Public domain status of state-owned military land and insufficiency of appellate reasoning on property reconstitution prerequisites

Şedinţa publică din data de 01 aprilie 2025

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buftea, sub nr. x/2016, la data de 25.10.2016, reclamanta Unitatea Militară 0260 Bucureşti (Baza de administrare şi deservire a Jandarmeriei Române), în contradictoriu cu pârâţii Primăria Baloteşti-Comisia Locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, Instituţia Prefectului-Comisia Judeţeană Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, pârâta A., pârâta B., pârâtul C. şi cu Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Ilfov, a solicitat să se constate dreptul de proprietate al Statului Român şi dreptul de administrare al U.M. 0260 Bucureşti asupra imobilului în suprafaţă de 5000 mp, situat în comuna Baloteşti, jud. Ilfov, tarla x, parcela P82/1, precum şi faptul că acest imobil face parte din domeniul public al statului. De asemenea, a solicitat să se constate nulitatea Titlului de proprietate nr. x din 18.06.2009 eliberat pe numele pârâtei A.; nulitatea procesului-verbal de punere în posesie nr. x/04.03.2008 eliberat pe numele pârâtei A., precum şi nulitatea contractului de vânzare-cumpărare nr. x/31.08.2008 încheiat între pârâta A. - o parte şi B. şi C. - cealaltă parte.

Totodată, a solicitat rectificarea intabulării în Cartea Funciară, respectiv radierea încheierii nr. 93987/04.09.2009, urmare a constatării nulităţii contractului de vânzare-cumpărare nr. x/31.08.2009.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 1107/19.04.2022, Tribunalul Ilfov a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta UM 0260 Bucureşti (Baza de Administrare şi Deservire a Jandarmeriei Române), în contradictoriu cu pârâţii D., E., Primăria Baloteşti-Comisia Locală pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor, Instituţia Prefectului - Comisia Judeţeană Ilfov pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor, A., B., C., Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Ilfov, B., C. şi intervenienţii Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerului Afacerilor Interne, ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală pasivă; a respins cererea formulată în contradictoriu cu pârâţii A., D., E., Primăria Baloteşti-Comisia Locală pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor, Instituţia Prefectului - Comisia Judeţeană Ilfov pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor, B., C. şi intervenienţii Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerului Afacerilor Interne, ca neîntemeiată şi a obligat reclamanta să plătească pârâtei A. cheltuieli de judecată constând în onorariu de avocat în cuantum de 6.500 de RON.

3. Hotărârea pronunţată în apel

Prin decizia nr. 935 A din 26.06.2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III civilă şi pentru cauze cu minori şi familie a respins ca nefondat, apelul formulat de apelanţii-reclamanţi Ministerul Afacerilor Interne şi de Unitatea Militară 0260 Bucureşti (Baza de Administrare de Deservire a Jandarmeriei Române) împotriva sentinţei civile nr. 1107 din 19.04.2022, pronunţate de Tribunalul Ilfov, secţia Civilă în dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi B., C., D., E., Primăria Baloteşti - Comisia Locală pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor, Instituţia Prefectului-Comisia Judeţeană Ilfov pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor, A., Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Ilfov şi cu intimatul intervenient Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice.

4. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti au declarat recurs intervenientul - reclamant Ministerul Afacerilor Interne şi reclamantul Unitatea Militară 0260 Bucureşti (Baza de Administrare de Deservire a Jandarmeriei Române), criticând soluţia pentru nelegalitate.

În cuprinsul cererii de recurs, recurenta reclamantă Unitatea Militară 0260 Bucureşti (Baza de administrare şi deservire a Jandarmeriei Române) a formulat, în esenţă, următoarele critici:

Făcând referire la considerentele de la pagina 16 a deciziei recurate (prin care instanţa de apel a analizat în ce măsură cele două decrete de preluare - Decretul nr. 218/1960 şi Decretul nr. 712/1966 - invocate de apelanţii-reclamanţi, reprezintă titlu valabil în baza căruia Statul a dobândit proprietatea asupra terenului în litigiu), recurenta Unitatea Militară 0260 Bucureşti precizează că în raport cu dispoziţiile art. 3 din Decretul nr. 218/1960 pentru modificarea Decretului nr. 167 din 21 aprilie 1958 şi ale art. unic din Decretul nr. 712/1966 cu privire la bunurile ce se încadrează în prevederile art. III din Decretul nr. 218/1960 pentru modificarea Decretului nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, Procesul-verbal întocmit în anul 1974 şi cele ulterioare, probează ca instrumentum dreptul de proprietate al statului asupra bunurilor în condiţiile în care acesta pune în aplicare Decretul nr. 218/1960, completat cu Decretul nr. 712/1966. Susţine că modalitatea de dobândire a dreptului de proprietate de către stat este legea, conform art. 645 din C. civ. de la 1864.

Cu referire la dosarul nr. x/2009, dosar prin care intimatei-pârâte A. i-a fost reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafaţa de 0,50 ha în comuna Balotesti, recurenta arată că nu a cunoscut existenţa acestuia şi nici a sentinţei pronunţate. In acest context, a fost în imposibilitate de a contesta sentinţa civilă nr. 998/26.02.2009, în baza căreia s-au eliberat Titlul de proprietate şi Procesul-verbal de punere în posesie al intimatei - pârâte.

