Protection order jurisdiction: exclusive territorial competence at victim’s effective domicile abroad and subsidiary competence of Bucharest Sector 1 Court

Şedinţa publică din data de 24 februarie 2026

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, reţine următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti la data de 23 ianuarie 2026, sub nr. x/2026, reclamantul A. a solicitat emiterea unui ordin de protecţie, în contradictoriu cu pârâţii B., C. şi D..

2. Sentinţa pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, secţia I civilă

Prin sentinţa nr. 893 din 26 ianuarie 2026, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, secţia I civilă, a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa în favoarea Judecătoriei Balş.

În motivare, instanţa a constatat că, în materia ordinelor de protecţie, regula generală este aceea că cererea pentru emiterea ordinului de protecţie se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie teritorială îşi are domiciliul ori reşedinţa victima.

Ca situaţie de fapt a reţinut că, potrivit înscrisurilor depuse de reclamant, acesta are reşedinţa în Italia, unde locuieşte în prezent, însă, din verificările efectuate, din oficiu, de către instanţă, rezultă că reclamantul figurează cu domiciliul activ în jud. Olt, indicându-se faptul că a plecat în străinătate în anul 2022 (când avea vârsta de 15 ani).

Instanţa a apreciat că, în cauză, art. 1072 alin. (2) C. proc. civ. nu este aplicabil, întrucât acesta stabileşte competenţa Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti în subsidiar, când nu se poate identifica o instanţă care să judece o cauză cu elemente de extraneitate, situaţie care nu se regăseşte în speţă întrucât se poate identifica instanţa competentă să judece prezenta cerere, cât timp în baza de date a evidenţei persoanelor reclamantul apare ca având domiciliul activ în judeţul Olt, şi nu figurează cu domiciliul expirat la momentul introducerii prezentei cereri, pentru a se putea considera că lipseşte elementul naţional care atrage competenţa instanţei naţionale, conform dispoziţiilor legale incidente.

3. Sentinţa pronunţată de Judecătoria Balş, secţia civilă

Învestită prin declinare, Judecătoria Balş, prin sentinţa civilă nr. 252 din 10 februarie 2026, a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecata cauzei şi a trimis dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a apreciat că nu se poate reţine că reclamantul locuieşte efectiv la adresa din jud. Olt, având în vedere susţinerilor sale din cererea de chemare în judecată şi ale reprezentantului convenţional al acestuia care a precizat, la interpelarea instanţei, că atât la momentului introducerii cererii de chemare în judecată, cât şi în prezent, reclamantul locuieşte la adresa indicată în acţiune, coroborate cu fişa DEPABD din care reiese că, deşi are domiciliul în România din 21 februarie 2007, acesta figurează cu menţiunea "plecat în străinătate din 3.08.2022", precum şi cu cartea de identitate eliberată de autorităţile italiene la 4 ianuarie 2024, care atestă că reclamantul figurează cu domiciliul în Italia.

Având în vedere şi faptul că pârâţii B. şi C., precum şi reprezentantul Ministerului Public, şi-au exprimat voinţa ca pricina să fie soluţionată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, în raport cu dispoziţiile art. 1072 alin. (2) C. proc. civ., a declinat competenţa de soluţionarea a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând conflictul negativ de competenţă cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispoziţiilor art. 133 pct. 2, coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Obiectul cauzei îl constituie solicitarea reclamantului de emitere a unui ordin de protecţie în favoarea sa, împotriva pârâţilor B., C. şi D., în temeiul Legii nr. 26/2024 privind ordinul de protecţie.

Instanţele aflate în conflict au apreciat diferit cu privire la dispoziţiile legale în temeiul cărora se stabileşte instanţa competentă a soluţiona cauza, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti considerând că nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 1072 alin. (2) C. proc. civ. întrucât, din verificările efectuate, rezultă că reclamantul figurează cu domiciliul activ în jud. Olt, şi nu figurează cu domiciliul expirat la momentul introducerii prezentei cereri, pentru a se putea considera că lipseşte elementul naţional care atrage competenţa instanţei naţionale, în timp ce Judecătoria Balş a apreciat că sunt incidente aceste dispoziţii, în speţă fiind făcută dovada că reclamantul nu locuieşte la domiciliul din evidenţele DEPABD şi are reşedinţa în Italia.

Raportat la obiectul cauzei, Înalta Curte reţine că art. 14 alin. (1) din Legea nr. 26/2024 prevede următoarele:

"(1) Cererea pentru emiterea ordinului de protecţie este de competenţa judecătoriei de pe raza teritorială în care îşi are domiciliul sau reşedinţa victima. (2) Cererea pentru emiterea ordinului de protecţie poate fi introdusă de victimă personal sau, după caz, de tutore ori alt reprezentant legal al acesteia. (3) Cererea poate fi introdusă în numele victimei şi de: a) procuror; b) reprezentantul autorităţii sau structurii competente, la nivelul unităţii administrativ-teritoriale, cu atribuţii în materia protecţiei victimelor infracţiunilor."

