Gendarmerie employer liability retrial ordered; damages against officer upheld

Şedinţa publică din data de 9 decembrie 2025

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

1. Obiectul cererii de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj, secţia civilă la data de 02.06.2021, sub nr. x/2021, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Gruparea de Jandarmi Mobilă "B." Cluj-Napoca, C., D. şi E. ca prin sentinţa ce se va pronunţa să fie obligaţi pârâţii la plata sumei de 300.000 de euro, echivalentul în RON la data plăţii, cu titlu de daune morale şi la plata sumei de 9.820 RON, reprezentând daune materiale.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă.

Prin sentinţa civilă nr. 56 din 29.01.2024, Tribunalul Cluj a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Gruparea de Jandarmi Mobilă "B." Cluj-Napoca, în ceea ce priveşte răspunderea în calitate de comitent pentru fapta prepusului relativ la pârâtul C..

A fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Gruparea de Jandarmi Mobilă "B." Cluj-Napoca, în ceea ce priveşte răspunderea în calitate de comitent pentru fapta prepusului relativ la pârâţii D. şi E..

A fost admisă în parte acţiunea civilă, pârâţii C., D., E. fiind obligaţi să plătească reclamantului suma de 20.000 RON cu titlu de daune morale şi suma de 9.820 RON cu titlu de daune materiale după cum urmează: pârâtul C. în proporţie de 70% (14.000 RON cu titlu de daune morale şi 6.874 RON cu titlu de daune materiale), pârâţii D. şi E. în proporţie de 15% fiecare (3000 RON cu titlu daune morale, fiecare şi 1.473 RON cu titlu de daune materiale, fiecare).

Pârâta Gruparea de Jandarmi Mobilă "B." Cluj-Napoca a fost obligată în calitate de comitent, în solidar cu pârâţii D. şi E. să plătească reclamantului suma de 6.000 RON cu titlu de daune morale şi suma de 2.946 RON cu titlu de daune materiale.

Pârâţii C., D. şi E. au fost obligaţi să plătească reclamantului suma de 4.860 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, pârâtul C. în proporţie de 70%, pârâţii D. şi E. în proporţie de 15% fiecare, iar pârâta Gruparea de Jandarmi Mobilă "B." Cluj-Napoca, în calitate de comitent, în proporţie de 30%, în solidar cu pârâţii D. şi E..

3. Hotărârea pronunţată în apel.

Prin decizia civilă nr. 1A din 14 ianuarie 2025 Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă a admis apelurile declarate de pârâţii D., E. şi Gruparea de Jandarmi Mobilă "B." Cluj-Napoca împotriva sentinţei civile nr. 56 din 29.01.2024 a Tribunalului Cluj, pe care a schimbat-o în parte, şi în consecinţă a respins ca neîntemeiată acţiunea civilă formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii D., E. şi Gruparea de Jandarmi Mobilă "B." Cluj-Napoca.

A menţinut soluţiile referitoare la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei, precum şi cele referitoare la obligarea pârâtului C. la plata sumelor de 14.000 RON cu titlu de daune morale, 6.874 RON cu titlu de daune materiale şi de 3.402 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

A respins ca nefondat apelul declarat de reclamant împotriva aceleiaşi sentinţe şi a obligat pe reclamant să plătească fiecăruia dintre pârâţii D. şi E. câte 2.200 RON, cheltuieli de judecată în apel.

4. Calea de atac formulată în cauză.

Împotriva deciziei civile nr. 1A din 14 ianuarie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă a formulat recurs reclamantul A., prin care a solicitat casarea în tot a hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel. Criticile de recurs au fost subsumate motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 7 şi 8 C. proc. civ.

În susţinerea motivului de recurs reprezentat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. s-a arătat că instanţa de fond a încălcat prevederile art. 22 alin. (1) şi (4) şi pe cele ale art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., care prevăd obligaţia de a soluţiona litigiul conform regulilor de drept aplicabile, precum şi de a motiva hotărârea cu motivele de fapt şi de drept care susţin soluţia, prin aceea că în cuprinsul hotărârii s-a reţinut că nu ar fi necesar a se analiza în mod detaliat actele normative care stabilesc limitele în care se poate acţiona de către jandarmi în exercitarea atribuţiilor de serviciu pentru a se stabili dacă fapta pârâtului C. ar fi fost săvârşită în legătură cu atribuţiile sau cu scopul funcţiilor încredinţate.

Or, acesta este un aspect esenţial care trebuia analizat de instanţa de apel, cu atât mai mult cu cât prin art. 27 alin. (4) din Legea nr. 550/2004, jandarmii au îndreptăţirea legală de a folosi forţa fizică pentru aducerea la îndeplinire a atribuţiilor lor, existând, aşadar, o legitimare a unui oarecare grad de forţă folosită de jandarmi în exercitarea funcţiei lor.

În raport de aspectele deduse judecăţii, instanţa de apel avea obligaţia de a analiza limitele forţei legitime pentru a putea stabili că fapta unuia dintre prepuşii săi, intimatul-pârât C., ar fi fost într-atât de departe de ceea ce este încuviinţat prin lege ca folosire a forţei, încât să nu poată fi considerat că ar fi acţionat în legătură cu atribuţiile şi funcţiile încuviinţate.

Printr-un motiv distinct de recurs se arată că a avut loc o încălcare a efectului devolutiv a apelului reglementat de art. 477 alin. (1) C. proc. civ., prin aceea că pe calea apelului exercitat de intimaţii D. şi E. hotărârea instanţei de fond a fost criticată sub aspectul lipsei vinovăţiei pentru săvârşirea faptei, în vreme ce apelul formulat de Gruparea de Jandarmi Mobilă "B." cuprinde critici din perspectiva răspunderii sale în calitate de comitent pentru cei doi intimaţi cu privire la existenţa şi întinderea prejudiciului. Cu toate acestea, instanţa de apel analizează existenţa faptei ilicite în persoana celor doi intimaţi, fără ca aceasta să fi făcut obiectul apelului, reţinând că în cauză nu există faptă ilicită.

Din perspectiva motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. recurentul arată că instanţa de apel a apreciat discutabilă soluţionarea pe cale de excepţie a chestiunii privind îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege pentru antrenarea răspunderii comitentului pentru fapta prepusului său. Cu toate acestea, nu a fost admis apelul exercitat de reclamant cu privire la modul de soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, apreciind că argumentele aduse reprezintă o critică sui generis cu privire la verificarea condiţiilor art. 1373 alin. (3) C. civ., iar nu o critică care să vizeze modul de soluţionare, pe cale de excepţie, a acestui aspect.

Printr-un motiv distinct, încadrat prin memoriul de recurs la pct. 6 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., se invocă existenţa unor motive străine de pricină referitoare la lipsa faptei ilicite, hotărârea conţinând, deopotrivă şi motive contradictorii sub acelaşi aspect.

Astfel, recurentul arată că deşi instanţa de apel a reţinut că nu există o faptă ilicită a intimaţilor D. şi E., motivarea priveşte, mai degrabă, o lipsă de culpă a intimaţilor, întemeiată pe o aparentă imposibilitate de a reacţiona mai devreme decât au făcut-o, motivele reţinute fiind străine de soluţia adoptată.

