State liability for excessive criminal trial duration: unreasoned refusal of appellate legal costs

Şedinţa publică din data de 6 mai 2025

Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Olt la data de 08 mai 2023, sub nr. x/2023, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, solicitând să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 200.613 RON, compusă din suma de 150.000 RON, reprezentând daune morale pentru durata nejustificat de mare a procesului penal şi suma de 50.613 RON, reprezentând daune materiale.

Prin încheierea de şedinţă din data de 26.09.2023, pronunţată de către Tribunalul Olt, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2023, instanţa a respins excepţia netimbrării cererii de chemare în judecată raportat la valoarea sumelor pretinse, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii, excepţii invocate de către pârât, prin întâmpinare, ca neîntemeiate.

2. Hotărârea pronunţată pe fond

Prin sentinţa civilă nr. 604/19.12.2023, pronunţată în dosarul nr. x/2023, Tribunalul Olt, secţia I civilă a admis în parte cererea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor, a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 80.000 RON, reprezentând daune morale şi suma de 13.750 RON, reprezentând daune materiale şi a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 2.500 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe civile au formulat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Olt, reclamanta A. şi pârâtul Statul Român.

3. Hotărârea pronunţată în apel

Prin decizia civilă nr. 214 din 14 iunie 2024, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă a respins apelul formulat de apelantul pârât Statul Român împotriva încheierii de şedinţă din data de 26.09.2023, pronunţată de către Tribunalul Olt, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2023, ca nefondat.

A admis apelurile formulate de către apelantul Parchetul de lângă ÎCCJ - DIICOT, apelantul pârât Statul Român şi apelanta reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 604 din data de 19.12.2023, pronunţată de Tribunalul Olt, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2023.

A anulat în tot sentinţa civilă apelată şi a reţinut cauza spre rejudecare.

În rejudecare, a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român.

A obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 35.000 RON cu titlu de daune morale şi a sumei de 18.250 RON cu titlu de daune materiale.

A obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 2500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în dosarul de fond.

A respins cererea apelantei reclamante de acordare a cheltuielilor de judecată în apel, ca neîntemeiată.

4. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 214 din 14 iunie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă în dosarul nr. x/2023 a declarat recurs reclamanta A..

Prin cererea de recurs formulată, recurenta a solicitat admiterea recursului şi casând decizia recurată să se dispună, în principal, în temeiul art. art. 498 alin. (2) C. proc. civ., trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, iar în subsidiar, rejudecând cauza, admiterea în totalitate a cererii sale de chemare în judecată.

Consideră că hotărârea instanţei de apel este parţial nelegală şi parţial netemeinică, în speţă fiind incidente motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

Prin motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., susţine că hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, sau cuprinde motive contradictorii.

Arată că judecătorii căii de atac devolutive nu au efectuat o cercetare judicioasă a litigiului, existând reţineri contradictorii ale instanţei de apel, reţineri ce echivalează cu nemotivarea hotărârii, încălcându-se prin aceasta exigenţele dispoziţiilor art. 425 alin. (1), lit. b) C. proc. civ., rolul textului fiind acela de a asigura o bună administrare a justiţiei şi posibilitatea exercitării controlului judiciar de către instanţele superioare.

Astfel, la pagina 13 alin. (4) din hotărâre "Curtea constată, că, în cauză, nu s-ar putea reţine un alt temei juridic decât cel invocat prin cererea de chemare în judecată, iar pe de altă parte, nu poate fi vorba despre o eroare judiciară în sensul art. 538 - 539 noul C. proc. pen..(...)". Această constatare, ce constituie o premisă a soluţiei pronunţate, este nelegală, întrucât, în speţă, este îndeplinită ipoteza prevăzută de art. 539 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.

Nelegală este constatarea instanţei de apel şi în ceea ce priveşte faptul că nu ar fi solicitat, în mod expres, despăgubiri în privinţa zilei de reţinere. Or, această solicitare, chiar dacă nu este formulată expressis verbis, rezultă intrinsec din cererea sa. De altfel, în concret, nu a fost vorba despre "o zi de reţinere", reţinerea efectivă durând cca. 36 de ore. Astfel, aşa cum rezultă din dosarul de urmărire penală, a fost reţinută la ora 11:00 a zilei, condusă la Craiova, unde a rămas în aşteptare, în stare de reţinere, cca. 12 ore, până când a fost audiată, iar ordonanţa de reţinere a fost emisă după audiere, cu valabilitate din momentul emiterii, încălcându-se dispoziţiile exprese şi imperative ale art. 144 alin. (1) C. proc. pen.. vechi, care era în vigoare la momentul respectiv.

