Scope of appellate review: judicial duty to characterize legal basis and liability mode versus procedural defect of incomplete claim.

Şedinţa publică din data de 16 septembrie 2025

Deliberând asupra recursului de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, Înalta Curte constată următoarele:

1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 10 martie 2020 pe rolul Tribunalului Bihor, secţia a II-a civilă sub nr. x/2020, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâţii B. S.R.L. şi C., astfel cum a precizat ulterior, a solicitat: obligarea pârâţilor la plata către reclamantă a sumei de 376.991,27 RON, cu titlu de prejudiciu cauzat, compus din:

- 245.499 RON si TVA- ul aferent în cuantum de 46.644,81 RON, reprezentând cuantumul total al plăţilor realizate în mod necuvenit de pârâtul de rând 2, în numele reclamantei, aferente unor transporturi inexistente şi nerealizate de pârâta de rând 1;

- 75.000 RON, reprezentând suma achitată de reclamantă cu titlu de amenzi contravenţionale, ca urmare a faptelor culpabile săvârşite de cei doi pârâţi;

- 9.813,32 RON, reprezentând cheltuieli necesare igienizării locaţiilor în care pârâta de rând 1 a depozitat în mod ilegal deşeurile ridicate de la reclamantă;

- obligarea pârâţilor la plata dobânzii legale aferente sumelor datorate, de la data înregistrării acţiunii şi până la plata efectivă a acestora;

- cu cheltuieli de judecată.

În drept, a invocat prevederile art. 1357 şi urm. C. civ., art. 2009 şi urm. C. civ., Legea nr. 31/1990, art. 1166 şi urm. C. civ.

Prin întâmpinarea formulată, pârâtul C. a solicitat instanţei, în principal, să admită excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive; în subsidiar, în cazul în care va considera excepţia neîntemeiată, să dispună respingerea pretenţiilor reclamantei, ca nefondate, nefiind îndeplinite condiţiile antrenării răspunderii civile faţă de pârât.

Cu titlu de chestiune prealabilă, având în vedere modul de formulare a petitului cererii de chemare în judecată, coroborat cu faptul că izvorul pretenţiilor reclamantei îl reprezintă două raporturi juridice distincte: unul fiind contract de prestări servicii, iar celălalt contract de mandat şi faptul că obligaţiile asumate de părţi nu sunt comune, pârâtul a arătat că se impune ca reclamanta să indice cuantumul pretenţiilor faţă de fiecare pârât în parte, sau, să arate dacă solicită obligarea acestora în solidar, cu arătarea motivelor de fapt şi de drept pentru varianta aleasă.

Pârâta B. S.R.L. a formulat, la rândul său, întâmpinare, prin care, pe cale de excepţie, a invocat excepţia lipsei calităţii de reprezentant, în susţinerea căreia a arătat că, din actele anexate şi comunicate odată cu cererea de chemare în judecată, respectiv din actele scanate şi încărcate pe portalul instanţei, secţiunea Info dosar, nu reiese calitatea de reprezentant a avocatului, în concret, nu există împuternicire avocaţială depusă la dosarul cauzei.

Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acţiunii, ca nefondată şi neîntemeiată.

A formulat, de asemenea, chestiune prealabilă: de a se solicita reclamantei indicarea în concret a pretenţiilor faţă de fiecare pârât în parte, ori, în cazul obligării acestora în solidar, să indice motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază cerinţa lor.

În drept, pârâta a invocat prevederile art. 1534 alin. (2), art. 1517, art. 1955- art. 2001, art. 1272 alin. (1), art. 1961, art. 1968, art. 1970, art. 1270, art. 1962 alin. (2) C. civ. H.G. nr. 1061/2008; art. 355, art. 194 lit. e) C. proc. civ.

La termenul de judecată din data de 12.03.2023, reclamanta a formulat cerere adiţională, prin care a mărit cuantumul cererii faţă de ambii pârâţi, de la suma de 375.651,70 RON, la suma de 376.991,27 RON, având în vedere concluziile Raportului de expertiză contabilă judiciară nr. 2/10.01.2024 efectuat în cauză.

