Territorial competence in contract damages: Plaintiff's right to choose place of performance over defendant's domicile

Şedinţa publică din data de 12 februarie 2026

Asupra conflictului negativ de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Timişoara la data de 09.10.2024 sub nr. de dosar x/2024, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul B., a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 13500 euro reprezentând diferenţa dintre preţul de vânzare şi preţul pieţei pentru imobilul achiziţionat de la pârât şi la plata unor daune interese.

În motivare reclamantul a susţinut, în esenţă, că a fost nevoit să contracteze unele lucrări de finisaje pentru a putea locui în imobil, pârâtul l-a asigurat că va fi despăgubit imediat ce îşi revine financiar pentru toate costurile suportate în plus, lucrările de investiţii s-au derulat pe parcursul mai multor ani, pârâtul eschivându-se de fiecare dată de la plata lucrărilor necesare efectuate la imobil.

Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Timişoara.

În drept, a invocat art. 1.672 şi art. 1.707 şi urm. C. civ., art. 451 şi urm. C. proc. civ. şi Legea nr. 10/1995.

1.2. Prin sentinţa civilă nr. 13.935 din 14 mai 2025, Judecătoria Timişoara a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată de pârât, prin întâmpinare, şi a declinat soluţionarea cauzei în favoarea Judecătoriei Oradea.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că sunt incidente dispoziţiile art. 107 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.

A mai subliniat că încă din data de 13.03.2024, anterior demarării prezentei proceduri judiciare, pârâtul avea domiciliul în Oradea, judeţul Bihor, adresa indicată de reclamant, din Timişoara, nemaifiind de actualitate, iar reclamantul nu a produs dovada că pârâtul locuieşte faptic la adresa din Timişoara.

A conchis că în cauză e competentă Judecătoria Oradea, apreciind că nu prezintă relevanţă locul situării imobilului, cât timp cererea de chemare în judecată nu vizează imobilul vândut reclamantului de pârât, ci respectiv pretenţii pecuniare pentru anumite lucrări de reparaţii, supuse competenţei de drept comun.

1.3. Învestită prin declinare, Judecătoria Oradea, prin sentinţa civilă nr. 5669/2025 din 15 decembrie 2025, a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Judecătoriei Timişoara, a constatat conflictul negativ şi a înaintat dosarul pentru soluţionare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

A reţinut instanţa incidenţa prevederilor art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., potrivit cărora este competentă şi instanţa în a cărei circumscripţie s-a săvârşit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul, pentru cererile privind obligaţiile izvorâte dintr-o asemenea faptă.

A apreciat că, având în vedere că Judecătoria Timişoara este instanţa în circumscripţia căreia s-a săvârşit pretinsa faptă ilicită şi s-a produs prejudiciul iar reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente, conform dispoziţiilor art. 116 C. proc. civ., competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată aparţine Judecătoriei Timişoara.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra conflictului negativ de competenţă Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând conflictul de competenţă, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 133 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Înalta Curte reţine că este sesizată cu un conflict negativ de competenţă teritorială, în ipoteza prevăzută de art. 133 alin. (2) teza I C. proc. civ., anume a declinărilor reciproce între Judecătoria Timişoara şi Judecătoria Oradea.

Prin demersul său judiciar, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 13.500 euro, reprezentând diferenţa dintre preţul de vânzare şi preţul pieţei pentru imobilul achiziţionat de la pârât şi la plata unor daune interese, având în vedere că a fost nevoit să contracteze unele lucrări de finisaje pentru a putea locui în imobil, pârâtul l-a asigurat că va fi despăgubit imediat ce îşi revine financiar pentru toate costurile suportate în plus, lucrările de investiţii s-au derulat pe parcursul mai multor ani, pârâtul eschivându-se de fiecare dată de la plata lucrărilor necesare efectuate la imobil.

În drept, reclamantul a invocat prevederile art. 1.672 şi art. 1.707 şi urm. C. civ. în materia răspunderii civile contractuale, invocând, în esenţă, neexecutarea contractului.

În materia competenţei teritoriale, regula de drept comun este înscrisă în dispoziţiile art. 107 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit cărora cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu dispune astfel.

În speţă, invocarea de către reclamant a răspunderii civile contractuale, în conformitate cu dispoziţiile art. 1672 şi art. 1707 C. civ., determină incidenţa art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.

Conform acestor dispoziţii, în materia răspunderii civile contractuale, în afară de instanţa de domiciliu a pârâtului, este competentă şi instanţa locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligaţiei, în cazul cererilor privind executarea, anularea, rezoluţiunea sau rezilierea unui contract.

În aplicarea prevederilor mai sus evocate, competenţa teritorială de soluţionare a cererilor ce izvorăsc din executarea unui contract este alternativă între instanţa domiciliului pârâtului şi instanţa locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligaţiei, aceste două instanţe fiind deopotrivă competente să judece pricina.

De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 116 din acelaşi cod "reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente."

Aşadar, în toate cazurile de competenţă teritorială alternativă, reclamantul este cel care face alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente.

Cum din actele dosarului rezultă că locul executării contractului este Timişoara, locul situării imobilului, Judecătoria Timişoara este instanţa competentă teritorial să soluţioneze cauza în ipoteza de competenţă alternativă reglementată de dispoziţiile art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.

Astfel, se reţine că reclamantul şi-a exercitat dreptul de opţiune conferit de prevederile art. 116 C. proc. civ., introducând cererea de chemare în judecată la Judecătoria Timişoara şi, prin alegerea astfel făcută, această instanţă a devenit competentă teritorial să judece litigiul cu care a fost învestită.

Astfel, Judecătoria Timişoara nu mai putea să dispună, nici din oficiu şi nici la solicitarea pârâtului, declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea instanţei competente alternativ, respectiv cea de la domiciliul pârâtului.

Raportat tuturor considerentelor expuse, Înalta Curte reţine că Judecătoria Timişoara este competentă să soluţioneze cauza, urmând a dispune în acest sens pe calea regulatorului de competenţă, conform art. 135 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timişoara.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12 februarie 2026.