Appeal annulled for failure to raise legal grounds; time-barred contractual liability claims upheld

Şedinţa publică din data de 23 septembrie 2025

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 27 mai 2022 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, sub număr de dosar x/2022, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B.: în temeiul răspunderii civile contractuale, obligarea pârâtului la plata sumei de 849.802,20 RON ce reprezintă prejudiciul cauzat societăţii A. S.R.L. prin neexecutarea obligaţiilor contractuale aferente Contractului de mandat nr. x/27.07.2017, precum şi a dobânzii legale, conform art. 1535 C. civ. coroborat cu O.G. nr. 13/2011, până la data achitării integrale a debitului; în temeiul răspunderii delictuale, obligarea pârâtului la plata sumei de 750.900,29 RON ce reprezintă prejudiciul cauzat prin retragerea sumei din conturile societăţii ulterior încetării Contractului de mandat, respectiv în perioada ianuarie 2018- iunie 2019, precum şi a dobânzii legale aferente, conform art. 1535 C. civ. coroborat cu O.G. nr. 13/2011, până la data achitării integrale a debitului.

În subsidiar, a solicitat restituirea sumei aferente perioadei ianuarie 2018- iunie 2019, cu titlu de îmbogăţire fără justă cauză.

Prin sentinţa civilă nr. 2587 din 7 noiembrie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2022, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de pârâtă prin întâmpinare, în ceea ce priveşte pretenţiile cuprinse în petitul I (principal şi subsidiar) şi în ceea ce priveşte suma totală de 730.900,29 RON din petitul II al cererii (principal şi subsidiar), a respins cererea formulată de reclamanta A. S.R.L., prin administrator judiciar C., în contradictoriu cu pârâtul B., având ca obiect aceste pretenţii, ca prescrisă şi a respins în rest cererea, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamanta A. S.R.L., prin administrator judiciar C., solicitând anularea hotărârii atacate, respingerea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune şi admiterea cererii de chemare în judecată.

Prin decizia civilă nr. 1541A din 22 octombrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a fost respins apelul formulat de apelanta-reclamantă A. S.R.L. prin administrator judiciar C., împotriva sentinţei civile nr. 2587 din 7 noiembrie 2022 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2022, în contradictoriu cu intimatul-pârât B., ca nefondat.

Invocând în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamanta A. S.R.L., prin administrator judiciar C.. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 1541A din 22 octombrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

În argumentarea recursului, după o succintă prezentare a situaţiei de fapt, redând considerente ale deciziei atacate, reclamanta a susţinut, în esenţă, că hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 2.528 C. civ.

Apreciază că, în speţă, momentul de la care a început să curgă termenul de prescripţie extinctivă este reprezentat de momentul la care s-a împlinit termenul de 10 zile de la recepţionarea de către pârât a adresei cu nr. x/18.03.2022 (data la care se poate spune că pârâtul a refuzat să dea socoteală şi să restituie sumele avansate), deoarece la această dată reclamanta a cunoscut că a suferit un prejudiciu.

În opinia recurentei, analizând situaţia de fapt prin prisma prevederile art. 2.528 C. civ., data la care societatea reclamantă a constatat că a suferit un prejudiciu, respectiv a notat caracterul ilicit al faptelor pârâtului, este reprezentată de data ultimei plăţi efectuate în numele domnului B..

Anterior aceste date, societatea reclamantă nu a perceput că sumele avansate reprezintă un prejudiciu pentru aceasta.

Raportat la cele susţinute, subliniază că data la care a început să curgă termenul de prescripţie este data de 15 martie 2019 (data cunoaşterii prejudiciului suferit).

Durata termenului este de 3 ani, dar a fost suspendat pe durata stării de urgenţă, în perioada 16.03.2020 - 14.05.2020, astfel că s-ar fi împlinit la data de 13.05.2022, însă, prin adresa cu nr. x/18.03.2022, s-a întrerupt, devenind aplicabile dispoziţiile art. 2.540 din C. civ.. Astfel, acţiunea a fost formulată înăuntrul termenului de prescripţie extinctivă de 3 ani.

Cu privire la suma de 20.000 RON, achitată la 15 martie 2019, recurenta-reclamantă a arătat că şi aceasta a fost plătită de către D. S.R.L. în numele A. S.R.L. tot pentru B.. În acest sens, a depus nota explicativă nr. x/03.06.2019 cu situaţia documentelor anexate, extrasul bancar al D. S.R.L. şi ordinele de plată cu nr. x din 15.03.2019.

Solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi, pe cale de consecinţă, trimiterea cauzei instanţei de apel în vederea rejudecării apelului.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 489 alin. (2) C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, invocată de intimatul-pârât B., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.:

"cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar potrivit art. 486 alin. (3) teza I din acelaşi act normativ, "menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e, precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii".

Totodată, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ.:

"aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Prin urmare, cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază şi dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Aşadar, neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute limitativ de legea procesual civilă este sancţionată cu anularea recursului.

Soluţia la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, în care se examinează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Prin raportare la aceste consideraţii, instanţa supremă constată că, prin cererea de recurs formulată, autoarea căii de atac a înţeles să critice decizia instanţei de apel din perspectiva momentului de la care a început să curgă termenul de prescripţie pentru formularea acţiunii în răspundere civilă.

