Contract damages award upheld after annulment of appeal as inadmissible cassation grounds

Şedinţa publică din data de 23 septembrie 2025

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 826/C/2024 din 25 aprilie 2024 pronunţată de Tribunalul Specializat Cluj, în dosarul nr. x/2022, s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel A. S.A. solicitând anularea sau schimbarea sentinţei civile nr. 826/C/2024 pronunţată de Tribunalul Specializat Cluj în dosarul nr. x, cu consecinţa admiterii cererii formulate de A. S.A. împotriva B. S.A. şi a obligării acesteia să achite apelantei A. S.A. suma de 3.547.674,21 RON reprezentând despăgubiri, sumă calculată în conformitate cu prevederile art. 2 din Anexa 7 din Contractul cadru de vânzare-cumpărare a energiei electrice din surse regenerabile susţinute prin certificate verzi nr. 39/10.08.2022; respectiv penalităţile calculate asupra sumei datorate de 3.547.674,21 RON, în cuantum de 0,1% pe zi întârziere, începând cu data de 18.10.2022 până la data efectuării plăţii inclusiv. De asemenea, apelanta a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, constând în contravaloarea taxelor judiciare de timbru, precum şi a celorlalte cheltuieli generate de prezentul proces.

Prin decizia civilă nr. 451/2024 din 21 octombrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă a fost admis apelul declarat de A. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 826/C/2024 din 25 aprilie 2024 pronunţată în dosarul nr. x/2022 al Tribunalului Specializat Cluj, pe care o schimbă în tot, în sensul că a fost admisă acţiunea formulată de A. S.A. şi, în consecinţă, a fost obligată pârâta B. S.A. să achite suma de 3.547.674,21 RON reclamantei cu titlu de despăgubiri conform contract nr. x/10.08.2022 şi penalităţi de 0,1% pe zi de întârziere asupra acestei sume calculate din 18.10.2022 până la plata efectivă a despăgubirii.

A fost obligată pârâta să achite reclamantei suma de 39081,74 RON, cheltuieli de judecată în fond.

A fost obligată intimata să plătească apelantei A. S.A. suma de 30.112,94 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

În termen legal, invocând în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., pârâta B. S.A. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 451/2024 din 21 octombrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă.

După un scurt istoric al cauzei, în argumentarea cererii, recurenta-pârâtă B. S.A. susţine, în esenţă, că soluţia instanţei de apel se întemeiază pe un raţionament ambiguu, materializat prin considerente contradictorii, în care nu este clar dacă se recunoaşte aplicabilitatea dispoziţiilor art. 25 din contract, ce prevăd posibilitatea de reziliere a acestuia în cazul lipsei unui acord privind adaptarea actului juridic bilateral astfel agreat de părţi şi în conformitate cu noile modificări de circumstanţe, sau dacă se statuează asupra pretinsei imposibilităţi de modificare a preţului, indiferent de situaţie, chiar şi în contextul incidenţei impreviziunii.

Pe de o parte, susţine recurenta, instanţa de apel a reţinut că "dilema juridică principală supusă cenzurii instanţei se referă la modalitatea de interpretare a noţiunii de "modificare de circumstanţe" din acordul de voinţe, în accepţiunea art. 21 alin. (1) lit. a) raportat la art. 25 din contract", ceea ce conferă părţilor posibilitatea de adaptare a clauzelor contractuale pentru a fi conforme cu noile modificări de circumstanţe. Această clauză nu prezintă excepţii, sugerând că orice modificare semnificativă a circumstanţelor poate justifica ajustarea contractului.

Pe de altă parte, instanţa consideră că prin articolul 2 din contract se va aplica cu prioritate regula preţului fix şi nedeterminat, susţinând astfel că preţul contractual nu poate fi modificat. Această interpretare pare contradictorie, deoarece, în ciuda recunoaşterii posibilităţii apariţiei unor modificări legislative care pot justifica nevoia de adaptare a contractului în sensul articolului 21 alin. (1) lit. a), raportat la articolul 25 din acordul de voinţe, instanţa statuează că în speţa de faţă, intrarea în vigoare a O.U.G.. nr. 119/2022 nu afectează contractul în substanţa sa.