De asemenea, trebuie observat că motivarea instanţei de apel este şi contradictorie. Astfel, deşi instanţa de apel reţine expressis verbis că "tot la nivel de principiu, s-a stabilit că, deşi evaluarea duratei procedurii se face pe grade de jurisdicţie, aprecierea acesteia este una globală (Baddaert împotriva Belgiei, p. 36)", totuşi îşi restrânge analiza şi îşi rezumă motivarea exclusiv la etapa de procedură de cameră preliminară.

Procedând în acest mod defectuos, cu încălcarea principiului anterior reţinut, Curtea a constatat că, în cauză, a fost depăşită durata rezonabilă a dosarului penal, dar nu în raport de întreaga sa întindere, respectiv pe parcursul a aproximativ 10 ani.

Instanţa omite să ia în calcul durata excesivă, perioada mai- octombrie 2016, în care reţine că "dosarul (...) a suferit amânări şi ca urmare a declinărilor succesive de competenţă, până când s-a stabilit, în mod definitiv, care este judecătorul competent să soluţioneze cauza, pe fond". Or, această întârziere este imputabilă în întregime statului şi organelor penale şi judiciare, care nu au fost în măsură să aplice normele legale de competenţă, decât după unele "bîlbîieli". Este evident că aceste ezitări în stabilirea competenţei nu îi pot fi imputabile reclamantei.

De asemenea, faptul că hotărârea instanţei de fond a fost desfiinţată în calea de atac a apelului, ceea ce a condus la rejudecare, nu îi poate fi imputat. Or, este clar că şi această rejudecare face parte din depăşirea nejustificată a termenului rezonabil de soluţionare a cauzei penale. Tot o întârziere nejustificată, care nu îi poate fi imputată, o constituie şi soluţionarea apelului în complet de divergenţă care a contribuit la întârzierea soluţionării cauzei în perioada 23.10.2020-07.04.2022.

Deşi, instanţa de apel reţine că "angajarea răspunderii se poate realiza exclusiv în ipoteza în care procedura a trenat ca efect al comportamentului autorităţilor (...)", nu dă eficienţă acestui principiu cu privire la aspectele mai sus arătate, ci doar cu privire la "fapta de cercetare a cauzei în procedura camerei preliminare".

În pofida aspectelor arătate mai sus, instanţa de apel reiterează la pag. 23, alin. (4), şi mai explicit, faptul că"(...) la nivel de principiu, s-a stabilit că, deşi evaluarea duratei procedurii se face pe grade de jurisdicţie, aprecierea acesteia este una globală (...). Astfel, chiar dacă etapele procedurii se derulează într-un ritm acceptabil, durata totală a procedurii ar putea depăşi, totuşi, un termen rezonabil (Dobbertin împotriva Franţei, par. 44)".

Tot în acest sens, reţine instanţa de apel că "în plus, în materie penală, dreptul de a fi judecat într-un termen rezonabil are ca scop, în principal, evitarea ca o persoană inculpată să rămână într-o stare de incertitudine (exact ceea ce a reclamat recurenta) pentru lung timp (a se vedea în acest sens cauzele Constantin Florea împotriva României din 19.06.2012, Ardelean împotriva României, hotărârea din 30.10.2012)".

Or, tocmai aceste principii sunt încălcate de instanţa de apel, care analizează, singular, o singură etapă procesuală, cea a procedurii de cameră preliminară.

Mai mult, instanţa reţine că "daunele cuvenite (...) cu titlu de principiu "că acestea trebuie stabilite astfel încât să asigure un raport rezonabil de proporţionalitate între despăgubire şi prejudiciu, impunându-se a fi avute în vedere consecinţele negative suferite de cel în cauză pe plan fizic şi psihic", dar tocmai acest principiu îl încalcă prin diminuarea daunelor solicitate. De asemenea, este încălcat şi "principiul judecării în echitate reţinut ca aplicabil de instanţa de apel, "principiul a cărui aplicabilitate rezultă atât din jurisprudenţa internă în materie, cât şi din cea a Curţii Europene a Drepturilor Omului".

Motivarea profund contradictorie, prin ignorarea şi neaplicarea acestor principii reţinute ca fiind incidente în speţă, rezultă şi din faptul că instanţa de apel reţine "consecinţele pe care prelungirea duratei procesului penal pe o durată atât de îndelungată le-a avut asupra reclamantei, Curtea a apreciat că este incontestabil că viaţa acesteia a suferit schimbări radicale raportat la durata globală de aproape 10 ani a procesului penal (...)ceea ce a creat în mod cert efecte negative asupra vieţii cotidiene a acesteia şi, de asemenea, asupra stării sale psihice, incertitudinea (...) fiind de asemenea de natură a produce un disconfort emoţional puternic".

