Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1838/2005 AI generated

Negative conflict of jurisdiction: appellate competence for enforcement of judicial partition titles under Emergency Ordinance 65/2004

Case Number Decizia nr. 1838/2005
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Romania (High Court of Cassation and Justice) resolved a negative conflict of jurisdiction in favor of the Prahova County Tribunal, upholding its competence to hear the appeal against an enforcement proceeding. The dispute arose when a creditor requested the continuation of forced enforcement under Article 3731 of the Code of Civil Procedure, leading to a conflict after the Ploiești Court of Appeal declined jurisdiction to the Prahova County Tribunal based on the underlying subject matter being a judicial partition (property division), while the Tribunal initially declined it back to the Court of Appeal. Relying on Article 2, point 2 of Emergency Ordinance No. 65/2004, which vests appellate jurisdiction in Tribunals for cases involving judicial partitions, the Supreme Court determined that the nature of the underlying title enforcement dictated the jurisdiction, thereby confirming the Court of Appeal’s declination and assigning the final decision to the Prahova County Tribunal.

Legislator headnote

AI generated

art. 3731 C. proc. civ, art. 2 pct. 2 din O.U.G. nr. 65/2004, art. 3 pct. 2 din O.U.G. nr. 65/2004; Negative conflict of jurisdiction: appellate competence for enforcement of judicial partition titles under Emergency Ordinance 65/2004: Dosarul cauzei a fost înaintat de Judecătoria Ploiești în vederea soluționării apelului, Curții de Apel Ploiești, care prin încheierea din 23 noiembrie 2004 a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova, invocând ca temei de drept art. II alin. (3) din Legea nr. 493 din 10 noiembrie 2004 privind aprobarea O.U.G. nr. 65/2004 pentru modificarea Codului de procedură civilă.

Keywords

AI generated
negative conflict of jurisdiction enforcement of ruling civil division emergency ordinance division of property assigned competence

Cited Legislation

AI generated
art. 3731 C. proc. civ
a solicitat în temeiul dispozițiilor art. 3731 C. proc. civ., în contradictoriu cu debitorii C.A.
art. 2 pct. 2 din O.U.G. nr. 65/2004
Or, față de obiectul prezentului litigiu, împărțeală judiciară, categorie care se regăsește în dispozițiile art. 2 pct. 2 din O.U.G. nr. 65/2004, instanța de drept, care să soluționeze apelul privind continuarea executării silite a titlului executoriu în accepțiunea art.
art. 3 pct. 2 din O.U.G. nr. 65/2004
65/2004 nu se regăsesc și apelurile declarate împotriva încheierilor de încuviințare a executării silite, acestea rămânând în continuare în competența Curții de Apel Ploiești, ca instanță de apel în temeiul art. 3 pct. 2 din O.U.G. nr. 65/2004.

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra conflictului negativ de competență de față,

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Judecătoria Ploiești sub nr. 1700/2004, creditorul C.I. prin procurator O.V. a solicitat în temeiul dispozițiilor art. 3731 C. proc. civ., în contradictoriu cu debitorii C.A. și C.S. continuarea executării silite a titlului executoriu, decizia nr. 35/2004 a Tribunalului Prahova.

În motivarea cererii, creditorul a arătat că, întrucât obligațiile stabilite în titlurile executorii nu au fost aduse la îndeplinire de bună voie de către debitori, urmează ca acestea să se realizeze pe calea executării silite.

În dovedirea cererii, creditorul a depus la dosar decizia nr. 35 din 2 februarie 2004 pronunțată de Tribunalul Prahova și încheierea din 15 martie 2004 prin care a fost admisă cererea executorului judecătoresc P.C. privind încuviințarea executării silite a titlului executoriu menționat.

Prin încheierea din 12 august 2004 Judecătoria Ploiești a admis cererea formulată de creditorul C.I. și a dispus continuarea de către Biroul Executorului Judecătoresc D.V. a executării silite a titlului executoriu, decizia nr. 35/2004 pronunțată de Tribunalul Prahova începută de Biroul Executorului Judecătoresc P.C.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că executarea silită a titlului executoriu sus-menționat a fost încuviințată de Judecătoria Ploiești conform încheierii din 15 martie 2004 pronunțată în dosarul de executare nr. 637/2004, însă creditorul a solicitat continuarea executării de către un alt executor judecătoresc, respectiv Biroul Executorului Judecătoresc D.V., context în care s-a apreciat că cererea este întemeiată.

Împotriva încheierii au formulat apel debitorii C.A. și C.S., criticând-o ca nelegală și netemeinică.

Dosarul cauzei a fost înaintat de Judecătoria Ploiești în vederea soluționării apelului, Curții de Apel Ploiești, care prin încheierea din 23 noiembrie 2004 a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova, invocând ca temei de drept art. II alin. (3) din Legea nr. 493 din 10 noiembrie 2004 privind aprobarea O.U.G. nr. 65/2004 pentru modificarea Codului de procedură civilă.

Prin decizia nr. 338 din 21 decembrie 2004, Tribunalul Prahova a declinat competența în favoarea Curții de Apel Ploiești și constatând conflictul negativ de competență a dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru regulator de competență.

Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul a reținut că printre cazurile enumerate de art. 2 pct. 2 din O.U.G. nr. 65/2004 nu se regăsesc și apelurile declarate împotriva încheierilor de încuviințare a executării silite, acestea rămânând în continuare în competența Curții de Apel Ploiești, ca instanță de apel în temeiul art. 3 pct. 2 din O.U.G. nr. 65/2004.

Sesizată cu conflictul negativ de competență ivit între Tribunalul Prahova și Curtea de Apel Ploiești, față de prevederile art. 3731 C. proc. civ., instanța stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova.

Având în vedere dispozițiile art. II alin. (3) din Legea nr. 493/2004 privind aprobarea O.U.G. nr. 65/2004 pentru modificarea Codului de procedură civilă, corect Curtea de Apel Ploiești a dispus declinarea cauzei în favoarea Tribunalului Prahova.

Potrivit dispozițiilor art. 2 pct. 2 din O.U.G. nr. 65 din 9 septembrie 2004 tribunalele judecă, ca instanțe de apel, apelurile declarate în materie de divorț, împărțeală judiciară, cereri privind raporturile personale dintre părinți și copii minori, cereri privind filiația și orice alte cazuri expres prevăzute de lege.

Or, față de obiectul prezentului litigiu, împărțeală judiciară, categorie care se regăsește în dispozițiile art. 2 pct. 2 din O.U.G. nr. 65/2004, instanța de drept, care să soluționeze apelul privind continuarea executării silite a titlului executoriu în accepțiunea art. 3731 C. proc. civ. este Tribunalul Ploiești astfel cum a stabilit Curtea de Apel Ploiești prin încheierea din 23 noiembrie 2004 pronunțată în dosarul nr. 8823/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Stabilește competența de soluționare în favoarea Tribunalului Prahova.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 8 martie 2005.