Territorial jurisdiction for enforcement challenges against guarantors where principal debtor is in insolvency

Şedinţa publică din data de 9 decembrie 2025

Deliberând asupra conflictului negativ dedus judecăţii, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti, la 07 februarie 2025, sub numărul x/2025, contestatorii A., B., C., D., E., F., G. şi H. au solicitat, în contradictoriu cu intimatele I. S.A., J. S.A. şi K. S.R.L., următoarele: anularea executării silite înseşi; anularea somaţiei emise în dosarul de executare nr. 20/2024; anularea oricăror alte acte de executare silită subsecvente somaţiei; întoarcerea executării silite în ipoteza în care creanţa ce face obiectul executării s-ar realiza până la soluţionarea prezentei contestaţii; obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

2. Sentinţa pronunţată de Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti

Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti, prin sentinţa nr. 5372/30.06.2025, a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Alba Iulia.

În motivarea soluţiei pronunţate, instanţa a reţinut că, din interpretarea dispoziţiilor art. 112 alin. (1) din C. proc. civ., coroborate cu prevederile art. 651 alin. (1) din acelaşi act normativ, rezultă că, în ipoteza existenţei unor obligaţi accesorii, cum sunt fideiusorii, cererea se introduce la instanţa competentă pentru debitorul principal.

În cauză, chiar dacă împotriva debitorului principal K. S.R.L. nu a fost demarată procedura de executare silită, pe considerentul că acesta se află în procedura insolvenţei, sunt în continuare aplicabile regulile de determinare a competenţei teritoriale a instanţei de executare, prin raportare la sediul debitorului principal, indiferent dacă acesta este sau nu parte formală în procedura execuţională.

Instanţa a reţinut, totodată, principiul unicităţii instanţei de executare statuat în Decizia nr. 20/2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, care implică existenţa unei singure instanţe competente pentru toate incidentele apărute în cursul executării, aplicabilă şi în cazul executării silite fiscale.

În consecinţă, reţinând că sediul debitorului principal K. S.R.L. se află în Alba Iulia, competenţa teritorială de soluţionare a contestaţiei la executare revine Judecătoriei Alba Iulia.

3. Sentinţa pronunţată de Judecătoria Alba-Iulia, secţia civilă.

Judecătoria Alba Iulia, prin sentinţa nr. 1877 din data de 30.10.2025, a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Alba Iulia invocată de contestatori, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti, şi, constatând ivit conflict negativ de competenţă, a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării acestuia.

În motivarea soluţiei pronunţate, instanţa a reţinut că, faţă de prevederile art. 714 alin. (1) raportat la art. 651 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ., faptul că K. S.R.L. este debitor principal în raportul juridic de drept material nu este suficientă pentru determinarea competenţei instanţei de executare în condiţiile în care criteriile prevăzute la art. 112 din C. proc. civ. acordă prioritate instanţei de executare de la domiciliul debitorului principal doar în situaţia în care şi acesta este parte în procedura de executare.

Prin urmare, instanţa a reţinut că debitorii puteau investi oricare dintre instanţele în a căror circumscripţie se aflau domiciliile acestora la data înregistrării cererii, caz în care prorogarea legală de competenţă operează şi în privinţa celorlalţi cu caracter definitiv în temeiul principiului unicităţii instanţei de executare.

Cum debitorii au sesizat Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti în a cărei circumscripţie se află domiciliul contestatorului E., Judecătoria Alba Iulia a constatat că instanţa de executare competentă în soluţioneze cauza este respectiva instanţă.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza dispoziţiilor art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti, la 07 februarie 2025, contestatorii A., B., C., D., E., F., G. şi H., în contradictoriu cu intimatele I. S.A., J. S.A. şi K. S.R.L., au solicitat: anularea executării silite înseşi; anularea somaţiei emise în dosarul de executare nr. 20/2024; anularea oricăror alte acte de executare silită subsecvente somaţiei; întoarcerea executării silite în ipoteza în care creanţa ce face obiectul executării s-ar realiza până la soluţionarea prezentei contestaţii; obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

În fapt, prin contractul de credit pentru finanţarea activităţii curente nr. x din 24.08.2023, încheiat între K. S.R.L., în calitate de împrumutat, şi J. S.A., în calitate de bancă finanţatoare, împrumutatul a beneficiat de o finanţare destinată activităţii curente. Contestatorii, asociaţi ai societăţii K. S.R.L, au încheiat contracte de fidejusiune cu J. S.A. pentru garantarea împrumutului.