În ceea ce priveşte soluţia adoptată de instanţa de apel cu privire la respingerea cererii sale de acordare a cheltuielilor de judecată din faza de apel, arată că este profund nelegală, având în vedere că încalcă tocmai prevederile legale invocate de instanţa de apel (art. 453, alin. (1) C. proc. civ.), dar mai ales pentru că lipseşte cu desăvârşire orice motivare în acest sens.

În drept, recurenta şi-au întemeiat cererea de recurs pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Nu au fost invocate motive de recurs de ordine publică.

5. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea depusă, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Olt, în numele şi pentru pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, argumentând că recurenta a invocat cazurile de casare în mod formal, deoarece nu se aduce nicio critică de nelegalitate concretă deciziei atacate, ci exclusiv critici de netemeinicie.

6. Procedura în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 19 septembrie 2024 şi a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. 9, astfel cum reiese din fişa Ecris şi referatul de repartizare aleatorie.

Cererea de recurs a fost comunicată Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Olt, în numele şi pentru pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor la datele de 30 şi 31 octombrie 2024 şi Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DIICOT - Biroul Teritorial Olt la data de 30 octombrie 2024 .

Prin rezoluţia din 10 februarie 2025 s-a fixat termen de judecată la data de 06 mai 2025, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Invocând motivele de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., recurenta reclamantă a susţinut, în principal, că hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei întrucât instanţa a reţinut că nu poate fi vorba despre o eroare judiciară în sensul art. 538-539 C. proc. civ. pen, fiind îndeplinită ipoteza prevăzută de art. 539 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. A mai susţinut că soluţia din apel este nelegală şi în ceea ce priveşte reţinerea că nu ar fi solicitat în mod expres despăgubiri în privinţa zilei de reţinere, care ar rezulta intrinsec din cererea sa.

A mai expus şi că motivarea este contradictorie, întrucât a reţinut pe de o parte că evaluarea procedurii se face pe grade de jurisdicţie, iar pe de altă parte că îşi rezumă motivarea exclusiv la etapa de procedură de cameră preliminară, întârzieri nejustificate fiind şi perioada mai- octombrie 2016, ezitările din stabilirea competenţei, desfiinţarea hotărârii de fond în calea de atac, soluţionarea apelului în complet de divergenţă (erori în modul de apreciere a duratei procedurii judiciare).

Mai susţine că reducerea daunelor în rejudecare a condus la încălcarea principiului proporţionalităţii între prejudiciu şi despăgubire, ceea ce conduce la caracter contradictoriu al motivării deciziei.

Motivele de recurs, astfel expuse, au caracter nefondat.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte reţine că recurenta reclamantă A. a formulat critici referitoare la faptul că s-a reţinut greşit în decizia recurată că nu ar fi solicitat în mod expres despăgubiri în privinţa zilei de reţinere, care ar rezulta intrinsec din cererea sa.

Instanţa de apel a reţinut că "Împotriva reclamantei acţiunea penală s-a pus în mişcare prin ordonanţa din data de 12.12.2012, aceasta fiind reţinută pentru o zi (până la data de 13.12.2012), perioadă pentru care nu a solicitat acordarea de daune morale în cauza de faţă."

Analizând actele şi lucrările dosarului, se reţine că, prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Olt la data de 08 mai 2023, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, solicitând să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 200.613 RON, compusă din suma de 150.000 RON, reprezentând daune morale pentru durata nejustificat de mare a procesului penal şi suma de 50.613 RON, reprezentând daune materiale.

Acţiunea a fost admisă în parte prin sentinţa civilă nr. 604/19.12.2023, pronunţată în dosarul nr. x/2023 de Tribunalul Olt, secţia I civilă, pârâtul fiind obligat să plătească reclamantei suma de 80.000 RON, reprezentând daune morale şi suma de 13.750 RON, reprezentând daune materiale şi 2.500 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Prima instanţă a evaluat pretenţia reclamantei de a fi despăgubită pentru durata excesivă a procedurii judiciare penale şi nu s-a pronunţat cu privire la incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 539 C. proc. civ..pen. - temeiul substanţial al solicitării de reparare a prejudiciului moral pentru arestarea preventivă nelegală sau nedreaptă.

Prin motivele de apel, reclamanta A. nu a criticat sentinţa pronunţată la fond sub aspectul solicitării exprese a despăgubirilor în privinţa zilei de reţinere.

