Timber sales contract dispute: appeal annulled for failing to articulate legal grounds, costs imposed on appellant

Şedinţa publică din data de 23 septembrie 2025

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin acţiunea promovată, reclamantul A. a solicitat instanţei obligarea pârâtei B. S.R.L. la plata sumei de 382.580,76 RON, reprezentând daune-interese şi la plata cheltuielilor de judecată.

Prin cererea reconvenţională formulată, pârâta B. S.R.L. a solicitat constatarea rezoluţiunii contractelor de vânzare-cumpărare nr. x/19.01.2022, nr. y/19.01.2022, nr. z/19.01.2022, având în vedere neexecutarea obligaţiilor de către reclamantul/pârâtul reconvenţional A..

Prin sentinţa nr. 18 din 16 februarie 2024 pronunţată de Tribunalul Specializat Mureş în dosarul nr. x/2023 s-a respins ca nefondată, acţiunea principală formulată de reclamantul A. împotriva pârâtei B. S.R.L.; s-a respins ca nefondată, acţiunea reconvenţională formulată de reclamanta reconvenţională B. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul reconvenţional A.; s-a respins cererea reclamantului A. de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată; s-a respins cererea reclamantei reconvenţionale B. S.R.L. de obligare a pârâtului reconvenţional la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei sentinţe, reclamantul A. a declarat apel, care, prin decizia nr. 289/A din 24 septembrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a fost respins ca nefondat. Prin aceeaşi decizie a fost respinsă cererea formulată de intimata B. S.R.L. de obligare a apelantului A. la plata cheltuielilor de judecată.

În termen legal, invocând în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamantul A. a declarat împotriva deciziei nr. 289/A din 24 septembrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

În argumentarea recursului, a susţinut, în esenţă, că în ceea ce priveşte clauza stipulată la art. 7.1 din contractul încheiat, atât instanţa de apel, cât şi prima instanţă au apreciat că referirea generală la neexecutarea obligaţiilor din partea cumpărătoarei, fără a fi indicate în concret obligaţiile a căror neîndeplinire atrage rezoluţiunea de drept a contractului, lipseşte de eficacitate clauza respectivă.

În opinia recurentului, o atare apreciere încalcă regulile de interpretare a contractelor, potrivit cărora clauzele contractuale se interpretează unele prin altele, în sensul în care pot să producă efecte juridice, nu în sensul în care nu pot să producă astfel de efecte.

Astfel, câtă vreme în contractul asumat de părţi, a fost introdusă o cauză de rezoluţiune de plin drept a contractului, în măsura în care cumpărătorul nu îşi îndeplineşte obligaţiile, instanţa nu poate schimba voinţa părţilor, stabilind condiţii pe care părţile însele nu le-au prevăzut, deoarece ar încălca principiul libertăţii contractuale.

Din prevederile contractului, mai susţine recurentul, rezultă cu claritate atât obligaţiile părţilor, cât şi modul de derulare a contractului, precum şi rezoluţiunea de drept a contractului, în cazul în care cumpărătorul nu îşi îndeplineşte obligaţiile.

În condiţiile existenţei unui pact comisoriu în contractul analizat, este evident că părţile au convenit ca în cazul neexecutării obligaţiilor asumate de către cumpărător, contractual să fie rezolvit de plin drept, fără a fi nevoie de intervenţia instanţei - în cazul în care s-ar fi dorit la încheierea contractului ca rezoluţiunea să poată fi dispusă doar de către instanţă, cu verificarea condiţiilor, cu dovedirea neexecutării culpabile, nu s-ar mai fi prevăzut clauza din art. 7.1.

Consideră că această clauză cuprinde un pact comisoriu de cel mai înalt grad care îndeplineşte toate condiţiile prevăzute în art. 1553 C. civ., deoarece art. 5.2 din contract prevede care sunt obligaţiile cumpărătorului, iar faptul că aceste obligaţii nu au fost reluate în mod expres în cuprinsul art. 7.1, nu înseamnă că acest articol nu prevede obligaţiile a căror neîndeplinire duce la rezilierea de drept a contractului.

Subliniază că toate obligaţiile prevăzute în sarcina cumpărătorului sunt specifice activităţii de exploatare a materialului lemnos, fiind practic obligaţii legale pentru acesta.