În hotărârea recurată se face distincţie între constituirea şi respectiv, reconstituirea dreptului de proprietate (considerentele de la fila x), iar în cauză, intimatei-pârâte A. i-a fost reconstituit dreptul de proprietate asupra terenului de 5000 mp, situat în comuna Balotesti, sat Săftica, jud. Ilfov astfel că nu este aplicabilă ipoteza la care se referă art. III alin. (1) lit. b) Legea nr. 169/1997, care vizează doar actele de constituire a dreptului de proprietate. Recurenta arată că îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 18/1991 privind fondul funciar potrivit cărora "... Aparţin domeniului public terenurile pe care sunt amplasate construcţii de interes public, (...), terenurile pentru nevoile apărării sau pentru alte folosinţe care, potrivit legii, sunt de domeniul public ori care, prin natura lor, sunt de uz sau interes public" şi ale art. I (pct. 23 şi 29) din anexa la Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, în baza cărora "domeniul public al statului este alcătuit din terenuri destinate exclusiv instrucţiei militare; terenurile şi clădirile în care îşi desfăşoară activitatea (...), unităţi ale Ministerului Apărării Naţionale şi ale Ministerului de Interne (...)".

În decizia recurată se reţine că anularea procesului-verbal de punere în posesie şi a titlului de proprietate ca urmare a culpei autorităţilor, la aproximativ 16 ani de la emiterea acestora, timp în care intimata-pârâtă şi-a exercitat prerogativele dreptului de proprietate şi au fost încheiate contracte de vânzare-cumpărare succesive cu privire la imobil, este incompatibilă cu principiul preeminenţei dreptului, fiind încălcată siguranţa juridică a raporturilor juridice .

Contrar soluţiei instanţei de apel, în realitate, imobilul care face obiectul prezentei acţiuni, aflat la adresa din jud. Ilfov, este asigurat cu pază militară de către efective ale U.M. 0260 Bucureşti, proprietarii B. şi C., respectiv D. şi E. nu s-au prezentat la imobil. Mai mult, soţii Băran nu au putut fi identificaţi deşi au fost emise adrese către Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date Bucureşti şi către Administraţia Naţională a Penitenciarelor; B. şi C. şi D. şi E. nu au întreprins nici un demers pentru a-şi exercita dreptul de proprietate.

Recurenta învederează că în lipsa unui act normativ astfel cum este prevăzut de art. 9 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 ("la cererea consiliului judeţean, respectiv a Consiliului General al Municipiului Bucureşti sau a consiliului local, după caz, prin hotărâre a Guvernului"), care să consfinţească trecerea imobilului constând în teren în suprafaţă de 5000 m.p. din domeniul public al statului şi administrarea MAI, în domeniul public al comunei Baloteşti, judeţul Ilfov, punerea în posesie conform procesului-verbal nr. x/04.03.2008 nu se putea realiza.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

Nu au fost identificate motive de ordine publică, în condiţiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ.

Recurentul Ministerul Afacerilor Interne a invocat motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 (1) pct. 8 C. proc. civ., aducând următoarele critici deciziei, critici care sunt expuse sintetic:

Instanţele au înlăturat nelegal apărările formulate în cauză, deşi prin actele depuse la dosar recurentul a dovedit faptul că atât la momentul formulării cererii de reconstituire a dreptului de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991, cât şi la momentul emiterii Titlului de proprietate nr. x din 18.06.2009 şi a Procesului-verbal de punere în posesie nr. x din 04.03.2008, terenul în litigiu se afla în proprietatea publică a Statului Român.

În concret, emitenţii actelor mai sus enumerate au dispus asupra unui imobil cu privire la care nu deţineau un drept de proprietate, bunul făcând parte din proprietatea publică a Statului Român, cu încălcarea Legii nr. 18/1991 a fondului funciar şi a Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997.

Se arată că în cauză a fost efectuată o expertiză topografică, din care a reieşit faptul că terenul intimaţilor-pârâţi se suprapune în integralitate cu terenul aflat în proprietatea publică a Statului Român şi în administrarea recurenţilor - reclamanţi, context în care revenea instanţelor judecătoreşti să stabilească dacă punerea în posesie, respectiv emiterea titlului de proprietate s-a realizat cu respectarea prevederilor legale.

Prin procesul-verbal din 31.05.1974 întocmit la nivelul Penitenciarului Ilfov (structură aflată în subordinea Ministerului de Interne, la momentul respectiv), s-a constatat că imobilul din comuna Săftica, km. 24, jud. Ilfov, în suprafaţă de 33.257 mp a fost dat în folosinţa Ministerului de Interne din anul 1952. În acelaşi proces-verbal s-a făcut menţiunea că a fost întocmit în conformitate cu Decretul nr. 218/1960 şi Decretul nr. 712/1966, cel din urmă act constituind act de preluare al imobilului care face obiectul litigiului. Prin urmare, în anul 1952 imobilul în litigiu aparţinea domeniului public al Statului Român, fiind dat în administrarea Ministerului Afacerilor Interne - UM 0260 Bucureşti şi până în prezent, acesta nu a fost scos din domeniul public al Statului Român prin modalităţile prevăzute de lege.

Recurentul învederează că numai în situaţia de excepţie în care un bun proprietate publică este trecut, în condiţiile legii, în domeniul privat al statului sau al unei unităţi administrativ-teritoriale, ar putea face obiectul reconstituirii dreptului de proprietate privată.

