€40 Million Tort Claim Against Romanian State Fails as Appeal Annulled for Procedural Defects

Şedinţa publică din data de 10 decembrie 2025

Deliberând, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

I.1. Primul ciclu procesual

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, sub nr. x/2020, la data de 22.07.2020, având ca obiect "pretenţii", reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea acestuia din urmă la plata sumei de 40 milioane de euro reprezentând daune morale şi materiale, în temeiul art. 1357 şi următoarele din C. civ. privind răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie.

2. Hotărârea pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă în primul ciclu procesual

Prin sentinţa civilă nr. 1387 din 19 octombrie 2021, tribunalul a respins ca neîntemeiată cererea formulată în contradictoriu cu Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice şi Guvernul României, onorariul în sumă de 500 de RON stabilit în favoarea doamnei avocat B. care a asigurat reclamantului asistenţa juridică gratuită urmând a fi achitat din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei şi rămânând în sarcina statutului.

3. Hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă în primul ciclu procesual

Prin decizia civilă nr. 923A din 10 iunie 2022, curtea de apel a admis apelul declarat de apelantul-reclamant împotriva sentinţei civile nr. 1387/19.10.2021 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă în dosarul nr. x/2020, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi Guvernul României şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi, în consecinţă, a anulat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Bucureşti.

I.2. Al doilea ciclu procesual

4. Hotărârea pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă în al doilea ciclu procesual

Prin sentinţa civilă nr. 1677 din 29 noiembrie 2022, tribunalul a respins ca neîntemeiată cererea formulată în contradictoriu cu Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice şi Guvernul României, onorariul în sumă de 680 RON stabilit în favoarea domnului avocat C. care a asigurat reclamantului asistenţa juridică gratuită urmând a fi achitat din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei şi rămânând în sarcina statutului.

5. Hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă în al doilea ciclu procesual

Prin decizia civilă nr. 734A din 27 iunie 2024, curtea de apel a respins ca nefondat apelul formulat de apelantul-reclamant în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi Guvernul României, onorariul în sumă de 1700 RON stabilit în favoarea domnului avocat D. care a asigurat apelantului-reclamant asistenţa juridică gratuită în etapa procesuală a apelului urmând a fi achitat din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei şi rămânând în sarcina statutului.

6. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei civilă nr. 734A din data 27 iunie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă a formulat recurs recurentul-reclamant A., cale de atac ce a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă sub număr de dosar x/2020

Prin cererea de recurs, recurentul face trimitere la prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi la dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 6 din C. proc. civ.

În esenţă, recurentul critică faptul că hotărârea instanţei de apel i-a fost comunicată după 8 luni de la pronunţare, face trimitere la dosarul nr. x/2016 şi precizează că prin cererea de chemare în judecată a Statului Român a solicitat daune materiale şi morale în cuantum de 40 de milioane de euro, nu RON, astfel cum este indicat în hotărâre.

În drept, recurentul a invocat art. 488 alin. (1) pct. 5 privind încălcarea regulilor de procedură, criticând faptul că, în timpul deliberării, nu ar fi auzit cele dezbătute, precum şi aceea că nu ar fi luat în considerare probele cu înscrisuri doveditoare ori cerinţele reprezentatului convenţional al recurentului.

Cu privire la art. 488 alin. (1) pct. 6, recurentul susţine că hotărârea recurată cuprinde motive contradictorii împotriva acestuia, fiind contra adevărului.

În consecinţă, recurentul solicită admiterea recursului declarat, casarea în tot a deciziei recurate şi obligarea Statului Român la plata daunelor morale şi materiale.

În cauză, intimaţii Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi Guvernul României nu au depus întâmpinări la recursul declarat de recurentul-reclamant.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând recursul declarat de recurentul-reclamant A., în raport cu excepţia nulităţii, invocată din oficiu, a cărei analiză este prioritară, faţă de dispoziţiile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Recursul este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată numai în termenul şi condiţiile expres prevăzute de lege.

În conformitate cu prevederile art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., recursul urmăreşte să supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiaşi articol sancţionează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Aceeaşi sancţiune intervine şi în cazul în care criticile formulate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din cele statuate de art. 489 alin. (2) din acelaşi act normativ.

De asemenea, potrivit art. 488 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate expres şi limitativ prevăzute la pct. 1-8 din acest text legal.

Din interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 483 alin. (3) şi ale art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., rezultă că recursul este calea extraordinară de atac, de reformare, prin care hotărârea este supusă controlului judiciar numai prin prisma conformităţii sale cu regulile de drept material şi/sau procesual aplicabile, astfel că părţile nu au posibilitatea de a o critica pentru motive de netemeinicie. Cu alte cuvinte, în recurs se exercită strict un control de legalitate al hotărârii, prin raportare la motivele de casare prevăzute, în mod expres şi limitativ, la art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ., niciunul dintre acestea nefiind conceput astfel încât să permită instanţei de recurs reanalizarea mijloacelor de probă administrate sau reevaluarea situaţiei de fapt.

