Concession termination review upheld; State Domains Agency appeal annulled, claimant's rejected.

Şedinţa publică din data de 16 septembrie 2025

Deliberând asupra recursului de faţă, constată următoarele:

1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 30.05.2022, sub nr. x/2022, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta AGENŢIA DOMENIILOR STATULUI a solicitat instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună:

- verificarea legalităţii şi temeiniciei măsurii de reziliere unilaterală a Contractului de concesiune prin metoda atribuirii directe nr. 162/14.10.2004;

- anularea notificării de reziliere nr. x/29.06.2021 a Contractului de concesiune prin metoda atribuirii directe nr. 162/14.10.2004, ca nelegală şi netemeinică, respectiv anularea notificării de reziliere prealabilă nr. 85833/07.05.2021, precum şi Adresei nr. x/18.08.2021, respectiv a Răspunsului la plângerea prealabilă nr. x/12.01.2022;

- cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosar la data de 21.07.2022 pârâta Agenţia Domeniilor Statului a solicitat respingerea acţiunii formulate de reclamantă, în principal, ca inadmisibilă, iar, în subsidiar, ca neîntemeiată.

Prin sentinţa civilă nr. 866/PI/20.10.2022, pronunţată de Tribunalul Timiş, secţia de contencios administrativ şi fiscal a fost admisă excepţia necompetenţei materiale a tribunalului şi declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 18/26.01.2023, a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în Tribunalului Timiş, secţia a II-a civilă, pe rolul căruia a fost înregistrată sub nr. x/2022*.

Prin sentinţa civilă nr. 760 din 4 octombrie 2023, pronunţată în dosarul nr. x/2022 de Tribunalul Timiş, secţia a II-a civilă, a fost respinsă excepţia inadmisibilităţii cererii, invocată de pârâtă.

A fost respinsă cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Domeniilor Statului.

S-a respins cererea reclamantei privind cheltuielile de judecată.

2. Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamanta A.

Prin decizia nr. 246/A din 15 mai 2024 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia de Insolvenţă, Societăţi, Concurenţă Neloială şi Litigii decurgând din Exploatarea unei Întreprinderi a fost admis apelul formulat de apelanta-reclamantă A., în contradictoriu cu intimata-pârâtă Agenţia Domeniilor Statului împotriva sentinţei civile nr. 760/4.10.2023 pronunţată de Tribunalul Timiş.

A fost schimbată în parte sentinţa apelată, în sensul că s-a admis în parte acţiunea şi s-a dispus anularea notificării de reziliere nr. x/29.06.2021 a contractului de concesiune prin metoda atribuirii directe nr. 162/14.10.2004.

S-au menţinut în rest dispoziţiile sentinţei apelate.

Totodată, a fost obligată intimata să-i achite apelantei suma de 10.802,5 RON, din care 7.802,5 RON reprezintă taxa judiciară de timbru şi 3.000 RON onorariu avocaţial.

La data de 06.11.2024, apelanta-reclamantă A. a formulat cerere de îndreptare a erorii materiale strecurate în dispozitivul deciziei civile nr. 246/A/15.05.2024, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în dosarul nr. x/2022, în ceea ce priveşte calculul taxei judiciare de timbru, solicitând astfel îndreptarea erorii materiale/omisiunii de calcul cu privire la cuantumul taxei judiciare de timbru, având în vedere că în dispozitiv se arată că suma de 7.802,5 RON reprezintă taxa judiciară de timbru, deşi taxa judiciară de timbru stabilită de către instanţa de judecată a fost în cuantum de 15.405 RON.

Prin încheierea de şedinţă din Camera de Consiliu din data de 4 decembrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia de Insolvenţă, Societăţi, Concurenţă Neloială şi Litigii decurgând din Exploatarea unei Întreprinderi a fost respinsă cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de apelanta-reclamantă.

3. Împotriva deciziei nr. 246/A din 15 mai 2024 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia de Insolvenţă, Societăţi, Concurenţă Neloială şi Litigii decurgând din Exploatarea unei Întreprinderi, în dosarul nr. x/2022, a declarat recurs pârâta AGENŢIA DOMENIILOR STATULUI, solicitând admiterea recursului, casarea în tot a hotărârii atacate şi, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată în contradictoriu cu A.D.S.