Contrar celor reţinute de către instanţa de apel, actele normative prin care terenul a intrat în proprietatea statului, respectiv Decretul nr. 218/1960 şi Decretul nr. 712/1966, nu au fost declarate ca neconstituţionale, astfel încât nu pot fi înlăturate de la aplicare. În acest sens, analiza efectuată de către instanţa de apel cu privire la cele două decrete care constituie titlul statului asupra terenului, s-a făcut cu depăşirea atribuţiilor instanţelor judecătoreşti, legalitatea celor două decrete reprezentând o problemă de constituţionalitate, aspect care excedează competenţelor unei instanţe naţionale.

Recurentul invocă faptul că imobilul este înscris în H.G. nr. 1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor care alcătuiesc domeniul public al statului. Contrar celor reţinute de instanţa de apel, nu a susţinut că acest din urmă act administrativ ar valora titlu de proprietate, ci doar a subliniat faptul că valabilitatea titlului de proprietate al Statului Român a mai trecut printr-o analiză, la momentul înscrierii imobilului în H.G. nr. 1705/2006.

Susţine că instanţa de apel trebuia să constate că terenul în litigiu se află în domeniul public al statului şi în administrarea MAI prin UM 0260 Bucureşti, ceea ce face dovada contrară a celor reţinute în sentinţa civilă nr. 998/2009 a Judecătoriei Buftea. În acest context, sentinţa menţionată nu constituie titlu de proprietate în favoarea intimatei - pârâte A..

Abordând chestiunea nulităţii titlului de proprietate emis de Comisia Judeţeană Ilfov pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor, recurentul arătă că, în ipoteza avută în vedere de instanţa de apel, a nevalabilităţii titlului de proprietate al Statului Român, dispoziţiile legale imperative indicate pe parcursul judecăţii nu pot fi nesocotite, deoarece consecinţa nu ar fi includerea imobilului în proprietatea privată a unităţii administrativ teritoriale (comuna Baloteşti), pentru a putea dispune cu privire la acesta.

Instituţia Prefectului Ilfov - Comisia Judeţeană Ilfov pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor a dispus cu privire la un bun care nu se afla la dispoziţia sa, deci contrar principiului de drept potrivit căruia nimeni nu poate transmite sau constitui mai multe drepturi decât are el însuşi (în prezent, art. 17 alin. (1) din C. civ.). Recurentul susţine că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra aspectului de drept invocat, respectiv faptul că prin art. 2 alin. (1) din Legea nr. 1/2000 s-a consacrat principiul reconstituirii dreptului de proprietate pe vechile amplasamente, cu condiţia ca acestea să fie libere.

În mod greşit instanţa de apel a înlăturat susţinerile apelantului -reclamant în sensul că în lipsa unui act normativ (prevăzut de art. 9 alin. (1) din Legea nr. 213/1998) care să consfinţească trecerea imobilului - teren în suprafaţă de 5.000 mp din domeniul public al statului şi administrarea MAI - UM 0260 Bucureşti în domeniul public al comunei Baloteşti, jud. Ilfov, reconstituirea dreptului de proprietate s-a făcut nelegal. în opinia recurentului, terenul nu a fost scos din domeniul public al statului, în condiţiile legii.

Recurentul arată că instanţa a adăugat la prevederile legale, prin reluarea afirmaţiei primei instanţe în sensul că trecerea unui bun din domeniul public al statului în domeniul public al unei unităţi administrativ-teritoriale, potrivit procedurii prevăzute de Legea nr. 213/1998 este necesară în situaţia în care bunul a fost dobândit de către stat printr-o modalitate prevăzută de lege, iar nu şi în situaţia în care preluarea a fost ilegală, "dat fiind faptul că această din urmă ipoteză echivalează, de facto, cu lipsa calităţii de bun domenial al imobilului".

Invocă Decizia nr. 23/17.10.2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată în soluţionarea unui recurs în interesul legii, în sensul că se impune îndeplinirea cerinţelor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 213/1998.

În opinia recurentului, din moment ce numai proprietarul terenului, respectiv Statul Român putea dispune de imobil, terenul în litigiu rămâne în proprietatea publică. Prin urmare, nu putea face obiectul constituirii vreunui alt drept de proprietate, iar Comisia Locală de Fond Funciar Baloteşti nu putea efectua punerea în posesie, în mod legal, a unor terenuri ce nu se aflau în posesia sa. În susţinerea afirmaţiei, recurentul invocă adresa nr. x/13.04.2006 a Primăriei Baloteşti, aflată la dosarul cauzei, prin care i s-a comunicat intimatei A. faptul că suprafaţa de 5.000 mp "nu s-a aflat şi nu se află la dispoziţia Comisiei locale pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor şi drept urmare, nu poate fi atribuit de către aceasta".

Recurentul critică concluzia instanţei în sensul că punerea în posesie a pârâtei s-a făcut în mod legal fără parcurgerea procedurii prevăzute de Legea nr. 213/1998. Recurentul invocă dispoziţiile Deciziei nr. 748/2015 a Curţii Constituţionale şi ale Deciziei Curţii Constituţionale nr. 395/2017 care, deşi privesc "terenuri forestiere", apreciază că sunt deplin aplicabile tuturor terenurilor aflate în domeniul public al statului, fiind necesar ca, anterior reconstituirii dreptului de proprietate, imobilul să fie trecut din proprietatea publică în proprietatea privată a statului. Imobilul - teren în suprafaţă de 5.000 mp, pentru care a fost reconstituit dreptul de proprietate în favoarea pârâtei A., se află în domeniul public al Statului Român şi în administrarea Ministerului Afacerilor Interne - UM 0260 şi este inclus în Inventarul centralizat al bunurilor care alcătuiesc domeniul public al statului, aprobat prin Hotărârea de Guvern nr. 1705/2006, anexată în extras de către reclamantă.

