Recourse in Civil Proceedings Annulled for Inadmissibility; Sellers Prevailed in Retaining Advance Payment on Rescission of Property Sale

Şedinţa publică din data de 09 aprilie 2025

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată 28 septembrie 2020 sub nr. x/2020 pe rolul Tribunalului Braşov, reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâţii C. şi D., au solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună rezoluţiunea promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare autentificată sub nr. x din 23 ianuarie 2020 şi constatarea faptului că reclamanţii sunt în drept să păstreze avansul achitat în cuantum de 30000 euro, să dispună radierea din CF nr. x a localităţii Bod a notărilor de sub B 9, respectiv notarea promisiunii de vânzare şi să dispună evacuarea pârâţilor din imobil.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1166, art. 1270, art. 1272, art. 1279, art. 1350, art. 1719 din C. civ.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Braşov, secţia I civilă

Prin sentinţa civilă nr. 190 din 09 iunie 2023,Tribunalul Braşov, secţia I civilă, a admis, în parte, cererea de chemare în judecată, a dispus rezoluţiunea promisiunii bilaterale de vânzare cumpărare autentificată sub nr. x/23.01.2020 de Biroul Individual Notarial E. încheiată între părţi, cu păstrarea de către reclamanţi a arvunei în cuantum de 30.000 euro, a respins cererea de evacuare a pârâţilor din imobil, ca rămasă fără obiect, şi a obligat pârâţii la plata către reclamanţi a sumei de 12.275 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 308/S din 20 noiembrie 2023, Tribunalul Braşov, secţia I civilă a admis cererea de completare a sentinţei civile nr. 190/09.06.2023 pronunţată de Tribunalul Braşov, secţia I civilă formulată de reclamanţii A. şi B., şi a dispus completarea acesteia în sensul că a dispus rectificarea înscrierilor CF x a localităţii Bod, a notărilor de sub B9, în sensul radierii din cartea funciară a menţiunilor referitoare la promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare autentificată sub nr. x/23.01.2020 de Biroul Individual Notarial "E." încheiata între părţi.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă

Prin decizia civilă nr. 594/Ap/2024 din 10 aprilie 2024, Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, a respins, ca nefondat, apelul formulat de către apelanţii - pârâţi C. şi D. în contradictoriu cu intimaţii - reclamanţi A. şi B. împotriva sentinţei civile nr. 190 din 09 iunie 2023 şi a sentinţei civile nr. 308/S din 20 noiembrie 2023 pronunţate de Tribunalul Braşov, secţia I civilă pe care le-a păstrat, şi a anulat, ca netimbrat, apelul exercitat de către reclamanţii A. şi B. împotriva sentinţei civile nr. 190 din 09 iunie 2023 a Tribunalului Braşov, secţia I Civilă. A obligat apelanţii - pârâţi la plata către intimaţii-reclamanţi la plata sumei de 2250 RON reprezentând cheltuieli de judecată în apel.

4. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâţi D. şi C., întemeiată, în drept, pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) punctul 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea, în parte, a deciziei recurate şi rejudecând, schimbarea, în tot, a hotărârii atacate cu apel, în sensul respingerii acţiunii introduse de reclamanţi, ca nefondată, şi repunerea părţilor în situaţia anterioară, cu obligarea intimaţilor la restituirea avansului de 30.000 euro, conform promisiunii de vânzare-cumpărare autentificată sub nr. x din 23 ianuarie 2020 de notarul public E..

Printr-o primă critică, recurenţii au susţinut că instanţa de apel nu a interpretat corect probele administrate şi nici legislaţia incidentă în cauză, ambele instanţe reţinând, în mod incorect, rezoluţiunea promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare din culpa promitenţilor- cumpărători şi existenţa unei neexecutări a obligaţiei contractuale asumate de promitenţii- cumpărători.

