Liability for invalid enforcement appraisal: Absence of debtor's fault in tort claim despite annulment of execution acts

Şedinţa publică din data de 9 decembrie 2025

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

I.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 8 mai 2023, sub numărul x/2023, pe rolul Tribunalului Braşov, secţia I civilă, reclamantul A. a chemat în judecată pârâta B. S.A., solicitând instanţei ca, în urma probelor ce se vor administra, să pronunţe o sentinţă prin care să instituie în sarcina acesteia obligaţia de a-i achita suma de 1.509.435 de RON, ce reprezintă prejudiciul pe care i l-a cauzat în procedura execuţională din dosarul nr. x/2019 al Biroului Executorului Judecătoresc C., ca urmare a vânzării la licitaţie publică a imobilului situat în municipiul Braşov, strada x nr. 38, la un preţ cu mult sub cel practicat pe piaţa imobiliară, precum şi cheltuielile de judecată ocazionate de proces.

I.2. Hotărârea pronunţată de Tribunalul Braşov, secţia civilă

Prin sentinţa civilă nr. 166/S din data de 11 iunie 2024, Tribunalul Braşov, secţia I civilă a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A..

I.3. Hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia I civilă

Prin decizia civilă nr. 1804/Ap din data de 26 noiembrie 2024, Curtea de Apel Braşov, secţia civilă a respins ca nefondat apelul declarat de A. în contradictoriu cu intimata pârâtă B. S.A., împotriva sentinţei civile nr. 166/S din 11.06.2024 pronunţată de Tribunalul Braşov, secţia I civilă.

I.4. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 1804/Ap din data de 26 noiembrie 2024 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă, a declarat recurs reclamantul A..

Prin cererea formulată, recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei nr. 1804/Ap/26.11.2024 şi trimiterea cauzei spre rejudecare Curţii de Apel Braşov, precum şi plata cheltuielilor de judecată constând în taxă de timbru şi onorariu avocat.

În susţinerea recursului, au fost invocate drept motive de casare dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 7 şi pct. 9 C. proc. civ.

După expunerea parcursului procesual al cererii de chemare în judecată, recurentul-reclamat A. a arătat motivele pentru care apreciază că instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a legii, nesocotind decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, nr. 81 din 06 decembrie 2021, referitoare la efectele suspendării executării silite.

Astfel, în cadrul cererii de recurs formulate, recurentul a învederat că, şi în ipoteza în care ar fi cerut suspendarea executării silite, efectul acestei suspendări ar fi încetat la data de 26.06.2021, data soluţionării contestaţiei la executare în primă instanţă. Or, vânzarea la licitaţie publică s-a făcut la data de 22.02.2022, iar Tribunalul Braşov s-a pronunţat în apel în cadrul contestaţiei la executare, anulând raportul de evaluare şi publicaţiile de vânzare la data de 07.07.2022.

Recurentul-reclamant a apreciat că aspectele reţinute de instanţa de apel prin decizia recurată pun în sarcina contestatorului un fapt culpabil, cel a pretinsei neformulări a cererii de suspendare a executării silite deşi vânzarea la licitaţie nu putea fi oprită de niciun mijloc procedural, iar târzia pronunţare a hotărârii de către instanţa de apel, care a venit după 5 luni de la data vânzării bunului la licitaţie, şi la mai bine de un an de la data pronunţării hotărârii instanţei de fond asupra contestaţiei la executare, a făcut posibilă vânzarea la licitaţie, fără să poată apela contestatorul la niciun mijloc procedural, care să preîntâmpine prejudicierea sa.

În mod greşit s-a reţinut culpa acestuia şi lipsa legăturii de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, şi absolut eronat, a fost lăsat prejudiciul în sarcina debitorului, lipsind totodată de efecte juridice, decizia nr. 941/Ap/07 iulie 2022.

În continuare, recurentul-reclamant a arătat că, în ceea ce priveşte contestaţia la executare formulată de acesta, obiectul cauzei se referea la suma de pornire a licitaţiei, plecând de la un raport întocmit cu încălcarea legii, subliniind că preţul de pornire a licitaţiei este cauza prejudiciului, în contextul subevaluării făcute de D..

Un alt aspect criticat de recurentul-reclamant se referă la considerentele instanţei de apel potrivit cărora, deşi s-a reţinut ca motiv de nulitate a actelor de executare faptul că raportul de evaluare ar fi fost efectuat de o persoană care nu a avut calitatea de expert judiciar, acest lucru nu ar conduce în mod automat la ideea că imobilul ar fi fost subevaluat, fiind totuşi vorba despre un raport întocmit de un evaluator autorizat ANEVAR. Apreciază recurentul că, prin această motivare, Curtea de Apel Braşov a nesocotit o hotărâre definitivă şi ceea ce este deja reţinut cu autoritate de lucru judecat, fiind incident motivul de recurs reglementat de prevederile art. 488 pct. 7 C. proc. civ.