Concluzionează că terenul nu a ieşit din proprietatea statului în unul dintre modurile reglementate de Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia. Titlul de proprietate a fost emis pentru un imobil din proprietatea publică a statului şi care nu se afla la dispoziţia emitentului, demersuri ce afectează inclusiv validitatea vânzărilor ulterioare.

Făcând referire la considerentele de la pagina 18 a deciziei recurate, recurentul susţine că deşi pârâta A. şi-a exercitat prerogativele dreptului de proprietate şi că au fost încheiate contracte de vânzare - cumpărare succesive cu privire la imobil, acest lucru nu împiedică revenirea la situaţia juridică anterioară, legală, cu atât mai mult cu cât şi în prezent, imobilul ce formează obiectul prezentei acţiuni este asigurat cu pază militară de către UM 0260 Bucureşti, iar proprietarii nu s-au prezentat să îşi revendice terenul.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Nu au fost identificate motive de ordine publică, în condiţiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ.

5. Apărările formulate în cauză

Intimaţii-pârâţi Oficiul de Cadastru şi Publicitate, D. şi E., A., B. şi C. au depus întâmpinări prin care au solicitat respingerea recursurilor.

Intimaţii-pârâţi, B. şi C., prin curatorul special F., au solicitat prin întâmpinarea depusă în termen legal, respingerea recursurilor şi stabilirea cuantumului onorariului cuvenit curatorului pentru reprezentarea intimaţilor şi obligarea recurenţilor la plata acestui onorariu.

Recurenta - reclamantă Unitatea Militară 0260 Bucureşti a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apărărilor intimaţilor pârâţi D. şi E. şi a intimatei pârâte A. şi admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

Intimata-pârâta A., prin răspuns la întâmpinarea formulată de O.C.P.I. Ilfov, a solicitat admiterea apărărilor şi respingerea recursului formulat de Unitatea Militară 0260 Bucureşti. De asemenea, prin răspuns la întâmpinarea intimaţilor B. şi C., a solicitat admiterea apărărilor şi respingerea recursului formulat de Unitatea Militară 0260 Bucureşti, cu argumentul că motivele de recurs invocate nu se circumscriu prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 1 şi 8 C. proc. civ.

6. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 03 decembrie 2024, completul de filtru a prorogat discutarea excepţiilor tardivităţii recursului declarat de recurenta-reclamantă Unitatea Militară 0260 Bucureşti (Baza de Administrare şi Deservire a Jandarmeriei Române) împotriva deciziei nr. 935A din 26 iunie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie şi inadmisibilităţii recursurilor declarate, în şedinţă publică.

A admis în principiu recursurile declarate de recurenţii-reclamanţi Ministerul Afacerilor Interne şi Unitatea Militară 0260 Bucureşti (Baza de Administrare şi Deservire a Jandarmeriei Române) împotriva deciziei nr. 935A din 26 iunie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Ilfov, B. prin curator special F., D., Instituţia Prefectului - Comisia Judeţeană Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, Primăria Baloteşti - Comisia Locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, C. prin curator special F., E., A. şi cu intimatul-intervenient Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice.

A fost fixat termen de judecată la data de 18 martie 2025, ora 900, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursurile declarate sunt fondate pentru considerentele comune ce urmează să fie expuse.

Excepţia inadmisibilităţii acţiunii este nefondată, întrucât astfel cum s-a stabilit prin sentinţa civilă definitivă de declinare nr. 780/2017 a Judecătoriei Buftea pronunţată în prezenta cauză, instanţa de judecată a fost învestită cu o cerere principală având ca obiect acţiunea în revendicare a unui imobil, imobil a cărui valoare este mai mare de 200.000 RON. Întrucât capătul de cerere principal este reprezentat de o acţiune în revendicare, atunci rezultă pe cale de consecinţă, că prezentul proces nu poate fi calificat drept unul funciar, spre a îi fi aplicabile dispoziţiile art. 1 şi art. 5 din Titlul XIII Accelerarea judecăţilor în materia restituirii proprietăţii funciare al Legii nr. 247/2005.

Existenţa acestui capăt de cerere principal (recunoscut în mod expres de altfel, ca atare, inclusiv de intimata pârâtă A., prin notele scrise depuse la data de 06.02.2017 la dosar - dosar Judecătorie Buftea) permite în sistemul naţional judiciar, promovarea şi a căii de atac a recursului - indiferent deci, de existenţa şi a unor alte capete de cerere care dacă ar fi privite singure, ar atrage inadmisibilitatea acestei căi de atac - date fiind prevederile art. 460 alin. (2) C. proc. civ. privind unicitatea căii de atac:

"Dacă prin aceeaşi hotărâre au fost soluţionate şi cereri accesorii, hotărârea este supusă în întregul ei căii de atac prevăzute de lege pentru cererea principală".

