Dividend Enforcement: Effect of Garnishment on Interest Accrual and Creditor Contributory Fault under Civil Code Article 1534

Şedinţa publică din data de 23 septembrie 2025

Deliberând asupra recursului, constată următoarele:

I. Cadrul procesual şi soluţia primei instanţe

1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş, secţia a II-a civilă, la 19 martie 2020, sub nr. x/2020, reclamanta AUTORITATEA PENTRU ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI, în contradictoriu cu pârâta A. S.A., a solicitat obligarea pârâtei la plata următoarelor sume de bani: pentru exerciţiul financiar al anului 2016: 1.012.228,00 RON, cu titlu de dividende şi 152.076,83 RON, cu titlu de dobânzi penalizatoare aferente calculate de la 25 octombrie 2017 până la 1 martie 2020; pentru exerciţiul financiar al anului 2017: 506.605,00 RON, cu titlu de dividende şi 48.632,00 RON, cu titlu de dobânzi penalizatoare aferente calculate de la 10 septembrie 2018 până la 1 martie 2020; pentru exerciţiul financiar al anului 2018: 44.357,00 RON, cu titlu de dividende şi 853,19 RON, cu titlu de dobânzi penalizatoare aferente calculate de la 14 noiembrie 2019 până la 1 martie 2020, precum şi plata dobânzilor calculate în continuare, până la achitarea integrală, efectivă a dividendelor.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1489 C. civ., art. 192 şi următoarele C. proc. civ., ale Legii nr. 31/1990 şi O.U.G. nr. 51/1998.

2. Prin sentinţa civilă nr. 590/PI din 29 octombrie 2020 pronunţată de Tribunalul Timiş, secţia a II-a civilă, au fost respinse, ca neîntemeiate, atât excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, cât şi cererea de chemare în judecată.

II. Soluţia instanţei de apel. Primele două cicluri procesuale

3. Împotriva acestei sentinţe, reclamanta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului - A.A.A.S. a declarat apel, cale ordinară de atac ce a fost respinsă, ca nefondată, prin decizia civilă nr. 315/A din 8 iunie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă.

4. Împotriva acestei decizii, reclamanta a formulat recurs.

Prin decizia nr. 278 din 9 februarie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a respins excepţia nulităţii recursului, a respins ca inadmisibilă excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, a admis recursul declarat de recurenta-reclamantă Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, a casat decizia civilă nr. 315/A din 8 iunie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara şi a trimis cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe de apel.

5. Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, care, prin decizia civilă nr. 232/2023 din 9 mai 2023, pronunţată în rejudecare în dosarul nr. x/2020, a admis apelul reclamantei, a modificat sentinţa primei instanţe, în sensul admiterii în parte a cererii de chemare în judecată, cu consecinţa obligării pârâtei A. S.A. la plata către reclamanta AUTORITATEA PENTRU ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI - A.A.A.S., a sumelor de 1.012.228 RON, cu titlu de dividende aferente anului 2016, de 506.605 RON, cu titlu de dividende aferente anului 2017, şi de 44.357 RON, cu titlu de dividende aferente anului 2018, de la data anulării sau ridicării popririlor înfiinţate asupra acestor sume, în dosarele execuţionale nr. x/2017, aflat pe rolul B., nr. 3251/2014, aflat pe rolul Biroului Executorilor Judecătoreşti C., nr. 241E/2018, aflat pe rolul Biroului Executorilor Judecătoreşti D., nr. 2220/2014, aflat pe rolul Societăţii Civile de Executori Judecătoreşti E., fiind, totodată, respinsă cererea reclamantei privind obligarea pârâtei la plata dobânzilor legale penalizatoare.

6. Împotriva acestei decizii, au declarat recurs ambele părţi, căi extraordinare de atac ce au fost admise prin decizia nr. 51 din 18 ianuarie 2024 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, decizia recurată fiind casată şi cauza trimisă spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

7. Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia de insolvenţă, societăţi, concurenţă neloială şi litigii decurgând din exploatarea unei întreprinderi, instanţă care, prin decizia civilă nr. 590/A din 28 noiembrie 2024, pronunţată în rejudecare, în al doilea ciclu procesual, în dosarul nr. x/2020, a admis apelul reclamantei, a schimbat sentinţa apelată, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, pârâta A. S.A. fiind obligată să îi plătească reclamantei sumele de 1.012.228 RON, cu titlu de dividende aferente anului 2016, cu dobânda legală penalizatoare începând cu data de 25 octombrie 2017 şi până la data achitării acesteia, de 506.605 RON, cu titlu de dividende aferente anului 2017, cu dobânda legală penalizatoare începând cu data de 10 septembrie 2018 şi până la data achitării acesteia, şi de 44.357 RON, cu titlu de dividende aferente anului 2018, cu dobânda legală penalizatoare începând cu data de 14 noiembrie 2019 şi până la data achitării acesteia.