Prin motivul de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., recurentul invocă încălcarea autorităţii de lucru judecat a hotărârii penale în ce priveşte fapta ilicită săvârşită de către intimaţii E. şi D..

Recurentul arată că potrivit art. 450 alin. (2) C. proc. civ., hotărârea judecătorească care soluţionează, fie şi în parte, fondul cauzei, o excepţie procesuală sau orice alt incident procedural, are autoritate de lucru judecat cu privire la aspectul tranşat atât în privinţa soluţiei, cât şi a considerentelor sale, dispoziţii care se aplică şi în alte materii, cu excepţia în care acele materii ar avea dispoziţii contrare, potrivit art. 2 alin. (2) din C. proc. civ.

Art. 28 alin. (1) teza finală din C. proc. pen. prevede că instanţa civilă nu este legată de hotărârea definitivă de achitare sau de încetare a procesului penal în ceea ce priveşte existenţa prejudiciului ori a vinovăţiei autorului. Per a contrario, instanţa civilă este legată de o hotărâre pronunţată de instanţa penală în ceea ce priveşte fapta şi raportul de cauzalitate. Prin încheierea penală nr. 22/08.03.2021, pronunţată în dosarul nr. x/2021 s-a reţinut că cei doi intimaţi aveau obligaţia legală şi timpul necesar de a reacţiona faţă de atitudinea agresivă a colegului lor şi a interveni mai repede în vederea stopării actelor de violenţă fizică manifestate de acesta. Cu toate acestea, prin hotărârea recurată se contrazic în mod expres aceste considerente, motiv pentru care este încălcată autoritatea de lucru judecat.

Subsumat motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a invocat încălcarea şi aplicarea greşită a art. 1373 alin. (3) C. civ., prin aceea că instanţa de apel a interpretat prezumţia în sens invers faţă de maniera în care a fost reglementată de legiuitor, reţinând că "orice persoană adultă cunoaşte sau trebuie să cunoască, la nivel de principiu, faptul că aplicarea de lovituri de către un jandarm sau poliţist nu poate fi considerată o faptă ilicită". În acest mod, instanţa a mutat sarcina probei de la comitent la victimă, reclamantul fiind ţinut să probeze un fapt negativ, respectiv necunoaşterea faptului că prepusul ar fi acţionat fără legătură cu funcţia sa. Aşadar, este o greşită interpretare a normelor de drept material a pretinde unei persoane - oricărei persoane - având în vedere gradul de generalizare al instanţei de apel, fără cunoştinţe de specialitate, să facă distincţia subtilă între folosirea legitimă şi ilegitimă a forţei de către un jandarm.

Din perspectiva aceluiaşi temei de drept material, recurentul arată că instanţa de apel a făcut o greşită aplicare şi în ceea ce priveşte întrunirea condiţiilor pentru exonerarea comitentului pentru fapta prepusului său. Astfel, instanţa de apel a reţinut, de principiu, că niciun jandarm care aplică lovituri nu poate fi considerat că acţionează legitim, însă, potrivit Legii nr. 550/2004, exercitarea funcţiei de jandarm implică un grad de forţă fizică, fiind reglementată folosirea forţei pentru ducerea la îndeplinire a îndatoririlor, lovirea fiind inclusă în sfera noţiunii de folosire a forţei.

Instanţa de apel a aplicat greşit normele de drept material şi în ceea ce priveşte momentul de referinţă la care trebuie analizată condiţia cunoaşterii (sau a posibilităţii rezonabile a cunoaşterii) de către victimă a faptului că prepusul ar fi acţionat fără legătură cu atribuţiile sau cu scopul funcţiilor încredinţate.

Deşi prin sentinţa penală nr. 12/2021 pronunţată în dosarul nr. x/2021 intimatul C. a fost condamnat pentru infracţiunea de purtare abuzivă, această împrejurare nu conduce la concluzia că victima ar fi putut cunoaşte că prepusul acţiona fără legătură cu atribuţiile sau cu scopul funcţiilor încredinţate. Pe de altă parte, existenţa unei condamnări penale pentru purtare abuzivă nu implică de la sine că prepusul ar fi acţionat fără legătură cu funcţia. Din contră, o atare condamnare conduce la concluzia inversă, că intimatul a acţionat în legătură cu funcţia, una din condiţiile necesare pentru săvârşirea infracţiunii fiind ca făptuitorul să se afle în exercitarea atribuţiilor de serviciu.

Aşadar, existenţa acestei infracţiuni nu este incompatibilă cu răspunderea delictuală a comitentului pentru fapta prepusului, ci, în toate situaţiile, reţinerea acestei infracţiuni implică cu necesitate că persoana vinovată a acţionat în cadrul funcţiei sale.

Printr-un motiv distinct de recurs, se invocă aplicarea greşită a dreptului material sub aspectul îndeplinirii condiţiilor de atragere a răspunderii civile delictuale pentru intimaţii E. şi D., instanţa de apel reţinând că nici imobilizarea sa şi nici inacţiunea acestora faţă de împrejurarea că a fost lovit de colegul lor - intimatul C. în timp ce era imobilizat nu ar constitui fapte ilicite. Or, intervenţia tardivă, la un interval de 9 secunde după ce a început să fie lovit, comparativ cu cele 5 secunde invocate de intimaţi şi cele 0,25 de secunde reprezentând timpul mediu de reacţie, nu se încadrează în noţiunea de cel mai scurt timp. Instanţele fondului au făcut trimitere la starea de fapt reţinută în dosarul nr. x/2019 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Militar Cluj şi respectiv dosarul nr. x/2021 al Tribunalului Militar Cluj, astfel că acestea ar fi trebuit să reţină şi aprecierile cu privire la conduita intimaţilor şi timpul efectiv de reacţie al acestora.

Printr-o altă critică subsumată punctului 8, recurentul critică aplicarea greşită a dreptului material în privinţa cuantificării daunelor morale.

Întrucât prejudiciul suferit este eminamente de ordin psihologic, instanţa nu se poate raporta strict la numărul de îngrijiri medicale stabilite prin certificatul medico-legal. Totodată, în stabilirea cuantumului daunelor morale instanţa trebuia să se raporteze şi la calitatea intimaţilor de jandarmi însărcinaţi cu vegherea asupra respectării drepturilor oamenilor şi împiedicarea producerii unor astfel de incidente, modul în aceştia au procedat fiind de natură să conducă la diminuarea încrederii reclamantului în forţele de ordine şi în normalitate. Calitatea acestora reprezintă o cauză de agravare a răspunderii civile, impunându-se evaluarea cu mai multă exigenţă a vinovăţiei făptuitorului. Justa soluţionare a cauzei impunea examinarea amplei jurisprudenţe a CEDO, pe de-o parte în materia plasării persoanei în custodia organelor statului, iar pe de altă parte cu privire la folosirea în justiţie a unor prezumţii de fapt sau de drept.

Mai arată că sentimentul de frustrare şi nedreptate a fost alimentat şi de atitudinea intimaţilor adoptată în cursul procesului civil, aceştia afirmând că au acţionat conform legii şi dispoziţiilor de serviciu şi că nu văd altă modalitate de a interveni. De asemenea, au mai fost invocate vârsta recurentului, privaţiunile şi umilinţa la care acesta a fost supus, disconfortul creat de stările psihice şi emoţionale urmate, precum şi restrângerea posibilităţilor de viaţa socială şi familială, care justificau acordarea unor daune morale într-un cuantum mai ridicat decât cele stabilite de către prima instanţă şi menţinute de instanţa de control judiciar.