Astfel, soluţia primei instanţe - care nu s-a considerat învestită cu o cerere întemeiată pe art. 539 C. proc. civ..pen. - nu a fost criticată în apelul reclamantei, aspectele expuse în motivele de apel nefiind circumscrise argumentelor menţionate în această privinţă de prima instanţă.

Conform art. 488 alin. (2) C. proc. civ., motivele prevăzute la alin. (1) nu pot fi primite decât dacă ele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori, deşi au fost invocate în termen, au fost respinse sau instanţa a omis să se pronunţe asupra lor.

Astfel, recursul poate fi exercitat numai pentru motive ce au făcut analiza instanţei anterioare, şi care, implicit au fost cuprinse în motivele de apel, în situaţia în care atât apelul cât şi recursul sunt exercitate de aceeaşi parte. Aceasta este una din aplicaţiile principiului legalităţii căilor de atac şi se explică prin aceea că efectul devolutiv al apelului limitându-se la ceea ce a fost apelat, în recurs pot fi invocate doar critici care au fost aduse şi în apel. Numai în acest fel se respectă principiul dublului grad de jurisdicţie, deoarece în ipoteza contrară, s-ar ajunge la situaţia ca anumite apărări, susţineri ale părţilor să fie analizate pentru prima oară de instanţa investită cu calea extraordinară de atac.

În concluzie, întrucât judecarea recursului are în vedere exclusiv aspectele de nelegalitate ale deciziei recurate, invocarea omisso medio a unor motive, nepropuse în apel deşi ele puteau fi invocate, nu este permisă, iar în speţă critica invocată în cadrul acestui motiv de recurs nu a fost supusă dezbaterii şi unei dezlegări proprii a instanţei de apel, astfel că ea nu poate fi examinată în calea de atac extraordinară a recursului.

În ceea ce priveşte nemotivarea şi motivarea contradictorie, Înalta Curte reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă, printre altele, "expunerea situaţiei de fapt reţinută pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor".

Motivarea hotărârii judecătoreşti trebuie să fie clară şi precisă, să răspundă în fapt şi în drept la toate pretenţiile şi apărările părţilor şi să conducă, în mod logic şi convingător, la soluţia cuprinsă în dispozitiv. Obligaţia de motivare a hotărârii judecătoreşti este prevăzută în scopul bunei administrări a justiţiei şi întăririi încrederii justiţiabililor în actul de justiţie, precum şi pentru a da instanţelor ierarhic superioare posibilitatea de a exercita controlul judiciar.

Conform jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, "dreptul la un proces echitabil include şi dreptul părţilor de a prezenta observaţiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor. Întrucât Convenţia nu are drept scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete şi efective, acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă observaţiile sunt în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanţa sesizată. Altfel spus, art. 6 implică, mai ales în sarcina instanţei, obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, al argumentelor şi al elementelor de probă ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa" (de exemplu, hotărârea Perez împotriva Franţei, paragraful 80; hotărârea Albina împotriva României, paragraful 30).

Ca atare, obligaţia de motivare a hotărârii judecătoreşti presupune realizarea unui silogism logic, de natură a explica soluţia pronunţată, ceea ce nu înseamnă a oferi un răspuns exhaustiv la toate argumentele părţilor, ci doar la argumentele principale, care, prin conţinutul lor, sunt susceptibile să influenţeze soluţia.

În pofida susţinerilor recurentei reclamante, Înalta Curte constată că instanţa de apel a respectat aceste exigenţe legale şi convenţionale.

Instanţa de apel, constatând că, din considerentele sentinţei civile apelate lipsesc în totalitate argumentele pentru care instanţa de fond a ajuns la concluzia nerespectării duratei rezonabile de soluţionare a procesului penal, prin prisma criteriilor ce trebuie analizate pentru stabilirea desfăşurării procesului penal într-un termen rezonabil, în baza art. 480 alin. (3) C. proc. civ., a anulat sentinţa apelată şi, având în vedere că niciuna dintre părţi nu a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe, a procedat ea însăşi la rejudecarea cauzei.

Instanţa de apel a avut în vedere criteriile enunţate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în evaluarea caracterului rezonabil, din perspectiva duratei, al procedurii judiciare, şi anume complexitatea cauzei, comportamentul părţilor, comportamentul autorităţilor şi miza procedurii pentru partea interesată, evidenţiind şi hotărârile în care aceste criterii au fost reliefate.