În dezvoltarea acestei critici, recurenţii au susţinut că, în mod nelegal, curtea de apel a validat soluţia primei instanţe care a dispus rezoluţiunea promisiunii de vânzare-cumpărare în condiţiile în care, în cauză, în opinia acestora, nu sunt întrunite condiţiile legale privitoare la rezoluţiunea promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare autentificată sub nr. x din 23 ianuarie 2020 de notarul public E., şi anume contractul sinalagmatic să cuprindă obligaţii reciproce şi interdependente, una dintre părţi să nu-şi fi îndeplinit în mod culpabil obligaţiile contractuale, partea culpabilă să fi fost pusă în prealabil în întârziere, neexecutarea să fie însemnată.

În acest sens, au arătat că instanţa de apel, în mod greşit, a reţinut culpa pârâţilor în neexecutarea culpabilă a obligaţiilor ce le reveneau potrivit convenţiei bilaterale de vânzare cumpărare, fără a ţine cont de împrejurarea că ulterior încheierii promisiunii de vânzare-cumpărare, au fost încheiate două acte adiţionale de prelungire a termenului pentru perfectarea contractului de vânzare cumpărare dar şi de faptul că ulterior stabilirii ultimului termen pentru încheierea vânzării, promitenţii-vânzători au refuzat să se prezinte la notar pentru autentificarea contractului de vânzare-cumpărare, când urma să fie efectuată şi plata restului de preţ, invocând motive personale (necesitatea unei deplasări în Elveţia pentru desfăşurarea activităţii profesionale).

În continuare, recurenţii au criticat soluţia instanţei de apel cu privire la incidenţa în cauză a prevederilor art. 1544 alin. (1) din C. civ. care reglementează arvuna, susţinând că, în mod greşit, s-a constatat că, în cauză, reclamanţii sunt îndreptăţiţi la acordarea acesteia, în condiţiile în care suma de 30000 de euro a fost achitată de pârâţi ca reprezentând avans din preţ, iar nu cu titlu de arvună, ceea ce presupune că aceasta nu poate fi reţinută de reclamanţi şi se impune a fi restituită pârâţilor, cu atât mai mult cu cât, în contract, s-a stipulat, în mod expres, că în ipoteza în care una dintre părţi nu îşi execută obligaţiile contractuale, se poate apela la instanţa de judecată. Un alt argument, în susţinerea aceleiaşi critici, a vizat faptul că, în practică, la perfectarea promisiunilor de vânzare-cumpărare, avansul reprezintă de cele mai multe ori, un procent important din preţul vânzării, în timp ce arvuna reprezintă un procent infim din preţ, cuprinsă între4% şi 5%, suma de 30000 de euro achitată în cauză de pârâţi reclamanţilor, neputând fi reţinută ca reprezentând arvună, cuantumul acesteia fiind suficient de mare ca să demonstreze că aceasta este parte din preţ.

Printr-o altă critică, subsumată aceluiaşi motiv de casare, recurenţii au criticat faptul că instanţele devolutive nu au analizat clauza referitoare la obligaţia restituirii dublului sumei plătite cu titlu de avans, în situaţia în care promitenţii-vânzători nu-şi vor respecta promisiunea privind încheierea contractului, raportat la situaţia de fapt, aceea că intimaţii-reclamanţi nu şi-au respectat obligaţia corelativă de a perfecta vânzarea.

În opinia recurenţilor, reţinerea de către reclamanţi a avansului achitat de pârâţi reprezintă de fapt, o confiscare la care au fost suspuşi, ce a condus la o îmbogăţire fără justă cauză a acestora.

Recurenţii au mai susţinut că nu s-au interpretat şi nici nu s-a permis a se administra în mod imparţial probele în vederea pronunţării unei hotărâri temeinice, că, deşi în apel s-a admis proba cu interogatoriu personal al intimaţilor, răspunsurile au fost oferite de apărătorul acestora, motivat de lipsa din ţară a clienţilor săi.