5. Apărările formulate în cauză

5.1. Prin întâmpinarea formulată de intimata Gruparea de Jandarmi Mobilă "B." Cluj-Napoca s-a cerut respingerea recursului şi menţinerea hotărârii recurate.

Din perspectiva criticilor subsumate punctului 5 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., arată că afirmaţia în raport de care se afirmă un refuz al instanţei de apel de a cerceta actele normative care stabilesc limitele în care se poate acţiona de către jandarmi în exercitarea atribuţiilor de serviciu este scoasă din context, în realitate, instanţa de apel analizând toate aspectele relevante.

Din perspectiva încălcării efectului devolutiv al apelului, intimata arată că aceasta a criticat pe calea apelului soluţia primei instanţe, arătând că nu a ţinut cont de ordonanţa de clasare dispusă în dosarul penal în raport de intimaţii D. şi E..

În ce priveşte punctul 6, instanţa de apel a menţinut soluţia primei instanţe cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, în cauză nefiind îndeplinite condiţiile art. 1373 alin. (1) C. civ. pentru a fi antrenată răspunderea comitentului pentru fapta prepusului. Se mai arată că cei trei intimaţi persoane fizice au participat la instructajul pe care comandantul operaţiunii l-a făcut tuturor efectivelor participante la respectiva misiune, iar faptele imputate prepuşilor nu au legătură cu atribuţiile şi scopul funcţiilor încredinţate.

În ce priveşte existenţa unor motive străine de pricină referitoare la lipsa faptei ilicite, în realitate argumentele conducând la concluzia unei pretinse lipse de vinovăţie, sunt de asemenea neîntemeiate.

Cu privire la încălcarea autorităţii de lucru judecat a hotărârii penale, se arată că recurentul a citat dintr-o încheiere a judecătorului de cameră preliminară prin care se reţine că starea de fapt nu este pe deplin lămurită, motiv pentru se impune efectuarea de cercetări suplimentare în vederea urmăririi penale, dispunând desfiinţarea soluţiei atacate şi trimiterea cauzei la procurorul militar pentru completarea urmăririi penale.

Urmare a completării urmăririi penale, prin Ordonanţa de clasare din 31.12.2021 Parchetul de pe lângă Tribunalul Militar Cluj a dispus clasarea cauzei cu privire la infracţiunea de purtare abuzivă privind pe intimaţii D. şi E., soluţie împotriva căreia s-a depus plângere de către reclamantul A., respinsă prin Ordonanţa 5/II/2/2022 din 15.02.2022 prin care s-a reţinut că cei doi inculpaţi nu au prevăzut sau acceptat ca persoana vătămată să fie agresată, ci au făcut demersuri concrete şi reuşite în scopul opririi agresiunii.

Judecătorul de cameră preliminară se pronunţă fără a intra în cercetarea fondului cauzei, rolul său fiind de a verifica legalitatea sesizării instanţei, a probelor şi a actelor de urmărire penală.

În ce priveşte criticile privind greşita aplicare a art. 1373 C. civ., se arată că soluţia instanţei de apel este corectă, în cauză nefiind întrunite condiţiile pentru atragerea răspunderii civile delictuale a comitentului pentru fapta prepusului.

Cu referire la greşita aplicare a dreptului material în ce priveşte atragerea răspunderii civile delictuale pentru intimaţii E. şi D., în mod corect a reţinut instanţa de apel că nu se poate pretinde ca aceştia să fi acţionat în 0,25 de secunde, cum a apreciat reclamantul, ţinând cont de circumstanţele concrete din cauză. În plus, prin ordonanţa de clasare din 31.12.2021 s-a dispus clasarea cauzei cu privire la infracţiunea de purtare abuzivă în ce îi priveşte pe aceşti doi intimaţi.

Cu referire la aplicarea greşită a dreptului material în privinţa cuantificării daunelor morale, arată că în mod corect au fost stabilite de către instanţa de apel, potrivit criteriilor statuate prin jurisprudenţa internă şi prin cea a Curţii Europene a Drepturilor Omului. Apreciază că acordarea sumei solicitate prin cererea introductivă ar echivala cu o îmbogăţire fără justă cauză în persoana reclamantului, în contextul în care, chiar şi suma deja acordată este semnificativă, având în vedere probatoriul administrat în dovedirea întinderii prejudiciului, compus exclusiv din proba testimonială emanând de la prieteni ai reclamantului.

În ce priveşte capătul de cerere vizând acordarea cheltuielilor de judecată, solicită exonerarea sa de la plata acestora, iar în ipoteza în care totuşi ar urma să fie acordate, să se dispună reducerea cuantumului acestora.

5.2 Prin întâmpinarea formulată de către D. şi E. s-a cerut respingerea recursului, menţinerea hotărârii recurate şi obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată.

În esenţă, intimaţii au arătat că instanţa de apel nu a încălcat prevederile art. 22 alin. (1) şi (4) ori art. 425 alin. (1) C. proc. civ., nu există motive contradictorii nici cu privire la soluţionarea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a intimatei Gruparea de Jandarmi Mobilă "B." Cluj-Napoca, de vreme ce a menţinut această soluţie. Totodată, se cere înlăturarea criticii vizând o încălcare a efectului devolutiv al apelului, întrucât intimaţii au criticat reţinerea instanţei de fond potrivit căreia aceştia ar fi săvârşit fapte ilicite.

De asemenea, instanţa a aplicat corect prezumţia prevăzută de art. 1373 alin. (3) C. civ., hotărârea nefiind dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Cu privire la pretinsa încălcare a autorităţii de lucru judecat, s-a arătat că nu există, întrucât în două faze procesuale s-au dispus soluţii de clasare în privinţa celor doi intimaţi, soluţie ce este definitivă.

De asemenea, se apreciază ca fiind corectă soluţia de a nu îi obliga la plata prejudiciului, întrucât în mod corect instanţa de apel a reţinut că fapta nu există.

Se mai arată că urmare a atitudinii agresive a reclamantului, intimaţii i-au aplicat o sancţiune contravenţională, care a fost contestată de acesta, plângerea fiind însă respinsă în mod definitiv.

Nu se poate pretinde că intimaţii ar fi trebuit să acţioneze în 0,25 de secunde, după cum susţine reclamantul, în regulamentele militare neexistând o asemenea prevedere.

De asemenea, după 6 ani de la incident, nu se pot aduce probe noi în rejudecarea acestui dosar, constând într-o nouă expertiză psihologică.

Se mai arată că în mod corect instanţa de apel a apreciat că nu se impune majorarea daunelor morale acordate, în considerarea atitudinii şi comportamentului recurentului A., comportamentul şicanator şi recalcitrant al reclamantului reprezentând conditia sine qua non pentru derularea ulterioară a incidentului.

5.3. Intimaţii D. şi E. au depus răspuns la întâmpinarea formulată de către intimata Gruparea de Jandarmi Mobilă "B." Cluj Napoca, arătând că sunt de acord cu apărările conţinute de aceasta.