De asemenea, instanţa de apel a subliniat că tot la nivel de principiu, s-a stabilit că, deşi evaluarea duratei procedurii se face pe grade de jurisdicţie, aprecierea acesteia este una globală (Boddaert împotriva Belgiei, par. 36). Astfel, chiar dacă etapele procedurii se derulează într-un ritm acceptabil, durata totală a procedurii ar putea depăşi, totuşi, un "termen rezonabil" (Dobbertin împotriva Franţei, par. 44), conchizând că numai întârzierile imputabile autorităţilor judiciare competente pot să conducă la eventuala constatare a depăşirii unui termen rezonabil în care trebuie să fie judecată orice cauză, depăşire contrară dispoziţiilor convenţiei.

Instanţa de apel a reţinut că reclamanta nu a indicat în concret acţiunile sau inacţiunile imputate autorităţilor care se circumscriu, în opinia sa, unui comportament nediligent care să fi avut drept consecinţă întârzierea procedurilor judiciare, expunând istoricul dosarului penal şi imputând generic că derularea unui proces penal pe durata a aproximativ 10 ani a fost de natură să-i încalce drepturile, aceasta fiind prezentă la toate termenele de judecată care s-au întins pe zeci de ani, în apel cauza suferind foarte multe amânări şi având o durată excesiv de mare.

Apoi a reanalizat cererea de chemare în judecată în raport de înscrisurile ataşate la dosar şi de cuprinsul dosarului penal nr. x/2017 al Tribunalului Dolj, constatând că, în cauză, a fost depăşită durata rezonabilă de soluţionare a dosarului penal, dar nu în raport de întreaga sa întindere, respectiv pe parcursul a aproximativ 10 ani.

Aşadar, contrar susţinerilor recurentei, instanţa de apel s-a raportat în analiza sa la toată perioada de 10 ani pe care s-a întins cercetarea cauzei, însă în reţinerea temeiniciei cererii, a apreciat că "termenul de aproximativ 10 ani apare a fi nejustificat raportat la criteriile enunţate doar în ceea ce priveşte etapa cercetării cauzei în camera preliminară", expunând şi considerentele avute în vedere, în sensul că "dosarul nr. x/2014 al Tribunalului Dolj, secţia Penală a durat ca soluţionare în procedura camerei preliminare o perioadă de aproximativ trei ani şi şase luni, durată care a depăşit caracterul rezonabil de soluţionare a cauzei penale în această etapă procesuală, în contextul în care încheierea prin care s-a verificat legalitatea actului de sesizare al instanţei (în speţă, rechizitoriul) şi s-au respins excepţiile şi apărările formulate de către părţi a fost desfiinţată de trei ori."

A mai reţinut că, în ceea ce priveşte judecarea dosarului penal nr. x/2014 al Tribunalului Dolj în procedura camerei preliminare, "o perioadă de aproximativ trei ani şi jumătate nu se poate reţine că a respectat durata rezonabilă de soluţionare a cauzei din perspectiva respectării garanţiilor instituite de art. 6 CEDO, fiind cu mult depăşit chiar termenul de recomandare instituit de C. proc. pen. în cuprinsul art. 343".

Acest articol prevede că "Durata procedurii în camera preliminară este de cel mult 60 de zile de la data înregistrării cauzei la instanţă."

În ceea ce priveşte judecata pe fond, instanţa de apel a apreciat că aceasta s-a judecat cu celeritate, fiind acordate aproximativ 21 de termene acordate la intervale de o săptămână sau două, în care au fost audiaţi nouă martori şi s-a dispus efectuarea unei expertize fiscale şi, împreună cu pronunţarea şi redactarea, conchizând că dosarul finalizat cu sentinţa penală nr. 712/13.12.2017, a avut o durată rezonabilă de soluţionare de aproximativ un an şi şase luni.

În ceea ce priveşte judecata în faza apelului, s-a reţinut că respectiva cale de atac a fost admisă prin decizia penală nr. 320/07.03.2019 a Curţii de Apel Craiova, sentinţa penală nr. 712/13.12.2017, pronunţată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr. x/2017, fiind desfiinţată parţial şi disjunse apelurile formulate cu privire la 10 inculpaţi, printre care s-a aflat şi reclamanta din cauza de faţă, formându-se astfel dosarul nr. x/2019 al Curţii de Apel Craiova.

În faza judecăţii în apel, s-a relevat că s-au acordat 50 de termene, la care au fost audiaţi aproximativ opt martori, unii inculpaţi, s-a dispus efectuarea unui supliment la raportul de expertiză fiscală şi s-au încuviinţat numeroase cereri de amânare pentru lipsă de apărare sau pentru prezentarea unuia dintre inculpaţi, Cauza a fost reţinută în pronunţare, după ce, la data de 18.06.2020, s-a dispus schimbarea încadrării juridice prin încheierea din data de 23.07.2020, apelul a fost repus pe rol şi soluţionat în complet de divergenţă, aspect care a presupus readministrarea întregului probatoriu deja administrat (având în vedere dispoziţiile procedurale exprese prevăzute de art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) teza finală C. proc. pen.) şi, din nou, punerea în discuţie şi schimbarea încadrării juridice a faptelor prin încheierea din data de 19.11.2021, la data de 07.04.2022 fiind pronunţată decizia penală nr. 556 a Curţii de Apel Craiova.

