Land revocation appeal rejected: prior administrative title prevails over later judicially reconstituted claim; appellants ordered to pay costs

Şedinţa publică din data de 4 februarie 2025

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea iniţială înregistrată pe rolul Tribunalului Olt, secţia I civilă, sub nr. x/2019, reclamanţii A., B. şi C. au solicitat instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa, în contradictoriu cu pârâtele S.C. D. S.R.L. şi E., să se dispună obligarea acestora, în temeiul dispoziţiilor art. 563 C. civ., la lăsarea în proprietate şi liniştită posesie a suprafeţei totale de 1000 mp teren, situat în Slatina, Aleea x, jud. Olt, în T165, parcela x, care în prezent este ocupată de către pârâte în calitate de succesori cu particular ai autorului F., în temeiul contractului de vânzare - cumpărare autentificat de BNP G. sub nr. x/23.09.2019 şi a contractului de alipire autentificat de BNP G. sub nr. x/04.11.2019.

Ulterior, au fost chemate în judecată şi S.C. H. S.R.L. şi Municipiul Slatina - prin Primar.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă

Prin sentinţa nr. 479/07.03.2022, Tribunalul Olt, secţia I civilă a respins acţiunea reclamanţilor A., B. şi C., în contradictoriu cu pârâţii S.C. D. S.R.L., E., S.C. H. S.R.L. şi Municipiul Slatina - prin Primar, având ca obiect revendicare imobiliară, ca neîntemeiată.

3. Hotărârea pronunţată în apel

Prin decizia nr. 143 din 26 aprilie, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă a respins cererea de apel formulată de către apelanţii reclamanţi A., B. şi C., domiciliată în jud. Olt, împotriva sentinţei civile nr. 479 din 07.03.2022, pronunţate de Tribunalul Olt, secţia I civilă în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu pârâţii S.C. D. S.R.L., E., S.C. H. S.R.L. şi Municipiul Slatina - prin Primar, ca nefondată.

A luat act că părţile vor solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

4. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei nr. 143 din 26 aprilie 2024 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă au declarat recurs recurenţii-reclamanţi B., I. în calitate de moştenitor al defunctei C. şi A..

Recurenţii-reclamanţi B., I. în calitate de moştenitor al defunctei C. şi A. critică soluţia dată în apel sub aspectul nelegalităţii reglementate de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

Un prim motiv de recurs ce se circumscrie punctului 5 alin. (1) art. 488 C. proc. civ., deduce judecăţii aplicarea art. 435 alin. (1) C. proc. civ., prin reţinerea prezumţiei puterii de lucru judecat a deciziei civile nr. 77/2019 a Tribunalului Olt cu efecte în constatarea preferabilităţii titlului pârâţilor intimaţi.

Premisa ce se impune să fie avută în vedere constă în împrejurarea că în cadrul considerentelor deciziei respective s-a reţinut că recurenţii au fost puşi în posesie cu suprafaţa de teren de 2491 mp pe vechiul amplasament într-un an de la data la care s-a pronunţat sentinţa civilă nr. 6032/2007 a Judecătoriei Slatina prin care s-a stabilit îndreptăţirea lor asupra terenului, iar pentru diferenţa de 967,7 mp s-a reţinut că era ocupată de garaje. Cercetând cauza timpilor diferiţi în care s-a derulat procedura de punere în posesie, instanţa ce a soluţionat angajarea răspunderii civile delictuale pentru eliberarea cu întârziere a titlului de proprietate de care se prevalează în procedura de faţă, a reţinut că 2491 mp erau liberi şi restul de 967,7 mp, până la suprafaţa totală reconstituită de 3458,7 mp, era ocupată de garaje.

În susţinerea justificării întârzierii, s-a apreciat că hotărârea judecătorească de reconstituire nu are inserat în cuprinsul dispozitivului identificarea prin vecinătăţi şi amplasament a vechiului amplasament şi drept urmare Comisia locală a avut în sarcină sa-1 identifice.