Prin încheierea de şedinţă din data de 30.06.2020, instanţa a pus în discuţia părţilor excepţiile invocate, respectiv excepţia lipsei calităţii de reprezentant al reclamantului şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocate de pârâta B. S.R.L. şi de pârâtul C., prin întâmpinare, împrejurare în care instanţa a luat act de renunţarea societăţii pârâte la excepţia invocată, iar, în ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, excepţia a fost unită cu fondul cauzei, în condiţiile art. 248 C. proc. civ.

Prin sentinţa nr. 77/LP/2024 din 14 mai 2024 pronunţată de Tribunalul Bihor, secţia a II-a civilă a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de pârâtul C., prin întâmpinare.

A fost admisă acţiunea formulată şi precizată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâţii B. S.R.L. şi C., având ca obiect pretenţii, şi în consecinţă: au fost obligaţi pârâţii să plătească reclamantei suma de 376.991,27 RON, cu titlu de prejudiciu, împreună cu dobânda legală de la data de 10.03.2020 şi până la plata efectivă.

De asemenea, au fost obligaţi pârâţii să plătească reclamantei suma de 25.575,5 RON, cheltuieli de judecată.

2. Împotriva acestei sentinţe a formulat apel pârâtul C. prin care a solicitat, în principal, anularea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, iar, în subsidiar, schimbarea acesteia, în sensul admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive şi respingerii cererii de chemare în judecată, ca prematură, iar, în subsidiar, ca nefondată.

Împotriva aceleiaşi sentinţe, precum şi împotriva încheierii de şedinţă din data de 12 martie 2024, a formulat apel şi pârâta B. S.R.L., solicitând admiterea apelului şi schimbarea hotărârilor în sensul respingerii cererii ca nefondată.

Prin decizia nr. 286/2024 - A din 12 decembrie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă au fost admise apelurile declarate de apelanţii C. şi B. S.R.L. în contradictoriu cu intimata A. S.A., împotriva sentinţei nr. 77/LP/14.05.2024, pronunţată de Tribunalul Bihor, pe care a anulat-o şi a trimis cauza spre o nouă judecare la Tribunalul Bihor.

Cu privire la cheltuielile de judecată, s-a dispus în sensul de a se avea în vedere la rejudecarea cauzei.

3. Împotriva deciziei civile nr. 286/2024 - A din 12 decembrie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, la data de 27 ianuarie 2025, reclamanta A. S.A. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ. şi solicitând casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel; cu cheltuieli de judecată.

În esenţă, referindu-se la incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susţinut nelegalitatea deciziei atacate, arătând că în prezenta cauză, instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a prevederilor art. 194 alin. (1) lit. c) şi d), art. 9, art. 20 şi art. 22 C. proc. civ.

În acest sens, contrar celor reţinute de către Curtea de Apel Oradea, pe de o parte, recurenta apreciază că cererea sa de chemare în judecată îndeplineşte toate condiţiile obligatorii prevăzute de art. 194 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, că în cauză sunt incidente şi dispoziţiile art. 152 şi art. 22 alin. (4) şi alin. (7) C. proc. civ.

Astfel, analizând cererea de chemare în judecată şi cererea adiţională depusă pentru termenul din 12.03.2024, solicită a se constata faptul că a solicitat obligarea ambilor intimaţi-pârâţi la plata sumei de 376.991,27 RON, acesta fiind prejudiciul care i-a fost cauzat ca urmare a actelor frauduloase întreprinse de cei doi, între aceştia existând o conivenţă evidentă, cu scopul de a o prejudicia cu sumele reprezentând contravaloarea transporturilor inexistente şi pretins a fi fost efectuate de către B. S.R.L. pentru societatea recurentă.

Prezentând, în continuare, întregul context al situaţiei de fapt şi relaţiilor contractuale cu intimaţii-pârâţi, recurenta-pârâtă a susţinut că, evident, în cazul în care nu se reţine o culpă a numitului C. în săvârşirea faptelor care îi sunt imputate, se poate vorbi despre o răspundere doar a intimatei-pârâte B. S.R.L., temeiul strict contractual fiind temei de drept subsidiar, iar cel al îmbogăţirii fără justă cauză fiind temei de drept terţiar.