După analizarea acestui probatoriu, instanţa de apel a conchis că "în faza procesuală a apelului, nu se constată intermitenţe nejustificate."

A concluzionat instanţa de apel că "în cadrul fazei procesuale a apelului nu se poate reţine un comportament nediligent al autorităţii judiciare în modul de instrumentare şi soluţionare a dosarului penal, instanţa de judecată fiind obligată să respecte toate dispoziţiile procedurale anterior expuse (readministrarea tuturor probelor în apel, în cazul soluţiei de achitare la fond, readministrarea probelor în apel, în cazul judecării în complet de divergenţă sau pronunţarea hotărârii judecătoreşti odată cu redactarea acesteia), tocmai pentru respectarea tuturor drepturilor procesuale ale persoanelor inculpate şi a tuturor garanţiilor procesuale impuse de legislaţia în vigoare şi de principiile CEDO, în vederea pronunţării unei soluţii care să corespundă adevărului juridic.

Cum angajarea răspunderii statului se poate realiza exclusiv în ipoteza în care procedura a trenat ca efect al comportamentului autorităţilor, iar în procesul penal în care reclamanta a avut calitatea de inculpată nu poate fi imputat autorităţilor judiciare un comportament nediligent decât pentru faza de cercetare a cauzei în procedura camerei preliminare şi până la disjungerea acesteia şi formarea dosarului în care s-a soluţionat pe fond cauza în care a avut această calitate de inculpată şi reclamanta, nu se poate reţine că întreaga procedură pe parcursul căreia s-a desfăşurat dosarul penal a depăşit o durată rezonabilă, motiv pentru care nu se impune acordarea daunelor morale în cuantumul solicitat de către reclamantă prin cererea de chemare în judecată."

Aşadar, nu se identifică vreo contradicţie în cele reţinute de instanţa de apel, care a expus un raţionament coerent şi just şi nici o restrângere a analizei doar cu privire la faza camerei preliminare, având în vedere considerentele expuse supra; în pofida susţinerilor recurentei, instanţa a procedat la analiza tuturor etapelor procesuale, făcând referire inclusiv la aspectele privind stabilirea competenţei, desfiinţarea hotărârii de fond în calea de atac, soluţionarea apelului în complet de divergenţă, menţionate de aceasta ca fiind nesupuse analizei.

Deşi analiza s-a realizat şi separat, defalcat pe etape ale procesului penal, scopul instanţei de apel a fost acela de a determina unde s-au produs întârzieri nejustificate, iar concluzia a fost că, apreciat global, procesul penal a avut o durată excesivă, dar nu în măsura apreciată de prima instanţă.

Prin urmare, nu se poate reproşa instanţei de apel că nu a realizat o apreciere a întregii durate a procesului penal, deoarece soluţia de admitere în parte a acţiunii reclamantei a fost determinată tocmai de durata integrală a procedurii ce a privit-o pe reclamantă.

Totodată, se observă că instanţa de apel, ţinând seama de limitele efectului devolutiv al apelului, a schimbat considerentele reţinute de prima instanţă, în ceea ce priveşte mărirea daunelor morale şi micşorarea daunelor morale şi a expus motivarea proprie care justifică soluţia pronunţată în apel, respectiv aceea de admitere în parte a acţiunii.

Prin urmare, nu se constată pretinsa nemotivare sau motivare contradictorie invocată de către recurenta-reclamantă în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., întrucât, astfel cum s-a expus mai sus, considerentele deciziei recurate cuprind motivele de fapt şi de drept care conduc la soluţia la care s-a oprit instanţa de apel, respectivele considerente având legătură directă cu aceasta.

Mai susţine recurenta că reducerea daunelor în rejudecare a condus la încălcarea principiului proporţionalităţii între prejudiciu şi despăgubire, ceea ce conduce la caracter contradictoriu al motivării deciziei, aceste critici având, de asemenea, caracter nefondat.