5.4. Recurentul A. a depus răspuns la întâmpinările formulate de intimaţii D., E. şi Gruparea de Jandarmi Mobilă "B." Cluj Napoca, solicitând înlăturarea apărărilor, admiterea recursului şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este fondat în limitele ce vor fi expuse.

Având în vedere modalitatea de structurare a memoriului ce cuprinde dezvoltarea motivelor de recurs, Înalta Curte le va analiza după o prealabilă grupare, în funcţie de cazul de casare căruia i se circumscrie fiecare şi cu observarea împrejurării că o parte dintre susţineri nu pot fi calificate ca motive de nelegalitate, ci de netemeinicie, ce tind la reevaluarea probatoriului, astfel încât nu intră în sfera analizei specifice a instanţei de recurs.

Prioritar, se va proceda la analiza motivelor de recurs găsite ca întemeiate, ce au generat şi soluţia de casare în parte a hotărârii recurate - respectiv problema modului de soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a intimatei Gruparea de Jandarmi Mobilă "B." Cluj Napoca, care a fost criticată prin memoriul de recurs pe trei paliere: (i) primul, din perspectiva motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., prin care se invocă încălcarea rolului judecătorului în aflarea adevărului din perspectiva soluţionării cauzei potrivit temeiului de drept ce îi este aplicabil, (ii) cel de-al doilea vizând soluţionarea pe cale de excepţie a problemei calităţii procesuale pasive a comitentului, critică încadrată de recurent la punctul 6 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., (iii) cel de-al treilea aspect vizând greşita aplicare a art. 1373 alin. (3) C. civ., motiv de recurs subsumat art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Cu referire la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în cadrul căruia recurentul a invocat încălcarea de către instanţa de apel a prevederilor art. 22 alin. (1) şi (4) şi pe cele ale art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., care prevăd obligaţia de a soluţiona litigiul conform regulilor de drept aplicabile, precum şi de indica în cuprinsul hotărârii motivele de fapt şi drept care susţin soluţia, prin aceea că în cuprinsul hotărârii a reţinut că nu ar fi necesar a se analiza actele normative care stabilesc limitele în care se poate acţiona de către jandarmi în exercitarea atribuţiilor de serviciu pentru a se stabili dacă fapta pârâtului C. ar fi fost săvârşită în legătură cu atribuţiile sau cu scopul funcţiilor încredinţate, Înalta Curte îl găseşte întemeiat.

Atât instanţa de fond, cât şi cea de apel au reţinut în cauză incidenţa cazului de exonerare de răspundere a comitentului prevăzut de art. 1373 alin. (3) C. civ., potrivit căruia comitentul nu răspunde dacă dovedeşte că victima cunoştea, sau, după împrejurări, putea să cunoască faptul că la data săvârşirii faptei prejudiciabile prepusul a acţionat fără nicio legătură cu atribuţiile sau cu scopul funcţiilor încredinţate.

În analiza criticii reclamantului vizând greşita aplicare a dispoziţiilor art. 1373 alin. (3) C. civ., instanţa de apel a reţinut următoarele:

"În mod cert, fără a fi necesar a se analiza în acest sens în mod detaliat actele normative care stabilesc limitele în care se poate acţiona de către jandarmi în exercitarea atribuţiilor de serviciu şi instructajul cu efectivele participante la misiunea de asigurare a măsurilor de ordine publică la F. depus la dosar de către pârâta Gruparea de Jandarmi Mobilă "B.", fapta pârâtului C. de a-i aplica reclamantului lovituri cu pumnul în zona abdomenului şi a feţei, reţinută prin sentinţa penală nr. 12/2021 a Tribunalului Militar Cluj, nu poate fi apreciată ca fiind săvârşită în legătură cu atribuţiile sau cu scopul funcţiilor încredinţate."

Înalta Curte reţine că o atare statuare nu este rezultatul unei analize a dispoziţiilor legale incidente şi nici al administrării probatoriului - fiind astfel încălcate prevederile art. 22 C. proc. civ. privind rolul judecătorului în aflarea adevărului şi soluţionarea cauzei potrivit regulilor de drept ce îi sunt aplicabile şi implicit ale art. 425 alin. (1) lit. b) din acelaşi cod -, ci are valoarea unui postulat pe care se grefează o greşită aplicare a normelor de drept material.

Din maniera de structurare a liniei de argumentaţie, această susţinere a instanţei de apel pare a se fundamenta pe împrejurarea că în legătură cu pârâtul C. s-a dispus condamnarea penală pentru fapta de a-i fi administrat reclamantului lovituri, ceea ce, în opinia instanţei de apel, ar exclude de plano posibilitatea ca acest intimat să fi acţionat în legătură cu atribuţiile sau cu scopul funcţiilor încredinţate.

Din analiza sentinţei penale nr. 12/2021 pronunţată în dosarul nr. x/2021 reiese că intimatul C. a fost condamnat pentru infracţiunea de purtare abuzivă.

Potrivit art. 296 alin. (1) C. pen. "întrebuinţarea de expresii jignitoare faţă de o persoană de către cel aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 6 luni sau cu amendă", iar potrivit alin. (2) - temei de drept în virtutea căruia a fost aplicată hotărârea de condamnare a intimatului C. - "ameninţarea ori lovirea sau alte violenţe săvârşite în condiţiile alin. (1) se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracţiune, ale cărei limite speciale se majorează cu o treime".

Din analiza dispoziţiilor legale antecitate, reiese că, pentru fapta de purtare abuzivă, legea ataşează o condiţie specială şi anume aceea ca subiectul activ al infracţiunii să fi săvârşit fapta în exercitarea atribuţiilor sale de serviciu. Pe de altă parte, obiectul juridic al infracţiunii îl reprezintă relaţiile sociale referitoare la asigurarea desfăşurării în condiţii optime a activităţii persoanelor juridice (publice sau private) sau cele în legătură cu protecţia intereselor legitime ale persoanelor împotriva abuzurilor venite din partea funcţionarilor publici.

Potrivit art. 27 alin. (1) din Legea nr. 550/2004, "în realizarea atribuţiilor ce îi revin, potrivit legii, personalul militar al Jandarmeriei Române este învestit cu exerciţiul autorităţii publice", între atribuţiile expres prevăzute de lege, numărându-se şi aceea de a "executa misiuni de asigurare a ordinii publice cu ocazia mitingurilor, marşurilor, demonstraţiilor, procesiunilor, acţiunilor de pichetare, acţiunilor promoţionale, comerciale, manifestărilor cultural-artistice, sportive, religioase, comemorative, precum şi a altor asemenea activităţi care se desfăşoară în spaţiul public şi care implică aglomerări de persoane" [art. 19 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 550/2004] - ipoteză în care poate fi încadrat evenimentul F., unde a avut loc incidentul.

Din situaţia de fapt - astfel cum aceasta a fost stabilită de instanţele fondului - reiese indubitabil că intimatul C. se afla la data de 4 august 2019 în timpul unei misiuni a Jandarmeriei Române, organism unde acesta era încadrat în funcţia de plutonier major, în îndeplinirea atribuţiilor prevăzute de art. 19 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 550/2004, în cadrul F., context şi calitate în care i-a aplicat reclamantului mai multe lovituri, care au condus la condamnarea sa penală pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu.

