Negative conflict of jurisdiction in enforcement proceedings: exclusive competence of the court that authorized enforcement despite optional territorial rules for judicial defendants.

Şedinţa publică din data de 10 februarie 2026

Asupra conflictului negativ, constată următoarele:

I. Cererea:

Prin cererea înregistrată la 22 ianuarie 2025 pe rolul Judecătoriei Iaşi, contestatoarea Curtea de Apel Iaşi, în contradictoriu cu intimatele A., B. şi cu Societatea Civilă Profesională de Executori Judecătoreşti C., a formulat contestaţie la executare împotriva măsurii înfiinţării popririi asupra conturilor deschise la D. S.A., E., F. S.A. şi Trezoreria Iaşi, măsură dispusă în dosarul de executare silită nr. x/2021 al Societăţii Civile Profesionale de Executori Judecătoreşti "C.", precum şi împotriva înştiinţării privind măsura popririi din data de 14.01.2025, emisă de Societatea Civilă Profesională de Executori Judecătoreşti "C." în dosarul de executare silită nr. x/2021, precum şi împotriva tuturor actelor de executare care vor fi întocmite în cadrul dosarului de executare silită.

II. Hotărârea Judecătoriei Iaşi:

Prin sentinţa civilă nr. 6913 din 9 mai 2025, Judecătoria Iaşi a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Suceava.

În motivare, instanţa a arătat că în cauză sunt incidente dispoziţiile speciale regăsite în art. 127 alin. (1) şi alin. (2)1 C. proc. civ.

Cum Curtea de Apel Iaşi are calitatea de contestatoare, iar prin contestaţia la executare se solicită anularea actelor de executare care i-ar reveni spre competenţă Judecătoriei Iaşi, instanţa a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Suceava, instanţă judecătorească de acelaşi grad, aflată în circumscripţia Curţii de Apel Suceava, curte de apel învecinată cu cea în a cărei circumscripţie se află Judecătoria Iaşi.

III. Hotărârea Judecătoriei Suceava:

Învestită prin declinare, Judecătoria Suceava a pronunţat sentinţa civilă nr. 6002 din 21 noiembrie 2025, prin care a admis excepţia de necompetenţă teritorială, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Judecătoriei Iaşi, a constatat ivit conflictul negativ şi a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

Instanţa a reţinut că în cauză sunt incidente considerentele obligatorii ale Deciziei nr. 20/2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii, potrivit cărora instanţa de executare competentă teritorial să soluţioneze contestaţia la executare formulată de unul dintre debitorii la care se referă titlul executoriu este judecătoria care a încuviinţat executarea silită a respectivului titlu executoriu.

În cauză, prin încheierea nr. 10976 din 16 noiembrie 2021 pronunţată de Judecătoria Iaşi în dosarul nr. x/2021, a fost admisă cererea de încuviinţare a executării silite formulată de petenta Societatea Civilă Profesională de Executori Judecătoreşti C., în calitate de executor judecătoresc pentru creditoarele A. şi B. şi s-a dispus încuviinţarea executării silite împotriva debitorilor Tribunalul Iaşi şi Curtea de Apel Iaşi şi Ministerul Justiţiei.

În plus, s-a reţinut că dispoziţiile art. 127 C. proc. civ. ar fi putut fi invocate în justificarea prorogării de competenţă a unei alte instanţe aflată în circumscripţia unei curţi de apel învecinate cu cea în a cărei rază teritorială se află instanţa competentă la momentul la care a fost solicitată încuviinţarea executării silite şi când, potrivit art. 651 alin. (3) C. proc. civ., a fost determinată instanţa competentă să soluţioneze orice incidente apărute în cursul executării silite.

IV. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul dispoziţiilor art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Prin contestaţia la executare ce face obiectul dosarului în care s-a ivit conflictul de competenţă, contestatoarea Curtea de Apel Iaşi a arătat că înţelege să conteste măsura înfiinţării popririi dispusă în dosarul de executare silită nr. x/2021 al Societăţii Civile Profesionale de Executori Judecătoreşti C..

Sub aspectul determinării competenţei teritoriale, aşa cum au reţinut cele două instanţe aflate în conflict, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 714 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 651 alin. (1) şi (3) din acelaşi act normativ.

Potrivit art. 712 alin. (1) C. proc. civ., "împotriva executării silite, precum şi împotriva oricărui act de executare se poate face contestaţie de cei interesaţi sau vătămaţi prin executare", iar conform art. 714 alin. (1) din acelaşi act normativ, "contestaţia se introduce la instanţa de executare".

Instanţa de executare este definită de art. 651 alin. (1) C. proc. civ. ca fiind "judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare (momentul la care a fost înregistrată cererea privind executarea silită la biroul executorului judecătoresc), domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în ţară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în ţară, judecătoria în a cărei circumscripţie se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor."

În conformitate cu alin. (3) al aceluiaşi text de lege, "instanţa de executare soluţionează cererile de încuviinţare a executării silite, contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe."