Ceea ce este relevant în criticile aduse este lipsa unui raţionament care să justifice în ce măsură o astfel de constatare constituie fundament în conferirea de preferabilitate titlului pârâţilor intimaţi, în circumstanţele în care nu este contestată sau pusă în discuţie reconstituirea pe vechiul amplasament.

Un al doilea motiv de recurs se circumscrie punctului 8 al alin. (1) al art. 488 C. proc. civ. şi critică modalitatea de aplicare a dispoziţiilor art. 2 din Legea nr. 1/2000 din perspectiva reţinerii de către instanţa de apel a legalităţii titlului autorului pârâţilor intimaţi eliberat în temeiul Legii nr. 18/1991.

Cu titlu preliminar, arată ca împrejurare de fapt care nu este contestată de niciuna dintre pârâţi că terenul pentru care ambele părţi exhibă titluri de proprietate, este un teren care la data reconstituirii era situat în intravilanul UAT Slatina şi ca destinaţie intra în categoria terenurilor arabile.

Amplasamentul terenului în funcţie de apartenenţa la intravilan sau extravilan şi categoria de folosinţă sunt esenţiale în stabilirea legalităţii reconstituirii dreptului părţilor din cauză din perspectiva domeniului de aplicare al legilor de retrocedare reglementat de dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 10/2001 şi art. 36, fost 35, din Legea nr. 18/1991.

Instanţa de apel omite să se raporteze la dispoziţiile enunţate în precedent realizând doar o analiză în cadrul căreia reţine că reclamanţii recurenţi au beneficiat de o reconstituire pe vechiul amplasament, dispusă printr-o hotărâre judecătorească a cărei interpretare este supusă prezumţiei puterii de lucru judecat a deciziei civile nr. 77/2019 a Tribunalului Olt, urmată de concluzia că terenul era parţial liber doar pentru suprafaţa de 2491 mp.

Subliniază că parte din suprafaţa pe care respectiva decizie o reţine liberă s-a dovedit că a fost reconstituită şi în favoarea autorului pârâţilor intimaţi (aşa cum rezultă din cuprinsul rapoartelor de expertiză întocmite atât în apel cât, şi pe fondul cauzei). Ceea ce înţeleg să arate este că suprafaţa apreciată ca fiind ocupată de garaje prin decizia civilă nr. 77/2019 a Tribunalului Olt, nu coincide cu suprafaţa de teren ce face obiectul cauzei de faţă. Suprapunerea titlului lor cu cel al autorului pârâţilor intimaţi în fapt vizează o altă parte a terenului reconstituit prin sentinţa civilă nr. 6032/2007 a Judecătoriei Slatina comparativ cu cea pe care s-a constatat că sunt garaje (de altfel, construcţii uşoare).

Raţionamentul instanţei de apel în statuarea preferabilităţii titlului pârâţilor reţine că reconstituirea de care au beneficiat autorul recurenţilor se circumscrie reconstituirii pe vechiul amplasament, dar reţinând valabilitatea titlului pârâţilor, emis anterior stabilirii îndreptăţirii lor, dă eficienţă art. 2 din Legea nr. 1/2000.

Analiza legalităţii titlului autorului părţilor adverse se rezumă, de principiu, la enumerarea şi expunerea cronologică a actelor premergătoare emiterii titlului de proprietate, fără să răspundă criticilor formulate în cuprinsul apelului din perspectiva dispoziţiilor art. 36, fost 35, din Legea nr. 18/1991.

Cu alte cuvinte, ceea ce apreciază că este necesar în dezlegarea cauzei este respectarea dispoziţiilor antereferite pornind de la premisa necontestată de nicio parte că terenul era situat în intravilan şi avea destinaţie de arabil, la data reconstituirii.

În continuare, în argumentare, face următoarele consideraţii: norma art. 8 din Legea nr. 10/2001 dispune expres că terenurile situate în extravilanul localităţilor la data preluării abuzive sau la data notificării, precum şi cele al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, aşa cum a fost modificată şi completată prin actele normative ulterioare, şi prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi forestier, solicitate potrivit Legilor nr. 18/1991 şi nr. 169/1997, nu intră în domeniul său de aplicare.