De altfel, în privinţa capetelor de cerere care vizează procedura de fond funciar, Înalta Curte notează şi prevederile art. 63 din Legea nr. 18/1991 (invocate de asemenea, şi de intimata pârâtă A. în aceleaşi note scrise menţionate anterior, pe care le-a formulat în circumscrierea procedurii judiciare unitare prezente dreptului comun şi deci, nu dreptului funciar), conform cărora:

"În toate cazurile în care legea prevede nulitatea unor operaţiuni sau acte juridice, litigiul se judecă potrivit dreptului comun şi nu conform procedurii speciale prevăzute în prezentul capitol", coroborate cu calitatea de terţi a recurenţilor faţă de titlul de proprietate emis în temeiul Legii nr. 18/1991 a cărui anulare o solicită între altele.

Deciziile Curţii Constituţionale indicate de către intimata pârâtă A. (respectiv nr. 743/2021, 292/2017, 532/2020 sau 680/2021) în punctul său de vedere la raportul privind admisibilitatea în principiu, se raportează, potrivit chiar paragrafelor citate de către această parte procesuală, la marja de apreciere a legiuitorului naţional de a stabili materiile specifice exceptate de la calea de atac a recursului, unele dintre acestea fiind evidenţiate în cadrul acestor decizii indicate ale forului constituţional. Or, în cauza pendinte, astfel cum s-a argumentat supra, ne aflăm în prezenţa dreptului comun şi nu a unei astfel de materii specifice.

Din perspectiva tuturor acestor elemente conjugate evidenţiate anterior, rezultă că prezentul litigiu nu se circumscrie dispoziţiilor art. 94 alin. (1) lit. j)3 C. proc. civ., ci prevederilor art. 94 alin. (1) lit. k) C. proc. civ., astfel încât raportat la valoarea obiectului material al pricinii, valoare care depăşeşte 200.000 RON şi la dispoziţiile art. 460 alin. (2) C. proc. civ., decizia civilă atacată are deschisă calea de atac a recursului (în acelaşi sens e şi practica judiciară a instanţei supreme, de exemplu încheierea din 14.02.2024 din dosarul nr. x/2016, aflată la filele x şi urm. dosar recurs).

Nici excepţia tardivităţii recursului formulat de către recurenta Unitatea Militară 0260 Bucureşti, nu este fondată.

Astfel, se observă că pe procesul-verbal de comunicare a deciziei recurate către recurenta reclamantă menţionată, este indicată olograf data de 26.01.2024 ca dată a comunicării hotărârii din apel . Or, potrivit menţiunilor din cadrul finalului deciziei recurate, rezultă că aceasta a fost redactată la data de 31.01.2024 . Mai mult, în cadrul al înseşi dovezii de înmânare enunţate, se atestă în partea de jos, data emiterii acestei dovezi, 01.02.2024, dată de asemenea, ulterioară datei înscrise în cuprinsul său ca fiind cea a comunicării efective a hotărârii către partea procesuală. Aceste elemente ilustrate şi conjugate atestă din punct de vedere logico - juridic strecurarea unei evidente erori materiale în cuprinsul dovezii de comunicare respective, sub aspectul datei comunicării hotărârii, întrucât la data menţionată ca fiind cea a comunicării, hotărârea din apel nu fusese încă redactată şi nici formularul dovezii de comunicare (formular pe care se trece ulterior, data efectivă a comunicării) nu fusese încă emis, printat.

Concluzia expusă este confirmată de altfel, şi de extrasul din registrul de corespondenţă al recurentei reclamante, depus de această parte procesuală la dosar, din care rezultă că decizia civilă recurată a fost primită de către această parte procesuală la data de 05.02.2024.

Având în vedere toate aceste aspecte conjugate expuse, rezultă că, dată fiind eroarea materială evidentă strecurată în cuprinsul dovezii de comunicare respective, nu rezultă data comunicării hotărârii din apel către recurenta reclamantă, astfel încât nu se poate aprecia că termenul de recurs de 30 zile a început a curge şi s-a epuizat, date fiind prevederile art. 485 Cod Procedură Ciivlă, motiv pentru care recursul declarat de această parte procesuală la data de 28.02.2024 este apreciat a fi fost formulat în interiorul termenului legal de declarare de 30 zile.

Procedând în continuare la analiza celor două recursuri formulate, ce în esenţă, ridică aceleaşi critici de nelegalitate, Înalta Curte constată că aceste căi de atac sunt fondate, în temeiul următoarelor considerente comune:

Astfel, sub un prim aspect, se constată - potrivnic susţinerilor unora dintre intimaţi din cuprinsul întâmpinărilor depuse la dosar în această fază procesuală a recursului - că deşi şi-a întemeiat recursul exclusiv pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cu toate acestea recurentul intervenient reclamant Ministerul Afacerilor Interne a formulat inclusiv critici vizând nemotivarea deciziei recurate sub aspecte esenţiale ale cauzei, exemplificând în acest sens:

"Reiterăm problema principală a dosarului, respectiv faptul că Instituţia Prefectului Ilfov - Comisia Judeţeană Ilfov pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor a dispus cu privire la un bun care nu se afla la dispoziţia sa, deci contrar principiului de drept potrivit căruia nimeni nu poate transmite sau constitui mai multe drepturi decât are el însuşi (în prezent, art. 17 alin. (1) din C. civ.

Astfel, reiterăm aspectele prezentate şi instanţei de apel şi asupra cărora Curtea de Apel Bucureşti nu s-a pronunţat, respectiv faptul că prin art. 2 alin. (1) din Legea nr. 1/2000 s-a consacrat principiul reconstituirii dreptului de proprietate pe vechile amplasamente, cu condiţia ca acestea să fie libere" (pagina 3 a cererii de recurs a intervenientului recurent).