A mai susţinut recurentul că intervenţia instanţei de apel în considerentele deciziei nr. 941/Ap/07.07.2022 este nelegală şi faţă de faptul că s-a intervenit asupra limitelor cu care a fost investită instanţa de apel în dosarul nr. x/2020, cu încălcarea principiului disponibilităţii reglementat de legiuitor în favoarea reclamantului, şi mai ales a limitelor dreptului la apărare prin raportare la motivele de nelegalitate care puteau face obiectul contestaţiei la executare la data promovării acesteia.

În accepţiunea recurentului, nu se putea susţine că instanţa de apel din contestaţia la executare ar fi trebuit să dispună asupra unui prejudiciu, în condiţiile în care la data formulării contestaţiei la executare imobilul nu era vândut, iar în apel nu ar fi putut avea alte pretenţii decât cele care făceau obiectul contestaţiei la executare în primă instanţă. Ceea ce este cert, susţine recurentul, este faptul că nu trebuia ca decizia nr. 941/Ap/07.07.2022 să menţioneze niciun aspect legat de prejudiciu, fiind prezumat de legiuitor că anularea actelor de executare provoacă un prejudiciu, de aceea a şi fost reglementată instituţia întoarcerii executării silite.

Fapta ilicită invocată de recurentul-reclamant constă în modul fraudulos în care a fost numit un expert, fără a avea competenţele cerute de O.G. nr. 2/2000, cu acceptul băncii, iar acest fapt a fost sancţionat printr-o hotărâre judecătorească, astfel că fapta ilicită este deja constatată, iar prejudiciul a fost stabilit printr-un raport de expertiză extrajudiciară. Astfel, nu s-ar putea susţine ideea unei speculaţii cu privire la preţ, de vreme ce recurentul a depus un raport de evaluare extrajudiciară, ce nu a fost contestat de intimată, iar instanţa de fond a respins cererea de administrare a probei cu expertiza judiciară, aşa încât recurentul a apreciat că raportul de expertiză trebuia avut în vedere de instanţa de apel sub valoarea probatorie a unui înscris.

Cu privire la momentul efectuării expertizei extrajudiciare, recurentul a învederat că era firesc ca imobilul să fie evaluat la nivelul pieţei din anul 2022, anul în care imobilul a fost vândut, de aceea a susţinut că orice dubiu legat de valoarea pretenţiei trebuia cercetat printr-o expertiză judiciară, dacă raportul de expertiză judiciară a fost apreciat ca speculativ de instanţa de judecată, însă proba a fost respinsă, iar raportul extrajudiciar nu a fost contestat de partea intimată.

Recurentul-reclamant A. a mai criticat, de asemenea, şi statuările instanţei de apel cu privire la sancţiunea ce s-ar fi impus pentru situaţia anulării unor acte de executare, respectiv instanţa de apel a reţinut că în speţa dedusă judecăţii nu s-au mai putut reface actele de executare anulate de instanţa de apel, pentru că procedura executării silite fusese finalizată la data pronunţării deciziei 941/Ap/7 iulie 2022, şi că remediul ar fi fost suspendarea executării silite, conform art. 719 C. proc. civ.

Analizând concursul între principiul de drept quod nullum est, nullum producit effectum şi protecţia oferită de legiuitor adjudecatarului, pe de o parte, şi reglementarea instituţiei întoarcerii executării silite, pe de altă parte, a concluzionat recurentul-reclamant că, dacă legiuitorul a permis repararea prejudiciului pentru mai mult, adică pentru anularea titlului, nu ar putea să nu fie permisă repararea prejudiciului pentru situaţia anulării parţiale a actelor de executare silită, mai ales că instanţa de apel reţine că remediul refacerii lor nu mai este aplicabil în speţă, imobilul fiind adjudecat la data pronunţării hotărârii.

Recurentul a opinat că fapta ilicită este deja constatată printr-o hotărâre definitivă, iar vinovăţia este dovedită prin acordul expres al creditoarei la numirea expertului neautorizat, conform e-mailului din 20.11.2019, prin acordul său participând direct la săvârşirea faptei ilicite şi la prejudiciul creat, întrucât nu a verificat calificarea profesională a expertului sau a firmei. În mod greşit instanţa de apel ar fi constatat că nu este îndeplinită condiţia vinovăţiei, deoarece instanţa de judecată, în cadrul dosarului nr. x/2020 a reţinut culpa. Creditoarea a fost de acord cu numirea unui expert evaluator neatestat, şi dacă greşeala i-ar fi aparţinut executorului judecătoresc că nu a verificat calificarea şi atestatele expertului evaluator, putea formula o cerere de chemare în garanţie a acestuia, însă, în condiţiile existenţei unei hotărâri care constată nelegalitatea raportului de evaluare tocmai pe acest considerent al lipsei calificării necesare, nu se poate ignora vinovăţia deja constatată cu putere de lucru judecat de o altă instanţă prin decizia civilă nr. 941/A/07.07.2022 pronunţată de către Tribunalul Braşov în dosar nr. x/2020.

