Cassation admissibility: failure to distinguish factual disputes on prescription start date from legal errors bars ultra vius review of civil liability

Şedinţa publică din data de 23 septembrie 2025

Deliberând asupra recursurilor, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 22 iunie 2021 pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, sub număr de dosar x/2021, reclamanta Compania Naţională Poşta Română S.A., în contradictoriu cu pârâtul A., a solicitat instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa, să oblige pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 17.000 RON, reprezentând prejudiciul cauzat societăţii izvorât din amenda aplicată prin procesul-verbal de contravenţie nr. x/2015, emis de Ministerul Finanţelor Publice, sumă la care se adaugă dobânda legală de la 07.05.2015 şi până la data plăţii efective; cu cheltuieli de judecată.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1270, 1350, 1518, 1523, 2009 - 2013, 2018, 2019 C. civ., art. 192 şi 194-195 C. proc. civ., O.G. nr. 119/1999, Legea nr. 500/2002 şi Legea nr. 31/1990.

Prin întâmpinare, pârâtul a invocat excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, excepţia lipsei calităţii procesual pasive, excepţia inadmisibilităţii şi excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea cererii, ca neîntemeiată.

Prin sentinţa civilă nr. 10771/2021, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

La 4 noiembrie 2021, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, sub număr de dosar x/2021

Prin sentinţa civilă nr. 1596/2022 din 30 iunie 2022, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2021, a fost admisă excepţia inadmisibilităţii formulării cererii de chemare în judecată, cu consecinţa respingerii cererii ca inadmisibile.

S-a reţinut, în esenţă, că pentru introducerea acţiunii în atragerea răspunderii administratorului (directorului general) în societăţile administrate în sistem unitar este necesară parcurgerea procedurii prevăzute de dispoziţiile art. 155 din Legea societăţilor comerciale, fiind obligatorie adoptarea hotărârii adunării generale in acest sens; că procedura prevăzută de dispoziţiile art. 155 din Legea 31/1990 este o procedură specială prealabilă introducerii acţiunii, care reprezintă o condiţie specială de introducere a acţiunii în atragerea răspunderii, iar în cauză nu a fost respectată această condiţie de exercitare a acţiunii civile.

Împotriva acestei sentinţe, reclamanta Compania Naţională Poşta Română S.A. a declarat apel prin care a solicitat admiterea apelului şi schimbarea în tot a sentinţei civile nr. 1596 din 30 iunie 2022, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, aşa cum a fost formulată, cu obligarea intimatului-pârât la plata cheltuielilor de judecată.

Pârâtul A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului principal, şi cerere de apel incident prin care a solicitat admiterea acestuia, anularea hotărârii primei instanţe şi, în rejudecare, admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale active a apelantei-reclamante, cu consecinţa respingerii cererii de chemare în judecată ca fiind introdusă de o persoană lipsită de calitate procesuală activă.

Prin decizia civilă nr. 1970 din 19 decembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a fost respins ca nefondat apelul incident formulat de apelantul-pârât A.; a fost admis apelul principal declarat de reclamanta Compania Naţională Poşta Română S.A., a fost anulată sentinţa apelată şi s-a fixat termen de judecată la 6 februarie 2024, ora 11:00 pentru evocarea fondului, cu citarea părţilor.

Prin decizia civilă nr. 536 din 26 martie 2024, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, evocând fondul, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi, în consecinţă, a respins ca prescrisă acţiunea reclamantei Compania Naţională Poşta Română S.A., în contradictoriu cu pârâtul A..

Prin aceeaşi decizie, a fost obligată reclamanta la plata cheltuielilor de judecată către pârât în cuantum de 2.975 RON.

În termen legal, invocând în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamanta Compania Naţională Poşta Română S.A. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 536 din 26 martie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

În argumentarea cererii de recurs, critică decizia atacată motivat de împrejurarea că instanţa de apel a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune în considerarea faptului că acţiunea formulată la 22 iunie 2021 a fost depusă după expirarea termenului de prescripţie calculat de la data de emiterii procesului-verbal de contravenţie nr. x/2015.

În opinia recurentei, raţionamentul instanţei este eronat din perspectiva faptului că ulterior emiterii raportului de inspecţie fiscală, societatea reclamantă a obţinut într-o primă etapă procesuală anularea acestuia, conform sentinţei nr. 3450/2015, anularea dispoziţiei obligatorii nr. 230724/03.04.2015, sentinţă care s-a bucurat de autoritate de lucru judecat provizorie în conformitate cu dispoziţiile art. 430 alin. (4) C. proc. civ.

Astfel, după curgerea unui interval de aproximativ 4 ani între momentul pronunţării soluţiei de anulare a raportului de inspecţie fiscală (anul 2015) şi momentul pronunţării de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a deciziei nr. 1531/2019 privind soluţia de casare a respectivei soluţii de anulare a raportului de inspecţie fiscală, soluţia pronunţată de Înalta Curte a invalidat autoritatea provizorie de lucru judecat cu consecinţa că, în opinia recurentei, se marchează curgerea unui termen de prescripţie calculat în raport de dispoziţiile art. 2528 C. civ., data pronunţării deciziei nr. 1531/2019 fiind data de la care păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât şi pe cel care răspunde de ea.

Solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată Curţii de Apel Bucureşti.

Invocând în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâtul A. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 1970 din 19 decembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Recurentul-pârât a criticat decizia atacată, susţinând, în esenţă, că instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile art. 155 din Legea nr. 31/1990, precum şi dispoziţiile art. 1311 şi 1312 C. civ.

În conformitate cu prevederile art. 155 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, arată recurentul, numai Adunarea Generală a Acţionarilor poate decide demararea unei acţiuni având ca obiect atragerea răspunderii directorilor societăţii, iar conform art. 155 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, Adunarea Generală trebuia să desemneze şi persoana însărcinată cu promovarea acestei acţiuni.

Textul legal menţionat prevede, aşadar, două condiţii esenţiale, cumulative şi prealabile acţiunii în atragerea răspunderii, iar cât timp una dintre aceste condiţii (şi anume lipsa hotărârii AGA în vederea demarării acţiunii) nu este îndeplinită, acţiunea introdusă este inadmisibilă.

Instanţa de apel, arată recurentul, a motivat că Hotărârea nr. 23/23.08.2023 de ratificare a tuturor acţiunilor demarate de reprezentantul intimatei-reclamante împotriva foştilor directori se impune raportat la dispoziţiile art. 1311 C. civ.

În acest sens, apreciază că instanţa de apel a aplicat greşit aceste dispoziţii având în vedere că deciziile care trebuiau adoptate de către AGA anterior demarării acţiunii în răspundere nu pot să facă obiectul unei ratificări.

În temeiul art. 155 Legea nr. 31/1990, AGA decide atragerea şi desemnează mandatarul în vederea exercitării acestei acţiuni specifice. Ca urmare, pentru a putea promova acţiunea în răspundere trebuie ca anterior să existe o hotărâre AGA care să manifeste voinţa în acest sens.

Astfel, nu se poate acoperi pe calea ratificării lipsa hotărârii (voinţei acţionarilor) AGA de a promova acţiunea în justiţie, ci exclusiv desemnarea persoanei împuternicite să promoveze acţiunea.

Solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel.

Recurentul-pârât A. a formulat întâmpinare la recursul reclamantei, prin care a solicitat, în esenţă, respingerea recursului, ca nefondat.

Recurenta-reclamată Compania Naţională Poşta Română S.A. a depus întâmpinare la recursul recurentului-pârât, prin care a solicitat, în esenţă, respingerea recursului, ca nefondat, iar pârâtul A. a depus răspuns la întâmpinare.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând cererea de recurs formulată de recurenta-reclamantă Compania Naţională Poşta Română S.A. din perspectiva criticilor indicate, astfel cum acestea au fost circumscrise temeiului de drept invocat (art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.), reţine inexistenţa motivelor de nelegalitate, în raport de reglementarea cuprinsă în art. 489 alin. (2) C. proc. civ., pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.:

"cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar conform, art. 486 alin. (3) teza I C. proc. civ.:

"menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e, precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii".

De asemenea, conform art. 489 alin. (2) C. proc. civ.:

"aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Prin urmare, cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază şi dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Neîncadrarea criticilor în motivele de casare limitativ prevăzute de lege, precum şi formularea acestora cu depăşirea termenului legal sunt sancţionate cu anularea recursului.

Soluţia la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac în cadrul căreia se analizează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă a indicat formal în susţinerea recursului dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fără a arata în concret în ce constă nelegalitatea deciziei recurate din perspectiva textelor de lege indicate, iar dezvoltarea criticilor arătate în cuprinsul cererii de recurs nu face posibilă încadrarea acestora în niciunul dintre cazurile reglementate de pct. 1-8 ale textului de lege anterior menţionat.

Din analiza memoriului de recurs se desprinde concluzia că recurenta nu critică interpretarea sau aplicarea legii, ci urmăreşte să obţină deplasarea momentului care marchează începutul prescripţiei, la o dată ulterioară celei stabilite de instanţa de apel, invocând stabilirea greşită, de către Curtea de Apel Bucureşti, a momentului de început al curgerii termenului de prescripţie extinctivă, prin raportare la data de la care păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât şi pe cel care răspunde de ea.

Disputa nu poartă, aşadar, asupra naturii ori duratei termenului de prescripţie şi nici asupra modului de interpretare sau de aplicare a art. 2517 C. civ. sau a art. 2.528 C. civ., ci vizează situaţia de fapt, adică modul în care instanţa devolutivă a apelului a stabilit, în urma administrării probatoriului, când a survenit momentul care determină începutul prescripţiei.

Şi atunci când recurenta susţine ca fiind greşit raţionamentul instanţei potrivit căruia "nimic nu împiedica reclamanta să formuleze acţiunea în răspundere pentru fapta ilicită a pârâtului, având în vedere existenţa procesului-verbal de contravenţie nr. x/2015 emis de Ministerul Finanţelor Publice şi raportul de inspecţie fiscală încheiat în anul 2015, în termenul general de prescripţie de 3 ani", în realitate aceasta impută instanţei tot greşita stabilire a situaţiei de fapt, aducând în discuţie chestiuni ce vizează exclusiv aspecte factuale ale cauzei a căror apreciere intră în atribuţia instanţelor devolutive.