Din analiza elementelor constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu, reiese că poate fi subiect activ al acestei infracţiuni funcţionarul public, astfel cum acesta este definit de art. 175 alin. (1) C. pen. - având această calitate inclusiv persoana care exercită o funcţie de demnitate publică sau o funcţie publică de orice natură - astfel cum este cazul intimatului C..

Cu referire la elementul material al infracţiunii, cerinţa esenţială pentru reţinerea săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu presupune ca fapta funcţionarului public să fi fost comisă în exercitarea atribuţiilor de serviciu prevăzute explicit în lege, ordonanţă simplă sau de urgenţă a Guvernului, condiţie de asemenea întrunită în cauză - misiunea în executarea căreia se afla intimatul C. la data săvârşirii infracţiunii fiind expres reglementată prin art. 19 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 550/2004.

Prin urmare, o atare infracţiune presupune, în mod implicit, că făptuitorul s-a aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, motiv pentru care nu îşi găseşte fundament raţionamentul instanţei de apel, ce reţine că intimatul C. a săvârşit fapta în afara atribuţiilor sale de serviciu - aspect ce s-ar fi impus a fi fost cunoscut de către reclamant, întrucât acesta a făcut obiectul unei condamnări penale.

Dimpotrivă, aplicarea unei sancţiuni penale pârâtului C. pentru săvârşirea infracţiunii de purtare abuzivă, nu poate conduce decât la fireasca concluzie că acesta a acţionat în cadrul funcţiei sale, aspecte ce reies în mod indubitabil din cuprinsul sentinţei penale nr. 12/2021 pronunţată în dosarul nr. x/2021.

De asemenea, Înalta Curte observă că instanţa de apel nu numai că nu a analizat incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 27 alin. (4) din Legea nr. 550/2004 privind organizarea şi funcţionarea Jandarmeriei Române, potrivit cărora "pentru îndeplinirea atribuţiilor şi misiunilor specifice, personalul militar al Jandarmeriei Române are dreptul să folosească forţa, mijloacele din dotare şi armamentul, în condiţiile legii", dispoziţii legale care au fost invocate prin apelul exercitat de reclamant, dar a şi reţinut că o atare analiză nu se impune în raport de împrejurarea condamnării penale a pârâtului C..

Or, o astfel de statuare este, într-adevăr, de natură să încalce dispoziţiile art. 22 alin. (1) şi (4) şi pe cele ale art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Înalta Curte găseşte întemeiată şi critica potrivit căreia în mod greşit a fost respins apelul reclamantului vizând modul în care acest aspect a fost soluţionat de către instanţa de fond - pe cale de excepţie, analiza realizată fiind specifică unei analize pe fond, soluţia primei instanţe fiind menţinută de către instanţa de control judiciar deşi, tot aceasta a apreciat soluţia ca fiind dubitabilă sub acest aspect.

Aşadar, reţinerea în cauză a cazului exonerator de răspundere reglementat de art. 1373 alin. (3) C. civ. s-a realizat de către instanţa de fond în soluţionarea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Gruparea de Jandarmi Mobilă "B." Cluj-Napoca în legătură cu răspunderea în calitate de comitent pentru fapta prepusului C., iar nu în analiza temeiniciei acestei pretenţii, astfel cum s-ar fi impus, având în vedere că, potrivit art. 36 C. proc. civ., "calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părţi şi subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecăţii. Existenţa sau inexistenţa drepturilor şi a obligaţiilor afirmate constituie o chestiune de fond."

Instanţa de apel, deşi a reţinut că a fost învestită, prin apelul exercitat de reclamant, în ce priveşte modul de soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Gruparea de Jandarmi Mobilă "B." privind răspunderea acesteia în calitate de comitent pentru fapta prepusului C., şi a apreciat ca fiind discutabilă soluţionarea pe cale de excepţie a chestiunii privind îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege pentru antrenarea răspunderii comitentului pentru fapta prepusului său, a respins apelul reclamantului, apreciind că argumentele aduse reprezintă o critică cu privire la verificarea condiţiilor art. 1373 alin. (3) C. civ., iar nu o critică care să vizeze modul de soluţionare, pe cale de excepţie, a acestui aspect.

Înalta Curte reţine că, în examinarea motivelor invocate în calea de atac, instanţa de apel a dat dovadă de un formalism excesiv, care trebuie evitat din perspectiva respectării dreptului de acces la un tribunal, prevăzut de art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Astfel cum a reţinut Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudenţa sa constantă, "o interpretare deosebit de riguroasă dată de instanţele interne unei norme de procedură, cu un formalism excesiv, poate fi de natură a priva părţile de dreptul de acces la un tribunal" (cauza Perez de Rada Cavanilles c. Spaniei, p. 49; cauza Sotiris et Nikos Koutras ATTEE c. Greciei, p.20, cauza RTBF c. Belgiei, p. 71-72, 74).

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în jurisprudenţa sa constantă că "dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6.1 din Convenţie, include printre altele dreptul părţilor de a prezenta observaţiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor. Întrucât Convenţia nu are drept scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete şi efective [...] acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observaţii sunt în mod real «ascultate», adică în mod corect examinate de către instanţa sesizată. Altfel spus, art. 6 implică mai ales în sarcina «instanţei» obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi al elementelor de probă ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa [...]."

Prin urmare, Înalta Curte găseşte întemeiată critica recurentului, subsumând-o însă punctului 5 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar nu punctului 6 cum a fost încadrat prin memoriul de recurs [în cauză nefiind vorba despre motive contradictorii, de vreme ce instanţa de apel a reţinut că a fost exercitat apel cu privire la soluţionarea excepţiei, însă nu din perspectiva modului procedural prin care s-a dispus astfel - pe cale de excepţie - ci din perspectiva analizei art. 1373 alin. (3) C. civ..], având în vedere că în cauză s-a procedat la o greşită aplicare a dispoziţiilor de drept procesual, respectiv art. 36 C. proc. civ.

Cu privire la motivul de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care se critică încălcarea şi aplicarea greşită a art. 1373 alin. (3) C. civ., Înalta Curte îl găseşte, de asemenea, întemeiat.

Art. 1373 C. civ. reglementează răspunderea comitentului pentru prejudiciile cauzate de prepuşii săi, răspundere ce se antrenează în măsura în care, suplimentar condiţiilor generale ale răspunderii, sunt întrunite două condiţii speciale, respectiv (i) existenţa raportului de prepuşenie şi (ii) necesitatea ca fapta ilicită şi prejudiciabilă a prepusului să fie săvârşită în legătură cu atribuţiile sau funcţiile încredinţate.

Dacă în speţa dedusă analizei, întrunirea primei condiţii nu este de natură a suscita discuţii - părţile necontestând existenţa raportului de prepuşenie între intimatul C. şi Gruparea de Jandarmi Mobilă "B." Cluj-Napoca -, instanţele fondului au reţinut că cea de-a doua condiţie nu este întrunită, întrucât prepusul a acţionat prin deviere de la funcţia sa, motiv pentru care au apreciat că fapta nu are legătură cu atribuţiile sau cu scopul funcţiilor încredinţate, situaţie în care îşi găseşte aplicabilitatea în cauză art. 1373 alin. (3) C. civ.