De aceea, recurentul-reclamant A. a apreciat că motivarea instanţei de apel se încadrează în motivul de recurs reglementat de art. 488 pct. 7 C. proc. civ., fiind încălcată autoritatea de lucru judecat, deoarece în ciuda desfiinţării de către instanţa de judecată în dosarul nr. x/2020 a actului care a stabilit preţul de plecare a licitaţiei, s-a considerat că vânzarea bunului la preţul stabilit prin raportul deja anulat nu poate fi considerată o faptă cauzatoare de prejudicii.

Cu referire la prejudiciu, recurentul-pârât a învederat faptul că acesta constă în diferenţa dintre valoarea reală pe piaţă a imobilului şi preţul derizoriu pentru care acesta a fost vândut la licitaţie publică în procedura execuţională, în baza unui raport de evaluare lovit de nulitate. În cadrul procedurii execuţionale, dacă s-ar fi realizat o evaluare corectă şi reală a imobilului, de către un expert judiciar, astfel cum exigenţele legale o impun, creanţa creditorului, pârâta în prezenta cauză, ar fi fost stinsă complet, iar diferenţa de 1.509.435 RON ar fi fost predată recurentului-reclamant, ca sumă rămasă disponibilă. Prin urmare, prin eludarea dispoziţiilor legale în cadrul procedurii execuţionale demarată de către intimata-pârâtă s-a creat în patrimoniul recurentului-reclamant un prejudiciu cert în cuantum de 1.509.435 RON, a cărui reparaţie integrală o solicită recurentul, invocând totodată dispoziţiile art. 1381 şi 1385 C. civ.

Faţă de cele expuse, recurentul-pârât a solicitat admiterea recursului, iar în drept a înţeles să invoce art. 488 alin. (1) pct. 7 şi 9 C. proc. civ.

I.5. Apărările formulate în cauză

I.5.1. Întâmpinarea formulată de intimata-pârâtă B. S.A.

Prin întâmpinarea formulată, intimata-pârâtă a solicitat, în primul rând, admiterea excepţiilor netimbrării, tardivităţii formulării recursului, şi respectiv, nulităţii recursului pentru nemotivare. Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat, cu consecinţa menţinerii ca temeinică şi legală a deciziei civile nr. 1804/26.11.2024, pronunţată de Curtea de Apel Braşov.

După expunerea pe larg a situaţiei de fapt, intimata-pârâtă a dezvoltat motivele pe care s-a sprijinit în invocarea excepţiilor.

Pe fondul cauzei, intimata-pârâtă B. S.A. a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că instanţa de control judiciar a reţinut în mod corect aspectele privind efectul devolutiv al apelului, precum şi ideea că, în speţă, nu se poate reţine săvârşirea, cu vinovăţie, de către partea pârâtă a unei fapte ilicite, care să fi cauzat reclamantului prejudiciul pe care acesta l-a invocat.

De asemenea, a arătat intimata că în cauză nu există nicio hotărâre judecătorească care să suspende executarea silită, mai mult, nu există o hotărâre judecătorească prin care să se fi anulat licitaţia în urma căreia bunul imobil a fost vândut, în mod silit, cu suma de 815.000 RON, ori procesul-verbal ce consemnează acceptarea, în mod expres, de către părţile procedurii execuţionale a acestui preţ şi a modului în care el a fost distribuit, iar acest fapt denotă că toate aspectele rezultate din parcurgerea acestei proceduri au fost în mod definitiv soluţionate, ele nemaiputând fi puse în discuţie în cadrul unei proceduri de drept comun.

Totodată, recurentul-reclamant a fost de acord cu valoarea de evaluare a imobilului stabilită în procedura de executare silită şi cu desemnarea societăţii D. S.R.L., pentru stabilirea valorii de circulaţie a imobilului supus executării silite. A arătat intimata-pârâtă că încheierea emisă de către executorul judecătoresc prin care a fost desemnat expertul nu a fost contestată de recurentul-reclamant. De altfel, obiecţiunile ridicate iniţial de către recurentul-reclamant împotriva procesului-verbal de distribuire a sumei obţinute din vânzarea imobilului la licitaţie publică au fost ulterior retrase, ajungându-se la un acord cu ocazia convocării părţilor la sediul executorului judecătoresc la data de 06.05.2022, acord ce a fost consemnat printr-un proces-verbal întocmit de executor. Împotriva acestor acte întocmite în procedura execuţională, părţile nu au formulat contestaţie la executare. Prin urmare, toate susţinerile recurentului cu privire la suspendarea executării silite nu pot fi reţinute. Cât timp nu a operat suspendarea executării silite, procedura a continuat conform prevederilor legale.

Cu privire la celelalte motive de recurs, a învederat intimata-pârâtă că singurul argument pentru care Tribunalul Braşov a pronunţat Hotărârea nr. 941 din 07.07.2022 (dosar nr. x/2020) a fost acela ca expertul care a efectuat raportul de evaluare a bunului imobil nu ar fi un expert judiciar, ci doar un expert autorizat ANEVAR. Instanţa de judecată în dosarul nr. x/2020 nu a analizat critica privind subevaluarea imobilului, ci s-a limitat strict la a analiza calitatea de expert a persoanei care a întocmit raportul de evaluare.

