Protection order jurisdiction fixed at victim's domicile; Suceava Court prevails over Alba Iulia

Şedinţa publică din data de 24 februarie 2026

După deliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Alba Iulia, la data de 30 ianuarie 2026, înregistrată sub numărul x/2026, petentul A. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul B., emiterea unui ordin de protecţie, respectiv să i se impună intimatului următoarele măsuri:

- obligarea intimatului la păstrarea unei distanţe minime determinate faţă de petent,

- obligarea intimatului la păstrarea unei distanţe minime determinate faţă de membrii familiei petentului, respectiv C., D. şi E.,

- obligarea intimatului la păstrarea unei distanţe minime determinate faţă de reşedinţa, locul de muncă sau unitatea de învăţământ a persoanei protejate,

- interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondenţă sau în orice alt mod cu petentul şi familia sa.

2. Hotărârea Judecătoriei Alba Iulia

Prin sentinţa civilă nr. 488/CC din 4 februarie 2026, Judecătoria Alba Iulia, secţia civilă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată de către reprezentantul Ministerului Public. A declinat competenţa de soluţionare a cauzei, având ca obiect ordin de protecţie formulată de petentul A., în contradictoriu cu intimatul B., în favoarea Judecătoriei Suceava. A dispus trimiterea dosarului către Judecătoria Suceava, spre competentă soluţionare. A dispus ca onorariul avocatului din oficiu desemnat pentru petent, domnul avocat F., în cuantum de 301 RON, respectiv onorariul avocatului din oficiu desemnat pentru intimat, doamna avocat G., în cuantum de 301 RON, să rămână în sarcina statului, urmând a se avansa din fondurile Ministerului Justiţiei.

Pentru a dispune astfel, instanţa a reţinut că sunt incidente dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 26/2024 privind ordinul de protecţie care stabilesc competenţa teritorială exclusivă în favoarea instanţei în a cărei circumscripţie teritorială îşi are domiciliul victima.

Din probele administrate rezultă că persoana care solicită emiterea unui ordin de protecţie în favoarea sa are domiciliul în jud. Suceava.

Prin urmare, în raport de prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 26/2024, Judecătoria Alba Iulia a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Suceava.

3. Hotărârea Judecătoriei Suceava

Prin sentinţa civilă nr. 993 din 16 februarie 2026, Judecătoria Suceava, secţia civilă a admis excepţia necompetentei sale teritoriale, invocată din oficiu. A declinat cererea privind emiterea unui ordin de protecţie, formulată de petentul A., în contradictoriu cu intimatul B., în favoarea Judecătoriei Alba Iulia. A constatat ivit conflictul negativ de competentă între Judecătoria Suceava şi Judecătoria Alba Iulia, a suspendat judecata cauzei şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea acestuia.

A dispus avansarea din fondurile Ministerului Justiţiei a onorariilor avocaţiale în cuantum de câte 602 RON, pentru avocat H., desemnat din oficiu pentru a acorda asistenţă juridică pentru petentul A. şi pentru avocat I., desemnat din oficiu pentru a acorda asistenţă juridică pentru intimatul B., cheltuieli ce vor rămâne în sarcina statului.

Pentru a dispune astfel, Judecătoria Suceava, secţia civilă a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 26/2024, dar a apreciat că dispoziţia legală dă posibilitatea victimei să aleagă între instanţa domiciliului şi cea a reşedinţei sale.

Întrucât petentul îşi desfăşoară activitatea în Alba Iulia, unde îşi are reşedinţa în fapt şi a înţeles să învestească Judecătoria Alba Iulia, aceasta este competentă să soluţioneze cererea de emitere a ordinului de protecţie.

În consecinţă, Judecătoria Suceava, secţia civilă a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Alba Iulia.

4. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând conflictul negativ de competenţă, Înalta Curte reţine că Judecătoriei Suceava îi revine competenţa de soluţionare a cauzei, în considerarea următoarelor dispoziţii legale şi argumente:

Obiectul demersului judiciar îl reprezintă cererea de emitere a ordinului de protecţie formulată de petentul A., în contradictoriu cu intimatul B..