Ca atare, procedura reglementă de art. 14 din Legea nr. 26/2024 are în vedere situaţia în care cererea de emitere a ordinului de protecţie este adresată instanţei direct de către victimă sau în numele acesteia de către persoanele abilitate de lege în acest sens.

Art. 14 din Legea nr. 26/2024 este o normă atributivă de competenţă teritorială absolută de ordine publică, prin alin. (1) al acestui text de lege fiind instituit un caz de competenţă teritorială exclusivă, în favoarea judecătoriei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa victima.

Astfel cum este reglementat prin art. 87 C. civ., domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor şi libertăţilor sale civile, este acolo unde aceasta declară că îşi are locuinţa principală.

Conform dispoziţiilor art. 91 din C. civ., "(1) Dovada domiciliului şi a reşedinţei se face cu menţiunile cuprinse în cartea de identitate. (2) În lipsa acestor menţiuni ori atunci când acestea nu corespund realităţii, stabilirea sau schimbarea domiciliului ori a reşedinţei nu va putea fi opusă altor persoane. (3) Dispoziţiile alin. (2) nu se aplică în cazul în care domiciliul sau reşedinţa a fost cunoscută prin alte mijloace de cel căruia i se opune."

Din interpretarea dispoziţiilor legale sus-menţionate rezultă că, în accepţiunea C. civ., prin noţiunea de domiciliu la care face trimitere art. 179 lit. a) C. civ. trebuie să se înţeleagă locuinţa unde se găseşte în fapt acea persoană, pentru a-i putea fi asigurat şi respectat dreptul la apărare.

Prin urmare, asocierea explicită pe care legiuitorul a făcut-o în definiţia domiciliului din C. civ. cu locuinţa principală nu semnifică o îndepărtare de concepţia domiciliului ca locuinţă "efectivă", ci, dimpotrivă, confirmă ideea de domiciliu ca situaţie de fapt, susceptibilă a fi probată prin orice mijloc de probă şi lăsată la aprecierea instanţei.

Astfel, în contextul analizei, se reţine că menţiunile cu privire la domiciliu din actul de identitate au doar efect declarativ de evidenţă a persoanei, persoana fizică având domiciliul acolo unde are locuinţa sa statornică şi principală, iar domiciliul persoanei fizice, astfel înţeles, interesează în stabilirea instanţei competente teritorial să soluţioneze litigiul.

În cauză, se observă că reclamantul a indicat în cererea privind emiterea ordinului de protecţie că adresa sa este în Italia, Rho-Milano, str. x.

Totodată, în şedinţa de judecată de la data de 9 februarie 2026, la interpelarea instanţei, reprezentantul convenţional al reclamantului a precizat că, atât la momentul introducerii cererii, cât şi în prezent, reclamantul locuieşte la adresa indicată în cererea de chemare în judecată, respectiv în Italia.

Aceste susţineri, coroborate cu menţiunile din cartea de identitate eliberată de autorităţile italiene, anexată cererii de chemare în judecată, fac dovada că domiciliul la care reclamantul locuieşte efectiv este în Italia, nu în jud. Olt, astfel cum figurează în evidenţele DEPABD.

Având în vedere că s-a determinat că pricina intră în competenţa instanţelor române, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti respingând excepţia necompetenţei generale a instanţelor române, în raport cu dispoziţiile din Regulamentul European nr. 1215/2012 şi art. 1066 alin. (1) C. proc. civ., în continuare urmează a se da eficienţă regulilor cuprinse în materie de competenţă teritorială la Titlul III din C. proc. civ. - Competenţa instanţelor judecătoreşti, Capitolul II - Competenţa teritorială.

În atare situaţie, sunt incidente dispoziţiile art. 1072 C. proc. civ. conform cărora, când instanţele române sunt competente potrivit dispoziţiilor cărţii de faţă, competenţa se determină conform regulilor din prezentul cod şi, după caz, a celor prevăzute în legi speciale. Dacă, în aplicarea prevederilor alin. (1), nu se poate identifica instanţa competentă să judece cauza, cererea va fi îndreptată, urmând regulile de competenţă materială, la Judecătoria Sectorului 1 al municipiului Bucureşti, respectiv la Tribunalul Bucureşti.

Cum dispoziţiile legii speciale, în speţă art. 14 din Legea nr. 26/2024, prevăd competenţa teritorială a instanţei de la domiciliul victimei, iar în cauză domiciliul reclamantului nu este în România, ci în străinătate, nu se poate stabili care anume judecătorie de pe teritoriul României este îndreptăţită să soluţioneze litigiul, motiv pentru care, în conformitate cu dispoziţiile art. 1072 C. proc. civ., competenţa teritorială aparţine Judecătoriei Sectorul 1 Bucureşti, instanţă în favoarea căreia urmează a se stabili competenţa de soluţionare a cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 24 februarie 2026, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform dispoziţiilor art. 402 din C. proc. civ.