Redând considerentele instanţei de control judiciar, intimata-pârâtă a subliniat că nu există vreo legătură de cauzalitate între fapta ilicită imputabilă băncii şi prejudiciul pretins, nefiind îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale. A arătat că fapta ilicită nu există, întrucât B. S.A. a îndeplinit toate obligaţiile legale privind executarea silită a titlurilor executorii reprezentate de Contractul de credit nr. x/27.10.2011 modificat prin actele adiţionale ulterioare şi Contractul de ipotecă imobiliară autentificat prin încheierea de autentificare din 27.10.2011. Pe de altă parte, banca a fost deja sancţionată pentru nerespectarea dispoziţiilor legale referitoare la evaluarea imobilului, prin anularea actelor de executare. Banca nu a făcut decât să-şi exercite drepturile pe care le avea, potrivit legii, împotriva debitorilor săi (reclamantul recurent şi fosta lui soţie), prin declanşarea procedurii execuţionale.

În susţinerea inexistenţei prejudiciului, B. S.A. a arătat, sub un prim aspect, că nu era în măsură să intervină cu privire la procedura de executare silită instrumentată de executorul judecătoresc în dosarul execuţional nr. x/2019 şi că executorul judecătoresc a respectat întocmai dispoziţiile legale. Sub un al doilea aspect, cu privire la prejudiciul semnalat de reclamant, acesta nu a dovedit cum a ajuns să-şi cuantifice prejudiciul la suma de 1.509.435 RON. Reclamantul nu a contestat niciodată în cursul executării silite valoarea de evaluare a imobilului, nu a considerat că acest imobil a fost subevaluat de către societatea D. S.R.L. şi nici nu a contestat preţul la care imobilul a fost valorificat în procedura de executare silită.

Astfel, a concluzionat intimata-pârâtă că prejudiciul pretins nu are caracter cert, cât timp în cadrul contestaţiei la executare introduse de debitor nu a fost întocmit un alt raport de evaluare de către un expert judiciar, pentru a se putea stabili dacă preţul de pornire a licitaţiei a fost subevaluat sau nu.

Sub aspectul vinovăţiei, B. a apreciat că nu există o culpă a sa, ci recurentul-reclamant doreşte să fie despăgubit pentru propria sa culpă. A arătat că recurentul-reclamant este cel care nu şi-a respectat obligaţiile lunare de plată a ratelor pentru creditul acordat de bancă, determinând-o să declare scadenţa anticipată a creditului şi să demareze procedura de executare silită.

Cu privire la inexistenţa legăturii de cauzalitate, intimata-pârâtă a susţinut că fapta sa de a-şi fi îndeplinit obligaţiile legale în procedura de executare silită nu este aptă să determine vreun prejudiciu în patrimoniul reclamantului.

Pentru toate argumentele expuse, intimata-pârâtă B. S.A. a solicitat respingerea ca nefondat a recursului formulat, cu consecinţa menţinerii ca temeinică şi legală a deciziei civile 1804/26.11.2024 pronunţată de Curtea de Apel Braşov şi a hotărârii instanţei de fond, hotărârea nr. 166/11.06.2024 pronunţată de Tribunalul Braşov în dosarul nr. x/2023.

În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 490, art. 494 C. proc. civ. raportat la art. 471 alin. (5) C. proc. civ.

I.5.2. Răspunsul la întâmpinare formulat de recurentul-reclamant A.

La data de 27.05.2025, recurentul-reclamant A. a depus răspunsul la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiată a excepţiilor invocate de intimată.

I.6. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la data de 27 februarie 2025 şi a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. 9, astfel cum reiese din fişa Ecris şi procesul-verbal de repartizare aleatorie .

După efectuarea procedurilor de comunicare, prin rezoluţia din 05 iunie 2025, în temeiul art. 490 alin. (2) coroborat cu art. 4711 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., s-a fixat termen de judecată la data de 09 decembrie 2025, cu citarea părţilor.

La termenul de judecată din 9.12.2025, Înalta Curte a respins excepţiile netimbrării, tardivităţii şi nulităţii recursului, invocate de intimata pârâtă.

II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele:

Prin cererea de recurs dedusă judecăţii, recurentul-reclamant A. a indicat motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 7 şi 9 C. proc. civ.

Subsumat motivului de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ., recurentul-reclamant a susţinut că instanţa de apel ar fi încălcat autoritatea de lucru judecat a deciziei nr. 941/Ap/07.07.2022 pronunţate de Tribunalul Braşov în cadrul contestaţiei la executare din dosarul nr. x/2020.