Reglementarea în cauză delimitează domeniile de aplicare ale celor două categorii de legi de reparaţii, limitând aplicarea dispoziţiilor Legii 18/1991 în materia reconstituirii dreptului de proprietate în intravilan doar la condiţiile impuse de reglementarea art. 36, fost 35.

Înscrisurile comunicate de Comisia Locală Slatina dovedesc fără echivoc că autorului pârâţilor i s-a recunoscut dreptul de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991, prin validarea anexei 2a., anexă care după denumire nu este cea care reconstituie dreptul de proprietate în temeiul art. 36, fost 35. Pentru a beneficia de îndreptăţire a fost formulată o cerere de reconstituire prin care s-a solicitat exclusiv teren arabil, dovedit prin registre agricole.

Procedura de reconstituire, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse, inclusiv hotărârile judecătoreşti, are însă ca act de recunoaştere a dreptului o hotărâre de validare a Comisiei Judeţene Olt care nu a fost comunicată la dosarul cauzei, deşi s-a formulat o solicitare în acest sens, atât în primă instanţă, cât şi în apel. Sentinţa civilă nr. 47355/1998 a Judecătoriei Slatina de care se prevalează pârâţii, dispune în sensul că autorului îi revine amplasamentul terenului de 7000 mp, parte pus în discuţie în cauza de faţă, în intravilanul localităţii, în considerarea exclusivă a unor adeverinţe de proprietate emise de entităţile cu atribuţii administrativ jurisdicţionale în materie. Obiectul judecăţii, aşa cum rezultă din paragraful ultim al considerentelor, este solicitarea de obligare a pârâţilor din procedura respectivă, la punerea în posesie conform adeverinţei nr. 16916 (data este neinteligibilă pe fotocopia hotărârii judecătoreşti).

Autorul pârâţilor nu a beneficiat de o reconstituire dispusă printr-o hotărâre judecătorească. Sentinţa civilă nr. 47355/1998 a Judecătoriei Slatina administrată ca mijloc de probă în favoarea apărării pârâţilor, nu a dispus asupra îndreptăţirii autorului în raport de condiţiile Legii nr. 18/1991, ci a obligat Comisia Locală Slatina la punerea în posesie în conformitate cu menţiunile din adeverinţa nr. 16916, emisă în procedura administrativ jurisdicţională şi nesupusă unui control judecătoresc.

În circumstanţele în care recurenţii sunt beneficiarii unei hotărâri judecătoreşti, iar autorul pârâţilor ai unui act administrativ jurisdicţional (hotărâre de validare) fară să fi fost supus unei analize judecătoreşti, invocă opozabilitatea hotărârii judecătoreşti prin care s-a reconstituit dreptul de proprietate.

Apreciază că beneficiază de prezumţia relativă a autorităţii de lucru judecat în privinţa prevalenţei îndreptăţirii la reconstituirea pe vechiul amplasament a dreptului de proprietate pretins.

Particularizând la speţa de faţă, efectul prezumţiei relative a autorităţii de lucru judecat, pârâţii au obligaţia să îşi dovedească deopotrivă atât îndreptăţirea (întrunirea condiţiilor reglementate de Legea nr. 18/1991 pentru reconstituirea dreptului de proprietate pe un amplasament în intravilan) chestiune nedovedită, faţă de argumentele pe care le-au expus în paragrafele precedente, cât şi preferabilitatea îndreptăţirii lor faţă de cea a reclamanţilor (neîndreptăţirea reclamanţilor).

Drept urmare, reconstituirea dreptului de proprietate al autorului pârâţilor pentru un teren intravilan, arabil, pe un amplasament ce nu întruneşte condiţia "vechiului amplasament" este nelegală, întrucât nu respectă dispoziţiile art. 36, fost 35, din Legea nr. 18/1991.

În continuare, pornind de la nelegalitatea stabilirii îndreptăţirii în favoarea autorului pârâţilor intimaţi, consideră că titlul ce se fundamentează pe o hotărâre judecătorească care în cuprinsul considerentelor identifică vechiul amplasament prin administrarea unui mijloc de probă constând în raportul de expertiză tehnică extrajudiciară (probă legală în raport de dispoziţiile Legii nr. 247/2005), este preferabil.

