Divorce jurisdiction conflict resolved by strict application of exclusive territorial competence invocation deadlines

Şedinţa publică din data de 10 februarie 2026

Asupra conflictului negativ, constată următoarele:

I. Cererea:

Prin cererea înregistrată la 24 mai 2024 pe rolul Judecătoriei Timişoara, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B., a solicitat desfacerea căsătoriei, ca urmare a urmare a separării în fapt care a durat cel puţin 2 ani conform art. 373 lit. c) C. civ.

În subsidiar, a solicitat desfacerea căsătoriei prin acordul părţilor, fără a se face menţiune asupra culpei uneia dintre părţi, conform art. 374 C. civ., şi revenirea la numele purtat anterior căsătoriei.

II. Hotărârea Judecătoriei Timişoara:

Prin sentinţa civilă nr. 1556 din 25 iunie 2025, Judecătoria Timişoara a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.

În motivare, reţinând incidenţa dispoziţiilor art. 915 alin. (1) C. proc. civ., constatând că părţile locuiesc în fapt în afara României, în lipsa unui acord expres care să ateste alegerea Judecătoriei Timişoara în vederea soluţionării litigiului, instanţa a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.

III. Hotărârea Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti:

Învestită prin declinare, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti pronunţat sentinţa civilă nr. 9996 din 27 noiembrie 2025, prin care a admis excepţia de necompetenţă teritorială, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Judecătoriei Timişoara, a constatat ivit conflictul negativ şi a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

În considerentele hotărârii, instanţa a reţinut că pârâta nu are o locuinţă pe teritoriul României, iar din actul de identitate al reclamantului şi din susţinerile din faţa instanţei, reiese că părţile au locuit împreună în străinătate, iar după separare reclamantul s-a stabilit în judeţul Timiş, astfel încât revine Judecătoriei Timişoara competenţa de soluţionare a cauzei.

IV. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul dispoziţiilor art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Acţiunea dedusă judecăţii, în privinţa căreia s-a ivit conflictul negativ de competenţă, are ca obiect desfacerea căsătoriei prin divorţ, în stabilirea competenţei de soluţionare a litigiului fiind incidente dispoziţiile art. 915 alin. (1) C. proc. civ. - norme de competenţă teritorială exclusivă, astfel cum au reţinut ambele instanţe aflate în conflict.

În conformitate cu statuările obligatorii din cuprinsul Deciziei nr. 31 din 11 noiembrie 2019 pronunţată în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, "instanţa competentă să soluţioneze conflictul negativ de competenţă verifică modul în care atât normele de competenţă propriu-zise, cât şi normele referitoare la condiţiile şi termenele de invocare a excepţiei de necompetenţă au fost respectate."

Procedând la o astfel de verificare în cauza dedusă judecăţii, se constată următoarele:

Astfel cum prevăd dispoziţiile art. 130 C. proc. civ., excepţia de necompetenţă se invocă în mod diferit, în funcţie de caracterul de ordine publică sau privată al normei de competenţă încălcate.

Necompetenţa este de ordine publică în situaţiile expres prevăzute de dispoziţiile art. 129 alin. (2) C. proc. civ., respectiv:

"1. când sunt încălcate normele privind competenţa generală - când procesul nu este de competenţa instanţelor judecătoreşti; 2. în cazul încălcării competenţei materiale - când procesul este de competenţa unei instanţe de alt grad; 3. când sunt încălcate normele privind competenţa teritorială exclusivă - în cazul în care procesul este de competenţa unei alte instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot înlătura."

Alin. (3) al aceluiaşi articol prevede că, în toate celelalte cazuri, necompetenţa este de ordine privată.

C. proc. civ. cuprinde reglementări exprese potrivit cărora necompetenţa materială şi teritorială, atât cea de ordine publică cât şi cea de ordine privată, poate fi invocată până la anumite termene şi în anumite condiţii.

Astfel, potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ.:

"necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe", iar alin. (3) al aceluiaşi articol prevede că:

"necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe."

Din interpretarea textului de lege anterior redat rezultă că, atât timp cât excepţia nu a fost invocată în condiţiile stipulate de art. 130 C. proc. civ., soluţionarea cauzei rămâne dobândită instanţei pe rolul căreia se află înregistrată şi aceasta rămâne competentă a o soluţiona, nemaiputându-se dezînvesti, chiar dacă, potrivit legii, cauza ar intra în competenţa altei instanţe de judecată.