Înalta Curte reţine că autoritatea de lucru judecat, reglementată prin dispoziţiile art. 430 - 431 C. proc. civ., ca principal efect al hotărârii judecătoreşti, dar şi ca excepţie absolută, are la bază două reguli fundamentale, şi anume: o cerere nu poate fi judecată definitiv decât o singură dată, iar soluţia cuprinsă în hotărâre este prezumată a exprima adevărul şi nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre.

Aşadar, principiul autorităţii lucrului judecat împiedică nu numai judecarea din nou a unui proces terminat, având acelaşi obiect, aceeaşi cauză şi purtat între aceleaşi părţi, ci şi contrazicerile dintre două hotărâri judecătoreşti, în sensul ca drepturile recunoscute printr-o hotărâre definitivă să nu fie contrazise printr-o altă hotărâre ulterioară, dată într-un alt proces ce poartă între aceleaşi părţi.

Efectul negativ sau extinctiv al lucrului judecat este de natură să împiedice o nouă judecată atunci când există identitate de calitate a părţilor, aceeaşi cauză juridică şi acelaşi obiect al cererii de chemare în judecată, fiind asigurată, astfel, lipsa de contradicţie între dispozitivele hotărârilor judecătoreşti, în timp ce efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat presupune, în temeiul art. 431 alin. (2) C. proc. civ., că oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă.

Din argumentele expuse de recurentul-reclamant reiese că acesta a înţeles să critice decizia Curţii de Apel Braşov nr. 1804/Ap/26.11.2024 prin prisma nerespectării efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat. Astfel, recurentul-reclamant a învederat că fapta ilicită şi vinovăţia intimatei-pârâte ar fi fost deja constatate cu putere de lucru judecat prin decizia civilă pronunţată în cadrul dosarului nr. x/2020, însă instanţa de apel, în mod contrar acestor statuări, ar fi considerat că nu se poate reţine săvârşirea, cu vinovăţie, de către partea pârâtă, a unei fapte ilicite.

Pentru a se putea pretinde nesocotirea efectului pozitiv al autorităţii lucrului judecat, este necesar să existe aceleaşi părţi ale litigiului, condiţie îndeplinită în cauză, reclamantul şi pârâta participând în procesul având ca obiect contestaţie la executare în calitate de părţi în procedura execuţională.

Nerespectarea efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat nu poate fi însă reţinută în cauză, recurentul relevând aspecte care, în economia celor două speţe, nu au primit rezolvări contradictorii pe fondul lor.

Astfel, în prezentul proces, dat fiind temeiul juridic al pretenţiilor formulate, cercetarea judecătorească poartă asupra condiţiilor prevăzute de lege pentru angajarea răspunderii civile delictuale iar recurentul a susţinut că problemele litigioase pretins dezlegate în procesul anterior constau în existenţa faptei ilicite şi a vinovăţiei pârâtei.

Înalta Curte constată că procesul anterior a avut ca obiect contestaţia la executare formulată de reclamantul din prezentul proces împotriva actelor de executare întocmite în anul 2020, contestaţia fiind respinsă în primă instanţă de Judecătoria Braşov, prin sentinţa civilă nr. 5866/25 iunie 2021 pronunţată în dosarul nr. x/2020.

Apelul declarat de contestator împotriva acestei sentinţe a fost admis prin decizia civilă nr. 941/7 iulie 2022 pronunţată de Tribunalul Braşov, instanţa de apel dispunând anularea raportului de evaluare întocmit la data de 24.01.2020, precum şi a încheierilor şi proceselor-verbale întocmite în procedura execuţională în cadrul dosarului execuţional de pe rolul BEJ C., în data de 22 mai 2020, respectiv în data de 3.08.2020, ultimul act de executare anulat prin decizia pronunţată de această instanţă fiind publicaţia de vânzare imobiliară nr. 1/3.08.2020.

Considerentul decizoriu reţinut de instanţa de apel pentru a pronunţa această soluţie a fost acela că expertul care a efectuat raportul de evaluare a bunului imobil spus procedurii vânzării la licitaţie publică nu a avut calitatea de expert judiciar, ci aceea de expert atestat ANEVAR.

Nicăieri în cuprinsul deciziei nu este analizată fapta ilicită invocată în prezenta cauză constând în acordul creditorului la numirea nelegală a expertului din perspectiva răspunderii civile delictuale, nefiind statuate aspectele factuale privind titularul obligaţiei de verificare a competenţelor expertului.

Astfel, raportul juridic dedus judecăţii în cadrul dosarului nr. x/2020 nu a presupus o analiză a instanţei în stabilirea culpei şi a existenţei unei fapte ilicite în sarcina creditoarei, ci legalitatea unor actelor de executare, reţinându-se, în privinţa raportului de expertiză, că acesta a fost întocmit de o persoană fără calificarea necesară.