Faţă de motivele de recurs formulate şi în temeiul art. 488 alin. (1) punct 5 şi 8 şi 497 C. proc. civ., solicită casarea deciziei atacate şi trimiterea spre o nouă judecată cu luarea în considerare a celor învederate privind compararea celor două titluri de proprietate.

5. Apărările formulate în cauză

Intimatele-pârâte S.C. D. S.R.L., E. şi H. S.R.L. au depus întâmpinare prin care solicită respingerea recursului, ca nefondat.

Intimatul-pârât Municipiul Slatina a depus întâmpinare prin care solicită respingerea recursului, ca nefondat.

Recurenţii - reclamanţi A., B. şi I. au depus răspuns la întâmpinare prin care reiterează motivele de recurs şi solicită înlăturarea apărărilor formulate prin întâmpinare.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Un prim motiv de recurs invocat de recurenţi vizează incidenţa dispoziţiilor art. 488 pct. 5 C. proc. civ. în referire la art. 435 alin. (1) C. proc. civ., recurenţii invocând greşita reţinere în favoaoarea intimaţilor a prezumţiei autorităţii de lucru judecat a deciziei civile nr. 77/2019 a Tribunalului Olt.

Recurenţii au arătat că instanţa de apel nu a demonstrat de ce constatările acestei decizii constituie fundament în conferirea de preferabilitate titlului pârâţilor intimaţi, în condiţiile în care reconstituirea în beneficiul recurenţilor pe vechiul amplasament nu este contestată sau pusă în discuţie în prezenta cauză.

Înalta Curte apreciază că ansamblul acestor critici arondate primului motiv de recurs invocat, este nefondat, aserţiunile instanţei de apel în această direcţie fiind corecte. Astfel, atât timp cât decizia civilă irevocabilă nr. 77/2019 a Tribunalului Olt menţionată a fost pronunţată într-un litigiu în care recurenţii reclamanţi din cauza pendinte au avut calitatea de părţi procesuale, devine incidentă atunci, atât din perspectiva art. 166 C. proc. civ. 1865, cât şi din perspectiva art. 430 şi urm. Noul C. proc. civ., autoritatea de lucru judecat a dispozitivului respectivei hotărâri judecătoreşti, dar şi a considerentelor sale care au justificat acest dispozitiv.

Potrivit chiar art. 435 alin. (1) C. proc. civ. invocat de recurenţi în cuprinsul acestui motiv de recurs, "Hotărârea judecătorească este obligatorie şi produce efecte numai între părţi şi succesorii acestora".

Or, atât timp cât recurenţii din litigiul prezent au fost părţi în respectiva cauză anterioară, este evident, chiar în temeiul normei juridice invocate de aceştia, că statuările anterioare ale acestei decizii civile nr. 77/2019 a Tribunalului Olt li se impun din punct de vedere juridic. Recurenţii nu au în raport cu această hotărâre, calitatea de terţi pentru a fi incident alineatul secund al aceluiaşi text procesual:

"(2) Hotărârea este opozabilă oricărei terţe persoane atât timp cât aceasta din urmă nu face, în condiţiile legii, dovada contrară", text care instituie posibilitatea realizării dovezii contrare.

De acest secund alineat beneficiază - în calitatea lor de terţi faţă de decizia civilă nr. 77/2019 a Tribunalului Olt - intimaţii (mai puţin Municipiul Slatina ce a fost la rândul său, parte în acel proces), observându-se că în cauza pendinte, aceste părţi procesuale au contrapus recurenţilor considerentele respectivei hotărâri judecătoreşti, hotărâre obligatorie - astfel cum s-a expus supra - pentru aceştia ultim menţionaţi.

Contrar aserţiunii recurenţilor din finalul acestui motiv de recurs, raţionamentul juridic al instanţei de apel care derivă din folosirea acestui caracter obligatoriu al statuărilor deciziei civile nr. 77/2019 a Tribunalului Olt, este ilustrat în cauză, el fiind comprehensibil.