În acelaşi timp, se reţine că textul art. 130 şi art. 131 C. proc. civ. se referă, ca termen limită pentru invocarea necompetenţei de ordine publică sau pentru verificarea din oficiu a competenţei de către instanţă, la "primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe".

Singura excepţie pentru depăşirea acestui termen este cea prevăzută de art. 131 alin. (2) C. proc. civ. - "În mod excepţional, în cazul în care pentru stabilirea competenţei sunt necesare lămuriri ori probe suplimentare, judecătorul va pune această chestiune în discuţia părţilor şi va acorda un singur termen în acest scop."

În speţă, cauza înregistrată pe rolul Judecătoriei Timişoara a avut trei termene alocate în sistemul informatic Ecris, astfel:

La primul termen - din 22 ianuarie 2025 - instanţa a constatat că procedura de citare este legal îndeplinită şi a pus în vedere reclamantului să depună la dosar certificatul de căsătorie transcris în România şi dovada ultimului domiciliu comun, prorogând discutarea competenţei pentru termenul următor.

La termenul următor - din 26 martie 2025 - Judecătoria Timişoara a dispus mai multe măsuri procedurale (a reiterat obligaţia reclamantului de a depune la dosar certificatul de căsătorie transcris în România, a dispus comunicarea întâmpinării către reclamant, a pus în vedere pârâtei să depună la dosar dovada imposibilităţii de prezentare şi dovada locului de muncă, a dispus citarea reclamantului cu menţiunea de a se prezenta personal în faţa instanţei pentru luarea consimţământului la desfacerea căsătoriei prin acord) şi a prorogat, încă o dată, discutarea competenţei pentru termenul din 18 iunie 2025, când a invocat din oficiu excepţia necompetenţei teritoriale şi a rămas în pronunţare asupra acesteia.

Din succesiunea termenelor de judecată şi din cuprinsul încheierilor de şedinţă, astfel cum au fost anterior evidenţiate, rezultă că la primul termen de judecată (22 ianuarie 2025) Judecătoria Timişoara a reţinut că procedura de citare este legal îndeplinită, însă a înţeles să acorde un nou termen de judecată la data de 26 martie 2025, prorogând discutarea competenţei.

Înalta Curte constată că excepţia necompetenţei a fost invocată abia la cel de-al treilea termen de judecată (din 18 iunie 2025), cu încălcarea momentului procesual impus, cu titlu de excepţie, de art. 131 alin. (2) C. proc. civ., instanţa acordând două termene de judecată în scopul stabilirii competenţei de soluţionare a cauzei.

Chiar dacă, iniţial, cauza a fost amânată în vederea efectuării de verificări cu privire la dovedirea ultimului domiciliu comun al părţilor, obligaţia dovedirii domiciliului comun fiind reiterată la termenul ulterior acordat, aceste aspecte fiind apreciate ca utile pentru stabilirea competenţei, nu se poate admite că necompetenţa putea fi invocată cu nerespectarea termenului prescris de legiuitor.

După cum s-a arătat, art. 131 alin. (2) C. proc. civ. prevede în mod explicit că, în ipoteza solicitării de lămuriri, se va acorda un singur termen în acest scop şi, fiind vorba despre o situaţie de excepţie, norma este de strictă interpretare şi aplicare, motiv pentru care, faptul că instanţa nu a fost lămurită la termenul de judecată imediat următor celui la care chestiunea respectivă a fost pusă în discuţie - în cauză, cel din 26 martie 2025, nu împiedică aplicarea dispoziţiilor legale anterior menţionate.

Aşadar, invocarea excepţiei de necompetenţă teritorială de ordine publică la termenul din 18 iunie 2025 nu mai era posibilă, competenţa fiind câştigată în mod definitiv de instanţa pe rolul căreia a fost înregistrată cererea.

Efectul neinvocării în termen a excepţiei de necompetenţă de ordine publică constă în stabilirea competenţei în favoarea instanţei pe rolul căreia a fost introdusă cererea de chemare în judecată, respectiv în favoarea Judecătoriei Timişoara, aceasta fiind, totodată, şi instanţa în cărei circumscripţie îşi are domiciliul reclamantul, în valorificarea ultimei teze a art. 915 alin. (1) C. proc. civ.

Având în vedere considerentele expuse, în aplicarea dispoziţiilor art. 131 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timişoara.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timişoara.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10 februarie 2026.