Astfel, potrivit art. 1373 alin. (3) C. civ., "comitentul nu răspunde dacă dovedeşte că victima cunoştea sau, după împrejurări, putea să cunoască, la data săvârşirii faptei prejudiciabile, că prepusul a acţionat fără nicio legătură cu atribuţiile sau cu scopul funcţiilor încredinţate".

Înalta Curte reţine însă că, în acord cu art. 14 alin. (2) din C. civ., buna-credinţă este prezumată relativ de lege, astfel că, pentru a putea reţine aplicabilitatea cazului exonerator de răspundere al comitentului, s-ar fi impus ca acesta din urmă să răstoarne prezumţia de bună-credinţă instituită, dovedind că victima cunoştea ori ar fi trebuit să cunoască, la data săvârşirii faptei prepusului, că acesta a acţionat fără nicio legătură cu atribuţiile şi scopul funcţiilor încredinţate.

Or, simpla împrejurare că, aflat în timpul serviciului, intimatul C. i-a aplicat reclamantului lovituri, nu este de natură să antreneze aplicarea în cauză a art. 1373 alin. (3) C. civ., de vreme ce condiţia e îndeplinită şi atunci când prepusul a acţionat prin deviere de la funcţia sa, prin depăşirea atribuţiilor care intră în conţinutul funcţiei şi chiar prin exerciţiul abuziv al acesteia, cu condiţia ca fapta săvârşită să aibă legătură cu atribuţiile sau cu scopul funcţiilor încredinţate sau să fi existat cel puţin aparenţa că prepusul a acţionat, în momentul săvârşirii faptei prejudiciabile, în legătură cu atribuţiile şi scopul funcţiilor respective.

Astfel cum s-a statuat în doctrină, legătura dintre fapta prepusului şi atribuţiile sau scopul funcţiilor sale poate fi de timp, de loc sau de mijloace folosite (era în timpul serviciului, la locul de muncă sau se folosea de un bun al comitentului pentru îndeplinirea atribuţiilor funcţiei).

Instanţa de apel a reţinut că a fost răsturnată prezumţia legală relativă a bunei credinţe a reclamantului, în raport de circumstanţele în care a avut loc evenimentul analizat în cauză, arătând că reclamantul putea cel puţin să cunoască că modul de a acţiona al pârâtului C. nu a avut nicio legătură cu atribuţiile sau scopul funcţiilor încredinţate, concluzia instanţei de apel fiind grefată pe existenţa sentinţei penale nr. 12/2021 a Tribunalului Militar Cluj, prin care intimatul C. a fost condamnat definitiv pentru fapta de a-i fi aplicat reclamantului lovituri cu pumnul în zona abdomenului şi a feţei.

Aşadar, din considerentele decizie recurate, sub acest aspect, reiese că instanţa de apel nu a realizat analiza celei de-a doua condiţii speciale - aceea ca fapta ilicită şi prejudiciabilă a prepusului să fie săvârşită în legătură cu atribuţiile sau funcţiile încredinţate, din perspectiva împrejurării că prepusul a acţionat prin deviere de la funcţia sa, prin depăşirea atribuţiilor care intră în conţinutul funcţiei şi chiar prin exerciţiul abuziv al acesteia, cu condiţia ca fapta săvârşită să aibă legătură cu atribuţiile sau cu scopul funcţiilor încredinţate.

În consecinţă, Înalta Curte urmează să admită criticile formulate de recurent privind greşita aplicare a art. 1373 alin. (3) C. civ., urmând ca în rejudecare, instanţa de apel să analizeze excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Gruparea de Jandarmi Mobilă "B." Cluj-Napoca în legătură cu răspunderea în calitate de comitent pentru fapta prepusului C., din perspectiva îndrumărilor de mai sus.

Înalta Curte urmează să respingă celelalte critici ce fac obiectul recursului pentru motivele ce vor fi expuse în continuare.

Subsumat art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. se critică încălcarea efectului devolutiv al apelului reglementat de art. 477 alin. (1) C. proc. civ., prin aceea că instanţa de apel a reţinut în ce îi priveşte pe intimaţii D., E. şi Gruparea de Jandarmi Mobilă "B." că nu există faptă ilicită, în vreme ce prin calea de atac exercitată, aceştia au criticat hotărârea instanţei de fond sub aspectul lipsei vinovăţiei pentru săvârşirea faptei.

Contrar celor evocate pe calea recursului, din analiza memoriului de apel formulat de către intimaţii D. şi E., reiese că aceştia au formulat pe calea apelului critici care converg la contestarea întrunirii, în persoana acestora, a condiţiilor răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, inclusiv din perspectiva existenţei faptei ilicite ("nu se poate reţine în sarcina subsemnaţilor faptul că nu au intervenit pentru stoparea agresiunii exercitate de colegul lor" - pag. 16 vol. I dosar apel). Vinovăţia este evocată pe calea apelului celor doi intimaţi pentru a menţiona că atitudinea agresivă a reclamantului a reprezentat condiţia sine qua non pentru derularea evenimentelor ce fac obiectul prezentului dosar, arătând că "vinovăţia îi aparţine în totalitate reclamantului".

În considerarea acestor aspecte, instanţa de apel a procedat la analiza primei condiţii, dintre cele patru cumulativ prevăzute de art. 1357 C. civ. (săvârşirea unei fapte ilicite, vinovăţia autorului faptei ilicite, existenţa unui prejudiciu şi legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu), analiză în urma căreia a rezultat că nu există faptă ilicită în persoana intimaţilor D. şi E..

Întrucât, în economia reglementării răspunderii civile delictuale, absenţa unei singure condiţii dintre cele patru cumulativ prevăzute este suficientă pentru a nu putea antrena acest mecanism de răspundere civilă, în mod corect instanţa de apel a schimbat hotărârea instanţei de fond sub acest aspect, fără a mai proceda la analiza celorlalte condiţii.

Nefondată este şi critica formulată din perspectiva pct. 6 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., prin care se invocă existenţa unor motive străine de pricină, respectiv a unor motive contradictorii referitoare la lipsa faptei ilicite, prin aceea că deşi instanţa de apel a reţinut că nu există o faptă ilicită a intimaţilor D. şi E., motivarea priveşte, mai degrabă, o lipsă de culpă a intimaţilor, întemeiată pe o aparentă imposibilitate de a reacţiona mai devreme decât au făcut-o, motivele reţinute fiind străine de soluţia adoptată.

Din simpla observare a considerentelor instanţei de apel (pag. 16-18 din hotărârea recurată), reiese că aceasta a analizat faptele ilicite imputate celor doi pârâţi persoane fizice din perspectiva celor arătate pe calea acţiunii introductive de instanţă, corelat cu situaţia de fapt - astfel cum aceasta a fost stabilită de instanţele fondului în administrarea probatoriului - concluzionând că nu se poate reţine în sarcina celor doi pârâţi săvârşirea vreunei fapte ilicite, motiv pentru care nu a mai procedat ulterior la analizarea celorlalte condiţii ale răspunderii civile delictuale, deci nici a condiţiei vinovăţiei.