Prin urmare, Curtea de Apel Braşov în mod judicios a reţinut în considerentele sale faptul că Tribunalul Braşov a dispus anularea actelor de executare exclusiv pentru motivul că raportul de evaluare a fost efectuat de o persoană care nu ar fi avut calitatea de expert judiciar, în acord cu prevederile O.G. nr. 2/2000, ci doar pe aceea de evaluator autorizat ANEVAR, fără a statua asupra chestiunilor deduse judecăţii în prezentul proces.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., recurentul-reclamant a mai criticat decizia instanţei de apel pentru că aceasta ar fi intervenit asupra limitelor cu care a fost învestită instanţa de apel în contestaţia la executare şi mai ales asupra limitei dreptului la apărare prin raportare la motivele de nelegalitate care puteau face obiectul contestaţiei la executare. Şi aceste susţineri urmează a fi înlăturate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ca neîntemeiate, deoarece instanţa de apel în motivarea sa nu a făcut decât să expună chestiunile reţinute în decizia pronunţată în contestaţia la executare.

Contrar celor sugerate de recurentul-reclamant, Curtea de Apel Braşov nu a modificat cu nimic limitele deciziei Tribunalului Braşov şi nu a statuat nicăieri în decizia sa că Tribunalul Braşov ar fi trebuit să dispună cu privire la prejudiciu, aceasta fiind o pură interpretare din partea recurentului-reclamant.

Înalta Curte reţine că instanţa de apel în mod corect a argumentat că dovedirea prejudiciului constând în diferenţa dintre valoarea reală a imobilului şi preţul de pornire a licitaţiei nu a fost reţinută şi nici măcar analizată de instanţa de executare, care a dispus anularea actelor de executare şi a raportului de evaluare pentru alte considerente.

Din examinarea deciziei Curţii de Apel Braşov nu reiese nicidecum că s-ar fi intervenit asupra limitelor cu care a fost învestită instanţa de apel în dosarul nr. x/2020, ci dimpotrivă, instanţa de control judiciar a folosit cu titlu de argument faptul că, în cadrul contestaţiei la executare, nu s-a reţinut că imobilul ar fi fost subevaluat, chestiune invocată de reclamantul din prezentul proces pentru a susţine existenţa prejudiciului. Nicidecum instanţa de control judiciar nu a sugerat că instanţa de executare ar fi trebuit să dispună cu privire la prejudiciu, după cum greşit interpretează recurentul-reclamant, dimpotrivă, în acord chiar cu susţinerile acestuia, a arătat că problema în discuţie nu a format obiectul analizei acelei instanţe.

Pe cale de consecinţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu poate primi criticile ce vizează motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. întrucât, având în vedere cele anterior expuse, nu se identifică o încălcare a efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat a deciziei nr. 941/A/07.07.2022 pronunţate de Tribunalul Braşov.

În ceea ce priveşte cel de-al doilea motiv de recurs invocat de recurentul-reclamant, Înalta Curte observă, cu titlu preliminar, că în cerere a fost indicat un temei de drept inexistent în C. proc. civ., respectiv art. 488 pct. 9. Totuşi, în virtutea rolului său activ, analizând motivele invocate de parte, instanţa apreciază aceasta ca o simplă eroare materială a recurentului-reclamant, urmând a încadra respectivele critici prin raportare la obiectul lor.

Sub un prim aspect, recurentul-reclamant a criticat decizia instanţei de apel privind greşita aplicare a normelor ce reglementează instituţia suspendării executării silite. A apreciat recurentul-reclamant că instanţa de apel ar fi nesocotit decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 81 din 06 decembrie 2021, punând în sarcina contestatorului un fapt culpabil, cel al pretinsei neformulări a cererii de suspendare a executării silite. Dat fiind că se pune în discuţie aplicarea şi efectul unor norme de procedură, şi anume, a acelora care reglementează instituţia suspendării executării silite, criticile urmează a fi analizate din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Sub acest aspect, instanţa de apel a reţinut că respectarea cerinţelor legale este asigurată prin refacerea actelor de executare, cu respectarea dispoziţiilor legale ce au fost nesocotite iniţial, însă acest lucru nu a mai fost posibil întrucât executarea silită deja era finalizată la momentul pronunţării deciziei civile nr. 941/AP din 7 iulie 2022 a Tribunalului Braşov, "în condiţiile în care debitorul nu a utilizat de instituţia suspendării executării silite, reglementate de art. 719 C. proc. civ..".

De asemenea, instanţa de apel a arătat că "în măsura în care debitorul nu utilizează această procedura pusă la dispoziţia sa tocmai pentru a evita posibilitatea finalizării executării silite anterior soluţionării contestaţiei la executare, înseamnă că acesta îşi asumă consecinţele negative care ar putea fi generate de continuarea executării silite şi vânzarea la licitaţie a imobilului".

Prin decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 81 din 06 decembrie 2021, s-a stabilit, în interpretarea şi aplicarea art. 719 alin. (4) pct. 1 din C. proc. civ., că efectele suspendării obligatorii a executării silite se produc până la data soluţionării în primă instanţă a contestaţiei la executare, iar o cerere având acest obiect nu poate fi reiterată în calea de atac exercitată împotriva hotărârii instanţei de executare.

