Territorial competence for forced execution against non-resident debtor and creditor under Art. 651(1) of the Code of Civil Procedure

Şedinţa publică din data de 10 februarie 2026

Asupra conflictului negativ, constată următoarele:

I. Cererea:

Prin cererea înregistrată la 12 noiembrie 2025 pe rolul Judecătoriei Timişoara, petentul Biroul Executorului Judecătoresc A. a solicitat încuviinţarea executării silite în dosarul de executare silită nr. x/2025 a titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 2346 din data de 28.02.2019, asupra debitorului B., în favoarea creditoarei C..

II. Hotărârea Judecătoriei Timişoara:

Prin încheierea civilă nr. 30469 din 17 noiembrie 2025, Judecătoria Timişoara a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti.

În motivare, instanţa a arătat că debitorul din cauză are domiciliul stabilit în străinătate, respectiv în Austria, astfel încât sunt incidente prevederile art. 651 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., instanţa de executare fiind judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, sediul creditorului.

Cum sediul creditoarei este în Bucureşti, competenţa a fost stabilită în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti.

III. Hotărârea Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti:

Învestită prin declinare, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti a pronunţat sentinţa civilă nr. 19565 din 5 decembrie 2025, prin care a admis excepţia de necompetenţă teritorială, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Judecătoriei Timişoara, a constatat ivit conflictul negativ şi a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

Instanţa a reţinut că în cauză nici creditoarea nu are sediul în ţară, astfel cum reiese din în cererea de executare silită în cuprinsul căreia creditoarea a indicat că are sediul în Elveţia.

În condiţiile în care nici debitorul şi nici creditoarea nu au domiciliul, respectiv sediul în ţară, devin incidente dispoziţiile art. 651 alin. (1) teza finală C. proc. civ., conform cărora competenţa de soluţionare revine instanţei de la sediul executorului judecătoresc.

Având în vedere că executorul judecătoresc A. are sediul în Timişoara, instanţa a apreciat că Judecătoria Timişoara este competentă să soluţioneze cererea de încuviinţare a executării silite.

IV. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul dispoziţiilor art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 651 alin. (1) C. proc. civ., "instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în ţară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în ţară, judecătoria în a cărei circumscripţie se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor."

Textul legal anterior redat instituie o competenţă în care prioritatea este acordată, succesiv, instanţei în circumscripţia căreia se regăseşte sediul/domiciliul debitorului, apoi al creditorului, iar în ultimul rând al biroului executorului judecătoresc învestit de către creditor.

În cauză, Judecătoria Timişoara şi Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti şi-au declinat reciproc competenţa de soluţionare a cauzei, prezentul conflict negativ de competenţă fiind generat de aprecierile diferite ale celor două instanţe cu privire la sediul creditorului şi, ca atare, cu privire la norma de competenţă incidentă în cauză.

Prin cererea de executare silită înregistrată pe rolul Judecătoriei Timişoara, executorul judecătoresc a solicitat încuviinţarea executării silite împotriva debitorului B. (fără domiciliul în România - astfel cum reiese din fişa DEPABD existentă la dosarul Judecătoriei Timişoara), la cererea creditoarei C. (persoană juridică ce are sediul în Elveţia).

În acest context, respectând ordinea instituită de către dispoziţiile art. 651 alin. (1) teza finală C. proc. civ., din moment ce nici domiciliul debitorului şi nici sediul creditoarei nu se află în România, rezultă că instanţa competentă teritorial a soluţiona cauza este judecătoria în a cărei circumscripţie se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditoare cu începerea executării silite.

Având în vedere că sediul Biroul Executorului Judecătoresc A. se află în Timişoara, reiese că instanţa competentă teritorial să soluţioneze cererea de încuviinţare a executării silite este Judecătoria Timişoara.

Pentru aceste considerente, în aplicarea dispoziţiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timişoara.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timişoara.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10 februarie 2026.