Inadmissibility of cassation appeal due to failure to articulate legal error regarding limitation period start date in civil delictual liability

Şedinţa publică din data de 16 septembrie 2025

Deliberând asupra recursului, constată următoarele:

1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la data de 19 aprilie 2022, sub nr. x/2022, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B.., a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 2.004.869 RON, cu titlu de prejudiciu, acţiunea fiind întemeiată pe dispoziţiile legale care reglementează răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie şi invocându-se neîndeplinirea culpabilă sau în mod defectuos, cu rea credinţă şi gravă neglijenţă, a obligaţiilor legale ale pârâtei, în calitate de lichidator judiciar al debitoarei C. S.R.L. prin instrumentarea procedurii în dosarul de faliment nr. x/2013 Totodată, a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Pârâta B. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Buzău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, solicitând declinarea competentei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, cât şi excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, solicitând să se respingă cererea de chemare în judecată ca fiind prescrisă.

Pe fondul pricinii, a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca fiind neîntemeiată.

Totodată, pârâta B.. a formulat cerere de chemare în garanţie a D. S.A., în calitate de asigurător, prin intermediul căreia a solicitat ca, în măsura admiterii acţiunii, să fie obligată chemata în garanţie la plata prejudiciului care va fi stabilit în sarcina sa.

Reclamanta A. a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepţiilor invocate de pârâtă şi înlăturarea apărărilor pârâtei. În ce priveşte cererea de chemare în garanţie, a susţinut că aceasta nu a fost formulată cu respectarea dispoziţiilor art. 72 şi 73 din C. proc. civ.

Pârâta B. a formulat precizare la cererea de chemare în garanţie.

Chemata în garanţie D. S.A. a formulat întâmpinare la cerere de chemare în garanţie, prin care a invocat excepţia netimbrării cererii de chemare în garanţie, solicitând anularea cererii, ca fiind netimbrată, excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, solicitând respingerea cererilor formulate de reclamantă şi pârâtă ca fiind introduse împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă, şi excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, solicitând respingerea cererilor, ca fiind prescrise.

Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâta, ca fiind neîntemeiată, cât şi respingerea cererilor de chemare în judecată şi în garanţie formulate în contradictoriu cu aceasta, ca fiind neîntemeiate.

Prin încheierea şedinţei din data de 28.11.2022, s-a respins, ca neîntemeiată, excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Buzău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, invocată de pârâta B..

Prin încheierea şedinţei din data de 28.02.2023, s-a admis excepţia netimbrării cererii de chemare în garanţie formulată de pârâta B., invocată de chemata în garanţie D. S.A., s-a anulat cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta B., în contradictoriu cu chemata în garanţie D. S.A., ca netimbrată, şi s-a dispus eliminarea, din sistemul Ecris şi din citativ, a chematei în garanţie D. S.A.

Prin sentinţa civilă nr. 423 pronunţată la data de 26.05.2023, Tribunalul Buzău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de pârâta B. şi a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B.., întrucât a survenit prescripţia dreptului material la acţiune.

2. Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamanta A., solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinţei atacate, în sensul respingerii excepţiei prescripţiei extinctive ca neîntemeiată şi trimiterea dosarului la Tribunalul Buzău pentru a se judeca fondul cauzei, precum şi plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea prezentei cauze.

Prin decizia nr. 289/2024 din 08 octombrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă a fost respins apelul declarat de apelanta-reclamantă A. împotriva sentinţei civile nr. 423/26.05.2023, pronunţată de Tribunalul Buzău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2022, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B.. şi intimata-chemată în garanţie D. S.A., ca nefondat.

De asemenea, a fost admisă în parte cererea de cheltuieli de judecată a intimatei-pârâte şi obligată apelanta-reclamantă la plata sumei de 5.000 RON, cu acest titlu.

3. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta A., solicitând admiterea recursului, casarea în tot a hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel.

A invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., considerând că hotărârile atacate sunt nelegale întrucât au fost pronunţate cu aplicarea greşită a normelor de drept material aplicabile în cauză, respectiv dispoziţiile art. 2528 alin. (1) C. civ. în soluţionarea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune.

Recurenta-reclamantă a arătat că instanţele de judecată au ales ca moment al începerii curgerii termenului de prescripţie un moment obiectiv, deşi textul legal prevede şi un termen subiectiv alternativ şi, în motivarea soluţiei de admitere a excepţiei prescripţiei extinctive cu privire la dreptul material de a formula o acţiune în răspundere civilă delictuală pentru fapte proprii ale lichidatorului judiciar, atât instanţa de fond, cât şi cea de apel au făcut, în primul rând, un calcul greşit al acestui moment obiectiv şi au aplicat greşit dispoziţiie art. 2528 alin. (1) C. civ.

Consideră că, în aplicarea dispoziţiilor art. 2528 alin. (1) C. civ. cele două instanţe au stabilit în mod greşit ca moment obiectiv al începerii curgerii termenului de prescripţie data pronunţării hotărârii de atragere a răspunderii sale, prin raportare la elementele dosarului de insolvenţă nr. x/2013 al Tribunalului Buzău.