Însă, arată recurenta, câtă vreme a solicitat să se constate că societatea sa a fost prejudiciată de acţiunile ilicite şi comune ale ambilor intimaţi-pârâţi şi a indicat raporturile pe care le-a avut cu fiecare pârat, iar instanta de fond a stabilit ca fiind conforme cu realitatea cele solicitate, apreciază că nu şe poate pune în discutie faptul că nu ar fi arătat împrejurările de ordin substanţial din care derivă pretenţia sa şi titlul juridic pe care se sprijină fiecare pretenţie în raport de fiecare pârât.

Aşa cum prevăd şi dispozitiile art. 22 alin. (4) şi alin. (7) C. proc. civ., judecătorul dă sau restabileşte calificarea juridică a actelor şi faptelor deduse judecăţii, acesta ţinând seama de principiile generale ale dreptului, de cerinţele echităţii şi de buna-credinţă.

Referindu-se la incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă consideră că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază şi cuprinde motive străine de natura cauzei.

În acest sens, menţionează faptul că un alt motiv de anulare a sentinţei nr. 77/LP/2024 pronunţate de Tribunalul Bihor a fost necercetarea de către prima instanţă a susţinerilor pârâtului C. privind ratificarea contractului de mandat de către Consiliul de Administraţie.

Or, arată recurenta, tocmai ca urmare a analizării activităţii frauduloase întreprinse de intimatul-pârât C. s-a hotărât de către conducerea recurentei promovarea prezentului litigiu împotriva fostului director, sens în care nici nu se poate pune problema existenţei vreunei ratificări a contractului de mandat.

Pe de altă parte, conform penultimului paragraf din pag. 23 a sentinţei, rezultă că instanţa de fond a analizat susţinerile intimatului-pârât privind aşa-zisa ratificare a contractului de mandat de către Consiliul de Administraţie, ajungând la concluzia că cele susţinute de către pârât nu se coroborează cu nicio probă.

Nu în ultimul rând, susţine recurenta, existenţa vreunei ratificări a contractului de mandat se poate analiza şi în faza apelului, nefiind un motiv pentru anularea sentinţei de fond şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

În atare situatie, este evident că motivarea deciziei recurate cuprinde motive străine de natura cauzei, fiind incidente prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Intimaţii-pârâţi au formulat întâmpinare, prin care au invocat excepţia nulităţii recursului, pentru neîncadrarea în motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar, în subsidiar, au solicitat respingerea recursului, ca fiind nefondat.

4. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi a temeiurilor de drept incidente, reţine caracterul fondat al recursului, pentru următoarele considerente:

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. recurenta-reclamantă a invocat încălcarea dispoziţiilor art. 194 alin. (1) lit. c) şi d), art. 9, art. 20 şi a art. 22 din acelaşi Cod, arătându-se, pe de o parte, că cererea de chemare în judecată conţine informaţii privind obiectul cererii şi valoarea lui şi motivele de fapt şi de drept şi că judecătorul este cel care dă sau restabileşte calificarea juridică a actelor şi a faptelor, aşa încât soluţia instanţei de apel de anulare a sentinţei este nelegală.

Întrucât normele pretins a fi încălcate reglementează regulile de desfăşurare a procesului civil, în prealabil se impune încadrarea acestora în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi nu în cel privind încălcarea normelor de drept material, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Trecând la analiza pe fond a criticilor invocate, Înalta Curte constată că în considerentele deciziei recurate, făcând trimitere la dispoziţiile art. 194 alin. (1) lit. c) şi d) din C. proc. civ., instanţa de apel a reţinut că pe parcursul efectuării actelor de procedură prima instanţă nu a clarificat modalitatea în care se solicită obligarea celor doi pârâţi la plata sumei solicitate de reclamantă.

Potrivit aceleiaşi instanţe, trimiterea cauzei spre rejudecare de către prima instanţă se impune întrucât prin cererea de chemare în judecată au fost invocate două raporturi juridice distincte faţă de pârâţi - unul de mandat şi unul izvorât din contractul de prestări servicii, iar absenţa clarificărilor privind fundamentul pretenţiilor echivalează cu absenţa cercetării fondului.