De asemenea, având în vedere că în esenţă, este vorba despre un contract de vânzare cumpărare, principala obligaţie a cumpărătorului în cazul unui astfel de contract, este aceea de plată a preţului.

A precizat că, spre deosebire de clauza rezolutorie, pactul comisoriu sancţionează cu rezoluţiunea contractului, fiind evident că dacă ar fi ştiut că nu va primi plata preţului pentru materialul lemnos vândut sau dacă ar fi cunoscut că cumpărătorul ar fi urmat să exploateze materialul lemnos prin încălcarea dispoziţiilor legale, deci prin încălcarea oricăreia din obligaţiile prevăzute la art. 5.2 din contract, nu ar fi încheiat contractul cu cumpărătorul, neexistând nicio raţiune de a proceda în acest fel.

Faptul că pactul comisoriu nu reia expres toate obligaţiile cumpărătorului, în condiţiile în care acestea sunt prevăzute în mod expres în cuprinsul art. 5.2 nu poate fi interpretat ca o referire generală, ci poate fi interpretat în singurul fel în care clauza ar putea avea efect, respectiv că nerespectarea oricăreia din obligaţiile asumate de către cumpărător, atrage rezoluţiunea de plin drept a contractului, clauză asumată atât de cumpărător cât şi de vânzător.

Arată că, potrivit art. 1523 alin. (2) lit. d) C. civ., pârâta este de drept în întârziere, prin neefectuarea plăţii asumate.

A precizat că a urmărit derularea contractului, pârâtei fiindu-i pus în vedere, la data de 19.07.2022, prin adresa x, de către ocolul silvic Vătava, să se prezinte în vederea ridicării autorizaţiilor de exploatare, iar de către apelant, prin adresa x din data de 30.08.2022.

În aceste condiţii, recurentul-reclamant apreciază că atât prima instanţă, cât şi instanţa de apel prin soluţia dată, nu puteau să schimbe înţelesul şi efectele clauzelor contractuale, impunând obligaţii suplimentare care nu au fost convenite de către părţi, cum ar fi punerea în întârziere, cu toate că debitorul era de drept în întârziere, sau formularea unei acţiuni prin care să solicite constatarea rezoluţiunii contractului, în condiţiile în care contractul conţine un pact comisoriu, potrivit căruia contractele sunt rezolvite de plin drept, odată cu nerespectarea de către cumpărător a obligaţiei de a se prezenta pentru ridicarea autorizaţiilor de exploatare şi de a achita prima rată a preţului, până la data de 1 septembrie 2022.

Solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.

Intimata-pârâtă B. S.R.L. a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, solicitând, în principal, anularea recursului, iar în subsidiar, respingerea acestuia, ca nefondat. A solicitat cheltuieli de judecată.

Recurentul-reclamant A. a formulat răspuns la întâmpinare.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a luat în examinare, cu prioritate, excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-pârâtă prin întâmpinare, asupra căreia, în conformitate cu prevederile art. 248 C. proc. civ. coroborat cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., a reţinut următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.:

"cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar conform art. 486 alin. (3) teza I din acelaşi act normativ:

"menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e, precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii".

Totodată, art. 489 alin. (2) C. proc. civ. prevede că:

"aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Prin urmare, cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază şi dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Aşadar, neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute limitativ de legea procesual civilă este sancţionată cu anularea recursului.

Înalta Curte constată că recurentul a indicat formal motivul de casare reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât din expunerea argumentelor evocate rezultă cu evidenţă că s-au readus în discuţie chestiuni de fond care depăşesc sfera de analiză a motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ., recurentul solicitând, în realitate, instanţei de recurs să statueze asupra cauzei, ca atare, judecând în fond, şi nu doar să verifice decizia recurată în ce priveşte modul de aplicare a legi.

Astfel, prevalându-se de o cale extraordinară de atac, se constată că recurentul-reclamant nu îşi fundamentează criticile din cuprinsul cererii pe încălcarea sau greşita aplicare a unor norme de drept material, ci numai pe aspecte factuale ale cauzei, criticând, în realitate, modul de soluţionare a litigiului în raport cu situaţia de fapt, ceea ce contravine prevederilor art. 483 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora:

"recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

Prin urmare, aspectele învederate de recurent se situează în afara competenţelor instanţei de recurs atâta timp cât acesta se raportează numai la situaţia de fapt, la contextul relaţiilor dintre părţi şi al derulării acestora sub aspect contractual şi legal, la modul în care părţile şi-au îndeplinit obligaţiile contractuale, aducând în discuţie efectele îndeplinirii sau neîndeplinirii acestora, nefiind posibil a se reţine vreo critică susceptibilă de a fi încadrată în cazurile de casare prevăzute limitativ de lege, context în care recursul nu poate fi analizat în afara cadrului restrictiv conferit de art. 488 C. proc. civ.