Totodată, împotriva încheierii din 4 decembrie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia de Insolvenţă, Societăţi, Concurenţă Neloială şi Litigii decurgând din Exploatarea unei Întreprinderi a declarat recurs reclamanta A., solicitând casarea încheierii, cu consecinţa admiterii cererii de îndreptare a erorii materiale.

Întemeindu-şi recursul pe prevederile pct. 6 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurenta-pârâtă Agenţia Domeniilor Statului a susţinut că motivarea deciziei recurate nu întruneşte cerinţele procedurale prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., pentru că nu arată, în concret, pe de o parte, motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei şi care au condus la admiterea apelului formulat de apelanta-reclamantă A., şi pe de altă parte, argumentele pro şi contra pentru care instanţa a considerat că apărările acesteia cu privire la neîndeplinirea obligaţiilor contractuale pe care însăşi aceasta şi le-a asumat prin semnarea Contractului de concesiune prin metoda atribuirii directe nr. 162/14.10.2004 pot fi primite.

Recurenta-pârâtă solicită instanţei de control judiciar să constate că însăşi instanţa de apel a reţinut faptul că intimata-reclamantă A. nu şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale faţă de recurenta-pârâtă; însă, în totală contradicţie cu efectele pe care le produce contractul încheiat, aceasta a reţinut, în mod total eronat, faptul că încălcările obligaţiilor contractuale de către intimata-reclamantă au fost de mică însemnătate şi nu pot conduce la aplicarea sancţiunii extreme a rezilierii contractului.

Recurenta-pârâtă a mai susţinut că în mod întemeiat, atât instanţa de fond, în rejudecare, cât şi cea de apel, în considerentele avute în vedere la pronunţarea deciziei recurate, au reţinut faptul că intimata-reclamantă A. nu şi-a îndeplinit obligaţia de a comunica A.D.S. structura culturii pentru fiecare an agricol, conform prevederilor contractuale.

S-a mai arătat că, până la data de 07.07.2021, data primirii notificării de reziliere, intimata-reclamantă trebuia să achite A.D.S. primele două tranşe de redevenţă; or, ordinul de plată depus în cauza pendinte face dovada faptului că nu s-a plătit redevenţa datorată, conform prevederilor contractuale.

Prin urmare, motivele avute în vedere la pronunţarea deciziei recurate sunt contradictorii, fapt ce atrage casarea acesteia, potrivit art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă A. a invocat, la rândul său, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. în privinţa încheierii din 4.12.2024.

În susţinerea motivului de recurs invocat, aceasta a arătat că hotărârea cuprinde motive străine de natura cauzei, întrucât Curtea de Apel Timişoara invocă prevederile art. 444 alin. (1) din C. proc. civ., apreciind faptul că a omis să se pronunţe asupra unui capăt de cerere; în opinia recurentei, instanţa de apel nu a omis să se pronunţe asupra capătului de cerere privind cheltuielile de judecată, întrucât s-a pronunţat asupra acestor cheltuieli, dar a greşit în calcularea corectă a taxei de timbru la care trebuie să fie obligată intimata, având în vedere că a admis apelul.

Recurenta-reclamantă a mai arătat că, în speţa pendinte nu ne aflăm în cazul în care instanţa omite să acorde cheltuielile de judecată, întrucât aceasta a acordat cheltuielile de judecată, dar nu a scris cifrele corecte, respectiv a greşit întrucât nu a adunat la taxa de timbru din apel, taxa de timbru din primă instanţă.

La data de 4.03.2025, a fost înregistrată întâmpinarea formulată de recurenta-reclamantă A. S.R.L.cu privire la recursul declarat de pârâtă, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului acesteia, apreciind că prin recursul formulat, A.D.S. nu evidenţiază în concret care sunt dispoziţiile contradictorii pe care se întemeiază hotărârea instanţei de apel. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat şi menţinerea ca temeinică şi legală a deciziei recurate.