Ca atare, faptele sunt stabilite, în mod suveran, de instanţele de fond, în timp ce instanţa de recurs judecă hotărârea, iar nu procesul, în sensul că nu rejudecă tot dosarul, ci verifică modalitatea în care au fost aplicate, de către instanţa de apel, normele de drept procesual şi/sau de drept material situaţiei de fapt deja stabilite.

Scopul recursului transcede interesului particular şi constă în asigurarea unui cadru juridic coerent şi unitar, printr-o interpretare şi aplicare uniformă a legii materiale şi/sau procesuale, în timp ce interpretarea mijloacelor de probă este de resortul convingerii judecătorului de fond, care administrează probele şi le poate aprecia (în primă instanţă) sau, după caz, reaprecia şi completa (în apel).

Astfel, a motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ. iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

În cauza pendinte, verificând cererea de recurs, se constată că, deşi criticile formulate au fost subsumate de către recurent pct. 5 şi 6 ale art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., acestea reprezintă, de fapt, o succesiune de susţineri de ordin general şi aprecieri de ordin personal ce nu pot fi analizate în cadrul controlului de legalitate, aspectele indicate neputând fi încadrate în dispoziţiile art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Or, raportat la motivele de nelegalitate invocate, prin motivele de recurs, recurentul trebuia să indice, punctual, care sunt pretinsele reguli de procedură pe care instanţa de apel le-a încălcat şi a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, precum şi dezvoltarea criticilor privind pretinsa nemotivare a hotărârii, respectiv să arate de ce hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază ori când cuprinde numai motive contradictorii sau numai motive străine de natura cauzei.

Astfel, critica privind momentul la care a fost redactată şi comunicată hotărârea recurată, trimiterea la judecătorul care a pronunţat hotărârea din dosarul nr. x/2016 ori unitatea monetară solicitată de recurent cu titlu de daune nu reprezintă critici care să poată fi încadrate nici în pct. 5, nici în pct. 6 al art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

În acest sens, recurentul nu indică nicio dispoziţie de procedură pe care instanţa de apel ar fi încălcat-o şi a căreia nerespectare să atragă sancţiunea nulităţii, în tot cuprinsul memoriului de recurs nefiind indicată nicio astfel de prevedere legală. De asemenea, nu arată recurentul cum anume aspectele indicate ar putea reprezenta critici referitoare la nemotivarea hotărârii din apel.

Ca atare, faptul că o hotărâre a fost redactată şi comunicată la o anumită perioadă după pronunţarea acesteia nu reprezintă o critică de nelegalitate încadrabilă în vreunul dintre motivele expres şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.. De asemenea, trimiterea recurentului la judecătorul care a pronunţat hotărârea din dosarul nr. x/2016 ori la executorul judecătoresc, susţinând că i-ar fi furat terenurile deţinute ori că judecătorul ar fi făcut neguţătorie cu dreptatea nu reprezintă o critică aptă de a fi încadrată în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ.

Din contră, cu privire la dosarul nr. x/2016, instanţa de apel a analizat susţinerea apelantului-reclamant, indicând, în mod corect, la pagina 13 din decizia recurată că, în cadrul respectivului dosar, problema de drept pusă în discuţie a primit o dezlegare judiciară definitivă, apelantul-reclamant neindicând în concret ce aspect ar materializa, în opinia acestuia, o eroare judiciară care să fie circumscrisă unei ipoteze prevăzute de lege pentru angajarea răspunderii obiective a statului.

Ca atare, prin prezentul recurs, recurentul nu arată care sunt motivele pentru care consideră nelegală dezlegarea dată de instanţă în faza procesuală a apelului, ci repune în discuţie aceleaşi aspecte, omiţând faptul că obiectul recursului îl constituie raţionamentul curţii de apel, iar nu reiterarea criticilor din apel.

Cu privire la faptul că în cuprinsul hotărârii este indicată o altă unitate monetară decât cea solicitată prin cererea de chemare în judecată, după cum rezultă din actele prezentei cauze, critica este ridicată omisso medio, în condiţiile în care reţinerea privind faptul că s-au solicitat daune în cuantum de 40 milioane RON în loc de 40 milioane euro a fost reţinută în tot cuprinsul hotărârilor judecătoreşti pronunţate în ambele cicluri procesuale, până la momentul formulării prezentei căi de atac nefiind formulată o astfel de critică.

În acest sens, Înalta Curte reţine că această împrejurare a fost invocată de parte direct în faţa instanţei de recurs, fără să fi făcut obiectul analizei instanţei de apel, astfel că nu poate fi primită, în raport cu prevederile art. 488 alin. (2) din C. proc. civ., potrivit cărora motivele de nelegalitate la care se referă alin. (1) al aceluiaşi articol nu pot fi primite decât dacă ele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori, deşi au fost invocate în termen, au fost respinse sau instanţa a omis să se pronunţe asupra lor, ipoteze care nu sunt incidente în prezenta cauză.

