căror conţinut nu a fost acceptat de către recurentă şi nu a fost recunoscut de către aceasta ca reflectând adevărul.

Instanţa a preluat alegaţiile din notificările emise de intimată, fără a le corobora cu alte probe şi fără a motiva de ce sunt hotărâtoare în dovedirea tezei intimatei. Or, aceste înscrisuri au fost în mod vădit întocmite pro causa de către intimată şi reprezintă exclusiv viziunea acesteia cu privire la împrejurările litigiului.

Astfel, consideră că obligaţia de motivare se întinde şi asupra aprecierii probelor, instanţa fiind nevoită a arăta motivele pentru care situaţia de fapt reţinută s-a sprijinit pe probele administrate în cauză.

În opinia recurentei, se impune a fi explicată aptitudinea probelor şi modul concret în care acestea demonstrează faptele invocate de către părţi. Ralierea la teza uneia dintre părţi, fără a arăta în mod efectiv pe ce se probatoriu se întemeiază, atrage nemotivarea hotărârii sub un alt aspect esenţial.

Sub un al doilea aspect, subliniază că ceea ce contestă pe calea prezentului recurs nu este în mod necesar dacă soluţia privind neacordarea despăgubirilor constând în penalităţi de întârziere este temeinică sau netemeinică sau soluţia cu privire la termenul contractual reţinut pentru finalizarea lucrărilor, ceea ce critică este faptul că hotărârea nu a prezentat o analiză şi un raţionament complet din care să rezulte că întreaga culpă pentru întârzierea finalizării lucrărilor ar aparţine recurentei.

Curtea de apel s-a limitat la a reţine că recurentei îi sunt imputabile întârzierile (fără a fi calculate zilele de întârziere), plasând întreaga vinovăţie pentru nefinalizarea la termen a lucrărilor şi trăgând concluzia că nu se datorează daune-interese pentru depăşirea termenelor contractuale.

Precizează că tocmai lipsa indicării noului termen de finalizare aplicabil lucrărilor Contractului este un motiv principal de critică pe calea recursului.

Chiar dacă s-ar admite că o parte din faptele recurentei învederate de către intimată au cauzat decalarea termenului de livrare, pentru pronunţarea unei hotărâri motivate se impunea efectuarea unui calcul al zilelor de amânare pretins imputabile societăţii B. S.R.L., astfel încât să poată fi stabilit dacă data efectivă a finalizării lucrărilor s-a datorat în întregime acestor fapte ori dacă întârzierea este imputabilă şi intimatei.

În dezvoltarea motivului de casare instituit de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., redând prevederile art. 1556 C. civ., susţine, în esenţă, că instanţa de apel nu a realizat un examen efectiv al condiţiilor legale pentru aplicarea instituţiei excepţiei de neexecutare prin raportare la circumstanţele particulare ale speţei, ci s-a limitat la a menţiona aplicabilitatea excepţiei în general, ca mijloc de exonerare pentru neîndeplinirea obligaţiilor.

Or, această instituţie presupune o neexecutare de mare însemnătate şi un refuz care să fie de bună-credinţă faţă de împrejurările speţei, aspecte care nu se regăsesc în situaţia de faţă. A arătat în faţa instanţelor de fond şi cu titlu exemplificativ în prezentul recurs faptul că evenimentele invocate nu erau de natură a împiedica continuarea şi finalizarea lucrărilor.

Menţionează că aceste aspecte nu au fost motivate de către curtea de apel, fiind încălcată şi sub acest aspect obligaţia de motivare.

O altă condiţie o reprezintă proporţionalitatea dintre obligaţiile neexecutate, regula în materie contractuală fiind dată de principiul pacta sunt servanda. Părţile trebuie să stăruie în îndeplinirea propriilor obligaţii şi în realizarea obiectului contractului, excepţia de neexecutare fiind o împrejurare specială, cu aplicabilitate restrânsă la cazuri excepţionale.

În acest sens, excepţia impune stăruinţa în executarea acelor obligaţii care pot fi executate, întrucât aceasta oferă posibilitatea de a refuza executarea doar "într-o măsură corespunzătoare". Spre exemplu, intimata nu putea invoca nefinalizarea lucrărilor în majoritatea camerelor, dacă doar două dintre ele fuseseră ocupate ca magazii.

Totodată, excepţia de neexecutare nu poate fi invocată cu succes de către una din părţile contractului în ipoteza în care nu este demonstrată neexecutarea de către cealaltă parte a obligaţiilor pe care le avea.

În acest sens, era necesară administrarea unui probatoriu din care să rezulte cu evidenţă neexecutare obligaţiilor recurentei, or singurele probe avute în vedere de către instanţă au fost înscrisurile provenind de la partea adversă.