Pe de o parte, susţinerile recurentului nu pot fi validate, fiind de observat că instanţa supremă a explicat în considerentele sale că unicul demers prevăzut de lege, pe care părţile îl pot parcurge pentru a obţine temporizarea executării silite cât timp are loc judecata căii de atac împotriva instanţei de executare, este cel al suspendării executării încheierii atacate, procedură care exclude dreptul părţilor de a reitera cererea de suspendare a executării silite în calea de atac.

Pe de altă parte însă, decizia menţionată se referă la cazul de suspendare obligatorie prevăzut de art. 719 alin. (4) pct. 1 din C. proc. civ., care se referă la alte situaţii decât cea din prezenta cauză, în care nu au fost invocate cazurile expres prevăzute de lege indicate în dispoziţia indicată.

Decizia menţionată face însă referire la Decizia nr. 2/2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii prin care s-a stabilit că, în interpretarea şi aplicarea sintagmei "până la soluţionarea contestaţiei la executare" din cuprinsul art. 719 alin. (1) din C. proc. civ., suspendarea executării silite este limitată în timp până la soluţionarea în primă instanţă a contestaţiei la executare.

În considerentele deciziei s-a explicat că, din întreaga economie a dispoziţiilor art. 719 din C. proc. civ. rezultă că măsura suspendării executării silite subzistă până la soluţionarea de prima instanţă a contestaţiei la executare. Aceasta întrucât, "prin ipoteză, în cazul admiterii contestaţiei la executare, avându-se în vedere că, potrivit art. 651 alin. (4) din C. proc. civ., încheierea instanţei de executare are caracter executoriu şi, deci, executorul judecătoresc trebuie să se conformeze de îndată măsurii dispuse prin această încheiere, nu mai este necesar efectul suspensiv de executare al încheierii pronunţate în temeiul art. 719 alin. (1) din C. proc. civ., pentru simplul motiv că intervine un alt efect, mult mai energic, şi anume acela al anulării (după caz, în tot sau în parte, a executării silite ori a unor acte de executare), efect care se consumă încă de la momentul pronunţării soluţiei de primă instanţă".

Pe de altă parte însă, Înalta Curte a precizat că "un raţionament asemănător poate fi făcut şi în ipoteza respingerii contestaţiei la executare, în sensul în care executorialitatea procedurii decurgând din respingerea contestaţiei debitorului presupune ca executarea să fie reluată de îndată, însă, dacă debitorul apelează încheierea, solicitând şi suspendarea executării acesteia, admiterea cererii de suspendare a executării încheierii nu înseamnă altceva decât menţinerea suspendării executării silite dispuse de prima instanţă".

Prin urmare, nu pot fi reţinute susţinerile recurentului reclamant privind efectele suspendării executării silite, netemeinicia acestora rezultând din considerentele deciziilor mai sus expuse, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. fiind nefondat.

Recurentul-reclamant a mai criticat decizia instanţei de apel susţinând că, întrucât legea permite întoarcerea executării silite pentru situaţia anulării titlului sau a executării silite înseşi, trebuie ca şi în situaţia anulării parţiale a actelor de executare silită să se poată atrage răspunderea creditorului care a nesocotit norma legală. Înalta Curte urmează a înlătura aceste argumente ca nefondate, pentru considerentele ce urmează.

În primul rând, se constată că acţiunea introductivă de instanţă nu are drept obiect întoarcerea executării silite, ci recurentul încearcă să facă o paralelă între efectele întoarcerii executării silite şi efectele răspunderii civile delictuale; aşadar, în speţa de faţă, nu se poate susţine o aplicare greşită de către instanţa de apel a normelor privind întoarcerea executării silite, întrucât soluţia de respingere a apelului se grefează pe alte aspecte, respectiv neîndeplinirea condiţiilor răspunderii civile delictuale. De altfel, instanţa de apel, în mod judicios reţine în considerentele sale faptul că procedura întoarcerii executării silite este reglementată numai pentru vicii care afectează titlul executoriu sau executarea silită însăşi, nefiind aplicabilă în ipoteza anulării numai a unor acte de executare. Astfel, instanţa supremă urmează a înlătura toate aceste susţineri ale recurentului ca nefondate.

Un alt aspect criticat de recurentul-reclamant A. din decizia recurată l-a reprezentat greşita aplicare a normelor materiale în domeniul răspunderii civile delictuale, respectiv faptul că instanţa de apel în mod greşit ar fi ignorat că "fapta ilicită a fost deja stabilită printr-o hotărâre judecătorească şi vinovăţia este dovedită prin acordul expres al creditoarei la numirea expertului".

Interpretarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material se subsumează cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., astfel încât analiza criticilor recurentului urmează a fi realizată din această perspectivă. În cauza de faţă, evaluând situaţia de fapt, instanţa de apel a constatat inexistenţa faptei ilicite. Întrucât stabilirea situaţiei de fapt rezultate din aprecierea probelor administrate în cauză excedează controlului care poate fi realizat de instanţa de recurs, în cadrul procesual reglementat de art. 483 alin. (3) şi 488 din C. proc. civ., analiza criticilor recurentului urmează a fi făcută strict în limitele chestiunilor de nelegalitate privind modul în care instanţa de apel a analizat condiţiile legale ale răspunderii civile delictuale.