Înalta Curte observă că prin cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, reclamanta a solicitat obligarea celor doi pârâţi, B. S.R.L. şi C. la plata sumei de 376.991,27 RON cu titlu de prejudiciu cauzat, compus din: 245.499 RON şi TVA-ul aferent în cuantum de 46.644,81 RON reprezentând cuantumul total al plăţilor realizate în mod necuvenit de pârâtul C., în numele reclamantei, aferente unor transporturi inexistente şi nerealizate de pârâta B.; 75.000 RON reprezentând suma achitată de reclamantă cu titlu de amenzi contravenţionale ca urmare a faptelor culpabile săvârşite de cei doi pârâţi; 9.847,46 RON reprezentând cheltuieli necesare igienizării locaţiilor în care pârâta B. a depozitat în mod ilegal deşeurile ridicate de reclamant. Reclamanta a solicitat obligarea pârâţilor şi la plata dobânzii legale aferente sumelor datorate de la data înregistrării acţiunii şi până la plata efectivă a acestora.

În cuprinsul cererii, reclamanta a expus motivele de fapt şi de drept care susţin cauza juridică a acţiunii, condiţiile privind conţinutul cererii de chemare în judecată, prevăzute de art. 194 alin. (1) lit. c) şi d) fiind îndeplinite.

Aşa fiind, critica recurentei privind greşita aplicare a art. 194 alin. (1) lit. c) şi d) din C. proc. civ. este întemeiată, aspectul privind natura juridică a obligaţiilor ce le revin pârâţilor fiind în sarcina instanţei.

Astfel, potrivit art. 9 din C. proc. civ., obiectul şi limitele procesului sunt stabilite prin cererile şi apărările părţilor, însă, potrivit art. 22 din acelaşi Cod, judecătorul dă sau restabileşte calificarea juridică a actelor şi faptelor deduse judecăţii. În acest scop, cu privire la situaţia de fapt şi motivarea în drept pe care părţile le invocă, judecătorul este în drept să le ceară să prezinte explicaţii, oral sau în scris, să pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menţionate în cerere sau în întâmpinare, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum şi alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părţile se împotrivesc.

Prin urmare, în mod întemeiat instanţa de apel a constatat că prima instanţă nu a clarificat modalitatea în care se solicită obligarea celor doi pârâţi la plata sumei solicitate de către reclamantă, revenindu-i sarcina de a determina caracterul solidar sau divizibil al obligaţiilor ce le revin pârâţilor.

Criticile recurentei sunt însă întemeiate sub aspectul soluţiei de trimitere a cauzei spre rejudecare primei instanţe, dispoziţiile art. 480 alin. (3) din C. proc. civ., stabilind că, anulând hotărârea, instanţa de apel va judeca procesul, evocând fondul, chiar şi în situaţia în care prima instanţă a soluţionat procesul fără a intra în judecata fondului. Singura ipoteză în care instanţa de apel, anulând hotărârea, poate trimite cauza spre rejudecare primei instanţe este aceea în care părţile au solicitat expres o astfel de măsură.

În cauză, nu a existat o manifestare de voinţă expresă a părţilor în sensul rejudecării cauzei de către prima instanţă, iar cauza a fost soluţionată de aceasta pe fond, aşa încât soluţia instanţei de apel încalcă prevederile art. 480 alin. (3) din C. proc. civ., critica recurentei privind greşita trimitere pentru soluţionarea cauzei de către prima instanţă fiind întemeiată.

Întrucât cererea de chemare în judecată îndeplinea condiţiile impuse de art. 194 din C. proc. civ., instanţa de apel trebuia şi putea, cu evidenţă, să se raporteze la conţinutul cererii recurentei-reclamante şi la scopul urmărit de parte prin formularea acesteia şi, apoi, să procedeze la calificarea juridică a actelor şi faptelor deduse judecăţii, inclusiv sub aspectul determinării corecte a modalităţii în care se solicită obligarea celor doi pârâţi la repararea prejudiciului şi la stabilirea exactă a pretenţiilor faţă de fiecare dintre aceştia.

Pentru toate aceste considerente, văzând dispoziţiile art. 497 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamantă, va casa decizia recurată şi va trimite cauza, spre o nouă judecată, aceleiaşi curţi de apel, fără a mai proceda la analiza motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 pct. 6 din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta A. S.A. împotriva deciziei nr. 286/2024-A din 12 decembrie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă.

Casează decizia recurată şi trimite cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 septembrie 2025.