Recurenţii au criticat şi cuantumul onorariilor de avocat acordat, respectiv, 7.275 RON şi 2.250 RON intimaţilor-reclamanţi, concluzionând că decizia apelată "este nelegală, netemeinică şi nedreaptă."

5. Apărări formulate în cauză

În cauză, intimaţii-reclamanţi A. şi B. au formulat întâmpinare prin care au solicitat anularea recursului, ca nemotivat, iar în subsidiar, respingerea acestuia, ca nefondat, şi păstrarea, ca legală şi temeinică, a deciziei civile nr. 594/AP din 10 aprilie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Braşov.

Prin răspunsul la întâmpinare, recurenţii-pârâţi au învederat că motivele invocate prin cererea de recurs justifică admiterea căii de atac, neputând fi combătut prin întâmpinare.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând cu prioritate, potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea criticilor formulate în motivele de casare prevăzute de lege, Înalta Curte constată că recursul este nul, având în vedere că niciuna dintre susţinerile expuse în cadrul memoriului de recurs nu pune în discuţie veritabile aspecte de nelegalitate a hotărârii atacate.

Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat."

Conform prevederilor art. 489 alin. (1) şi (2) C. proc. civ.: "(1) Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3).Aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488."

Aşadar, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cuprinsul cererii de recurs nu pot fi încadrate în motivele de recurs limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., această cale de atac este lovită de nulitate.

În speţă, se constată că recursul nu conţine critici care să poată fi circumscrise cazurilor de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar susţinerea recurenţilor-pârâţi din cuprinsul recursului formulat nu reprezintă o motivare a căii de atac în sensul exigenţelor textului legal anterior menţionat.

Aşa fiind, prezentul recurs urmează a fi analizat în coordonatele stabilite de normele anterior enunţate, de la care nu se poate deroga dat fiind caracterul lor imperativ.

Pretinzând nelegalitatea deciziei din perspectiva motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenţii-pârâţi susţin doar formal greşita aplicare a dispoziţiilor art. 1544 din C. civ., respectiv a dispoziţiilor legale care reglementează ineficacitatea contractelor din perspectiva existenţei unei neexecutări, chiar şi parţiale, dar suficient de importante, a obligaţiei asumate, din moment ce aduc în dezbatere, în mod inadecvat procedural, raportat la faza judecăţii din calea extraordinară de atac a recursului, doar elemente de fapt şi de apreciere pe care s-a fundamentat judecata devolutivă din apel, ca efect al cercetării conţinutului actului dedus judecăţii şi al evaluării situaţiei de fapt pe baza probatoriilor administrate în cauză.

În acest sens, sub un prim aspect, recurenţii-pârâţi formulează simple afirmaţii generale în legătură cu condiţiile ce se impun a fi întrunite pentru a fi pronunţată rezoluţiunea promisiunii de vânzare cumpărare, în reglementarea normelor anterior evocate, pe care le redau, ca atare, invocând, totodată, şi situaţia de fapt, în privinţa căreia susţine că a fost nesocotită de către instanţa de prim control judiciar.

Astfel, fără a indica punctual în ce constă pretinsa nelegalitate săvârşită de instanţa de apel cu ocazia pronunţării deciziei atacate, recurenţii-pârâţi se rezumă la a afirma, doar sub aparenţa unei critici de nelegalitate relative la încălcarea art. 1549 din C. civ., că "nu s-a luat în considerare faptul că ulterior promisiunilor bilaterale de vânzare- cumpărare, părţile au mai încheiat două acte adiţionale de prelungire a termenului prevăzut în promisiunea respectivă şi că refuzul reclamanţilor de a se prezenta la solicitarea pârâţilor pentru a încheia forma autentică a vânzării a avut loc la câteva luni după stabilirea ultimului termen de încheiere a formei autentice (...) necesita o cu totul altă interpretare a situaţiei, şi în niciun caz ca o culpă a pârâţilor".