Instanţele în conflict şi-au declinat, reciproc, competenţa de soluţionare a cauzei, conflictul negativ de competenţă fiind generat de constatările diferite cu privire la modul de interpretare a prevederilor legale în temeiul cărora se stabileşte instanţa competentă teritorial a judeca pricina.

Potrivit dispoziţiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 26/2024 privind ordinul de protecţie, "Persoana a cărei viaţă, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol prin acte de violenţă din partea unei alte persoane poate solicita instanţei ca, în scopul înlăturării stării de pericol, să emită un ordin de protecţie prin care să se dispună, cu caracter provizoriu, una ori mai multe dintre următoarele măsuri (...)".

Totodată, art. 14 alin. (1) din acelaşi act normativ prevede:

"(1) Cererea pentru emiterea ordinului de protecţie este de competenţa judecătoriei de pe raza teritorială în care îşi are domiciliul sau reşedinţa victima. (2) Cererea pentru emiterea ordinului de protecţie poate fi introdusă de victimă personal sau, după caz, de tutore ori alt reprezentant legal al acesteia. (3) Cererea poate fi introdusă în numele victimei şi de: a) procuror; b) reprezentantul autorităţii sau structurii competente, la nivelul unităţii administrativ-teritoriale, cu atribuţii în materia protecţiei victimelor infracţiunilor."

Prin urmare, procedura reglementă de art. 14 din Legea nr. 26/2024 are în vedere situaţia în care cererea de emitere a ordinului de protecţie este adresată instanţei direct de către victimă sau în numele acesteia de către persoanele abilitate de lege în acest sens. Textul legal reprezintă o normă atributivă de competenţă teritorială absolută, instituind un caz de competenţă teritorială exclusivă.

Cum cererile pentru emiterea ordinului de protecţie nu privesc bunuri sau drepturi de care părţile pot dispune, rezultă că, în această materie, părţile nu pot face o alegere de competenţă.

Aşa cum s-a arătat anterior, cererile având ca obiect emiterea unui ordin de protecţie se soluţionează de judecătoria în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa victima.

Domiciliul reprezintă un atribut de identificare al persoanei fizice şi este definit de art. 87 din C. civ., "ca fiind acolo unde aceasta declară că îşi are locuinţa principală". În acelaşi sens, al locuinţei declarate ca locuinţă principală, este şi art. 27 alin. (1) din O.U.G. nr. 97/2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români potrivit cu care "Domiciliul persoanei fizice este acolo unde aceasta declară că are locuinţa principală".

Potrivit dispoziţiilor art. 88 din C. civ., "Reşedinţa persoanei fizice este în locul unde îşi are locuinţa secundară". Noţiunea de "reşedinţă" vizează locuinţa pe care o persoană şi-a stabilit-o în fapt în localitatea în care trăieşte efectiv şi este avută în vedere pentru citarea şi comunicarea actelor de procedură, întrucât scopul urmărit de legiuitor este, aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 153 şi următoarele din C. proc. civ., acela ca părţile aflate în litigiu să poată fi înştiinţate de existenţa procesului, pentru a da eficienţă principiului respectării dreptului la apărare şi de a facilita administrarea probatoriului în vederea soluţionării cauzei.

Or, în cauză, nu s-a probat împrejurarea că petentul ar avea reşedinţa în Alba Iulia, adică o locuinţă secundară ce presupune o prezenţă efectivă a acestuia, pentru o perioadă de timp mai redusă, astfel încât să nu se transforme într-un domiciliu de fapt, dar suficientă pentru a excede unui caracter ocazional. Prestarea unor servicii ocazionale pentru angajatorul său, cu sediul în Suceava, de altfel, timp în care locuieşte în diverse locaţii, după cum a relatat inclusiv martorul său, nu reprezintă elemente care să conducă la concluzia că acesta are reşedinţa în Alba Iulia.

În consecinţă, Înalta Curte constată că Judecătoriei Suceava, secţia civilă îi revine competenţa de soluţionare a cauzei, prin raportare la faptul că aceasta este instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază persoana care solicită emiterea ordinului de protecţie.

Pentru considerentele expuse şi având în vedere dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 26/2024, Înalta Curte, în baza prevederilor art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare în favoarea Judecătoriei Suceava.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Suceava, secţia civilă.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 24 februarie 2026, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform dispoziţiilor art. 402 din C. proc. civ.