Prin Decizia nr. 20 din 27 septembrie 2021 pronunţată în dosarul nr. x/2021 de Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, a fost admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi, în consecinţă, s-a stabilit că: "În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 651 alin. (1), art. 666, art. 712, art. 714 şi art. 112 din C. proc. civ., instanţa de executare competentă teritorial să soluţioneze contestaţia la executare propriu-zisă formulată de unul dintre debitorii la care se referă titlul executoriu este judecătoria care a încuviinţat executarea silită a acelui titlu executoriu, în afara cazurilor în care legea dispune altfel."

De asemenea, s-a statuat că "încă din momentul încuviinţării executării silite (care reprezintă condiţia esenţială a demarării efective a procedurii execuţionale) este determinată instanţa de executare, aceasta fiind unică pe parcursul întregii proceduri de executare silită, potrivit art. 651 alin. (2) din C. proc. civ.. Altfel spus, odată stabilită instanţa de executare în raport cu criteriile teritoriale prevăzute de norma menţionată, aceasta va rămâne aceeaşi pe întreaga procedură, fiind unica instanţă competentă material şi teritorial a soluţiona toate cererile şi incidentele apărute în cursul executării silite, cu excepţia cazurilor în care legea prevede în mod expres altfel."

În speţă, prin încheierea nr. 10976 din 16 noiembrie 2021 pronunţată de Judecătoria Iaşi în dosarul nr. x/2021, a fost admisă cererea de încuviinţare a executării silite formulată de petenta Societatea Civilă Profesională de Executori Judecătoreşti C., în calitate de executor judecătoresc pentru creditoarele A. şi B. şi s-a dispus încuviinţarea executării silite împotriva debitorilor Tribunalul Iaşi, Curtea de Apel Iaşi şi Ministerul Justiţiei.

Art. 127 C. proc. civ., purtând denumirea marginală "Competenţa facultativă", prevede că: "(2) În cazul cererii introduse împotriva unui judecător care ar fi de competenţa instanţei la care acesta îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii. (2)1 Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în ipoteza în care instanţa de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz."

În cauză, petenta Societatea Civilă de Executori Judecătoreşti C. nu a înţeles să se prevaleze de posibilitatea oferită de textul legal anterior redat - de a sesiza o instanţă din circumscripţia unei curţi de apel învecinate celei competente potrivit dreptului comun, ci a înregistrat cererea de încuviinţare a executării silite pe rolul Judecătoriei Iaşi.

Normele art. 127 alin. (2) C. proc. civ. nu puteau fi valorificate de instanţă, din oficiu, prin substituirea părţii, în vederea justificării necompetenţei teritoriale şi declinării acesteia în favoarea altei instanţe. În ipoteza prevăzută de acest text legal, excepţia de necompetenţă teritorială este de ordine privată. Caracterul facultativ al normei rezultă din folosirea de către legiuitor a verbului "poate", ceea ce duce la concluzia că reclamantul alege dacă doreşte să se prevaleze sau nu de această posibilitate, putând renunţa la beneficiul acordat de lege.

În aceste condiţii, întrucât norma de competenţă teritorială incidentă în cauză este una relativă, de ordine privată, nesocotirea ei nu putea fi invocată pe calea excepţiei de necompetenţă de către instanţa de judecată din oficiu şi nici de către reclamant, ci numai de către pârât în condiţiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., respectiv prin întâmpinare, sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii.

Prevederile art. 127 C. proc. civ. ar fi putut fi invocate în justificarea prorogării de competenţă a unei alte instanţe, aflată în circumscripţia unei curţi de apel învecinate cu cea în a cărei rază teritorială se află instanţa competentă, cel mai târziu la momentul la care a fost solicitată încuviinţarea executării silite şi când, potrivit art. 651 alin. (3) C. proc. civ., este determinată instanţa competentă să soluţioneze orice incidente apărute în cursul executării silite.

Or, în speţă, se observă că nu au fost invocate aceste dispoziţii legale la momentul sesizării Judecătoriei Iaşi cu soluţionarea cererii de încuviinţare a executării silite ce face obiectul cauzei. Drept urmare, odată cu fixarea competenţei de soluţionare a cererii de încuviinţare a executării silite în favoarea sa, aceasta a dobândit calitatea de instanţă de executare.

Potrivit principiului unicităţii instanţei de executare, stabilit prin Decizia nr. 20/2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, se impune ca una şi aceeaşi instanţă să soluţioneze atât cererile de încuviinţare a executării silite, cât şi contestaţiile la executare, ca instanţă de executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe, potrivit celor prevăzute de art. 651 alin. (3) C. proc. civ.

Cum cererea de încuviinţare a executării silite a fost admisă prin încheierea nr. 10976 din 16 noiembrie 2021 pronunţată de Judecătoria Iaşi în dosarul nr. x/2021, competenţa de soluţionare a cauzei având ca obiect contestaţie la executare urmează a se stabili în favoarea judecătoriei care a încuviinţat cererea de executare silită.

Având în vedere considerentele expuse, în aplicarea dispoziţiilor art. 135 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iaşi.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iaşi.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10 februarie 2026.