Astfel, se observă că instanţa de apel a constatat practic în decizia recurată, că în raport cu intimaţii sentinţa civilă nr. 6032/2007 a Judecătoriei Slatina, în baza căreia s-a dispus reconstituirea pe vechiul amplasament a dreptului de proprietate în favoarea recurenţilor, întrucât amplasamentul ar fi fost liber, are acelaşi caracter de opozabilitate (prevăzut de art. 435 alin. (2) C. proc. civ. şi dezbătut supra), cât timp intimaţii nu ar fi făcut în condiţiile legii, dovada contrară.

Or, în continuare, instanţa de apel a reţinut cu titlu definitiv în cadrul situaţiei de fapt a cauzei (controlul prezentei instanţe de recurs fiind unul exclusiv de legalitate, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ. şi art. 488 alin. (1) C. proc. civ.), în temeiul considerentelor obligatorii ale deciziei civile nr. 77/2019 a Tribunalului Olt opuse de intimaţi recurenţilor - decizie care a statuat definitiv acest aspect -, faptul că vechiul amplasament nu era în realitate integral liber, ceea ce echivalează din punct de vedere juridic, cu aprecierea implicită, dar inechivocă a instanţei de apel asupra realizării de către intimaţi, potrivit art. 435 alin. (2) teza finală C. proc. civ., a dovezii contrare statuării caracterului liber al amplasamentului imobilului, cuprinse în sentinţa civilă nr. 6032/2007 a Judecătoriei Slatina.

Cu alte cuvinte, s-a apreciat de către instanţa de apel că opozabilitatea sentinţei civile nr. 6032/2007 a Judecătoriei Slatina emise în favoarea recurenţilor a fost înlăturată în procesul pendinte, prin realizarea de către intimaţi, a dovezii contrare (prin intermediul statuărilor definitive şi obligatorii ale deciziei civile nr. 77/2019 a Tribunalului Olt), potrivit posibilităţii legale conferite de art. 453 alin. (2) teza finală C. proc. civ., posibilitate procesuală recunoscută de altfel şi sub imperiul vechiul C. proc. civ.

Înlăturarea în temeiul prevederii legale expuse, a opozabilităţii faţă de intimaţi a sentinţei civile nr. 6032/2007 a Judecătoriei Slatina, nu poate fi aşadar, considerată în mod fondat a echivala cu "lipsirea de efecte juridice a unei hotărâri judecătoreşti fără un argument juridic real", astfel cum în mod incorect au invocat recurenţii.

Continuând, se observă că în temeiul art. 2 alin. (1) din Legea nr. 1/2000:

"1) În aplicarea prevederilor prezentei legi reconstituirea dreptului de proprietate se face pe vechile amplasamente, dacă acestea nu au fost atribuite legal altor persoane", text juridic reţinut în cadrul chiar al hotărârii judecătoreşti nr. 6032/2007 prin care s-a dispus reconstituirea în favoarea recurenţilor pe vechiul amplasament, instanţa de apel a reţinut preferabilitatea titlului autorului intimaţilor, în privinţa căruia a constatat atât faptul că fusese emis în mod legal, cât şi anterioritatea sa faţă de titlul reclamanţilor

Decizia civilă de apel recurată ilustrează în mod expres, lămuritor, acest raţionament juridic expus în sinteză de instanţa de recurs anterior, relevante în această direcţie fiind de exemplu, următoarele considerente din decizia curţii de apel:

"Conform considerentelor decizorii ale deciziei nr. 77/2019 a Tribunalului Olt, Curtea constată că în realitate nu întreaga suprafaţă de teren de 3458,7 mp era liberă şi reclamanţii nu puteau fi puşi imediat în posesie, o parte din acest teren fiind ocupat cu garaje, efectiv liberă fiind doar suprafaţa de 2491 mp teren (...) În condiţiile în care autorului pârâtului i s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu, cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare la acea dată din Legea nr. 18/1991, iar prin sentinţa civilă nr. 6032/12.11.2007 pronunţată de Judecătoria Slatina, în temeiul căreia s-a emis titlul de proprietate de care se prevalează reclamanţii, s-a reţinut ca fiind incidente dispoziţiile art. 2 din Legea 1/2000, conform cărora reconstituirea dreptului de proprietate se face pe vechile amplasamente, dacă acestea nu au fost atribuite legal altor persoane, se constată preferabilitatea titlului pârâţilor în raport cu cel al reclamanţilor.