În egală măsură, aspectele legate de interpretarea clauzelor contractului încheiat între părţile litigante nu se pot constitui în critici de nelegalitate, care să poată fi deduse judecăţii în calea extraordinară de atac a recursului, fiind critici de netemeinicie, care vizează interpretarea actului juridic.

Interpretarea contractului într-o manieră neconformă sensului reieşit din acordul părţilor, precum şi evaluarea relaţiilor dintre cele două entităţi juridice, constituie, de altfel, o ipoteză de analiză corelată a probelor.

Astfel, stabilirea adevăratei voinţe a părţilor contractante constituie un aspect al etapelor devolutive, iar nu al controlului de legalitate, pentru că doar în valorificarea probelor propuse şi încuviinţate se poate stabili care a fost conduita părţilor, însă, în recurs instanţa nu poate constata o altă situaţie de fapt decât cea configurată de către instanţa de apel.

În acest context juridic, nici susţinerile recurentului conform cărora instanţa de apel a interpretat greşit art. 7.1 din contractul încheiat nu reprezintă veritabile critici de nelegalitate ale deciziei recurate, întrucât se solicită instanţei de recurs să revină asupra situaţiei de fapt şi de drept.

Înalta Curte subliniază că dispoziţiile art. 304 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. din 1865, care stabileau ca motiv de nelegalitate situaţia când instanţa, interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia, abrogate în prezent ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., nu îşi mai găsesc un corespondent în actuala reglementare procesual civilă, astfel încât asemenea critici, fundamentate pe interpretarea greşită a unui act juridic, iar nu a legii, se plasează în afara sferei motivelor de nelegalitate expres prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Nici trimiterile la prevederile art. 1550 C. civ., art. 1553 C. civ. etc. nu se constituie în veritabile critici de nelegalitate, din moment ce, în realitate, prin acestea, recurentul supune examinării instanţei de recurs modalitatea de interpretare, de către instanţa de prim control judiciar, a clauzelor contractului încheiat.

Recursul nu se poate limita la o indicare formală a unor texte legale, condiţia dezvoltării motivelor de nelegalitate implicând obligaţia de a arăta argumentele prin care se tinde a se demonstra pentru care motive este eronat şi nelegal raţionamentul instanţei de apel.

Totodată, dat fiind că, în apel, autorul recursului a avut susţineri cvasiidentice, pentru a declanşa un veritabil control de legalitate referitor la aceleaşi aspecte, acesta trebuia să se raporteze la modalitatea în care instanţa de apel a răspuns criticilor sale, respectiv, la judecata realizată de această instanţă.

Or, prin reluarea pe calea memoriului de recurs a situaţiei particulare a litigiului şi prezentarea, din nou, a argumentelor expuse prin cererea de apel, A. tinde, în realitate, să obţină o nouă verificare a susţinerilor sale, cu toate că legea recunoaşte doar dublul grad de jurisdicţie şi căile extraordinare de atac, iar nu şi al treilea grad devolutiv.

În considerarea celor arătate, constatând că recurentul nu s-a conformat obligaţiei reglementate de dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, având în vedere şi inexistenţa motivelor de ordine publică care să inducă aplicarea art. 488 alin. (3) C. proc. civ., va anula declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 289/A din 24 septembrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Constatând culpa procesuală a recurentului în promovarea recursului de faţă şi în raport de solicitarea intimatei privind acordarea cheltuielilor de judecată, urmează ca, în temeiul dispoziţiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., să fie admisă cererea acesteia, în sensul obligării recurentului-reclamant A. la plata sumei de 30502,77 RON reprezentând cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă B. S.R.L., conform înscrisurilor doveditoare aflate la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 289/A din 24 septembrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Obligă pe recurentul-reclamant A. la plata sumei de 30502,77 RON reprezentând cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă B..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 septembrie 2025.