Territorial competence for execution against a court as debtor: mandatory nature of alternative jurisdiction under Article 127 CPC

Şedinţa publică din data de 22 ianuarie 2026

deliberând asupra conflictului negativ dedus judecăţii, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de încuviinţare a executării silite, înregistrată pe rolul Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin la 16 septembrie 2025, sub nr. x/2025, petentul B.E.J. A. a solicitat, la cererea creditoarei B., încuviinţarea executării silite, prin toate formele de executare, împotriva debitorului Tribunalul Mehedinţi, în dosarul de executare silită nr. x/2025, în temeiul titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 230/09.02.2021 pronunţată de Tribunalul Vâlcea, secţia civilă, în dosarul nr. x/2020, definitivă la 22 martie 2022, prin respingerea apelului, ca nefondat, prin decizia civilă nr. 1649 din 22 martie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, pentru plata diferenţei de drepturi salariale dintre venitul calculat potrivit valorii de referinţă sectorială de 605,225 RON şi venitul efectiv plătit, începând cu data de 18.06.2017 şi, pe viitor, drepturi actualizate cu indicele de inflaţie, precum şi dobânda legală penalizatoare aferentă, de la data exigibilităţii până la data plăţii efective.

În drept, petentul şi-a întemeiat cererea de încuviinţare a executării silite pe dispoziţiile art. 666 alin. (1) C. proc. civ.

2. Hotărârile care au generat conflictul de competenţă

2.1. Prin sentinţa civilă nr. 3513 din 30 octombrie 2025, Judecătoria Drobeta-Turnu Severin a admis excepţia de necompetenţă teritorială, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii, în favoarea Judecătoriei Timişoara.

În motivarea soluţiei pronunţate, instanţa a reţinut aplicabilitatea dispoziţiilor art. 127 alin. (1), alin. (2) şi alin. (2)1 C. proc. civ., conform cărora în cazul în care se formulează o cerere împotriva unei instanţe de judecată, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii.

Constatând că debitorul este instanţă imediat superioară Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin, instanţa a concluzionat că se impune declinarea cauzei către una dintre judecătoriile aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate.

2.2. Învestită prin declinare, Judecătoria Timişoara, prin încheierea civilă nr. 32962 din 3 decembrie 2025, a admis excepţia de necompetenţă teritorială, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului de competenţă.

În considerentele hotărârii, instanţa a reţinut aplicabilitatea dispoziţiilor art. 651 şi art. 666 C. proc. civ., precum şi inaplicabilitatea art. 127 alin. (1) şi (3) din acelaşi act normativ, apreciind că prevederile Deciziei nr. 7/2019 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii sunt de strictă interpretare. În acest context, s-a avut în vedere faptul că, în speţă, creditoarea are calitatea de specialist IT în cadrul Judecătoriei Vânju Mare.

De asemenea, instanţa a reţinut că, deşi calitatea de debitor a unei instanţe ar fi atras incidenţa unei competenţe teritoriale alternative, în temeiul art. 127 alin. (21) raportat la art. 127 alin. (2) C. proc. civ., creditoarea nu a ales să se prevaleze de aceste dispoziţii, iar, prin sesizarea uneia dintre instanţele competente alternativ, a determinat, în mod definitiv, stabilirea competenţei teritoriale în favoarea acelei instanţe.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza dispoziţiilor art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Obiectul litigiului cu privire la care s-a ivit conflictul negativ de competenţă vizează cererea de încuviinţare a executării silite a titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 230 din 9 februarie 2021 pronunţată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr. x/2020, definitivă prin decizia civilă nr. 1649 din 22 martie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, formulată de petentul Biroul Executorului Judecătoresc A., la cererea creditoarei B..

Conflictul negativ de competenţă ivit între Judecătoria Drobeta-Turnu Severin şi Judecătoria Timişoara a fost generat de interpretarea şi aplicarea diferită a dispoziţiilor art. 127 C. proc. civ., în condiţiile în care calitatea de debitor îi aparţine Tribunalului Mehedinţi.

Încuviinţarea executării silite este de competenţa exclusivă a instanţei de executare, astfel cum rezultă din prevederile art. 666 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 651 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora "Instanţa de executare soluţionează cererile de încuviinţare a executării silite, contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe".

Conform dispoziţiilor art. 651 alin. (1) din acelaşi Cod, instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului.

În raport de particularitatea cauzei, determinată de calitatea debitorului, Înalta Curte constată incidenţa dispoziţiilor art. 127 alin. (2) şi (2)1 C. proc. civ., potrivit cărora (2) în cazul în care cererea se introduce împotriva unui judecător, care îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă să judece cauza, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care işi desfăşoară activitatea; (21) dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în ipoteza în care o instanţă de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz.

În această situaţie, Înalta Curte observă că, în mod greşit, Judecătoria Drobeta-Turnu Severin şi-a declinat competenţa de soluţionare a cererii de încuviinţare executare silită, reţinând aplicabilitatea dispoziţiilor legale precitate şi calitatea de debitor a Tribunalului Mehedinţi, instanţă superioară Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin, întrucât, atunci când respectiva calitate îl vizează pe cel împotriva căruia este formulată cererea, încrederea în imparţialitatea obiectivă a instanţei este lăsată de legiuitor la aprecierea exclusivă a reclamantului, iar nu şi a instanţei de judecată.

Astfel, dispoziţiile art. 127 alin. (2) şi alin. (2)1 C. proc. civ., reglementează o competenţă facultativă pentru situaţia în care judecătorul (procurorul, asistentul judiciar, grefierul) sau instanţa de judecată sunt părţi pârâte în litigiu. În ipoteza acestor texte de lege, legiuitorul a prevăzut că, pentru cererea introdusă împotriva unui judecător (procuror, asistent judiciar, grefier), care îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă să judece pricina sau împotriva instanţei competente sau unei instanţe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în circumscripţia căreia se află instanţa care ar fi competentă potrivit legii. Caracterul facultativ rezultă din folosirea verbului poate, ceea ce duce la concluzia că reclamantul decide dacă se prevalează sau nu de această posibilitate, putând renunţa la beneficiul oferit de lege.

Sintagma "cauză de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea" din cuprinsul dispoziţiilor art. 127 C. proc. civ. vizează cererile adresate instanţei de judecată, în spectrul acestora fiind incluse şi cererile de încuviinţare a executării silite, potrivit art. 651 alin. (3) C. proc. civ.

În prezenta cauză, creditoarea B. nu a uzat de prevederile art. 127 alin. (2)1 C. proc. civ. şi a introdus cererea la Judecătoria Drobeta-Turnu Severin, instanţa de la sediul debitorului Tribunalul Mehedinţi, prin alegerea făcută stabilind, în mod definitiv, competenţa teritorială în favoarea acestei instanţe.

În această situaţie, nu putea să opereze prorogarea de competenţă, reglementată de dispoziţiile art. 127 C. proc. civ., şi nici instanţa nu putea să dispună, din oficiu, fără a încălca voinţa petentei, declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timişoara.

În raport de considerentele expuse, Înalta Curte constată că, în speţă, competenţa de soluţionare a pricinii revine Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin, urmând ca în temeiul art. 135 C. proc. civ. să stabilească competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea acestei instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22 ianuarie 2026.