Instanţa de apel a conferit o interpretare greşită textului de lege prin raportare la situaţia de fapt concretă.

Cu referire la incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în opinia recurentei, decizia recurată a fost pronunţată cu aplicarea eronată a dispoziţiilor art. 1267 şi art. 1552 alin. (1) C. civ., întrucât instanţa de apel a apreciat că recurenta nu era îndreptăţită să solicite rezilierea contractului-cadru de vânzare-cumpărare a energiei electrice din surse regenerabile, susţinută prin certificate verzi nr. 39, cu aplicarea dispoziţiilor contractuale date de art. 21 alin. (1) lit. a) raportat la art. 25 din contract.

Aşadar, consideră ca fiind esenţial să se stabilească dacă modificările circumstanţelor economice şi legislative, precum intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 119/2022, pot fi considerate suficiente pentru a justifica adaptarea sau rezilierea contractului. Având în vedere prevederile art. 25 din contract şi principiul echităţii contractuale, orice schimbare semnificativă şi imprevizibilă a circumstanţelor ar trebui să permită ajustarea clauzelor contractuale pentru a reflecta noile realităţi.

Prin art. 21 alin. (1) lit. a) din actul juridic este stipulat un veritabil caz de reziliere de drept, fără punerea în întârziere şi fără intervenţia instanţei în cazul îndeplinirii cumulative a următoarelor condiţii: a intervenit o "modificare de circumstanţe", astfel cum este definită în cadrul art. 25 din Contractul nr. x; a existat o încercare de adaptare a contractului; cealaltă parte refuză să încheie un act adiţional la contract într-un termen de 20 de zile calendaristice calculate de la data apariţiei cazului instituit la art. 25, în vederea adaptării actului juridic bilateral, în scopul respectării conformităţii cu modificările aduse cadrului legal ce a fost aplicabil la data încheierii contractului.

Cazul instituit de părţi la art. 25 din contract, subliniază recurenta, reprezintă o veritabilă materializare a instituţiei impreviziunii, reglementate de art. 1271 C. civ.

Sub aspectul dreptului material este relevant principiul forţei obligatorii a efectelor contractelor reglementat în cadrul art. 1270 C. civ.

Prin urmare, dacă părţile, prin clauze exprese, convin asupra modificării sau încetării contractului în anumite circumstanţe, condiţii şi indiferent de termenul contractual, nu vom fi în prezenţa excepţiilor de la forţa obligatorie a contractului, fiind de aplicabilitate în acest caz principiul libertăţii contractuale, astfel cum este enunţat în art. 1169 C. civ.

Nu în ultimul rând, deloc de neglijat sunt dispoziţiile art. 1268 alin. (3) C. civ., respectiv a art. 1267 din acelaşi cod privind interpretarea clauzelor contractuale.

Instanţa de apel realizează o interpretare eronată atât a definirii noţiunii de "modificări de circumstanţe", cât şi a situaţiilor de aplicabilitate a clauzei contractuale referitoare la acestea.

Interpretarea instanţei nu a fost stabilită şi nici prevăzută de părţi prin contract, reducând astfel în mod nejustificat cauzele care ar putea conferi unei părţi dreptul de a cere rezilierea contractului.

Această abordare, arată recurenta, contravine principiilor fundamentale ale dreptului contractual, conform cărora interpretarea trebuie să respecte voinţa părţilor şi să asigure echitatea în raporturile contractuale.

Pe de altă parte, consideră că instanţa de apel nu a transpus în mod corect situaţia teoretică astfel reţinută la realitatea faptică, atribuind culpa în mod eronat societăţii apelante, în ciuda eforturilor considerabile întreprinse pentru salvgardarea contractului şi pentru menţinerea unui just echilibru contractual, ignorând măsurile proactive adoptate de apelantă în scopul respectării obligaţiilor contractuale.