Subsumat art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., recurentul a invocat încălcarea autorităţii de lucru judecat a hotărârii penale în ce priveşte fapta ilicită săvârşită de către intimaţii E. şi D..

Potrivit art. 430 alin. (1) C. proc. civ., "hotărârea judecătorească ce soluţionează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată", iar potrivit alin. (3), hotărârea judecătorească prin care se ia o măsură provizorie nu are autoritate de lucru judecat asupra fondului.

În cauză, se invocă încălcarea efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat în raport cu încheierea penală nr. 22/08.03.2021, pronunţată în dosarul nr. x/2021, o încheiere a judecătorului de cameră preliminară prin care s-a dispus efectuarea de cercetări suplimentare în vederea urmăririi penale. Din înscrisurile de la dosar reiese că în urma completării urmăririi penale, prin Ordonanţa de clasare din 31.12.2021, Parchetul de pe lângă Tribunalul Militar Cluj a dispus o nouă soluţie de clasare a cauzei cu privire la infracţiunea de purtare abuzivă privind pe intimaţii D. şi E., soluţie împotriva căreia s-a depus plângere de către reclamantul A., respinsă prin Ordonanţa din 15.02.2022 în dosarul x/2022, prin care s-a reţinut că cei doi inculpaţi nu au prevăzut sau acceptat ca persoana vătămată să fie agresată, ci au făcut demersuri concrete şi reuşite în scopul opririi agresiunii.

Din precizările formulate la termenul de judecată din 11 noiembrie 2025 în faţa instanţei de recurs de către reprezentantul convenţional al reclamantului, reiese că împotriva Ordonanţei din 15.02.2022 dispusă în dosarul x/2022, a fost exercitată o nouă plângere împotriva soluţiei de clasare, în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi, în temeiul art. 340 C. proc. pen., care însă a fost respinsă, rămânând, aşadar, definitivă soluţia de clasare în privinţa celor doi pârâţi.

Înalta Curte reţine că potrivit art. 342 C. proc. pen., obiectul procedurii camerei preliminare îl constituie verificarea, după trimiterea în judecată, a competenţei şi a legalităţii sesizării instanţei, precum şi verificarea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, relevante în acest sens fiind paragrafele 17 şi 18 din cadrul Deciziei Curţii Constituţionale nr. 526/2022 referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 342 din C. proc. pen., publicată în Monitorul Oficial al României Partea I nr. 107 din 07 februarie 2023:

"17. Curtea a constatat că, potrivit dispoziţiilor art. 342 din C. proc. pen., obiectul procedurii camerei preliminare îl constituie verificarea, după trimiterea în judecată, a competenţei şi a legalităţii sesizării instanţei, precum şi verificarea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Prin urmare, acesta se circumscrie unor aspecte referitoare la competenţă şi la legalitatea fie a sesizării, fie a administrării probelor care fundamentează acuzaţia în materie penală. S-a reţinut că, potrivit prevederilor art. 345 alin. (2) din C. proc. pen., judecătorul de cameră preliminară va comunica de îndată parchetului, în vederea remedierii, încheierea pronunţată în cazul în care fie constată neregularităţi ale actului de sesizare, fie sancţionează, potrivit art. 280-282 din C. proc. pen., actele de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii ori exclude una sau mai multe probe administrate în timpul urmăririi penale. De asemenea, cu privire la legalitatea probaţiunii, s-a reţinut că în camera preliminară pot fi supuse controlului judecătorului aspectele referitoare la nulitatea absolută sau relativă ori la excluderea unor probe care, potrivit art. 102 din C. proc. pen., vizează numai probele nelegale, probele obţinute prin tortură şi cele derivate din acestea.

18. În aceste condiţii, Curtea a observat că judecătorul de cameră preliminară nu se poate pronunţa asupra aspectelor legate de temeinicia acuzaţiei, acesta fiind atributul exclusiv al instanţei competente să judece fondul cauzei. Nu în ultimul rând, Curtea a constatat că obiectivul acestei proceduri este de a stabili dacă urmărirea penală şi rechizitoriul sunt apte să declanşeze faza de judecată ori trebuie refăcute, iar, în ipoteza începerii judecăţii, de a stabili care sunt actele asupra cărora aceasta va purta şi pe care părţile şi ceilalţi participanţi îşi vor putea întemeia susţinerile ori pe care vor trebui să le combată. Aşadar, legiuitorul a limitat la o fază distinctă de parcurs a procesului penal posibilitatea invocării excepţiilor referitoare la competenţa instanţei, legalitatea sesizării, legalitatea administrării probelor sau legalitatea actelor efectuate de organul de urmărire penală, fază în care nu se stabileşte vinovăţia sau nevinovăţia inculpatului. Consecinţa acestei limitări temporale este faptul că, după începerea judecăţii, nu mai este posibilă restituirea cauzei la procuror, scopul reglementării fiind acela al asigurării soluţionării cu celeritate a cauzelor penale."

Drept urmare, întrucât hotărârea în legătură cu care se afirmă o încălcare a autorităţii de lucru judecat emană de la judecătorul de cameră preliminară, care se pronunţă fără a intra în cercetarea fondului cauzei, rolul său fiind de a verifica legalitatea sesizării instanţei, a probelor şi a actelor de urmărire penală, ulterior acesteia intervenind soluţia de clasare în privinţa celor intimaţilor D. şi E., care a rămas definitivă, Înalta Curte respinge motivul de recurs ca neîntemeiat.

Din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a invocat aplicarea greşită a dreptului material sub aspectul îndeplinirii condiţiilor de atragere a răspunderii civile delictuale pentru intimaţii E. şi D., fără a indica, în concret, ce dispoziţii legale au fost încălcate şi în mod.

Dimpotrivă, prin calea de atac exercitată, recurentul a evocat aspecte ce ţin de reaprecierea probelor pentru a determina o altă situaţie de fapt decât cea statuată în faţa instanţelor de fond, aspect ce excedează cadrului procesual al recursului, în care controlul judiciar se limitează la verificarea legalităţii hotărârii atacate din perspectiva motivelor de recurs prevăzute în mod expres şi limitativ de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Astfel, prin calea de atac a recursului se arată că în mod greşit instanţa de apel a reţinut că nici imobilizarea sa şi nici inacţiunea intimaţilor D. şi E. faţă de împrejurarea că a fost lovit de colegul lor în timp ce era imobilizat nu ar constitui fapte ilicite. Intervenţia tardivă, la un interval de 9 secunde după ce a început să fie lovit, comparativ cu cele 5 secunde invocate de intimaţi şi cele 0,25 de secunde reprezentând timpul mediu de reacţie, nu se încadrează în noţiunea de în cel mai scurt timp.

Înalta Curte constată că soluţia instanţei de apel cu privire la intimaţii E. şi D. este corectă, având în vedere că în cadrul dosarului penal nr. x/2019 al Tribunalului Militar Cluj, în cadrul căruia aceştia au fost cercetaţi sub aspectul infracţiunii de purtare abuzivă, în calitate de coautori cu intimatul C., s-a dispus în mod definitiv soluţia de clasare cu privire la cei doi intimaţi.