Raportat la dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, recurentul critică faptul că, în timpul deliberării, nu ar fi auzit cele dezbătute, precum şi aceea că instanţa nu ar fi luat în considerare probele cu înscrisuri doveditoare ori cerinţele reprezentatului convenţional al recurentului. În raport de criticile formulate, recurentul nu a indicat nicio dispoziţie legală încălcată, nu a arătat ce anume solicitări ale reprezentantului convenţional nu ar fi fost luate în considerare şi nici nu a dezvoltat cum anume aceste aspecte sunt de natură a fi subsumate încălcării unei reguli de procedură a cărei nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

În plus, Înalta Curte reţine faptul că, în conformitate cu dispoziţiile art. 395 din C. proc. civ., completul de judecată deliberează în secret. Astfel, este de esenţa deliberării ca părţile să nu poată auzi cele dezbătute, recurentul neindicând în memoriul de recurs nicio dispoziţie legală care să conducă la o concluzie contrară.

În fine, raportat la faptul că instanţa de apel nu ar fi luat în considerare înscrisurile doveditoare, Înalta Curte constată că recurentul nu aduce argumente care să susţină această afirmaţie, ci prezintă propria concluzie a acestuia, subsumându-se mai degrabă nemulţumirii faţă de soluţia dispusă.

Instanţa de apel, ca instanţă devolutivă, are plenitudine de apreciere în ceea ce priveşte probele administrate în cauză, iar instanţa de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea acestora.

Cu alte cuvinte, critica recurentului ce vizează, în esenţă, stabilirea situaţiei de fapt în urma analizei probelor administrate, nu se circumscrie unui motiv de nelegalitate a deciziei atacate, deoarece stabilirea situaţiei de fapt este atributul instanţelor de fond.

Cu privire la art. 488 alin. (1) pct. 6, recurentul susţine, fără alte argumente, că hotărârea recurată cuprinde motive contradictorii împotriva acestuia, fiind contra adevărului. Or, a critica o hotărâre judecătorească pentru nemotivare implică demonstrarea faptului că hotărârea respectivă nu cuprinde motivele pe care se întemeiază ori că aceasta ar cuprinde motive contradictorii sau doar motive străine de natura cauzei.

În cauză, susţinerea recurentului că hotărârea judecătorească ar cuprinde motive contradictorii împotriva acestuia nu se încadrează în niciuna dintre ipotezele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Ca atare, numai în mod formal a indicat recurentul pct. 6 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., neexistând în cuprinsul memoriului de recurs critici privind nemotivarea ori motivarea insuficientă a deciziei recurate. Din contră, din modalitatea prin care a înţeles recurentul să invoce art. 488 alin. (1) pct. 6 şi precizarea conform căreia hotărârea recurată ar cuprinde motive contradictorii împotriva acestuia dovedesc, mai degrabă, nemulţumirea recurentului faţă de soluţia pronunţată şi de considerentele instanţei de apel, iar nu critici privind existenţa unor motive contradictorii.

În consecinţă, recurentul nu critică şi nu dezvoltă existenţa unor motive contradictorii în cuprinsul hotărârii, ci apreciază că reţinerile şi considerentele instanţei de apel ar fi contra acestuia, aspecte care nu se încadrează în ipotezele strict si limitativ reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

În fine, cu privire la faptul că decizia recurată ar fi contra adevărului, considerentele dezvoltate în paragrafele anterioare se aplică pe deplin, neputând fi circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

În consecinţă, dincolo de lipsa vreunei critici subsumabile vreunuia dintre motivele prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ., după cum rezultă din analiza susţinerilor recurentului, acestea reprezintă aspecte subiective, de temeinicie şi care nu pot fi subsumatei unei critici a raţionamentului instanţei de apel, reprezentând, de fapt, nemulţumirea recurentului cu privire la soluţia pronunţată.

Cât priveşte invocarea art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, recurentul susţine doar că a avut parte de un proces neechitabil. Nu arată recurentul cum anume a fost încălcată această prevedere şi nici nu aduce vreo critică considerentelor instanţei de apel care a reţinut în cuprinsul deciziei recurate faptul că au fost respectate toate garanţiile prevăzute de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului pentru judecarea cauzei în mod echitabil.

O astfel de modalitate de redactare a memoriului de recurs nu se circumscrie exigenţelor art. 488 C. proc. civ., care presupun ca, în calea de atac a recursului, să fie deduse judecăţii critici de nelegalitate împotriva dezlegărilor instanţei de apel, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs.

Ca atare, cum criticile formulate de recurent nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ. şi cum, în cauză, nu pot fi reţinute motive de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) raportat la art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) din acelaşi cod, precum şi la art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va constata nulitatea recursului.

Dată fiind prioritatea soluţionării excepţiei nulităţii recursului, precum şi efectele pe care aceasta le produce, celelalte aspecte subsumate prezentei căi de atac nu mai pot fi analizate, în conformitate cu dispoziţiile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepţia nulităţii recursului, invocată din oficiu, şi va anula recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei civile nr. 734A din 27 iunie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 734 A din 27 iunie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 10 decembrie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.