Astfel, legiuitorul a instituit o excepţie de la regula reconstituirii dreptului de proprietate asupra terenurilor pe vechile amplasamente şi anume situaţia în care acestea au fost atribuite legal altor persoane, adoptarea normei art. 2 din Legea 1/2000 fiind manifestarea intenţiei legiuitorului de asigurare a securităţii circuitului civil.

Prin urmare, atât timp cât la momentul pronunţării sentinţei nr. 6033/12.11.2007, fusese deja emis un alt titlu de proprietate pentru terenul revendicat, cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare la acea dată, soluţia pronunţată la fond, de respingere a acţiunii reclamanţilor, este corectă, dat fiind că titlul de proprietate al pârâţilor este preferabil în raport cu cel al reclamanţilor, fiind anterior titlului reclamanţilor şi emis în mod legal" (paginile 15, 17, 18 ale deciziei recurate).

În privinţa secundului motiv de recurs invocat de recurenţi, prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., se observă că aceste părţi procesuale critică în esenţă, presupusa ignorare de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 10/2001 şi ale art. 36 (fost art. 35) din Legea nr. 18/1991, plecând de la premisa afirmată a caracterului intravilan arabil al imobilului în litigiu, la data reconstituirii dreptului de proprietate.

Înalta Curte, complementar celor deja enunţate în analiza primului motiv de recurs formulat de recurenţi, constată, potrivnic aserţiunii recurenţilor, că instanţa de apel a evaluat în cadrul deciziei recurate, criticile din apel ale acestor părţi procesuale orientate în direcţia enunţată în cadrul acestui secund motiv de recurs formulat.

Astfel, lecturând decizia recurată, se observă că instanţa de apel a statuat asupra legalităţii reconstituirii dreptului de proprietate al autorului intimaţilor în intravilan, relevante în acest sens fiind paginile 16 - 17 ale deciziei recurate. Considerentele acolo regăsite răspund din punct de vedere logic şi juridic criticilor formulate de către apelanţii reclamanţi în cererea de apel, circumscrise art. 8 din Legea nr. 10/2001 şi dispoziţiilor art. 36 (fost art. 35) din Legea nr. 18/1991, chiar dacă aceste norme juridice nu sunt indicate în mod expres în cuprinsul argumentelor expuse în acest sens de către instanţa de apel.

Astfel, se observă că instanţa de apel a contrapus acestor critici regăsite în cererea de apel prevederile art. 1, art. 2 şi art. 8 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 18/1991, concluzionând în temeiul analizei coroborative a acestor norme juridice, următoarele:

"Curtea relevă că reconstituirea dreptului de proprietate este utilizată în acele cazuri în care persoana îndreptăţită a avut teren în proprietate şi a pierdut această proprietate în condiţiile avute în vedere de lege, relevant fiind ca persoana interesată ori autorul să fi adus teren în cooperativă ori să i se fi preluat în orice mod teren de către aceasta, indiferent de amplasarea sa în extravilan sau intravilan" (pagina 17 a deciziei recurate).

Suplimentar celor statuate de instanţa de apel în această direcţie, Înalta Curte constată convergent că, potrivnic susţinerii recurenţilor, cazurile de reconstituire a dreptului de proprietate în temeiul legilor funciare, în intravilan, nu sunt restrânse doar la domeniul de aplicare al art. 36 (fost art. 35) din Legea nr. 18/1991, la care se raportează aceste părţi procesuale. Astfel, pot fi enunţate drept contraexemple, între altele, prevederile art. 23 alin. (3), art. 24 alin. (1) şi (2) sau art. 25 alin. (1) din acelaşi act normativ special, din care unele permit/impun în mod expres reconstituirea dreptului de proprietate pe teren echivalent în intravilan, deci nu pe vechiul amplasament.