Cadrul legal în ceea ce priveşte activităţile sectorul energiei electrice este stabilit în principal din Legea nr. 123/2012 privind legea energiei şi a gazelor naturale, Directiva 2003/54/EC privind regulile comune ale pieţii de energie electrică, precum şi Ordinele ANRH pentru aprobarea Regulamentului privind cadrul organizat de tranzacţionare a contractelor bilaterale de energie electrică, la data încheierii Contractului dintre părţi, acestea intrând sub incidenţa Ordinului ANRH nr. 6/18.02.2011 publicat în Monitorul Oficial nr. 170/10.03.2011.

În contractul de vânzare-cumpărare a energiei electrice se regăseşte clauza potrivit căreia modificarea circumstanţelor care au stat la baza încheierii contractului, conferă părţilor posibilitatea de reziliere a actului juridic bilateral.

Există un mecanism contractual agreat de comun acord de către părţi prin semnătura actului juridic bilateral, care permite aplicarea a două scenarii în cazul ivirii unor "modificări de circumstanţe".

De altfel, aşa cum rezultă din practica instanţelor de judecată, reglementarea cazului de reziliere de drept a contractului de vânzare-cumpărare a energiei electrice ca urmare a intervenţiei unor modificări de circumstanţe nu prezintă un caracter de noutate şi nu poate fi interpretată drept o încălcare a articolului 16 din Regulamentul privind funcţionarea pieţei centralizate pentru energie electrică.

Aşadar, contractul nu poate fi modificat decât cu excepţia modificărilor permise de art. 25 care se refera strict la modificarea de circumstanţe, determinate de intrarea în vigoare a unor acte normative şi reglementari aplicabile în România care modifică şi/sau abrogă acte normative şi reglementari incidente existente la dala intrării în vigoare a Contractului.

De altfel, cazul de încetare a efectelor contractului prevăzut la art. 21 din actul juridic bilateral reprezintă un caz pur excepţional, prin care se înfrânge ideea "preţului fix", dispoziţiile devenind pe deplin aplicabile în cazul de faţă, în virtutea principiului forţei obligatorii a contractelor.

Prin urmare, aşa cum rezultă din practica instanţelor naţionale, este majoritar acceptat faptul că, în cazul intervenirii rezilierii de drept a contractului, consecinţa reţinerii culpabilităţii părţii care a solicitat rezilierea rezidă strict din neîndeplinirea etapelor prevăzute în cadrul art. 21 alin. (1) lit. b) din contract.

Având în vedere petitul cererii de chemare în judecată, se observă că intimata şi-a întemeiat pretenţiile pe dispoziţiile art. 1 şi art. 2 din Anexa nr. 7 la Contractul nr. x încheiat la data de 10.08.2022.

Subliniază că potrivit art. 2 din Anexa nr. 7 la contractul încheiat, este pe deplin aplicabil dreptul părţii de a cere despăgubiri în cazul constatării unei culpe din partea părţii contractante din cauza căreia a fost atrasă rezilierea, drept cauză de încetare a contractului.

Înţelege să menţioneze aspectele relevante cu privire la: existenţa unei prelinse culpe a vânzătorului, în calitate de recurentă în prezenta cauză; incidenţa art. 25 din contract privind "modificările de circumstanţe", cu finalitatea aplicării dispoziţiilor art. 21 din contract ce reglementează instituţia rezilierii.

Precizează că în contextul intrării în vigoare a O.U.G. nr. 119/2022 prin adresa transmisă de intimata B. S.A. apelantei, la 9 septembrie 2022 şi înregistrată la 12 septembrie 2022, cea dintâi i-a solicitat celei din urmă, organizarea unei întâlniri în perioada 12 septembrie 2022 - 16 septembrie 2022 în vederea adaptării contractului prin negocierea clauzelor contractuale şi încheierii unui act adiţional, potrivit noilor modificări legislative indicate în preambulul adresei.