Aşa fiind, apreciază că instanţa de apel a aplicat în mod greşit normele materiale privind excepţia de neexecutare, neexistând o analiză pertinentă a condiţiilor sale de aplicare, ci doar o constatare superficială a faptului că ar fi incidentă în speţă.

Consideră că instanţa a încălcat dispoziţiile legale care stabilesc termenul de executare a obligaţiilor contractuale, atunci când acesta nu a fost determinat prin contract.

Termenul de "plată" menţionat de art. 1495 C. civ., susţine recurenta, nu se referă la achitarea unei sume de bani, ci reprezintă un termen generic prin care este desemnată îndeplinirea unei obligaţii, iar, soluţia contrară adoptată de instanţă, conform căreia actele adiţionale nr. x, 4 şi 5 ar fi modificat termenul final de execuţie, încalcă prevederea cuprinsă în art. 1495 C. civ.

Aceste acte adiţionale nu stipulează o durată sau un termen de execuţie al lucrărilor şi, în plus, nici nu ar putea fi determinat în baza acestor acte. Din acest motiv, se impunea aplicarea regulii de drept comun în ceea ce priveşte data executării obligaţiei, respectiv instanţa trebuia să constate că obligaţiile intimatei rezultând din actele adiţionale "trebuiau executate de îndată".

Procedând în sens contrar, instanţa de apel a considerat în mod greşit că a fost prelungit termenul de execuţie a lucrărilor din Contractul de antrepriză, aplicând greşit normele materiale constând în prevederile art. 1495 C. civ.

Instanţa de apel nu a indicat care sunt prevederile din actele adiţionale din care să rezulte termenul determinat sau determinabil de execuţie a lucrărilor, motiv pentru care, recurenta consideră că textul legal menţionat a fost interpretat în mod greşit.

Mai mult decât atât, curtea de apel nici nu a indicat care ar fi fost termenul de livrare conform clauzelor pe care le-a avut în vedere, rezultând caracterul nemotivat al hotărârii şi sub acest aspect.

Solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi curţi de apel.

Intimata-pârâtă A. S.R.L. a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în esenţă, respingerea recursului.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a luat în examinare, cu prioritate, excepţia nulităţii recursului, invocată din oficiu, asupra căreia, în conformitate cu prevederile art. 248 C. proc. civ. coroborat cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., a reţinut următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.:

"cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar potrivit art. 486 alin. (3) teza I din acelaşi act normativ, "menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e, precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii".

Totodată, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ.:

"aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Prin urmare, cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază şi dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Aşadar, neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute limitativ de legea procesual civilă este sancţionată cu anularea recursului.

Soluţia la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, în care se examinează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Primul motiv de casare invocat de recurentă şi reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. aduce în discuţie insuficienta motivare a hotărârii.

Astfel, recurenta a susţinut, în esenţă, că instanţa de apel nu a prezentat o analiză şi un raţionament complet din care să rezulte că întreaga culpă pentru întârzierea finalizării lucrărilor ar aparţine societăţii B. S.R.L., ceea ce denotă, implicit, o insuficientă motivare a hotărârii.

Însă, sub aparenţa incidenţei acestui motiv de recurs şi invocarea lui formală, recurenta urmăreşte să pună în dezbatere chestiuni ce ţin de evaluarea situaţiei de fapt de către instanţa de apel (ex:

"instanţa de apel s-a limitat la invocarea unor notificări emise de către intimată cu privire la pretinse fapte ale recurentei care ar fi cauzat întârzierile respective", "se impunea efectuarea unui calcul al zilelor de amânare pretins imputabile societăţii B. S.R.L., astfel încât să poată fi stabilit dacă data efectivă a finalizării lucrărilor s-a datorat în întregime acestor fapte ori dacă întârzierea este imputabilă şi intimatei", "era necesară administrarea unui probatoriu din care să rezulte cu evidenţă neexecutare obligaţiilor recurentei, or singurele probe avute în vedere de către instanţă au fost înscrisurile provenind de la partea adversă" etc.), în raport cu probele administrate şi aprecierea acestora.

Reamintind că temeinicia stării de fapt reţinute de instanţa devolutivă nu poate fi repusă în discuţie în calea extraordinară de atac a recursului, Înalta Curte notează că aceste susţineri ale recurentei nu se circumscriu şi nu pot fi analizate din perspectiva prefigurată, aceea a lipsei motivării ori a insuficientei motivări, de care se prevalează recurenta.

Având în vedere scopul căii extraordinare de atac şi limitele analizei permise de lege, în recurs nu se pot verifica aspectele de fapt disputate de părţile litigante, precum "proporţionalitatea dintre obligaţiile neexecutate" şi nu pot fi reevaluate probele dosarului, spre a se reţine o situaţie de fapt diferită faţă de cea stabilită în etapele procesuale devolutive ale fondului.