Înalta Curte constată că prin susţinerile formulate, recurenţii-pârâţi tind, în realitate, doar la obţinerea unei noi evaluări asupra elementelor probatorii administrate în cauză de către instanţele de fond, afirmaţiile invocate vizând strict devoluţiunea cauzei, pentru a pretinde inexistenţa unei culpe în neperfectarea contractului de vânzare cumpărare, aspecte improprii pentru a fi supuse judecăţii din recurs.

Limitându-se, în consecinţă, strict la a contesta elemente ce au intrat în puterea de apreciere a instanţelor fondului (şi care scapă cenzurii instanţei de recurs), pârâţii urmăresc doar repunerea în discuţie a situaţiei de fapt şi atunci când afirmă că "este neîntemeiată reţinerea curţii de apel privind neplata de către pârâţi a diferenţei de preţ către reclamanţi având în vedere că pârâţii au notificat pe promitenţii vânzători pentru a se întâlni la notariat pentru încheierea în formă autentică a vânzării şi astfel, în mod firesc, (...) să fie efectuat şi transferul bancar pentru restul de preţ, pârâţii neavând nicio culpă în întârzierea formei autentice a vânzării, banii existând în contul destinat virării către promitenţii vânzători, însă aceştia s-au eschivat şi nu au mai dorit să efectueze vânzarea imobilului, aşa cum s-a evidenţiat din probele depuse la dosarul cauzei".

Or, faptul că, în urma examinării probatoriului, instanţa de apel a ajuns la o altă concluzie decât cea susţinută de recurenţii-pârâţi, respectiv că "susţinerile pârâţilor cu privire la faptul că aveau posibilitatea achitării diferenţei de preţ nu s-a confirmat, la data stabilită pentru încheierea contractului de vânzare cumpărare solicitând un nou termen în vederea efectuării plăţii" în legătură cu verificările efectuate, nu reprezintă un aspect apt să infirme raţionamentul logico-juridic al instanţei de prim control judiciar, susţinerile vizând, în realitate, maniera de stabilire a cadrului factual.

Aceasta întrucât, pentru a statua astfel, instanţa de apel, analizând probatoriul administrat, a constatat că "prin convenţia încheiată astfel cum aceasta a fost modificată prin actele adiţionale ulterioare, promitenţii -cumpărători s-au obligat expres să achite diferenţa de preţ prin virament bancar, cel mai târziu la data de 31 iulie 2020. Or, principiul forţei obligatorii a efectelor contractului, stabilit la art. 1270 alin. (1) C. civ., obligă fiecare parte la îndeplinirea întocmai a obligaţiilor asumate"

Tot în determinarea situaţiei de fapt, instanţa devolutivă de control judiciar a constatat că susţinerea pârâţilor potrivit cărora neexecutarea obligaţiilor se datorează culpei părţii adverse, care deşi şi-a asumat sarcina intabulării construcţiei în cartea funciară ca locuinţă, s-a realizat înregistrarea cu destinaţia de sediu de firmă, este neîntemeiată, având în vedere că probele administrate atestă că obligaţia asumată de reclamanţi a fost îndeplinită întocmai, (...) menţionarea destinaţiei ca sediu de firmă şi locuinţă de serviciu neputând fi reţinută ca o executare neconformă a obligaţiei, din moment ce prin contract reclamanţii promitenţi-vânzători şi-au asumat exclusiv sarcina realizării procedurii de intabulare, neexistând alte clauze speciale privitoare la destinaţia imobilului, prezentând toate documentele necesare încheierii contractului de vânzare cumpărare în formă autentică.