În acest sens, învederează instanţei de recurs că nu a fost parte în dosarul de insolvenţă nr. x/2013 al Tribunalului Buzău, calitate care i-a fost refuzată de judecătorul sindic, prin încheierea judecătorului sindic din 03.09.2019 fiindu-i respinsă cererea de intervenţie principală, prin care a solicitat să intervină în dosarul de fond întrucât a justificat un interes propriu, personal şi actual.

În continuare, recurenta- reclamantă a prezentat toate demersurile judiciare efectuate în cadrul procedurii insolvenţei şi acţiunile formulate, fiind evident, în opinia sa, că prin formularea acţiunilor arătate împotriva măsurilor lichidatorului judiciar a dovedit că este o persoană diligentă, care a efectuat demersuri în vederea cunoaşterii pagubei şi a celui care răspunde de ea, prin solicitarea de a fi parte în dosarul de fond, pentru a lua cunoştinţă de operaţiunile şi măsurile luate de lichidatorul judiciar şi prin contestarea rapoartelor de activitate după depunerea lor la dosar.

Ca urmare, susţine că este greşită aplicarea dispoziţiilor art. 2581 alin. (1) C. civ., potrivit motivării reţinute în considerentele deciziei apelate, în sensul că nu este o persoană diligentă care să fi făcut demersuri pentru a cunoaşte paguba şi pe cel care răspunde de ea întrucât avea la îndemână toate elementele dosarului de insolvenţă.

Din acest punct de vedere, recurenta susţine că data pronunţării sentinţei civile nr. 411/23.10.2018 nu poate constitui momentul obiectiv al începerii curgerii termenului de prescripţie al acţiunii în răspundere pentru fapte proprii ale lichidatorului judiciar săvârşite după data deschiderii procedurii, nefiind parte în dosarul de fond.

În acest sens, consideră că instanţa de apel a aplicat în mod greşit dispziţiile art. 2581 alin. (1) C. civ. şi atunci când a apreciat că momentul obiectiv al începerii curgerii termenului de prescripţie a acţiunii formulată împotriva lichidatorului judiciar putea fi şi data comunicării acţiunii prin care a fost solicitată angajarea răspunderii în sarcina sa, întrucât această acţiune a făcut trimitere la raportul cauzal şi a indicat existenţa scriptică a creanţelor de încasat.

Arată că din cererea soluţionată prin sentinţa civilă nr. 411 din 23.10.2018 a Tribunalului Buzău, pronunţată în dosarul nr. x/2013 şi în dosarul nr. x/2013, faptele ce i se impută şi care au fost anlizate sunt anterioare cererii de deschidere a procedurii, la data de 17.06.2013- şi se referă la cele menţionate în Raportul de inspecţie fiscală nr. x din 12.06.2013 întocmit de AJFP Buzău, şi nu faptele săvârşite de lichidatorul judiciar ulterior deschiderii procedurii, fapte care formează obiectul cererii de faţă, neanalizate de cele două instanţe.

A mai susţinut recurenta-reclamantă că, în aplicarea dispoziţiilor art. 2528 alin. (1) C. civ. instanţele de judecată nu s-au raportat la toate faptele culpabile imputate lichidatorului judiciar, fapte generate de îndeplinirea cu rea credinţă şi neglijenţă gravă a atribuţiilor sale legale în instrumentarea procedurii insolvenţei debitoarei, respectiv la momentul când a luat cunoştinţă de toate aceste fapte.

În continuare, a făcut vaste trimiteri la cadrul procesual şi situaţia de fapt arătând că, în calitate de păgubit prin săvârşirea acestor fapte de către lichidatorul judiciar, nu i se poate pretinde să fi introdus o acţiune în justiţie în regres pentru repararea prejudiciului înainte de a cunoaşte toate faptele care au produs prejudiciul şi persoana care este răspunzătoare de producerea lui.

În consecinţă, pentru toate aceste fapte încep să curgă prescripţii distincte.

Recurenta a mai arătat că a fost prejudiciată de tardivitatea introducerii cererii (dosar asociat nr. x/2013) având în vedere că exista posibilitatea legală a angajării răspunderii solidare pentru faptele ilicite săvârşite de asociata E. şi care se circumscriu, în accepţiunea lichidatorului judiciar, prevederilor art. 138 alin. (1) lit. (a) si (b) din Legea 85/2006.

Cât priveşte faptele proprii ale lichidatorului judiciar cauzatoare de prejudicii astfel cum au fost descrise în cererea de chemare în judecată, recurenta a luat cunoştinţă ulterior pronunţării sentinţei nr. 411 din 23.10.2018, la momente diferite.

Faţă de elementele abstracte prevăzute în art. 2528 alin. (1) C. civ., în condiţiile în care a dovedit că a fost o persoană diligentă mai mult decât medie în a cunoaşte atât paguba pe care a suferit-o, cât şi pe cel care răspunde de ea, recurenta a precizat că stabilirea unui moment subiectiv de la care începe să curgă termenul de prescripţie nu este lipsită de logică juridică.