Susţinând că au fost încălcate dispoziţiile art. 2.528 C. civ., recurenta urmăreşte în realitate ca instanţa supremă să cenzureze evaluarea probelor administrate şi stabilirea de către instanţa de apel a situaţiei de fapt, aspecte care ţin de temeinicia hotărârii şi care nu cad sub controlul de legalitate în calea de atac a recursului, în cadrul căreia, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., instanţa competentă stabileşte conformitatea hotărârii cu regulile de drept aplicabile.

Din această perspectivă, Înalta Curte apreciază că nu poate cenzura elementele în raport cu care instanţa de apel a stabilit debutul termenului de prescripţie, după evaluarea probelor administrate, susţinerile recurentei în sensul că "momentul la care a început să curgă termenul de prescripţie extinctivă este reprezentat de momentul la care s-a împlinit termenul de 10 zile de la recepţionarea de către pârât a adresei cu nr. x/18.03.2022 (data la care se poate spune că pârâtul a refuzat să dea socoteală şi să restituie sumele avansate), deoarece la această dată reclamanta a cunoscut că a suferit un prejudiciu" reprezentând aspecte ataşate situaţiei de fapt.

Prin argumentele expuse, se tinde la o devoluare a fondului, ceea ce este incompatibil cu calea de atac extraordinară a recursului, în cadrul căreia, astfel cum s-a arătat, se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei şi a elementelor de fapt (questio facti) ale cauzei.

În condiţiile în care momentul de la care s-a născut dreptul la acţiune a fost determinat de instanţa de apel în urma aprecierii probelor aflate la dosarul cauzei, stabilirea datei de la care a început să curgă termenul de prescripţie vizează o chestiune de fapt, câştigată cauzei, ce nu mai poate fi examinată cadrul căii extraordinare de atac a recursului.

Faţă de dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora, recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, este evident că argumentele de acest fel nu pot face obiectul analizei, chiar dacă, formal, acestea au fost întemeiate pe dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Totodată, dat fiind că, în apel, autoarea recursului a avut susţineri cvasiidentice, pentru a declanşa un veritabil control de legalitate referitor la aceleaşi aspecte, aceasta trebuia să se raporteze la modalitatea în care instanţa de apel a răspuns criticilor sale, respectiv, la judecata realizată de această instanţă.

Reiterarea prin recurs a argumentelor şi a criticilor valorificate la instanţele de fond privind momentul de la care curge termenul de prescripţiei al dreptului la acţiune, care au primit o soluţionare atât din partea primei instanţe cât şi a instanţei de apel, nu reprezintă o motivare a recursului în sensul prevăzut de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., nefiind relevate critici de nelegalitate punctuale ale hotărârii ce formează obiectul recursului, prin evocarea greşelilor de judecată săvârşite de instanţa de apel, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 alin. (1) din acelaşi cod, de strictă interpretare.

Aşadar, prin reluarea pe calea memoriului de recurs a situaţiei particulare a litigiului şi prezentarea, din nou, a argumentelor expuse prin cererea de apel, recurenta-reclamantă tinde, în realitate, să obţină o nouă verificare a susţinerilor sale, cu toate că legea recunoaşte doar dublul grad de jurisdicţie şi căile extraordinare de atac, iar nu şi al treilea grad devolutiv.

În concluzie, Înalta Curte reţine că, prin demersul judiciar promovat, recurenta-reclamantă nu arată în ce modalitate decizia instanţei de apel nu este conformă legii şi nu se raportează la considerentele acesteia, ci reia, de o manieră identică, critici formulate în faza procesuală anterioară şi asupra cărora instanţa de apel deja s-a pronunţat, fără a prezenta argumente raportate la considerentele deciziei atacate.

În ceea ce priveşte menţinerea soluţiei de către instanţa de apel cu privire la solicitarea reclamantei de restituire a sumei de 20.000 RON, pretins achitată intimatului-pârât la data 15 martie 2019, simpla reluare a alegaţiilor recurentei din etapa procesuală a apelului cu referire la probele pe care aceasta le consideră relevante în cauză (ex: extrasul bancar al D. S.R.L. şi ordinele de plată cu nr. x din 15.03.2019 etc.) nu reprezintă o motivare valabilă a recursului şi nu poate atrage nicio analiză.

Ca atare, nu poate constitui motiv de recurs orice nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată, în sensul că nu pot fi susţinute, în mod valabil, critici prin care se tinde la schimbarea situaţiei de fapt ori la reaprecierea probelor cauzei sau prin care se solicită realizarea unui control judiciar de temeinicie.

În considerarea celor ce preced, constatând că prin cererea de recurs nu au fost formulate critici de nelegalitate care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) C. proc. civ. şi nici nu au fost identificate motive de ordine publică care ar putea fi invocate din oficiu, conform art. 489 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 489 alin. (2) din acelaşi act normativ, va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L., prin administrator judiciar C.., împotriva deciziei civile nr. 1541A din 22 octombrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L., prin administrator judiciar C.., împotriva deciziei civile nr. 1541A din 22 octombrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 septembrie 2025.