Cu privire la îndeplinirea condiţiei existenţei unei fapte ilicite, Înalta Curte reţine că recurentul-reclamant, atunci când se referă la fapta ilicită, în mod confuz, aduce în discuţie fie fapta de numire a expertului neautorizat, agreat de creditoare, fie existenţa acordului expres al creditoarei la numirea expertului, susţinând şi că stabilirea unui preţ derizoriu de pornire a licitaţiei a generat un prejudiciu în patrimoniul său.

Se constată însă că, în faza devolutivă a apelului, instanţa de apel a lămurit această chestiune, reţinând că apelantul reclamant a precizat în mod expres în cuprinsul cererii sale că fapta ilicită imputată intimatei pârâte constă în faptul că şi-a dat acordul expres în 20.11.2019 la numirea unui expert evaluator, care nu avea şi calitatea de expert judiciar, astfel cum s-a reţinut prin decizia civilă nr. 941/AP din 7 iulie 2022 a Tribunalului Braşov.

Astfel, invocând modul în care a fost numit expertul, fără a avea competenţa cerută de O.G. nr. 2/2000, ceea ce se impută drept faptă ilicită a pârâtei este faptul că şi-a dat acordul la această numire, aceasta fiind singura acţiune concretă realizată de partea chemată în judecată în prezenta cauză.

Prin faptă ilicită, ca element al răspunderii civile delictuale, se înţelege orice acţiune sau inacţiune prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv, sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv sau chiar interesului ce aparţine unei persoane. Aşadar, nu doar fapta comisivă (acţiunea), ci si omisiunea (inacţiunea) ar putea constitui element al răspunderii civile delictuale [art. 1349 alin. (1) C. civ..]. Totuşi, trebuie menţionat faptul că, în doctrină s-a reţinut omisiunea ca element al răspunderii civile delictuale, în măsura în care norma juridică obligă o persoană să acţioneze într-un anumit mod, iar aceasta nu s-a conformat dispoziţiei legale, deci nu şi-a îndeplinit o activitate impusă de lege sau nu a luat o măsură impusă de lege.

Or, în prezenta cauză, recurentul reclamant nu a învederat care este norma dreptului obiectiv încălcată de pârâtă atunci când şi-a dat acordul la numirea expertului, în condiţiile în care, în cadrul procedurii execuţionale, competenţa de numire a expertului evaluator revine executorului judecătoresc, conform dispoziţiilor art. 758 alin. (3) şi 836 alin. (3) C. proc. civ., astfel că nu se poate reţine în sarcina creditorului din dosarul de executare vreo faptă ilicită constând în exprimarea unui acord la numirea expertului sau în omisiunea de a verifica certificările sau calificările expertului evaluator.

Vânzarea imobilului în baza unui raport de evaluare lovit de nulitate nu relevă o faptă ilicită constând în încălcarea unei norme legale de către creditor, în condiţiile în care, pe de o parte, la data vânzării la licitaţie publică, actele de executare pe care se întemeia aceasta erau perfect valabile, iar, pe de altă parte, respectiva operaţiune juridică intra în atribuţiile executorului judecătoresc.

Susţinerea recurentului reclamant în sensul că fapta ilicită ar fi fost stabilită prin decizia pronunţată asupra contestaţiei la executare nu poate fi reţinută, astfel cum s-a arătat mai sus în cadrul examinării motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ., decizia menţionată neavând ca obiect de analiză faptul că intimata-pârâtă B. S.A. şi-a dat acordul expres la numirea unui expert evaluator, care nu avea şi calitatea de expert judiciar.

Dată fiind inexistenţa faptei ilicite, analiza legăturii de cauzalitate între fapta ilicită imputată intimatei-pârâte şi prejudiciul pretins de reclamant, precum şi analiza prejudiciului sau a cuantificării acestuia prin prisma unei subevaluări a imobilului supus executării silite nu se mai impun a fi realizate, întrucât întrunirea condiţiilor prevăzute de lege pentru angajarea răspunderii civile delictuale trebuie să fie cumulativă, neîndeplinirea uneia dintre acestea determinând în mod necesar şi suficient soluţia de respingere a acţiunii. Prin urmare, analiza criticilor expuse în recurs care se circumscriu celorlalte condiţii ale răspunderii civile delictuale nu se mai impune, rezultatul unei astfel de analize fiind indiferent soluţiei pronunţate.

În considerarea acestor argumente, Înalta Curte va înlătura ca nefondate atât criticile întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., cât şi pe cele întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

În consecinţă, reţinând că nu există motive care să justifice casarea deciziei atacate, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 1804 Ap din 26 noiembrie 2024 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.A.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9 decembrie 2025.