Înrâurirea pe care dosarul penal nr. x/2019 al Tribunalului Militar Cluj o are în soluţionarea cererii constituite în prezentul dosar a fost reţinută, în mod corect, de către instanţele fondului. Astfel, prin încheierea din 11 octombrie 2021, Tribunalul Cluj a dispus suspendarea soluţionării cauzei până la soluţionarea definitivă a dosarului penal nr. x/2020, având în vedere că prin cererea introductivă de instanţă s-a cerut obligarea pârâţilor în solidar la plata prejudiciului moral şi material invocate de către pârât, motiv pentru care soluţia ce se va pronunţa în dosarul penal este de natură a avea o înrâurire hotărâtoare asupra modului de soluţionare al cauzei.

Astfel cum reiese din înscrisurile aflate la filele x din primul volum al tribunalului, la data de 18 martie 2022 reclamantul A. a solicitat repunerea cauzei pe rol având în vedere că prin soluţionarea definitivă a dosarului penal, nu mai subzista motivul suspendării.

Drept urmare, de vreme ce în privinţa intimaţilor E. şi D. s-a dispus măsura clasării pentru săvârşirea infracţiunii de purtare abuzivă, reţinându-se pe de-o parte că agresiunea a fost una cu consumare instantanee, de câteva secunde, iar pe de altă parte că este exclusă o coeziune subiectivă a celor doi intimaţi cu intimatul C. în privinţa rezultatului - aspect absolut necesar în contextul reţinerii unei forme de participaţie (Ordonanţa prim-procurorului militar al Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Cluj din 15.02.2022 dispusă în dosarul nr. x/2022), soluţie care a fost menţinută şi de către judecătorul de cameră preliminară, potrivit celor precizate de reprezentantul convenţional al recurentului la termenul de judecată din 11 noiembrie 2025, soluţia instanţei de apel sub aspectul neîntrunirii condiţiilor de atragere a răspunderii civile delictuale pentru intimaţii E. şi D. este corectă.

Înalta Curte nu poate primi nici critica potrivit căreia soluţia instanţei de apel privind cuantumul daunelor morale în cuantum de 20.000 RON este dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material.

Cu referire la împrejurarea că instanţele fondului s-ar fi raportat exclusiv la numărul de îngrijiri medicale stabilite prin certificatul medico-legal, în contextul în care prejudiciul suferit este eminamente de ordin psihologic, Înalta Curte constată că prin hotărârea primei instanţe, care a stabilit cuantumul daunelor morale, au fost reflectate principiile care se degajă din jurisprudenţa naţională şi cea a Curţii Europene a Drepturilor Omului, realizând o evaluare în echitate, cu luarea în considerare a tuturor criteriilor relevante, respectiv: consecinţele negative suferite de cel în cauză pe plan fizic şi psihic, importanţa valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială. Astfel, Înalta Curte observă că în cauză au fost corelate principiile stabilite de instanţa europeană de contencios cu situaţia de fapt şi probatoriul administrat în cauză, determinarea cuantumului despăgubirilor fiind concordantă cu principiul proporţionalităţii daunei cu despăgubirea acordată, precum şi cu necesitatea ca suma de bani acordată cu titlu de daune morale să nu devină o sursă de îmbogăţire pentru victimă, dar nici să aibă numai un caracter pur simbolic.

Cu referire la celelalte aspecte invocate de recurent în dezvoltarea acestui motiv de recurs, respectiv că instanţa trebuia să se raporteze şi la calitatea intimaţilor de jandarmi, calitatea acestora reprezentând o cauză de agravare a răspunderii civile, impunându-se evaluarea cu mai multă exigenţă a vinovăţiei făptuitorului, precum şi necesitarea examinării amplei jurisprudenţe a CEDO, pe de-o parte în materia plasării persoanei în custodia organelor statului, iar pe de altă parte cu privire la folosirea în justiţie a unor prezumţii de fapt sau de drept.

Învestită cu soluţionarea acestor critici, instanţa de apel le-a analizat punctual, procedând la coroborarea probelor administrate în cauză în vederea stabilirii consecinţelor negative pe care fapta ilicită a pârâtului C. le-a avut asupra reclamantului, apreciind că nu se pune problema stabilirii cuantumului daunelor morale de către instanţa de fond în mod eronat, fără a fi avute în vedere efectele pe care săvârşirea acesteia le-a avut asupra reclamantului. Totodată, instanţa de apel a dar relevanţă şi contribuţiei reclamantului în producerea faptei ilicite, a cărui atitudinea şi comportament au stat la baza luării unor măsuri de către forţele de ordine în ceea ce îl priveşte, inclusiv reacţia exagerată şi disproporţionată a pârâtului C. fiind determinată de comportamentul şicanator, recalcitrant, al reclamantului.

Cu referire la jurisprudenţa CEDO în legătură cu existenţa raportului de cauzalitate dintre leziunile suferite de reclamant şi activitatea pârâţilor, s-a reţinut că acest raport de cauzalitate a fost stabilit de către instanţa de fond pe baza probaţiunii administrate, motiv pentru care trimiterea la aceasta nu este de natură să determine vreo schimbare în privinţa acestui aspect.

Referirile din cuprinsul memoriului cu privire la amplificarea sentimentului de frustrare şi nedreptate în raport de atitudinea intimaţilor adoptată în cursul procesului civil, precum şi celelalte aspecte ce ţin de vârsta recurentului, privaţiunile şi umilinţa la care acesta a fost supus, disconfortul creat de stările psihice şi emoţionale urmate, precum şi restrângerea posibilităţilor de viaţa socială şi familială şi care ar fi justificat acordarea unor daune morale într-un cuantum mai ridicat, deşi sunt invocate ca încălcări ale normelor de drept material, invocarea este numai una formală, întrucât acest grup de critici nu sunt unele de nelegalitate care pot fi deduse judecăţii în calea extraordinară de atac a recursului, care, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., urmăreşte să supună instanţei examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, ci critici de netemeinicie ce nu pot fi cenzurate de către instanţa de recurs.

Pentru aceste motive, constatând în cauză încălcarea normelor de drept procedural, precum şi a celor de drept material, în baza art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ. şi art. 497 C. proc. civ., va fi admis recursul declarat, va fi casată în parte decizia instanţei de apel şi va fi trimisă acesteia cauza spre rejudecare în limitele indicate.

În raport de dispoziţiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., reţinând că recurentul se află în culpă procesuală în raport cu intimaţii E. şi D., se va dispune obligarea acestuia la plata către fiecare dintre cei doi intimaţi a sumei de 3.278 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocaţial aferent formulării de apărări în calea de atac a recursului (câte 2900 RON/fiecare intimat), potrivit facturilor şi chitanţelor existente la dosar şi cheltuieli de deplasare ale reprezentantului convenţional, potrivit dovezilor aflate la filele x.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 1/A din 14 ianuarie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă.

Casează în parte decizia recurată şi trimite cauza aceleiaşi instanţe, spre rejudecarea apelului reclamantului cu privire la soluţia dată excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Gruparea de Jandarmi Mobilă "B." Cluj-Napoca în legătură cu răspunderea în calitate de comitent pentru fapta prepusului C..

Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei recurate.

Obligă recurentul-reclamant A. la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 3.278 RON în favoarea intimatului-pârât E. şi, respectiv, în cuantum de 3.278 RON în favoarea intimatului-pârât D..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9 decembrie 2025.