4. Înalta Curte, analizând, cu prioritate, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului formulat de recurenta- pârâtă AGENŢIA DOMENIILOR STATULUI, în conformitate cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

În conformitate cu prevederile art. 486 alin. (3) C. proc. civ., "menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii", iar potrivit art. 489 alin. (2) din acelaşi cod, sancţiunea nulităţii "intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din dispoziţiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reţine că instanţele au obligaţia de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488 din acelaşi cod, iar dacă această cerinţă nu este îndeplinită, operează sancţiunea nulităţii recursului.

Recursul, fiind o cale de atac de reformare, prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, este necesar ca acesta să fie întemeiat pe cel puţin unul din motivele prevăzute expres şi limitativ de lege, impunându-se, totodată, dezvoltarea acestora, din care să rezulte nelegalităţile identificate în legătură cu hotărârea supusă recursului.

În cauză, deşi recurenta-pârâtă Agenţia Domeniilor Statului a indicat prin cererea de recurs motivul de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., care se referă la ipoteza în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, examenul cererii de recurs relevă că nu pot fi decelate critici de nelegalitate a deciziei din apel, care să poată fi încadrate în vreunul din motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., partea rezumându-se la enunţarea unor susţineri lipsite de caracter concret şi aplicat şi reluând, în mare parte, motivele de fapt ale cauzei.

Astfel, se constată că, deşi recurenta a indicat atât dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., cât şi considerentele care, în opinia sa, ar fi contradictorii şi ar atrage incidenţa motivului de casare menţionat, argumentele expuse vizează aspecte ce ţin de situaţia de fapt a cauzei şi de probatoriul administrat.

Deşi recurenta-pârâtă învederează că hotărârea recurată cuprinde motive contradictorii, nu expune, în concret, care sunt acele argumente sau motive ale instanţei de apel care ar fi contradictorii unele cu altele, ci preia, cu ghilimele şi trunchiat, considerente ale instanţei de apel, fără să expună, în concret, critici de nelegalitate asupra acestora în sensul motivului de recurs invocat.

Înalta Curte constată că argumentele aduse de recurenta-pârâtă în sprijinul acestor aşa-zise critici de nelegalitate nu s-au conformat, aşadar, caracterului specific al căii extraordinare de atac a recursului, întrucât au vizat aspecte de netemeinicie ce nu pot fi avute în vedere de către instanţa de control judiciar.

Or, fără invocarea unor critici vizând eventuale erori de raţionament ale instanţei de apel, apte să fie încadrate în dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., nu se poate considera că recurenta şi-a îndeplinit obligaţia de motivare a recursului.

Recurenta a făcut referire şi la probaţiune, însă, probele şi modul de apreciere a acestora în cadrul judecăţii pe fond nu pot face obiectul cenzurii în recurs. În calea extraordinară de atac a recursului, nu are loc o rejudecare a fondului cauzei, ci se analizează exclusiv legalitatea hotărârii pronunţate în apel, din perspectiva criticilor formulate de recurent şi a motivelor de casare prevăzute de lege.

Motivarea recursului înseamnă nu doar exprimarea nemulţumirii în raport cu soluţia atacată, ci expunerea tuturor argumentelor de drept, în sensul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., pentru care, din punctul de vedere al părţii, a fost pronunţată o hotărâre nelegală.

În concluzie, se reţine că recurenta-pârâtă nu critică considerentele instanţei de apel şi nu arată în ce modalitate decizia atacată este contrară legii, susţinerile sale neputând fi încadrate în niciunul dintre motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Dat fiind că accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac, rezultă că, în cazul nemotivării corespunzătoare, conform art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se impune a fi aplicată sancţiunea nulităţii prevăzută de lege.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va anula recursul declarat de pârâta Agenţia Domeniilor Statului împotriva deciziei nr. 246/A din 15 mai 2024 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia de Insolvenţă, Societăţi, Concurenţă Neloială şi Litigii decurgând din Exploatarea unei Întreprinderi.

Examinând, în continuare, recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva încheierii din 4 decembrie 2024, pronunţată de aceeaşi instanţă, Înalta Curte constată că acesta este nefondat.