Verificând ansamblul afirmaţiilor pârâţilor, reiterate ca atare prin memoriul de recurs, curtea de apel a stabilit că, modalitatea de achitare a preţului a fost stabilită atât prin promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare autentificată sub nr. x la 23 octombrie 2020 cât şi prin actele adiţionale ulterioare, prevăzându-se expres achitarea sumei prin virament bancar, (...) cel mai târziu la data de 31 iulie 2020, or, în cauză, nu s-a făcut dovada că anterior acestei date, preţul ar fi fost achitat sau că la această dată promitenţii-cumpărători ar fi oferit diferenţa de preţ promitenţilor vânzători, din contră, din încheierea de certificare nr. 4 din 31 iulie 2020, promitenţii cumpărători au solicitat încă un termen în vederea achitării sumei restante.

Se constată, aşadar, că susţinerile recurenţilor-pârâţi vizează doar modalitatea de valorificare a probelor şi tind, astfel, la extinderea neprocedurală a cadrului în care are loc judecata în faţa instanţei de recurs, al cărei obiect priveşte strict cercetarea conformităţii cu normele legale a deciziei atacate, spre deosebire de calea devolutivă de atac, care presupune o nouă judecată atât în fapt, cât şi în drept.

Drept urmare, cum afirmaţiile formulate vizează doar aspecte de fapt, care au constituit obiectul examinării instanţelor de fond, iar nu o verificare a legalei aplicări a normelor de drept material, acestea sunt incompatibile cu analiza specifică instanţei de recurs.

În mod similar, nici susţinerile referitoare la încălcarea art. 1544 C. civ. privitoare la arvună nu deduc spre analiză veritabile elemente de nelegalitate a actului jurisdicţional atacat, în condiţiile în care supun verificării, la rândul lor, doar o greşită determinare a cadrului factual, iar nu un veritabil aspect de nelegalitate.

Astfel, cu toate că pretind că "nu a fost analizată de către instanţa de fond şi nici de către instanţa de apel clauza care prevede că în cazul în care promitenţii vânzători nu-şi vor respecta promisiunea făcută prin act şi acceptată de promitenţii-cumpărători, vor fi obligaţi la restituirea dublului sumei plătite cu titlu de avans, raportat la împrejurarea că reclamanţii sunt cei care nu şi-au respectat obligaţiile asumate în promisiune, recurenţii-pârâţi omit faptul că aceste susţineri au făcut deja obiectul verificării jurisdicţionale în calea de atac anterioară, ocazie cu care, s-a statuat că modalitatea de plată a preţului şi încheiere a contractului de vânzare cumpărare au fost clar stabilite, nefiind condiţionate de alte circumstanţe personale ale părţilor, refuzul promitenţilor vânzători exprimată la 31 iulie 2020 pentru prelungirea termenului din nou a termenului pentru plata diferenţei de preţ nefiind calificată ca fiind abuzivă şi de rea credinţă.

Or, separat de împrejurarea că aceste elemente factuale au fost analizate şi verificate de instanţa de apel în cadrul controlului devolutiv, afirmând că "instanţa de apel ar fi trebuit să analizeze împrejurarea că reclamanţii nu şi-au respectat obligaţiile asumate în promisiune, deşi pârâţii au insistat în perfectarea formei autentice a vânzării, aceştia refuzând", recurenţii-pârţi supun examinării aspecte ce ţin strict de temeinicia judecăţii înfăptuite, din moment ce acestea decurg, de asemenea, din analiza probatoriului, cu ocazia cercetării fondului cauzei.

Aceasta întrucât, instanţa de apel, fiind învestită, prin calea devolutivă de atac promovată de pârâte, astfel cum s-a arătat anterior, cu verificarea legalităţii soluţiei tribunalului, de rezoluţiune a promisiunii bilaterale de vânzare cumpărare autentificată sub nr. x la 23 ianuarie 2020 de Biroul Individual Notarial E., în ansamblul său, a constatat că prima instanţă a stabilit corect că neexecutarea obligaţiilor contractuale asumate de pârâţi s-a datorat culpei acestora.