Astfel cum au fost conturate, criticile recurentei sunt incompatibile cu rolul ce revine instanţei de recurs, de examinare nu a temeiniciei, ci a legalităţii hotărârii recurate în raport cu regulile de drept aplicabile.

Înalta Curte subliniază că simpla nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată şi la argumentele care au format convingerea instanţei, fără a reclama vreun viciu de legalitate considerentelor reţinute de instanţa de prim control judiciar în justificarea soluţiei pronunţate, simpla reluare a aspectelor particulare ale litigiului, neînsuşirea de către instanţa de control judiciar a apărărilor formulate de către reclamantă nu răspund exigenţelor legale care impun invocarea unor critici care să poată fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Faţă de considerentele expuse, se reţine că accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac, motiv pentru care, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, având în vedere şi inexistenţa motivelor de ordine publică, care să inducă aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă Compania Naţională Poşta Română S.A. împotriva deciziei civile nr. 536 din 26 martie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Înalta Curte, analizând recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 1970 din 19 decembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., a luat în examinare, cu prioritate, excepţia lipsei de interes a recursului pârâtului A., invocată din oficiu, urmând a respinge recursul ca fiind lipsit de interes, pentru următoarele considerente:

Art. 32 alin. (1) C. proc. civ. reglementează condiţiile de exercitare a acţiunii civile, printre acestea regăsindu-se, la lit. d), justificarea unui interes, iar conform art. 33 teza întâi din acelaşi cod "interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual".

Înalta Curte reţine că excepţia lipsei de interes este o excepţie de fond, absolută şi peremptorie, iar interesul, ca o condiţie de exerciţiu a acţiunii civile, reprezintă folosul pe care îl are o persoană, pentru a justifica punerea în mişcare a acţiunii civile, în oricare dintre formele sale de manifestare, respectiv cerere de chemare în judecată, căi de atac ordinare sau extraordinare.

Interesul procesual este o condiţie de exerciţiu a acţiunii civile, în timp ce apelul şi/sau recursul sunt forme de manifestare ale acţiunii civile ce presupun exercitarea dreptului de a face uz de căile de atac şi se înscriu în ansamblul mijloacelor procesuale prevăzute de lege, prin care se urmăreşte protecţia unui drept subiectiv ori a unui interes legitim şi pentru a căror realizare recurgerea la instanţă este obligatorie.

Existenţa interesului se impune a fi examinată pe tot parcursul procesului, nu numai cu privire la cererea introductivă de instanţă, ci şi în căile de atac, prin raportare la finalitatea urmărită de către titularul acesteia.

Ca atare, interesul procesual determinat, legitim, personal, născut şi actual este o condiţie de exerciţiu ce trebuie să se justifice în fiecare etapă procesuală, aşadar, şi în recurs.

În acest sens sunt şi dispoziţiile art. 458 C. proc. civ., potrivit cărora căile de atac pot fi exercitate numai de părţile aflate în proces care justifică un interes.

Or, în cauză, în apel, prin decizia civilă nr. 1970 din 19 decembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a fost respins ca nefondat apelul incident formulat de pârâtul A. şi a fost admis apelul principal formulat de reclamanta Compania Naţională Poşta Română S.A., a fost anulată sentinţa atacată şi s-a fixat termen pentru evocarea fondului, cu citarea părţilor.

Prin decizia civilă nr. 536 din 26 martie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a fost admisă excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi, în consecinţă, s-a respins acţiunea reclamantei Compania Naţională Poşta Română S.A., ca fiind prescrisă.

Prin recursul dedus judecăţii, pârâtul A. solicită casarea deciziei intermediare, în ceea ce priveşte soluţia de respingere a apelului incident, susţinând, în esenţă, că aceasta a fost dată cu aplicarea greşită a prevederilor art. 155 din Legea nr. 31/1990.

Or, astfel cum se reţine constant în doctrină, pârâtul ar avea interesul să formuleze recurs dacă a căzut şi el, parţial, în pretenţii. Dacă soluţia din apel îi este favorabilă, cum e situaţia de faţă, în care a fost respinsă acţiunea ca prescrisă, pârâtul poate formula întâmpinare, prin care să solicite instanţei de recurs să menţină hotărârea atacată sau, cel mult, recurs incident.

Pârâtul nu justifică un interes în promovarea unui recurs principal, având în vedere că soluţionarea acţiunii prin respingerea ca prescrisă îi este favorabilă.

În consecinţă, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge ca lipsit de interes recursul declarat de recurentul-pârât A. împotriva deciziei civile nr. 1970 din 19 decembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă Compania Naţională Poşta Română S.A. împotriva deciziei civile nr. 536 din 26 martie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Respinge ca lipsit de interes recursul declarat de recurentul-pârât A. împotriva deciziei civile nr. 1970 din 19 decembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 septembrie 2025.