Aşa cum rezultă din expunerea rezumativă a lucrărilor dosarului, circumstanţele acestui recurs sunt conturate de cererea petentei (recurentă-reclamantă A.) de îndreptare a hotărârii pronunţate de instanţa de apel, prin care i-au fost acordate cheltuielile de judecată, cerere prin care se solicită menţionarea în dispozitivul hotărârii şi a obligaţiei intimatei de a-i achite apelantei suma de 31.207,5 RON, din care 23.207,5 RON (7.802,5 + 15.405) reprezintă taxa judiciară de timbru şi 8.000 RON (5.000 + 3.000) onorariul avocaţial.

Potrivit art. 442 alin. (1) C. proc. civ., erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea şi susţinerile părţilor sau cele de calcul, precum şi orice alte erori materiale cuprinse în hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu ori la cerere.

Prin decizia nr. 246/A din 15 mai 2024 pronunţată în dosarul nr. x/2022, Curtea de Apel Timişoara, secţia de Insolvenţă, Societăţi, Concurenţă Neloială şi Litigii decurgând din Exploatarea unei Întreprinderi a omis să se pronunţe cu privire la cheltuielile de judecată solicitate în faţa primei instanţe.

Prin decizia nr. 383/A din 18.09.2024 pronunţată în acelaşi dosar, instanţa de apel a admis cererea de completare a deciziei nr. 246/A din 15 mai 2024 şi a dispus obligarea intimatei să achite apelantei suma de 5000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în primă instanţă, reprezentând onorariu avocaţial.

Ulterior, prin formularea cererii de îndreptare a erorii materiale din decizia nr. 246/A din 15 mai 2024, recurenta a solicitat obligarea intimatei şi la plata taxei de timbru aferentă judecăţii cauzei în primă instanţă.

Înalta Curte constată că în decizia nr. 246/A din 15 mai 2024 instanţa de apel a omis să se pronunţe cu privire la cheltuielile de judecată din primă instanţă, rectificarea unei astfel de omisiuni neputând fi făcută pe calea procedurală prevăzută de art. 442 alin. (1) C. proc. civ., ci pe cea a completării hotărârii, potrivit art. 444 C. proc. civ.

Prin urmare, în mod legal instanţa de apel a respins cererea de îndreptare.

Având în vedere că cererea de îndreptare a avut ca obiect decizia nr. 246/A din 15 mai 2024, susţinerile recurentei în sensul că instanţa de apel nu a omis să se pronunţe asupra cheltuielilor de judecată din primă instanţă sunt nefondate, acest capăt de cerere fiind soluţionat ulterior, ca urmare a admiterii cererii de completare.

Pentru toate considerentele expuse, constatând că nu este incident art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. şi că motivele invocate de recurenta-reclamantă sunt nefondate, Înalta Curte va respinge recursul formulat de aceasta împotriva încheierii din 4 decembrie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia de Insolvenţă, Societăţi, Concurenţă Neloială şi Litigii decurgând din Exploatarea unei Întreprinderi, ca nefondat.

Referitor la cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de către recurenta-reclamantă A., Înalta Curte reţine că art. 453 alin. (1) C. proc. civ. impune obligaţia de plată a cheltuielilor de judecată în sarcina părţii care pierde procesul.

În ceea ce priveşte noţiunea de parte care pierde procesul, potrivit art. 453 alin. (1) C. proc. civ., se constată că aceasta nu-şi găseşte aplicabilitate în cauza de faţă, câtă vreme ambele recursuri ale părţilor sunt respinse, deci, ambele părţi au pierdut procesul.

Pentru aceasta, în cazul analizat, niciuna dintre părţile procesului nu poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată ocazionate celeilalte, considerent pentru care art. 453 alin. (1) C. civ. nu poate fi aplicat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de pârâta AGENŢIA DOMENIILOR STATULUI împotriva deciziei nr. 246/A din 15 mai 2024 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia de Insolvenţă, Societăţi, Concurenţă Neloială şi Litigii decurgând din Exploatarea unei Întreprinderi.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. împotriva încheierii din 4 decembrie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia de Insolvenţă, Societăţi, Concurenţă Neloială şi Litigii decurgând din Exploatarea unei Întreprinderi.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 septembrie 2025.