Din acest unghi de vedere reliefat, împrejurarea că Anexa nr. 2a nu este cea care reconstituie dreptul de proprietate în temeiul art. 36 (fost art. 35) din Legea nr. 18/1991 nu este dirimantă în silogismul juridic al cauzei, astfel cum eronat consideră recurenţii.

Dispoziţiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, conform cărora:

"Nu intră sub incidenţa prezentei legi terenurile situate în extravilanul localităţilor la data preluării abuzive sau la data notificării, precum şi cele al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, cu modificările şi completările ulterioare", nu înlătură concluzia anterioară, întrucât ele circumscriu domeniul de aplicare al Legii nr. 10/2001 şi nu pe cel concret al legilor funciare, acesta din urmă fiind configurat de dispoziţiile legilor funciare şi cuprinzând şi terenuri intravilane, astfel cum s-a expus anterior.

În privinţa criticilor următoare formulate de recurenţi în cadrul aceluiaşi motiv de recurs, respectiv cele relative dezbaterii probelor administrate în proces în fazele de judecată devolutive ale temeiniciei cauzei, ca şi în privinţa criticii (aşezate topografic în prima parte a prezentului motiv de recurs analizat) relative împrejurării invocate de recurenţi în sensul că suprafaţa apreciată a fi fost ocupată de garaje prin decizia civilă nr. 77/2019 a Tribunalului Olt nu ar coincide cu suprafaţa de teren care face obiectul cauzei, Înalta Curte, constatând preliminar că în apel, prin adresa nr. x/13.10.2022, Primăria Municipiului Slatina a înaintat la solicitarea instanţei de apel, actele care au stat la baza emiterii celor două titluri de proprietate aflate în prezent în conflict juridic, reaminteşte faptul că în calitate de instanţă de recurs, exercită un control doar de legalitate al deciziei recurate, aceste limite fiind configurate expres şi imperativ prin dispoziţiile art. 483 alin. (3) şi art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Drept urmare, Înalta Curte nu poate proceda la extinderea controlului său în domeniul temeiniciei cauzei, al verificării situaţiei de fapt stabilite de instanţa de apel pe baza probelor administrate, pentru că dacă ar proceda astfel, atunci şi-ar depăşi limitele legale de control jurisdicţional enunţate. Situaţia de fapt a cauzei, astfel cum este ea stabilită în mod definitiv de către instanţa de apel devolutivă a fondului pricinii, pe baza dovezilor administrate în proces, reprezintă premisa controlului exclusiv de legalitate pe care îl exercită prezenta instanţă de recurs.

Aşadar, din această perspectivă expusă, rezultă că întreg acest ansamblu de critici formulat în recurs de către reclamanţii recurenţi nu poate fi primit de instanţa de recurs.

Înalta Curte constată totodată, că instanţa de apel a expus dezvoltat argumentele proprii potrivit cărora a apreciat că s-a dovedit în cauză, îndreptăţirea autorului intimaţilor la reconstituirea în natură, în intravilanul localităţii Slatina, curtea de apel dezbătând în acest sens probele administrate în cauză, făcând trimitere inclusiv la statuările hotărârilor judecătoreşti care au fost pronunţate în procedurile funciare în favoarea autorului intimaţilor (a se vedea filele x ale deciziei recurate).

Astfel, Înalta Curte observă - în mod similar instanţei de apel - în privinţa statuărilor hotărârilor judecătoreşti care au stat la baza emiterii titlului de proprietate al autorului intimaţilor, că pentru suprafaţa de 66800 mp atestată în cadrul TP nr. 7982/58/17.05.2002 emis de Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Olt, în cadrul sentinţei civile nr. 29/25.05.2000 a Tribunalului Olt, s-a dezbătut din perspectiva chiar a Legii nr. 18/1991 invocate de recurenţi, existenţa dreptului la reconstituire al autorului intimaţilor:

"Reţinând această situaţie, precum şi faptul că petiţionarul şi-a dovedit dreptul de proprietate pentru suprafaţa de 6,68 atât prin menţiunile existente în registrul agricol din perioada 1959 - 1963, cât şi cu testamentul din 24.07.1943 de pe urma autorului J. şi de pe urma autorului K., situaţia avută în vedere de comisia locală de aplicare a Legii nr. 18/1991 Slatina, urmează să se admită acţiunea şi să se dispună obligarea Comisiei jud. de aplicarea Legii 18/91 Olt să emită hotărâre privind validarea propunerii comisiei locale de aplicarea legii 18/91 Slatina pentru suprafaţa de 6,68 ha" (pagina 3 a respectivei hotărâri judecătoreşti).