Cu referire la discuţiile purtate între părţile litigante, mai arată că reprezentanţii societăţii recurente au informat reprezentanţii intimatei A. că, după intrarea în vigoare la data de 1 septembrie 2022 a O.U.G. nr. 119/2022 s-a născut obligaţia acesteia de a plăti contribuţia la Fondul de Tranziţie Energetică, astfel încât nu mai este posibilă continuarea activităţii în lipsa unui acord cu privire la adaptarea clauzelor contractului. Prin urmare, recurenta B. S.A. solicita modificarea contractului prin încheierea unui act adiţional care sa reflecte consecinţele noilor modificări legislative.

După o succintă prezentare a corespondenţei purtate între părţi şi a încercărilor de soluţionare a diferendului pe cale amiabilă, menţionează că, la 28 septembrie 2022, societatea B. a formulat o ofertă comercială prin care a transmis intimatei-reclamante propunerea încheierii unui contract, prin care energia electrică să fie furnizată fără certificate verzi, în baza licenţei de furnizare deţinută de aceasta. Totodată, au fost indicate condiţiile de preţ, plată şi livrare a energiei electrice către A..

La 29 septembrie 2022 prin intermediul emailului, A. a transmis ataşat draftul de contract bilateral negociat direct şi actul adiţional nr. x la contractul de vânzare-cumpărare energie electrică din surse regenerabile susţinută prin certificate verzi nr. 39 din 10.08.2022.

Deşi urma să semneze documentele, intimata A. s-a răzgândit, aşa încât, motivul pentru care contractul propus de către A. nu a mai putut fi finalizat rezidă în mod evident în culpa apelantei-reclamante, care a refuzat cu rea-credinţă semnarea.

Prin urmare, la 30 septembrie 2022 societatea B. a formulat către A. o notificare prin care a informat asupra incidenţei cauzei de reziliere de drept a contractului, fără punerea în întârziere şi fără intervenţia instanţei, în temeiul art. 25 alin. (1) coroborat cu art. 25 alin. (1) lit. a) din contract.

Aşadar, este reiterat motivul intervenirii cauzei de reziliere de drept, constând în modificările aduse reglementărilor care au stat la baza încheierii contractului coroborate cu faptul că părţile contractante nu au ajuns la o înţelegere cu privire la adaptarea Contractului prin act adiţional, în termen de 20 zile calendaristice calculate de la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 119/2022.

Important de menţionat este şi faptul că, dacă societatea A6 ar fi continuat derularea raporturilor contractuale cu A., în condiţiile stipulate în contractul nr. x/10.08.2022, ar fi încălcat prevederile art. 17 din O.U.G. nr. 99/2000 privind comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă, potrivit căruia oricărui comerciant îi este interzis să vândă în pierdere.

Rezultă fără niciun dubiu că negocierile dintre părţi, purtate ulterior încheierii contractului, au avut loc ca urmare a prevederilor O.U.G. nr. 119/2022, de modificare a O.U.G. nr. 27/2022, care au schimbat circumstanţele care au existat la data încheierii contractului.

Intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 119/2022, la data de 1 septembrie 2022, cât şi obligaţia impusă societăţii recurente de a plăti contribuţia la Fondul de Tranziţie Energetică au creat modificări semnificative ale circumstanţelor economice şi legale, ce au condus la o veritabilă incidenţă a schimbării circumstanţelor, care ar trebui să îndreptăţească societatea B. să recurgă la rezilierea contractului, în absenţa unui acord mutual pentru ajustarea acestuia.

Este incorect a considera că rezilierea de către societatea B. a contractului ar implica vreo culpă a acesteia astfel încât să fie pasibilă de plata compensaţiilor la care se referă art. 2 din Anexa nr. 7 la contract, întrucât scopul urmărit de recurentă a fost acela de salvgardare a contractului, încercând renegocierea acestora în vederea restabilirii echilibrului între prestaţii.

Solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, iar în rejudecare respingerea cererii de chemare în judecată, cu obligarea la cheltuielile de judecată ocazionate de prezentul proces.

Intimata-reclamantă A. S.A. a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a luat în examinare, cu prioritate, excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-pârâtă prin întâmpinare, asupra căreia, în conformitate cu prevederile art. 248 C. proc. civ. coroborat cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., a reţinut următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.:

"cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar potrivit art. 486 alin. (3) teza I din acelaşi act normativ, "menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e, precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii".

Totodată, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ.:

"aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Prin urmare, cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază şi dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Aşadar, neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute limitativ de legea procesual civilă este sancţionată cu anularea recursului.

Înalta Curte constată că recurenta a indicat formal motivul de casare reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât din expunerea argumentelor evocate rezultă cu evidenţă că s-au readus în discuţie chestiuni de fond care depăşesc sfera de analiză a motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ., recurenta solicitând, în realitate, instanţei de recurs să statueze asupra cauzei, ca atare, judecând în fond, şi nu doar să verifice decizia recurată în ce priveşte modul de aplicare a legi.

Întinderea controlului judiciar este condiţionată de cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs şi de limitele conferite de dispoziţiile legale, iar nemulţumirea părţii cu privire la soluţia pronunţată, la modalitatea în care au fost administrate şi analizate probele, precum şi relatarea situaţiei de fapt nu pot constitui obiectul analizei instanţei de recurs în raport cu dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În acest sens sunt şi dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora:

"recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

Prevalându-se de o cale extraordinară de atac, se constată că recurenta nu îşi fundamentează criticile din cuprinsul cererii pe încălcarea sau greşita aplicare a unor norme de drept material, ci numai pe aspecte factuale ale cauzei, criticând, în realitate, modul de soluţionare a litigiului în raport cu situaţia de fapt, ceea ce contravine prevederilor art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Prin urmare, aspectele învederate de recurentă se situează în afara competenţelor instanţei de recurs atâta timp cât aceasta se raportează numai la situaţia de fapt, la contextul relaţiilor dintre părţi şi al derulării acestora sub aspect contractual şi legal, la modul în care părţile şi-au îndeplinit obligaţiile contractuale, aducând în discuţie efectele îndeplinirii sau neîndeplinirii acestora, nefiind posibil a se reţine vreo critică susceptibilă de a fi încadrată în cazurile de casare prevăzute limitativ de lege, context în care recursul nu poate fi analizat în afara cadrului restrictiv conferit de art. 488 C. proc. civ.

Faptul că se fac trimiteri la anumite dispoziţii legale sau acte normative, fără să se susţină o minimă argumentaţie în drept care să situeze criticile în sfera temeiurilor de casare reglementate expres de C. proc. civ., nu poate să atragă nicio analiză.

Condiţia dezvoltării motivelor de nelegalitate implică obligaţia de a arăta argumentele prin care se tinde a se demonstra pentru care motive este eronat şi nelegal raţionamentul instanţei de apel, teza încălcării normelor de drept material trebuie să fie argumentată în concret, neputându-se invoca prin enunţuri generice, lipsite de acoperire argumentativă.

Recurenta a invocat formal şi incidenţa art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., fără a oferi o minimă argumentaţie prin care să arate în ce constă nerespectarea exigenţelor motivării hotărârii pronunţate.

Simpla nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată şi la argumentele care au format convingerea instanţei, fără a reclama vreun viciu de legalitate considerentelor reţinute de instanţa de prim control judiciar în justificarea soluţiei pronunţate, simpla reluare a aspectelor particulare ale litigiului, neînsuşirea de către instanţa de control judiciar a apărărilor formulate de către pârâtă nu răspund exigenţelor legale care impun invocarea unor critici care să poată fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În egală măsură, aspectele legate de interpretarea clauzelor contractului încheiat între părţile litigante nu se pot constitui în critici de nelegalitate, care să poată fi deduse judecăţii în calea extraordinară de atac a recursului, fiind critici de netemeinicie, care vizează interpretarea actului juridic.