Raţionamentul logico-judiciar care a fundamentat această reţinere a curţii de apel a avut în considerare, tot ca efect al evaluării cadrului factual, că "din probele administrate, rezultă existenţa unei neexecutări, parţiale şi suficient de importante, a obligaţiei asumate de pârâţi prin semnarea promisiunii bilaterale de vânzare cumpărare autentificate sub nr. x la 23 ianuarie 2020 de Biroul Individual Notarial E., neexecutare imputabilă promitenţilor cumpărători, aceştia fiind puşi şi în întârziere ."

Ca atare, întrucât statuările instanţei de apel, relative la situaţia de fapt, nu mai pot fi contrazise în prezenta cale extraordinară de atac, simpla susţinere referitoare la neanalizarea de către instanţa de apel a existenţei unei culpe a reclamanţilor în nesemnarea contractului de vânzare cumpărare nu este de natură a imprima, în sine, criticii un caracter subsumabil prevederilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Formală este şi susţinerea recurenţilor-pârâţi în sensul că "dacă se analiza corect, atât ceea ce reprezintă un avans de preţ, cât şi ceea ce poate reprezenta o arvună penalizatoare într-un contract, respectiv, când poate interveni o clauză penală într-un contract sinalagmatic, încheiat în formă autentică, nu se ajungea la pronunţarea soluţiei de confiscare de la pârâţi a sumei de 30000 de euro şi de îmbogăţire fără just temei a reclamanţilor", având în vedere că aceasta nu este aptă a exhiba un element propriu-zis de nelegalitate a deciziei atacate, în absenţa expunerii unor critici concrete de nelegalitate prin raportare la considerentele reţinute de curtea de apel, ca răspuns la criticile pârâţilor cu privire la natura sumei achitate.

Astfel, în privinţa petitului privitor la păstrarea de către reclamanţi a avansului în cuantum de 30000 de euro, curtea de apel a apreciat ca fiind incidente dispoziţiile art. 1544 alin. (1) din C. civ., constatând că prin voinţa părţilor, rezultată din cuprinsul actelor juridice deduse judecăţii, această sumă se constituie atât în avans cât şi în arvună, înlocuind considerentele primei instanţe care au reţinut că avansul achitat de către pârâţi reclamanţilor reprezintă o clauză penală .

În continuare, se observă că instanţa de apel a reţinut ca întemeiate şi argumentele pârâţilor privitoare la valoarea exagerată a arvunei, prin raportare la împrejurarea că nu există prevedere legală care să limiteze cuantumul arvunei la un anumit nivel procentual din preţ, părţile având posibilitatea, în caz de opţiune pentru această evaluare prealabilă a eventualele despăgubiri, să determine liber valoarea arvunei.

În privinţa criticilor aduse acestor reţineri ale curţii de apel, Înalta Curte constată că recurenţii-pârâţi nu au combătut considerentele instanţei de prim control prin argumente juridice apte a fi circumscrise în motivul de casare invocat, ci doar şi-au exprimat dezacordul în raport cu soluţia pronunţată, limitându-se în a afirma că " în mod regulat (...), avansul de preţ constituie întotdeauna o parte importantă din preţul total, iar arvuna reprezintă un procent derizoriu din totalul preţului unui imobil, între 4% şi 5 %.

Or, exigenţele procedurale ale motivului de casare invocat de parte impuneau, dimpotrivă, invocarea unei greşite interpretări şi aplicări a unor texte de lege, iar nu trimiteri la elemente de practică, fără relevanţă în soluţionarea pricinii.

O altă critică formulată de recurenţii-pârâţi a adus în discuţie modalitatea de administrare, de către instanţa de apel, a probei cu interogatoriul reclamanţilor, propus de către pârâţi, invocând în susţinerea acestei critici faptul că deşi a fost admisă proba cu interogatoriul personal al intimaţilor, proba s-a derulat prin intermediul avocatului acestora care a răspuns numai anumitor întrebări din interogatoriul propus.