Or, astfel de critici formulate se subsumează în realitate, motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.:

"(1) Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: (...) 6. când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei", motiv de recurs invocat de altfel, în mod expres şi de recurenta reclamantă UM 0260 Bucureşti în cererea sa distinctă de recurs. Instanţa de recurs are posibilitatea, date fiind dispoziţiile art. 489 C. proc. civ., de a încadra în mod corect criticile de recurs formulate, în motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Procedând aşadar, la cercetarea acestei omisiuni criticate în recurs, Înalta Curte constată că într-adevăr, în apel intervenientul apelant a formulat între altele, următoarele critici:

"Aşadar, în concret, motivul pentru care reclamantul a cerut instanţei anularea titlului de proprietate nr. x/18.06.2009 şi a procesului-verbal de punere în posesie 297/04.03.2008 este că emitenţii acestor acte au dispus asupra unui imobil cu privire la care nu deţineau dreptul de proprietate, bunul făcând parte din proprietatea publică a Statului Român. (...)

Astfel, prin art. 2 alin. (1) din Legea nr. 1/2000 s-a consacrat principiul reconstituirii dreptului de proprietate pe vechile amplasamente, cu condiţia ca acestea să fie libere. (...)

Terenul fiind proprietate publică, nu poate face obiectul constituirii vreunui alt drept de proprietate, aşadar Comisia Locală de Fond Funciar Baloteşti nu putea efectua punerea în posesie, în mod legal, a unor terenuri ce nu se aflau în posesia sa.

De fapt, din adresa Primăriei Baloteşti nr. 3428/13.04.2006, aflată la dosarul cauzei, pârâtei A. i s-a precizat faptul că suprafaţa de 5.000 mp "nu s-a aflat şi nu se află la dispoziţia Comisiei locale pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor şi drept urmare, nu poate fi atribuit de către aceasta". (...)

Mai mult decât atât, împrejurarea că părţile din dosarul nr. x/2009 nu au invocat faptul că terenul în cauză se afla în domeniul public al statului, respectiv că este un teren cu privire la care Comisia locală nu putea dispune întrucât nu se afla la dispoziţia sa, nu poate fi imputată Statului Român, Ministerului Afacerilor Interne sau U.M. 0260 Bucureşti, entităţi care nu au fost parte în acest litigiu. (...)

Precizăm faptul că la dosarul cauzei nu există un înscris din care să reiasă faptul că terenul în discuţie s-ar fi aflat la dispoziţia comisiei de aplicare a legilor fondului funciar, pentru ca aceasta să poată emite titlul de proprietate în mod legal.

Trecând peste aceste aspecte, chiar şi în ipoteza avută în vedere de instanţă, a nevalabilităţii titlului de proprietate al Statului Român, dispoziţiile legale imperative indicate în prezentul apel nu pot fi nesocotite, deoarece consecinţa nu ar fi includerea imobilului în proprietatea privată a unităţii administrativ teritoriale (comuna Baloteşti)".

Or, potrivnic susţinerilor intimaţilor din cuprinsul întâmpinărilor depuse la dosar în această fază procesuală a recursului, Înalta Curte constată împrejurarea că în cuprinsul deciziei recurate, cutea de apel nu soluţionat aceste critici, măcar prin minime considerente comune care să le răspundă concis, sintetic, dar logico-juridic, încălcând astfel dispoziţiile imperative ale art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ. care indică standardele legale de motivare:

"(1) Hotărârea va cuprinde: (...) b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor", dar şi prevederile art. 6 C. proc. civ. referitor la dreptul la un proces echitabil şi art. 13 C. proc. civ. privitor la respectarea dreptului la apărare al părţilor procesuale.

Într-adevăr, din silogismul juridic concret expus de către instanţa de apel, lipseşte analiza referitoare la aceste elemente esenţiale învederate, elemente care puteau avea înrâurire inclusiv asupra capătului de cerere privind revendicarea.

Astfel, se observă că deşi instanţa de apel confirmă statuarea tribunalului asupra inexistenţei la momentul emiterii titlului de proprietate în baza legilor funciare, a dreptului de proprietate al statului asupra imobilului litigios, cu toate acestea instanţa de apel validează respectivul act juridic, validare care însă, în mod necesar se grefează - ab initio şi chiar cu titlu general - pe însăşi regăsirea iniţială a imobilului în patrimoniul unităţii administrativ - teritoriale a cărei comisie de fond funciar propune emiterea titlului de proprietate.

Or, din această perspectivă, instanţa de apel nu a lămurit în privinţa situaţiei de fapt a cauzei deduse judecăţii, modul în care, deşi potrivit propriei sale aprecieri, titlurile de preluare de către stat a imobilului - respectiv Decretele nr. 218/1960 şi nr. 712/1966 - nu ar fi fost valabile, cu toate acestea a considerat în continuare, că ulterior, imobilul s-a regăsit totuşi în patrimoniul unităţii administrativ - teritoriale şi la dispoziţia acesteia, liber, pentru a putea fi reconstituit dreptul de proprietate în favoarea intimatei pârâte A..

Această lămurire se impunea în condiţiile în care pe de o parte, recurenţii au afirmat că în întreagă această perioadă, imobilul litigios a fost ocupat, fiind în stăpânirea lor şi nu la dispoziţia comisiilor locală şi judeţeană de fond funciar, nefiind deci, liber, fapt care - potrivit susţinerii recurentului intervenient - ar fi fost recunoscut prin înscris emis de Primăria Baloteşti, iar pe de altă parte, dispoziţiile art. 2 alin. (1) partea întâi din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997 atestă că "(1) În aplicarea prevederilor prezentei legi reconstituirea dreptului de proprietate se face pe vechile amplasamente, dacă acestea nu au fost atribuite legal altor persoane".