III. Judecata în recurs

A. Motivele de casare invocate

8. Împotriva acestei decizii, pârâta A. S.A. a declarat recurs, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea în totalitate a deciziei recurate şi, în principal, respingerea cererii de chemare în judecată, iar în subsidiar, admiterea în parte a acţiunii introductive în privinţa dividendelor aferente exerciţiilor financiare ale anilor 2016, 2017 şi 2018, ce urmează a fi achitate într-un termen stabilit de instanţă după ridicarea tuturor popririlor din dosarele execuţionale, atât a celor existente în prezent, cât şi a eventualelor popriri nou-înfiinţate, precum şi respingerea cererii privind obligarea societăţii la plata dobânzilor.

Într-un al doilea subsidiar, aceasta a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel şi obligarea intimatei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii de recurs, recurenta-pârâtă a susţinut că, sub aspectul obligării sale la plata dividendelor prin decizia atacată, instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 784 alin. (1) C. proc. civ., normă care interzice efectuarea oricărei plăţi cât timp subzistă măsura popririi, iar autorizarea acestei operaţiuni, condiţionată în mod corect de prima instanţă de ridicarea măsurilor asigurătorii înfiinţate în dosarele execuţionale, contravine prevederilor invocate, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În dezvoltarea celui de-al doilea motiv de recurs, autoarea memoriului de recurs a susţinut teza potrivit căreia hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, argumentând că instanţa de apel s-a rezumat la reproducerea considerentelor deciziilor de casare din ciclurile procesuale anterioare, fără a expune un raţionament propriu, ceea ce echivalează cu nemotivarea hotărârii pronunţate, contrar prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Circumscris motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a criticat decizia instanţei de apel pe motiv că prin soluţia pronunţată a aplicat greşit dispoziţiile art. 67 alin. (1) şi ale art. 123 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, care nu sunt incidente în cauză, întrucât norma imperativă prevăzută de la art. 784 C. proc. civ. prevede că terţul poprit nu poate efectua nicio plată sau altă operaţiune ce ar putea diminua bunurile indisponibilizate.

Prin ultima critică, recurenta consideră greşită soluţia instanţei de apel de admitere a capătului de cerere privind dobânda legală penalizatoare, recurenta-pârâtă susţinând că, faţă de temeiul legal în raport cu care nu s-au efectuat plăţile şi de dispoziţia executorului judecătoresc, societatea s-a aflat într-o imposibilitate obiectivă de a plăti dividendele, cauza fiind una exterioară, independentă de voinţa sa, ce atestă lipsa vinovăţiei sale, culpa pentru neachitarea sumelor de bani revenind exclusiv reclamantei, conform art. 1.534 alin. (2) C. civ.

B. Analiza motivelor de casare

9. Examinând, în condiţiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, Înalta Curte reţine următoarele:

9.1. Referitor la capătul principal de cerere având ca obiect plata dividendelor, recurenta a criticat soluţia instanţei de apel susţinând că a fost dată cu încălcarea normelor de procedură prevăzute de art. 784 alin. (1) C. proc. civ. (motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.) şi cu aplicarea greşită a normelor de drept materiale prevăzute de art. 67 şi 123 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, considerând ca nefiind aplicabile dispoziţiile art. 784 C. proc. civ. (motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.).

Aceste critici sunt neîntemeiate, întrucât problema aplicării dispoziţiilor art. 784 C. proc. civ. privind efectele înfiinţării popririi a fost dezlegată cu caracter obligatoriu prin prima decizie de casare (Decizia nr. 278/09.02.2022), reţinându-se că înfiinţarea popririi asupra sumelor datorate de către pârâtă reclamantei nu impietează asupra dreptului acesteia din urmă de a obţine recunoaşterea drepturilor ce decurg din prevederile Legii nr. 31/1990, respectiv un titlu executoriu asupra sumelor reprezentând dividende.