Pe cale de consecinţă, nu se poate reproşa nestatuarea pe cale judiciară a îndreptăţirii la reconstituire în favoarea autorului intimaţilor, astfel cum în mod eronat au susţinut recurenţii, este adevărat în referire la sentinţa civilă nr. 47355/1998 a Judecătoriei Slatina, însă făcând concomitent abstracţie în mod total şi nefondat de conţinutul sentinţei civile nr. 29/2000 a Tribunalului Olt, anterior citate, hotărâre judecătorească care de asemenea, a stat la baza emiterii titlului de proprietate exhibat de intimaţi.

În egală măsură, instanţa de recurs notează că, astfel cum a mai expus şi supra, instanţa de apel a acordat preferabilitate titlului invocat de intimaţi, în concursul juridic presupus de acţiunea în revendicare în care ambele părţi exhibă un titlu de proprietate, raportându-se la criteriul oferit de prevederile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 1/2000, conform cărora "(1) În aplicarea prevederilor prezentei legi reconstituirea dreptului de proprietate se face pe vechile amplasamente, dacă acestea nu au fost atribuite legal altor persoane".

Reţinând faptul că acest text legal a fundamentat inclusiv sentinţa civilă nr. 6032/2007 a Judecătoriei Slatina şi că la momentul reconstituirii dreptului de proprietate al recurenţilor în temeiul unei cereri de reconstituire formulate în anul 2005, terenul nu era integral liber, fiind emis încă din anul 2002 un titlu de proprietate legal în favoarea autorului intimaţilor, instanţa de apel a dat eficienţă acestei norme juridice în stabilirea preferabilităţii, neconstatându-se aşadar, raportat la acest status quo vreo încălcare a respectivei dispoziţii legale.

Înalta Curte mai notează totodată, că aspectul invocat de recurenţi, al admisibilităţii probei cu expertiză judiciară (administrată în dosarul soluţionat prin sentinţa civilă nr. 6032/2007 a Judecătoriei Slatina) în referire la prevederile Legii nr. 247/2005, rămâne ineficace din punct de vedere juridic, întrucât opozabilitatea respectivei hotărâri judecătoreşti (emise evident în baza dovezilor care au fost administrate în acel proces) a fost înlăturată în privinţa intimaţilor (terţi faţă de respectivul dosar), în temeiul art. 435 alin. (2) teza finală C. proc. civ., astfel cum s-a expus deja supra.

Din perspectiva tuturor acestor considerente conjugate expuse, rezultă că în cauză, instanţa de apel a procedat la o corectă analiză a prevederilor legale invocate de către recurenţi în cadrul acestui motiv de recurs, prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., astfel încât nici acesta nu poate fi apreciat a fi fondat.

Pentru ansamblul acestor considerente, în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat, recursul promovat, reţinând că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre judecătorească legală, motivele de recurs invocate nefiind fondate.

Reţinând culpa procesuală a recurenţilor reclamanţi în promovarea şi desfăşurarea prezentei căi de atac, va dispune potrivit art. 453 C. proc. civ., obligarea recurenţilor-reclamanţi B., I. în calitate de moştenitor al defunctei C. şi A., la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 10.000 RON către intimata E., conform chitanţei depuse la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat, recursul declarat de recurenţii-reclamanţi B., I. în calitate de moştenitor al defunctei C. şi A. împotriva deciziei nr. 143 din 26 aprilie 2024 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi S.C. H. S.R.L., S.C. D. S.R.L., E. şi Municipiul Slatina prin Primar.

Dispune obligarea recurenţilor-reclamanţi B., I. în calitate de moştenitor al defunctei C. şi A. la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 10.000 RON către intimata E..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 4 februarie 2025.