Totodată, instanţa de apel nu a lămurit concret nici titlul în temeiul căruia imobilul litigios s-a regăsit totuşi, ulterior încheierii perioadei comuniste, în patrimoniul unităţii administrativ - teritoriale, în condiţiile în care acelaşi organ judiciar a negat existenţa unui titlu valabil de preluare de către stat în perioada comunistă şi nici caracterul liber al imobilului din perspectiva legală enunţată anterior, aflarea sa la dispoziţia comisiilor de fond funciar, în condiţiile în care a respins cererea de anulare a titlului de proprietate emis în temeiul legilor funciare.

În tot acest context expus, a se reproşa recurenţilor că, terţi fiind faţă de procesul civil finalizat prin sentinţa civilă nr. 998/2009 a Judecătoriei Buftea, nu ar fi realizat dovada contrară celor reţinute în respectiva hotărâre judecătorească, în condiţiile în care pe de altă parte, apărările acestora în această direcţie, apărări determinante în cauza prezentă, nu au fost analizate de către instanţa de apel şi nu au primit astfel, un răspuns, echivalează nu doar cu încălcarea dreptului la un proces echitabil şi a dreptului la apărare, ci şi cu nesoluţionarea completă a fondului cauzei, lipsind pe cale de consecinţă, de fundament soluţia pronunţată în cauză de instanţa de apel şi devenind aşadar, incidente prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. în referire la art. 498 alin. (2) C. proc. civ., cu consecinţa aprecierii caracterului fondat al recursurilor declarate, admiterii acestora, casării deciziei recurate şi trimiterii cauzei spre rejudecare.

În aceeaşi direcţie procesuală enunţată, instanţa de recurs mai constată, convergent susţinerilor recurentei reclamante Unitatea Militară nr. 0260 Bucureşti din cererea sa de recurs, privitoare la legea ca mod de dobândire a dreptului de proprietate de către stat, că această critică nu a fost cercetată în mod riguros şi complet de către instanţa de apel, conform standardelor procesuale impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Astfel, deşi instanţa de apel s-a raportat în mod generic, în cuprinsul deciziei sale de apel, în delimitarea domeniului public, inclusiv la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 conform căruia:

"Domeniul public este alcătuit din bunurile prevăzute la art. 135 alin. (4) din Constituţie, din cele stabilite în anexa care face parte integrantă din prezenta lege şi din orice alte bunuri care, potrivit legii sau prin natura lor, sunt de uz sau de interes public şi sunt dobândite de stat sau de unităţile administrativ-teritoriale prin modurile prevăzute de lege" (a se vedea pagina 15 a deciziei recurate), cu toate acestea curtea de apel a ignorat cu totul din analiza sa juridică conţinutul efectiv al anexei menţionate în norma juridică, anexă care face parte integrantă din Legea nr. 213/1998, conţinut individualizat în mod concret la particularităţile speţei prezente de către recurenta reclamantă prin trimitere la art. I pct. 23 şi 29 din anexă, în forma în vigoare la momentul emiterii titlului de proprietate:

"1. Domeniul public al statului este alcătuit din următoarele bunuri: (...) 23. terenurile destinate exclusiv instrucţiei militare; (...) 29. terenurile şi clădirile în care îşi desfăşoară activitatea: Parlamentul, Preşedinţia, Guvernul, ministerele şi celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi instituţiile publice subordonate acestora; instanţele judecătoreşti şi parchetele de pe lângă acestea; unităţi ale Ministerului Apărării Naţionale şi ale Ministerului de Interne, ale serviciilor publice de informaţii, precum şi cele ale Direcţiei generale a penitenciarelor; serviciile publice descentralizate ale ministerelor şi ale celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, precum şi prefecturile, cu excepţia celor dobândite din venituri proprii extrabugetare, care constituie proprietatea privată a acestora".

Or, în condiţiile în care apelanţii au afirmat încă din faza procesuală a fondului, faptul că au stăpânit în tot acest răstimp imobilul litigios, se impunea cercetarea efectivă a aspectului dacă într-adevăr, imobilul litigios face parte din domeniul public al statului, astfel cum acest domeniu a fost circumscris inclusiv prin anexa la Legea nr. 213/1998.

Este corect că potrivit art. 6 alin. (1) din acelaşi act normativ, "(1) Fac parte din domeniul public sau privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale şi bunurile dobândite de stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, dacă au intrat în proprietatea statului în temeiul unui titlu valabil, cu respectarea Constituţiei, a tratatelor internaţionale la care România era parte şi a legilor în vigoare la data preluării lor de către stat".

Instanţa de apel trebuia în acest context, să cerceteze criticile apelanţilor relative apartenenţei bunului la domeniul public al statului în temeiul legii, inclusiv din perspectiva analizei atât a conţinutului concret al art. 3 alin. (1) partea întâi şi anexei la Legea nr. 213/1998, text de lege distinct de art. 6 din aceeaşi lege şi căruia, dacă l-ar fi subordonat, trebuia de asemenea, în temeiul aceleiaşi obligaţii legale de motivare expuse supra, să prezinte argumentele pentru care aprecia că se impune o astfel de interpretare sistematică a celor două norme juridice, tot astfel cum instanţa de apel trebuia să ilustreze şi dacă art. 3 alin. (1) prima parte din Legea nr. 213/1998 instituie un caz diferit de partea secundă a aceleiaşi prevederi legale, din perspectiva instituirii condiţiei necesităţii dovedirii dobândirii dreptului de către stat prin modurile prevăzute de lege.