În analiza sa, instanţa a avut în vedere principiul judecării în echitate în aceste cauze, a relevat că viaţa acesteia a suferit schimbări radicale raportat la durata globală de aproape 10 ani a procesului penal, fiind nevoită să se supună rigorilor procedurale pe toată durata procesului penal sau să se prezinte în instanţă, ceea ce a creat în mod cert efecte negative asupra vieţii cotidiene a acestuia şi, de asemenea, asupra stării sale psihice, iar, deşi a invocat întinarea reputaţiei, reclamanta nu a dovedit prin nicio probă administrată în cauză că a suferit un astfel de prejudiciu de imagine.

De asemenea, a mai concluzionat că din nicio probă administrată în cauză nu a rezultat că a existat vreo vătămare a onoarei şi demnităţii reclamantei sau o lezare a poziţiei sale sociale pe parcursul derulării procedurii judiciare penale, în afara suferinţei inerente (şi recunoscute, de altfel) a oricărei persoane supuse unei de acest fel.

Cu privire la suspendarea din funcţie a reclamantei, a reţinut că legislaţia în vigoare prevede o astfel de măsură în cazul trimiterii în judecată a unui funcţionar public, motiv pentru care măsurile luate de angajator în acest sens au fost legale şi nu rezultă că i-ar fi produs vreo vătămare reclamantei, acesta având posibilitatea să se pensioneze şi să încaseze salariile datorate pe perioada suspendării, după definitivarea procesului penal cu soluţia de achitare definitivă în privinţa sa.

Instanţa de apel a considerat că suma de 35.000 RON reprezintă o reparaţie pecuniară ce corespunde criteriilor evocate şi este de natură a repara prejudiciul cauzat în concret reclamantei, ca urmare a duratei excesive a procedurii penale derulate împotriva sa, din care în faza camerei preliminare, aceasta s-a întins pe parcursul a aproximativ trei ani şi şase luni, respectiv câte 10 000 RON pentru fiecare an în care această procedură a fost considerată nerezonabilă, fără a reprezenta, astfel, o îmbogăţire fără justă cauză a acesteia.

Înalta Curte consideră că, de vreme ce legea nu oferă criterii matematice de evaluare a despăgubirilor materiale cuvenite pentru prejudiciile de natură morală, Curtea de apel nu era ţinută a justifica o formulă de calcul a acestora; cu toate acestea, faţă de împrejurarea că durata totală a procesului a fost considerată excesivă ca efect direct al întârzierii produse în etapa camerei preliminare, raportarea la durata concretă a acesteia este pertinentă şi nu se caracterizează prin contradictorialitate sau ca un considerent străin cauzei.

Cât priveşte despăgubirile materiale, acestea i-au fost acordate reclamantei în cuantum de 18.250 RON, fiind realizată o analiză detaliată a cheltuielilor de judecată (onorariu avocat, onorariu expert, în ceea ce priveşte cheltuielile de natură medicală nefiind apreciată ca demonstrată legătura de cauzalitate dintre afecţiunea de care suferă şi durata procedurii judiciare penale în care a fost implicată în calitate de inculpată).

Or, cererea de recurs trebuie să conţină critici pertinente la adresa hotărârii atacate, fiind necesar ca motivele de recurs să aibă corespondent în ipotezele normative ale art. 488 alin. (1) C. proc. civ. şi, în acelaşi timp, să se raporteze la ceea ce s-a statuat prin hotărârea atacată pentru ca instanţa învestită cu judecarea recursului să poată exercita un control judiciar efectiv.

Din analiza acestui motiv de recurs rezultă că nu există nicio critică vizând modalitatea de aplicare a normelor juridice de drept procedural sau material de către Curtea de Apel Craiova în privinţa cererii de despăgubiri pentru prejudiciul material şi moral suferit.

În concret, recurenta nu a criticat ignorarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, ci a adus în discuţie modalitatea de interpretare a probatoriilor administrate, precum şi aspecte subsumate situaţiei de fapt, care însă nu pot forma obiect de analiză în coordonatele recursului, ele fiind incompatibile cu limitele imperativ stabilite de lege pentru exercitarea acestei căi de atac extraordinare.

În ceea ce priveşte invocarea dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., deşi acestea sunt indicate în cuprinsul recursului, nu se identifică expunerea niciunei critici circumscrise acestui viciu de nelegalitate.

Prin motivul de recurs care critică respingerea cererii de acordare a cheltuielilor de judecată din faza de apel, circumscris dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., se argumentează încălcarea prevederilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., lipsind motivarea instanţei în acest sens.

Analizând acest motiv de recurs, Înalta Curte reţine caracterul fondat al acestuia.

Potrivit dispoziţiilor art. 453 C. proc. civ. care reglementează acordarea cheltuielilor de judecată, " (1) Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată. (2) Când cererea a fost admisă numai în parte, judecătorii vor stabili măsura în care fiecare dintre părţi poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată. Dacă este cazul, judecătorii vor putea dispune compensarea cheltuielilor de judecată."