Înalta Curte observă că aspectele la care face referire părţile recurente au făcut obiectul soluţionării prin încheierea din 06 martie 2024 a instanţei de apel, ocazie cu care curtea a încuviinţat întrebările nr. 1, nr. 3, nr. 4, nr. 5, nr. 6, nr. 7, nt. 8, nr. 9 şi nr. 12 din cuprinsul interogatoriului şi a respins ca fiind fără legătură cu cauza, întrebările nr. 2, nr. 10 şi nr. 11.

Or, analiza legăturii cu cauza a întrebărilor în cadrul probei cu interogatoriu reprezintă un element ce se circumscrie exclusiv competenţei instanţelor devolutive (cărora le incumbă îndatorirea de a stabili situaţia de fapt a cauzei), motiv pentru care soluţia de respingere a solicitării pârâţilor, de încuviinţare a tuturor întrebărilor din cuprinsul interogatoriului, "ca neavând legătură directă cu cauza", nu poate constitui obiect al verificării jurisdicţionale în această fază procesuală, nefiind, oricum, subsumabilă motivelor de recurs consacrate expres prin prevederile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Suplimentar caracterului incompatibil cu controlul judiciar în casaţie al susţinerilor formulate (din perspectiva verificării temeiniciei soluţiei pronunţate), se observă şi că acestea supun, spre verificare, doar în mod formal o eventuală nesocotire de către instanţa de apel a prevederilor din C. proc. civ. (cu privire la răspunsul la interogatoriul reclamanţilor dat prin intermediul reprezentantului convenţional ala acestora), dat fiind că, şi prin această afirmaţie, recurentul tinde, în realitate, tot la reevaluarea pertinenţei respectivului element probatoriu în raport cu circumstanţele aferente cauze.

Sub un ultim aspect, recurenţii şi-au mai exprimat nemulţumirea şi în legătură cu cuantumul cheltuielilor de judecată fără a detalia acest motiv de recurs, menţionând la modul general, că, decizia recurată este nelegală, netemeinică şi nedreaptă.

Înalta Curte reaminteşte faptul că nu pot fi formulate critici privind cuantumul cheltuielilor de judecată acordate de instanţa de fond, întrucât proporţionalitatea onorariului avocaţial cu valoarea ori complexitatea cauzei şi cu munca prestată de avocat reprezintă o chestiune de temeinicie, lăsată la aprecierea instanţei în faţa căruia se solicită acordarea acestor cheltuieli, astfel încât, onorariul să reflecte valoarea muncii depuse de apărători pe parcursul soluţionării fazei procesuale pentru care este cerut, motiv pentru care criticile nu pot fi primite în recurs, unde pot fi invocate numai critici de nelegalitate.

Prin urmare, din moment ce recurenţii-pârâţi nu au indicat, în mod efectiv, în ce constau greşelile de judecată în aplicarea regulilor de drept incidente şi nici nu au fost identificate motive de casare de ordine publică, văzând dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., recursul pârâţilor va fi constatat nul.

Faţă de soluţia ce se va pronunţa, Înalta Curte constată că recurenţii C. şi Domokos Tünde reprezintă "parte căzută în pretenţii" conform art. 453 alin. (1) C. proc. civ. şi, întrucât intimata-pârâtă B., a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat, pe care le-a şi dovedit cu factura nr. x, seria x din 22 octombrie 2024 aflată la fila x verso din dosar, precum şi cu factura nr. x, seria x din data de 31 ianuarie 2025, aflată la dosar, urmează să admită această cerere şi să oblige recurenţii la achitarea sumei de 4500 RON, cu titlul de cheltuieli de judecată, în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de pârâţii C. şi Domokos Tünde împotriva deciziei civile nr. 594/Ap/2024 din 10 aprilie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă.

Obligă recurenţii la plata sumei de 4.500 RON către intimata-pârâtă B., cu titlul de cheltuieli de judecată în recurs.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 09 aprilie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.