Lipsa argumentării necesare a instanţei de apel în aceste direcţii creionate, în contextul în care a utilizat aceste norme juridice în fundamentarea soluţiei pe care a pronunţat-o în cauză, echivalează de asemenea, cu nerespectarea de către curtea de apel a obligaţiei sale legale de motivare, de tranşare a elementelor decisive ale cauzei, consolidând astfel, şi din această perspectivă, caracterul fondat al recursurilor promovate şi concluzia de admitere a recursurilor, cu consecinţa casării deciziei civile recurate şi trimiterii cauzei spre rejudecare, aceleiaşi instanţei, în temeiul art. 498 alin. (2) C. proc. civ. în referire la art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

Deficienţa de cercetare juridică ilustrată regăsită în hotărârea din apel este reconfirmată şi chiar accentuată de partea finală a deciziei recurate. Astfel, se observă că deşi în prima parte a argumentării instanţei de apel, curtea de apel constată valabilitatea procedurii finalizate prin emiterea titlului de proprietate pe numele intimatei pârâte A., cu toate acestea, în partea finală a deciziei, respectiv în paragrafele destinate cercetării speţei din perspectiva interpretării oferite de CEDO dispoziţiilor art. 1 din Primul Protocol al Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor sale Fundamentale, aceeaşi instanţă de apel admite că ar fi existat totuşi, greşeli în privinţa respectării de către autorităţile competente a procedurii aplicabile în materia restituirii dreptului de proprietate:

"Într-o situaţie precum cea din cauză, în care ar fi existat greşeli în privinţa respectării de către autorităţile competente a procedurii aplicabile în materia restituirii dreptului de proprietate, greşeli care să impună anularea titlului de proprietate, (...)" (pagina 18 a deciziei recurate). Or, Înalta Curte apreciază că o astfel de motivare este afectată de carenţa contradictorialităţii, element negativ sancţionat de asemenea, prin intermediul motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., întrucât lipseşte instanţa de control judiciar de posibilitatea grefării controlului său jurisdicţional exclusiv de legalitate pe o situaţie de fapt clar stabilită. Or, din aceste constatări ale curţii de apel expuse, nu rezultă cu certitudine dacă instanţa de apel a constatat sau nu existenţa de greşeli, nelegalităţi în cadrul procedurii finalizate cu emiterea titlului de proprietate în favoarea intimatei A..

Conchizând, întrucât astfel cum s-a enunţat supra, potrivit tuturor considerentelor ilustrate în mod conjugat în prezenta decizie civilă de recurs, instanţa de apel nu a cercetat total fondul cauzei şi nu a stabilit integral situaţia de fapt a litigiului dedus judecăţii şi atât timp cât verificarea modului de aplicare a legii în cauză reprezintă a doua etapă a silogismului juridic de rezolvare a speţei, etapă subsecventă celei a completei stabiliri a situaţiei de fapt a cauzei, rezultă pe cale de consecinţă, că restul criticilor din cererile de recurs formulate (între care se înscrie şi cea a recurentei reclamante privitoare la recunoaşterea apartenenţei bunului imobil litigios la domeniul public al statului, prin dispoziţiile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 8/1991 a fondului funciar), aferente motivului de recurs reglementat de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., devin inutil de analizat la acest moment procesual, ele urmând însă, a fi evaluate - evident laolaltă cu apărările contrapuse de intimaţi - de către instanţa de apel, în rejudecarea dispusă.

Pentru ansamblul acestor considerente, în temeiul art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge excepţia tardivităţii recursului declarat de recurenta-reclamată Unitatea Militară 0260 Bucureşti (Baza de Administrare şi Deservire a Jandarmeriei Române), va respinge excepţia inadmisibilităţii recursurilor declarate de recurenţii-reclamanţi Ministerul Afacerilor Interne şi Unitatea Militară 0260 Bucureşti (Baza de Administrare şi Deservire a Jandarmeriei Române) şi va admite recursurile promovate, va casa decizia civilă şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel, urmând a fi avute în vedere cele statuate prin prezenta decizie civilă de casare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia tardivităţii recursului declarat de recurenta-reclamată Unitatea Militară 0260 Bucureşti (Baza de Administrare şi Deservire a Jandarmeriei Române).

Respinge excepţia inadmisibilităţii recursurilor declarate de recurenţii-reclamanţi Ministerul Afacerilor Interne şi Unitatea Militară 0260 Bucureşti (Baza de Administrare şi Deservire a Jandarmeriei Române).

Admite recursurile declarate de recurenţii-reclamanţi Ministerul Afacerilor Interne şi Unitatea Militară 0260 Bucureşti (Baza de Administrare şi Deservire a Jandarmeriei Române) împotriva deciziei nr. 935A din 26 iunie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi Oficiul de Cadastru Şi Publicitate Imobiliară Ilfov, B. prin curator special F., D., Instituţia Prefectului - Comisia Judeţeană Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, Primăria Baloteşti - Comisia Locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, C. prin curator special F., E., A. şi cu intimatul-intervenient Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice.

Casează decizia şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 1 aprilie 2025.