Astfel, faţă de cel puţin aceste momente subiective, respectiv: -pronunţarea deciziei civile nr. 264 din 30.05.2019 şi adresa AJFP Buzău nr. 4435 din 13.03.2020, când a luat cunoştinţă de situaţiile financiare aferente anilor 2013 şi 2014, din care rezultă cu certitudine încasarea de creanţe şi creanţele care mai erau de încasat, precum şi ţinerea unei evidenţe neconforme cu legea în timpul falimentului, raportat la data formulării cererii de chemare în judecată, recurenta-reclamantă susţine că acţiunea nu este prescrisă.

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţiile inadmisibilităţii şi nulităţii recursului, tot prin întâmpinare, intimata-chemată în garanţie, a solicitat respingerea recursului, ca inadmisibil.

4. Înalta Curte, analizând, cu prioritate, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, în conformitate cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

În conformitate cu prevederile art. 486 alin. (3) C. proc. civ., "menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii", iar potrivit art. 489 alin. (2) din acelaşi cod, sancţiunea nulităţii "intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din dispoziţiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reţine că instanţele au obligaţia de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488 din acelaşi cod, iar dacă această cerinţă nu este îndeplinită, operează sancţiunea nulităţii recursului.

Recursul, fiind o cale de atac de reformare, prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, este necesar ca acesta să fie întemeiat pe cel puţin unul din motivele prevăzute expres şi limitativ de lege, impunându-se, totodată, dezvoltarea acestora, din care să rezulte nelegalităţile identificate în legătură cu hotărârea supusă recursului.

În cauză, deşi recurenta-reclamantă A. a indicat prin cererea de recurs motivul de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care se referă la pronunţarea hotărârii cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, examenul cererii de recurs relevă că nu pot fi decelate critici de nelegalitate a deciziei din apel, care să poată fi încadrate în vreunul din motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., partea rezumându-se la enunţarea unor susţineri lipsite de caracter concret şi aplicat şi reluând, în mare parte, motivele de apel formulate.

Astfel, se constată că, deşi recurenta a indicat atât dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cât şi normele de drept material, care, în opinia sa, atrag incidenţa motivului de casare menţionat, argumentele expuse, referitoare la momentul de început al prescripţiei extinctive şi pretinsa aplicare greşită a dispoziţiilor art. 2528 alin. (1) C. civ. vizează aspecte ce ţin de situaţia de fapt a cauzei şi de probatoriul administrat.

În dovedirea momentului de la care a cunoscut paguba şi pe cel care răspunde de ea, recurenta-reclamantă s-a referit, într-o expunere amplă la situaţia sa procesuală, atât anterior, cât şi ulterior deschiderii dosarului de insolvenţă şi la diligenţa sa, manifestată prin formularea contestaţiilor împotriva rapoartelor de activitate întocmite, dar, toate acestea sunt împrejurări de fapt, care nu pot fi analizate în această cale extraordinară de atac.

În acest sens, Înalta Curte observă că prin toate criticile formulate nu se face referire la vreunul din argumentele care au stat la baza hotărârii recurate, nefiind contestate în mod real aceste motive.

Argumentele aduse în sprijinul acestor aşa-zise critici de nelegalitate nu s-au conformat, aşadar, caracterului specific al căii extraordinare de atac a recursului, întrucât au vizat aspecte de netemeinicie ce nu pot fi avute în vedere de către instanţa de control judiciar, textele de lege pretins încălcate au fost invocate pur formal, nefiind urmate de apărări care să le susţină.

Or, fără invocarea unor critici vizând eventuale erori de raţionament ale instanţei de apel, apte să fie încadrate în dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., nu se poate considera că recurenta şi-a îndeplinit obligaţia de motivare a recursului.

Recurenta a făcut referire şi la probaţiune, însă, probele şi modul de apreciere a acestora în cadrul judecăţii pe fond nu pot face obiectul cenzurii în recurs. În calea extraordinară de atac a recursului, nu are loc o rejudecare a fondului cauzei, ci se analizează exclusiv legalitatea hotărârii pronunţate în apel, din perspectiva criticilor formulate de recurent şi a motivelor de casare prevăzute de lege.

Motivarea recursului înseamnă nu doar exprimarea nemulţumirii în raport cu soluţia atacată, ci expunerea tuturor argumentelor de drept, în sensul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., pentru care, din punctul de vedere al părţii, a fost pronunţată o hotărâre nelegală.

În concluzie, se reţine că recurenta nu critică considerentele instanţei de apel sub aspectul legalităţii acesteia, susţinerile sale neputând fi încadrate în niciunul dintre motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Dat fiind că accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac, rezultă că, în cazul nemotivării corespunzătoare, conform art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se impune a fi aplicată sancţiunea nulităţii prevăzută de lege.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va anula recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 289/2024 din 08 octombrie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă.

În temeiul dispoziţiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va dispune obligarea recurentei-reclamante A. să plătească intimatei-pârâte B.. suma de 8.396,18 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, conform documentelor justificative aflate la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 289/2024 din 08 octombrie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă.

Obligă recurenta-reclamantă A. să plătească intimatei-pârâte B.. suma de 8.396,18 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 septembrie 2025.