Simpla expunere a propriei viziuni asupra faptelor deduse judecăţii, care nu a fost însuşită de instanţă, cu trimitere la probele dosarului, nu este suficientă pentru a declanşa controlul de legalitate exercitat de instanţa de recurs.

Aşa fiind, împrejurarea că instanţa de apel a oferit o anumită interpretare probelor administrate, valorificându-le în cuprinsul analizei sale şi că această interpretare nu coincide cu punctul de vedere al recurentei-reclamantei asupra modului în care s-a executat contractul încheiat, vizează temeinicia hotărârii şi nu echivalează cu o nemotivare a deciziei recurate în sensul prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Prin urmare, aspectele învederate de recurentă se situează în afara competenţelor instanţei de recurs atâta timp cât aceasta se raportează numai la situaţia de fapt, la contextul relaţiilor dintre părţi şi al derulării acestora sub aspect contractual şi legal, la modul în care părţile şi-au îndeplinit obligaţiile contractuale, aducând în discuţie stabilirea culpei pentru neîndeplinirii acestora, nefiind posibil a se reţine vreo critică susceptibilă de a fi încadrată în cazurile de casare prevăzute limitativ de lege, context în care recursul nu poate fi analizat în afara cadrului restrictiv conferit de art. 488 C. proc. civ.

Totodată, simpla nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată şi la argumentele care au format convingerea instanţei, fără a reclama vreun viciu de legalitate considerentelor reţinute de instanţa de prim control judiciar în justificarea soluţiei pronunţate, simpla reluare a aspectelor particulare ale litigiului, neînsuşirea de către instanţa de control judiciar a apărărilor formulate de către parte nu răspund exigenţelor legale care impun invocarea unor critici care să poată fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Nici criticile referitoare la nemotivarea respingerii susţinerilor şi apărărilor fiecărei părţi fără un raţionament juridic propriu nu se circumscriu ipotezelor legale de strictă interpretare ale art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., întrucât trimiterile recurentei sunt pur formale şi vizează nemulţumirea faţă de aprecierile instanţei de apel şi soluţia pronunţată şi nu conformitatea cu dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

În egală măsură se va reţine că motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a fost invocat formal, întrucât recurenta-recurenta nu contestă modul în care instanţa de apel a interpretat şi a aplicat normele de drept substanţial incidente în cauză, deşi avea obligaţia ca, raportându-se la considerentele deciziei recurate, să le combată şi să expună un raţionament juridic contrar, apt să releve greşita aplicării a legii.

Simpla referire la anumite texte de lege, neurmată de explicitarea modului în care acestea nu au fost respectate, ci de propria interpretare a legii bazată pe propria valorizare a contextului factual, nu poate avea funcţia solicitată de recurentă.

Aspectele susţinute prin memoriul de recurs sunt legate de utilitatea, pertinenţa şi concludenţa probelor şi nu pot face obiectul controlului de legalitate în această cale extraordinară de atac. Aceasta deoarece recursul nu presupune o devoluare a fondului, aşa cum urmăreşte, în realitate, recurenta, sub pretextul invocării unor încălcări ale unor norme de drept material.

Susţinerile privind încălcarea dispoziţiilor art. 1556 C. civ. şi ale art. 1495 C. civ. cu referire la aplicarea excepţiei de neexecutare a contractului "prin raportarea la circumstanţele particulare ale speţei" nu pot fi reţinute ca fiind critici de nelegalitate a hotărârii, atât timp cât argumentele oferite ţin de evaluarea probelor şi a circumstanţelor contractuale.

Se observă că instanţa de apel a reţinut raportat la circumstanţele cauzei, că "apelanta nu a făcut dovada îndeplinirii propriilor obligaţii contractuale (...)", fiind vorba, aşadar, despre o evaluare care se sprijină strict pe examinarea unor circumstanţe de fapt.

Astfel, în speţă, nu s-a demonstrat existenţa vreunei norme materiale încălcate; dimpotrivă, instanţa de apel a avut în vedere toate dispoziţiile legale şi convenţionale aplicabile, iar, din analiza motivelor expuse de recurentă nu se pot desprinde greşelile identificate şi imputate instanţei de apel şi nici încadrarea acestora în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

În considerarea celor ce preced, constatând că prin cererea de recurs nu au fost formulate critici de nelegalitate care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) C. proc. civ. şi nici nu au fost identificate motive de ordine publică care ar putea fi invocate din oficiu, conform art. 489 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 489 alin. (2) din acelaşi act normativ, va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 398 A/2025 din 30 ianuarie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 398 A/2025 din 30 ianuarie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 septembrie 2025.