Interpretarea contractului într-o manieră neconformă sensului reieşit din acordul părţilor, precum şi evaluarea relaţiilor dintre cele două entităţi juridice, constituie, de altfel, o ipoteză de analiză corelată a probelor.

În acest context juridic, nici susţinerile recurentei referitoare la "incidenţa art. 25 din contractul sus-indicat privind modificările de circumstanţe, cu finalitatea aplicării dispoziţiilor art. 21 din contract ce reglementează instituţia rezilierii" nu reprezintă veritabile critici de nelegalitate ale deciziei recurate, întrucât se solicită instanţei de recurs să revină asupra situaţiei de fapt şi de drept.

Prin argumentele expuse, se tinde la o devoluare a fondului, ceea ce este incompatibil cu calea de atac extraordinară a recursului, în cadrul căreia, astfel cum s-a arătat, se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei şi a elementelor de fapt (aspecte vizând existenţa, inexistenţa, întinderea, efectele impreviziunii sau modificării de circumstanţe asupra contractului etc.) ale cauzei.

De altfel, susţinerile cu privire la "modificările de circumstanţe", de care se prevalează în mod repetat recurenta, vizează considerente fără caracter decizoriu din cuprinsul hotărârii atacate, astfel că, indiferent de rezultatul examinării lor, nu ar fi apte să conducă la schimbarea hotărârii recurate.

În concret, în fundamentarea soluţiei adoptate, instanţa de apel a reţinut că interpretarea clauzelor contractului nu poate fi realizată în sensul în care acestea ar conduce la încălcarea unor prevederi legale exprese, iar în raport de prevederile exprese ale art. 16 din Regulamentul privind funcţionarea pieţei centralizate pentru energia electrică din surse regenerabile susţinută prin certificate verzi, dar şi cele ale art. 2 alin. (2) teza a II a din contractul părţilor, potrivit cărora "preţul energiei electrice, inclusiv formula de ajustare a preţului, după caz sunt ferme pentru ambele părţi pe toată durata contractuală", părţile au avut de la început reprezentarea faptului că preţul de contract nu poate fi modificat prin act adiţional sau ca invocare a modificării de circumstanţe.

Or, acest considerent decizoriu în raport de care instanţa a admis apelul declarat de reclamanta A. S.A., a schimbat hotărârea apelată şi a admis acţiunea formulată de reclamantă, nu a fost criticat.

În lipsa unor argumente care să vizeze considerentele hotărârii atacate, instanţa de recurs nu se poate substitui părţii, formulând în locul său critici de nelegalitate care să vizeze în mod concret considerentele instanţei de apel.

De asemenea, simpla reluare a alegaţiilor recurentei din etapa procesuală a apelului, strict pe aspecte de eventuală netemeinicie, cu ignorarea hotărârii atacate şi a considerentelor acesteia, nu reprezintă o motivare valabilă a recursului.

Fără invocarea unor critici vizând eventuale erori de raţionament ale instanţei de apel, apte să fie încadrate în dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., nu se poate considera că recurenta şi-a îndeplinit obligaţia de motivare a recursului.

Nu în ultimul rând, nici susţinerile recurentei în argumentarea recursului cu privire la jurisprudenţă nu pot atrage vreo analiză, cu atât mai mult cu cât jurisprudenţa nu reprezintă izvor de drept

În considerarea celor ce preced, constatând că prin cererea de recurs nu au fost formulate critici de nelegalitate care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) C. proc. civ. şi nici nu au fost identificate motive de ordine publică care ar putea fi invocate din oficiu, conform art. 489 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 489 alin. (2) din acelaşi act normativ, va anula recursul declarat de recurenta-pârâta B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 451/2024 din 21 octombrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâta B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 451/2024 din 21 octombrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 septembrie 2025.