De altfel, prin cea de-a doua decizie de casare (Decizia nr. 51/18.01.2024), s-a statuat expres în sensul concluziei anterior menţionate, arătându-se că:

"..instanţa de apel a nesocotit parţial aceste dezlegări, condiţionând naşterea obligaţiei de plată a dividendelor, de anularea/ridicarea popririlor în anumite dosare execuţionale, cu argumentul că art. 784 alin. (1) C. proc. civ. instituie o interdicţie legală în sarcina terţului poprit de a efectua plăţi sau alte operaţiuni care ar diminua bunurile indisponibilizate ca efect al popririi".

"…Înalta Curte reiterează faptul că punerea la dispoziţia reclamantei a titlului executoriu pentru dividendele aferente exerciţiului financiar al anilor 2016, 2017 şi 2018 nu vine în contradicţie cu interdicţia instituită de art. 784 alin. (1) C. proc. civ., în sensul că aceasta continuă să opereze atâta timp cât există popriri înfiinţate asupra sumelor de bani datorate de pârâtă reclamantei, dar nu împiedică prin ea însăşi eliberarea titlului executoriu…".

Or, potrivit art. 501 alin. (1) C. proc. civ., în caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru instanţa care judecă fondul.

Instanţa de apel a constatat în mod corect că, prin cele două decizii de casare, instanţa de recurs a tranşat problema de drept referitoare la faptul că existenţa unor popriri asupra sumelor datorate de pârâtă nu o împiedică pe reclamantă să obţină un titlu executoriu pentru debitul principal.

Pe cale de consecinţă, este neîntemeiată şi critica recurentei privind nemotivarea deciziei (motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.), întrucât instanţa de apel şi-a argumentat soluţia prin raportare la dispoziţiile art. 501 alin. (1) C. proc. civ., iar criticile privind stabilirea limitelor rejudecării în apel şi a problemelor de drept dezlegate cu caracter obligatoriu nu se încadrează în acest motiv de casare.

9.2. Referitor la capătul accesoriu de cerere având ca obiect plata dobânzii legale penalizatoare, trebuie lămurită dezlegarea în drept din cea de-a doua decizie de casare (Decizia nr. 51/18.01.2024), întrucât instanţa de apel a apreciat că acţiunea trebuie admisă integral pe argumentul aplicării art. 501 alin. (1) C. proc. civ.

Or, ceea ce instanţa de recurs a stabilit a fost doar că "statuarea instanţei de apel, în sensul că petitul accesoriu nu este întemeiat, pe motiv că obligaţia pârâtei de plată a dividendelor nu este încă scadentă, nesocoteşte îndrumarea dată de prima instanţă de casare".

Cu alte cuvinte, ceea ce s-a dezlegat cu caracter obligatoriu în primele două cicluri procesuale a fost înlăturarea apărării pârâtei privind momentul scadenţei obligaţiei de plată a dividendelor (art. 1535 alin. (1) C. civ.).

De altfel, în considerentele celei de-a doua decizii de casare, instanţa de recurs a indicat ca instanţa de rejudecare să procedeze "la verificarea, cu respectarea principiului contradictorialităţii şi a dreptului la apărare al părţilor, a temeiniciei criticilor ce vizează soluţia asupra petitului accesoriu, prin raportare la dispoziţiile art. 67 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, art. 1535 C. civ. şi a celor cuprinse în O.G. nr. 13/2011."

Or, această recomandare făcută instanţei de rejudecare nu şi-ar găsi utilitatea în cazul în care s-ar interpreta că a fost tranşată necesitatea admiterii şi capătului accesoriu de cerere, cu atât mai mult cu cât, prin Decizia nr. 79/2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, s-a statuat că, în interpretarea dispoziţiilor art. 497 din C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, în corelaţie cu prevederile art. 492 alin. (1), art. 498 şi ale art. 501 alin. (3) şi (4) din C. proc. civ., în cazul în care în al doilea ciclu procesual se admite recursul, casându-se decizia atacată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va reţine cauza spre judecare în fond numai atunci când nu ar fi pusă în situaţia de a proceda la analizarea stării de fapt prin recalificarea faptelor sau prin completarea sau readministrarea probatoriului, în caz contrar cauza urmând a fi trimisă spre rejudecare la instanţa de apel sau, după caz, la prima instanţă.

În concluzie, cu privire la capătul accesoriu de cerere, instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a prevederilor art. 501 alin. (1) C. proc. civ., considerând că au fost dezlegate toate condiţiile prevăzute de lege pentru acordarea daunelor moratorii în cazul obligaţiilor băneşti.