În cauză, instanţa de apel, în rejudecare, a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român şi a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 35.000 RON cu titlu de daune morale şi a sumei de 18.250 RON cu titlu de daune materiale. În acest context, ca urmare a anulării sentinţei primei instanţe şi a rejudecării, despăgubirile pentru prejudiciul de natură morală au fost micşorate de la suma de 80.000 RON la suma de 35.000 RON, iar despăgubirile pentru prejudiciul de natură materială au fost majorate de la suma de 13.750 RON la suma de 18.250 RON.

Având în vedere modul de soluţionare a acţiunii deduse judecăţii de reclamantă, instanţa de apel a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 2500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în dosarul de fond, însă a respins cererea apelantei reclamante de acordare a cheltuielilor de judecată în apel, ca neîntemeiată, deşi apelul acesteia fusese admis, iar calea de atac declarată

Deşi prevederile art. 453 alin. (2) C. proc. civ. permit instanţei a aprecia asupra măsurii în care se cuvin cheltuielile de judecată atunci când pretenţiile sale sunt admise în parte (mutatis mutandis atunci când criticile formulate prin apel sunt admise numai în parte), o asemenea determinare nu a avut loc şi nici nu a fost explicată în contextul cauzei, unde au fost admise toate cererile de apel pe motivul formal al absenţei motivării sentinţei atacate, reclamanta fiind singura care a solicitat plata cheltuielilor aferente judecării în calea de atac.

În aceste condiţii, din hotărârea recurată lipsind orice apreciere cu privire la aceste aspecte şi la modul de aplicare a prevederilor art. 453 alin. (2) C. proc. civ., motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. este fondat şi recursul va fi admis exclusiv sub acest aspect, pentru ca instanţa de apel să procedeze la evaluarea modului de soluţionare a cererii accesorii pentru etapa apelului prin raportare la dispoziţia evocată.

Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte urmează a admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei nr. 214 din 14 iunie 2024 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă, a casa în parte decizia şi a trimite cauza la aceeaşi curte de apel pentru rejudecarea cererii apelantei-reclamante de acordare a cheltuielilor de judecată în apel, păstrând decizia în rest.

În ceea ce priveşte solicitarea reclamantei de acordare a cheltuielilor de judecată în recurs, în cuantum de 3000 RON onorariu avocat, potrivit dovezii ataşate la dosar, aceasta urmează a fi în vedere de instanţa de apel în rejudecare, corespunzător limitelor admiterii recursului.

În caz de casare cu trimitere spre rejudecare, cheltuielile de judecată urmează a fi evaluate de instanţa de rejudecare în ansamblul cheltuielilor judiciare ale cauzei în raport de soluţia care va fi pronunţată.

Cât priveşte cererea de restituire către recurenta-reclamantă A. a taxei judiciare de timbru în cuantum de 1258,63 RON, achitată cu chitanţa nr. x/05.11.2024, emisă de Primăria Municipiului Slatina, instanţa de recurs urmează a o admite.

Potrivit dispoziţiilor art. 45 din Ordonanţa de urgenţă nr. 80/2013 "(1) Sumele achitate cu titlu de taxe judiciare de timbru se restituie, după caz, integral, parţial sau proporţional, la cererea petiţionarului, în următoarele situaţii: a) când taxa plătită nu era datorată; (…)"

În cauză, prin încheierea din 15 ianuarie 2025 pronunţată în dosarul nr. x/2023 a fost admisă cererea de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru formulate de petenta A. în dosarul nr. x/2023 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă şi s-a dispus scutirea petentei de la plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 1258.63 RON.

Astfel, în cauză sunt aplicabile prevederile art. 45 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă nr. 80/2013, potrivit cărora taxa de timbru nu era datorată, soluţia care se impune fiind de admitere a cererii de restituire a taxei respective.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei nr. 214 din 14 iunie 2024 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă, în contradictoriu cu intimatul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanţelor prin Agenţia Judeţeană a Finanţelor Publice Olt şi intimatul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DIICOT - Biroul Teritorial Olt.

Casează în parte decizia şi trimite cauza la aceeaşi curte de apel pentru rejudecarea cererii apelantei-reclamante de acordare a cheltuielilor de judecată în apel.

Păstrează decizia în rest.

Dispune restituirea către recurenta-reclamantă A. a taxei judiciare de timbru în cuantum de 1258,63 RON, achitată cu chitanţa nr. x/05.11.2024, emisă de Primăria Municipiului Slatina.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 6 mai 2025.