Contractul de credit a fost garantat prin Convenţia de garantare nr. UCR-42 din 24 august 2023, încheiată între I. S.A. (în numele şi în contul Statului Român), K. S.R.L. şi J. S.A. Ca urmare, L. S.A. a acordat o garanţie irevocabilă şi necondiţionată pentru 90% din valoarea creditului acordat de J. S.A. către K. S.R.L..

Faţă de societatea K. S.R.L. s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenţei a societăţii la 11 aprilie 2024, în dosarul nr. x/2024, de către Tribunalul Alba.

J. S.A. a solicitat plata garanţiei de către I. S.A., care a achitat suma de 12.117.317,11 RON, în numele şi în contul Statului Român, conform convenţiei de garantare. Ulterior, intimata L. S.A. a iniţiat executarea silită împotriva contestatorilor, în calitate de fideiusori, în dosarul execuţional nr. x/2024.

În conformitate cu prevederile art. 3 alin. (4) din Legea nr. 96/2000 privind organizarea şi funcţionarea I. - S.A., "I. - S.A. realizează activitatea de recuperare, prin executare silită, a sumelor achitate din fondurile alocate de la bugetul de stat, ca urmare a neexecutării sau încălcării de către operatorii economici, beneficiari ai oricărei forme de susţinere oferite de statul român prin Comitetul Interministerial de Finanţări, Garanţii şi Asigurări, a condiţiilor contractuale, prin corpul propriu de executori fiscali, care va desfăşura activităţile de executare silită potrivit dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare."

Potrivit art. 260 alin. (4) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, "Contestaţia se introduce la instanţa judecătorească competentă şi se judecă în procedură de urgenţă." iar conform art. 3 alin. (2), unde Codul de procedură fiscală nu dispune, se aplică prevederile C. proc. civ.

Prin urmare, instanţa competentă material şi teritorial să soluţioneze contestaţia la executare, se stabileşte în raport de prevederile art. 651 din C. proc. civ., conform cărora:

"(1) Instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. (…) (3) Instanţa de executare soluţionează contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe."

În conformitate cu dispoziţiile legale precitate, competenţa teritorială în cazul contestaţiei la executare este exclusivă, cererea adresându-se judecătoriei în a cărei rază se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului.

Înalta Curte reţine că intimata L. S.A. a iniţiat executarea silită împotriva contestatorilor, în calitate de fideiusori, în temeiul convenţiei de garantare şi a contractelor de fidejusiune, iar nu împotriva debitorului principal, prin urmare instanţa de executare poate fi stabilită doar în raport cu domiciliul debitorilor fidejusori, aceştia având calitatea de părţi în raportul juridic execuţional.

Totodată, în absenţa unor prevederi legale cu caracter special privind modalitatea de determinare a instanţei de executare în caz de pluralitate de debitori cu domicilii diferite, sunt aplicabile, prin analogie, dispoziţiile art. 112 şi art. 116 din C. proc. civ., creditorul având prerogativa de a alege între mai multe instanţe deopotrivă competente la momentul sesizării organului de executare

Odată făcută alegerea de către reclamant, instanţa nu se poate dezînvesti prin declinarea competenţei de soluţionare a cauzei, din oficiu ori la cererea pârâtului.

În prezenta cauză, Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti a fost sesizată de contestatori ca fiind instanţa de la sediul debitorului - fidejusor E., astfel că în raport cu prevederile art. 651 alin. (1) din C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 112 alin. (1) din acelaşi cod, această instanţă este cea de executare.

În consecinţă, în temeiul art. 135 alin. (2) şi alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9 decembrie 2025.