Aşadar, în limita capătului accesoriu de cerere, este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

9.3. Sub aspectului capătului accesoriu de cerere având ca obiect plata dobânzii legale penalizatoare, recurenta a invocat încălcarea normelor de drept material prevăzute de art. 1534 alin. (2) C. civ., susţinând că nu a putut efectua plata dividendelor din motive independente de voinţa sa, neîndeplinirea obligaţiei principale datorându-se culpei exclusive a reclamantei, respectiv înfiinţării unor popriri asupra sumelor datorate de pârâtă reclamantei, în condiţiile unor datorii ale reclamantei către terţi.

Această critică este întemeiată.

Una dintre condiţiile acordării de daune moratorii (ca beneficiu de care creditorul este lipsit) este, pe lângă neplata sumei de bani principale la scadenţă, şi lipsa unei contribuţii a creditorului la producerea prejudiciului. Aşadar, principiul reparării integrale a prejudiciului este limitat în cazul prejudiciului imputabil creditorului.

Potrivit art. 1534 C. civ., "(1) Dacă, prin acţiunea sau omisiunea sa culpabilă, creditorul a contribuit la producerea prejudiciului, despăgubirile datorate de debitor se vor diminua în mod corespunzător. Această dispoziţie se aplică şi atunci când prejudiciul este cauzat în parte de un eveniment al cărui risc a fost asumat de creditor. (2) Debitorul nu datorează despăgubiri pentru prejudiciile pe care creditorul le-ar fi putut evita cu o minimă diligenţă."

Instanţele devolutive au stabilit în ciclurile procesuale anterioare că pârâta (în calitate de terţ poprit) a făcut dovada instituirii popririlor asupra sumelor pe care le datorează reclamantei (debitor urmărit), în mai multe dosare execuţionale, la cererea unor creditori ai reclamantei. S-a mai reţinut şi că reclamanta nu a fost interesată să solicite validarea popririi sau încasarea de către creditorii săi a dividendelor datorate de pârâtă, ci a formulat o serie de contestaţii la executare menite să împiedice această finalitate, fără a dovedi că a câştigat în mod definitiv în vreuna dintre acestea. Astfel, neplata de către pârâtă a dividendelor se datorează comportamentului reclamantei.

Nici prin întâmpinarea formulată în recurs în prezentul ciclu procesual intimata-reclamantă A.A.A.S. nu a contestat această situaţie de fapt, susţinând că dezlegarea în drept cuprinsă în decizia de casare a privit nu numai petitul principal, ci şi pe cel accesoriu.

Ca urmare, este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât soluţia de obligare a pârâtei la plata daunelor moratorii sub forma dobânzii legale penalizatoare este dată cu încălcarea prevederilor art. 1534 C. civ.

9.4. În ceea ce priveşte soluţia ce se impune a fi pronunţată în recurs, Înalta Curte are în vedere că procesul a început la data de 12.03.2020, fiind, astfel, incidente dispoziţiile art. 497 din C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018.

Având în vedere Decizia nr. 79/2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în acest al treilea ciclu procesual, o nouă casare cu trimitere spre rejudecare nu se mai impune, întrucât instanţa de recurs verifică doar corecta aplicare a dispoziţiilor C. civ. privind acordarea daunelor moratorii, fără a se pune problema schimbării stării de fapt.

Pe cale de consecinţă, în baza art. 496 alin. (1) şi 497 C. proc. civ., va admite recursul declarat de recurenta-pârâtă A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 590/A din 28 noiembrie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia de insolvenţă, societăţi, concurenţă neloială şi litigii decurgând din exploatarea unei întreprinderi, va casa în parte decizia recurată şi, rejudecând, va respinge, ca neîntemeiat, capătul de cerere privind dobânda legală penalizatoare, menţinând celelalte dispoziţii din decizia atacată.

9.5. În temeiul art. 494 raportat la art. 451-453 C. proc. civ., va obliga intimata-reclamantă A.A.A.S. să plătească recurentei-pârâte suma de 8.202,81 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, constând în parte din taxa judiciară de timbru plătită, corespunzător pretenţiilor contestate care au fost respinse.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 590/A din 28 noiembrie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia de insolvenţă, societăţi, concurenţă neloială şi litigii decurgând din exploatarea unei întreprinderi.

Casează în parte decizia recurată şi, rejudecând:

Respinge, ca neîntemeiat, capătul de cerere privind dobânda legală penalizatoare.

Menţine celelalte dispoziţii din decizia atacată.

Obligă intimata-reclamantă AUTORITATEA PENTRU ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI - A.A.A.S. (fostă A.V.A.S.) să plătească recurentei-pârâte suma de 8.202,81 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 septembrie 2025.