Forest land ownership: res judicata preclusion of title claims based on forest management plans versus local municipal registration

Şedinţa publică din data de 9 decembrie 2025

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

1. Obiectul cererii de chemare în judecată.

Prin cerere înregistrată la 13.11.2020 la Tribunalul Constanţa, secţia I civilă, reclamanta RNP Romsilva - Direcţia Silvică Constanţa a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Comuna Valu lui A., prin Primar, Consiliul Local Valu lui A. şi Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, obligarea primilor doi pârâţi să lase deplină proprietate şi liniştită posesie suprafaţă de 203.722 mp de teren forestier, proprietate publică a statului, situat în Amenajamentul silvic UP V Murfatlar, unităţile amenajistice: u.a. 40 - 44.100 mp (CF x) - vecinătăţi: Nord - zona Cale Ferată 315; Est - pădure 367/2; Sud - HC (canal) 316; Vest - str. x; - 44.100 mp (CF x) - vecinătăţi: Nord-HC (canal) 316; Est - Pădure 370/1; Sud - str. x; Vest - str. x; u.a. 42 - 91.297 mp (CF x) - vecinătăţi: Nord - DE 285/4; Est - DS (pădure şi diverşi proprietari); Sud str. x; Vest - str. x; - 6532 mp (CF x) - vecinătăţi: Nord-pădure; Est - pădure; Sud str. x x, Vest - str. x; u.a. 45 - 17.693 mp (x; x; CF x; CF x; CF x; CF x; CF x; CF x; CF x; x'; CF x; CF x; CF x; CF x; CF x; CF x; CF x; x; CF x; CF x; CF x; CF x; CF x; CF x; CF x; x; CF x) - vecinătăţi: Nord - S.C. B.; Est - Unitatea Militară (pădure); Sud - DN 3; Vest - Ocolul silvic.

De asemenea, reclamanta a solicitat rectificarea intabulării terenului revendicat şi obligarea primilor doi pârâţi la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă.

Prin sentinţa civilă nr. 2190/17.06.2024, Tribunalul Constanţa, secţia I civilă, a respins excepţia lipsei calităţii de reprezentant a Direcţiei Silvice Constanţa, a calificat ca apărări de fond excepţiile lipsei calităţii procesuale active a reclamantei R.N.P. Romsilva invocate la pct. III şi respectiv la pct. V din întâmpinare de către pârâţii Comuna Valu lui A. prin Primar şi Consiliul Local Valu lui A. şi a respins ca nefondată excepţia nelegalitate a Ordinului Ministerului Apelor şi Pădurilor de aprobare a Amenajamentului Silvic Murfatlar nr. 134/04.02.2020.

Totodată, tribunalul a respins ca nefondată cererea formulată de către reclamantă în contradictoriu cu cei trei pârâţi, precum şi cererea de chemare în judecată a Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice, întemeiată pe dispoziţiile art. 68 din C. proc. civ., a stabilit onorariul definitiv în cuantum de 4950 RON în favoarea doamnei expert C., a dispus emiterea unor adrese către expert şi către Biroul Local în vederea efectuării plăţii şi a obligat reclamanta la plata către pârâta Comuna Valu lui A. a sumei de 11.400 RON cheltuieli de judecată, constând în onorariu de avocat şi onorariu de expert.

3. Hotărârea pronunţată în apel.

Prin decizia civilă nr. 25/C din 30 ianuarie 2025 Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă a respins apelurile civile formulate de apelanta-reclamantă RNP Romsilva - Direcţia Silvică Constanţa, şi de Statul Roman prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa, împotriva sentinţei civile nr. 2.190 din data de 17.06.2024 pronunţate de Tribunalul Constanţa, secţia I civilă, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi Comuna Valu lui A. prin Primar, Consiliul Local Valu lui A., ca nefondate.

4. Căile de atac formulate în cauză.

Împotriva deciziei civile nr. 25/C din 30 ianuarie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă au formulat recurs reclamanta RNP Romsilva - Direcţia Silvică Constanţa şi pârâtul Statul Roman prin Ministerul Finanţelor Publice prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa.

4.1. Prin recursul exercitat de reclamanta RNP Romsilva - Direcţia Silvică Constanţa s-a cerut casarea în tot a hotărârii recurate şi schimbarea acesteia în tot, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată. Criticile de recurs au fost subsumate motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Cu titlu prealabil, reclamanta arată că terenul pe care îl revendică aparţine proprietăţii publice a Statului Român, iar începând cu anul 1955 şi până în prezent terenul figurează în amenajamentul silvic UP V Murfatlar, astfel cum rezultă din amenajamentele silvice aferent anilor 1955, 1968, 1978, 1989, 1998, 2008 şi 2018 aprobate prin O.M. 517/2017 şi respectiv OM 134/2020.

Printr-un prim motiv de recurs, se arată că amenajamentele silvice reprezintă titlu de proprietate - potrivit dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 46/2008 şi respectiv art. 61 alin. (1) din Legea nr. 331/2024 - noul cod silvic reluând reglementarea vechiul cod silvic, astfel că a rămas neschimbat modul de gestionare a fondului forestier. De asemenea, au fost invocate dispoziţiile art. 5 şi art. 35 din Legea nr. 18/1991.

Prin cel de-al doilea motiv de recurs, se arată că în mod greşit a apreciat instanţa că în conţinutul H.G. nr. 1705/2006 nu există nicio dovadă cu privire la terenul revendicat în prezenta cauză.

Reclamanta arată că prin Decizia nr. 1011/06.03.2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a statuat cu putere de lucru judecat că "potrivit H.G. nr. 1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor proprietate publică a statului, anexa 3 nr. MF1363 şi nr. 1364, fondul forestier reprezentat de vegetaţia forestieră în suprafaţă de 4443692,4922 ha şi terenuri forestiere în suprafaţă totală de 56.705,03 ha identificat potrivit amenajamentelor silvice, sunt incluse în domeniul public al statului."

Se mai arată că suprafaţa revendicată în cadrul prezentului dosar este inclusă în anexa nr. 3 a H.G. nr. 1705/2006, având număr de inventariere 1363, ce reprezintă vegetaţie forestieră suspusă regimului silvic.

În acelaşi sens se invocă adresa nr. x/05.03.2018 vizând anexa 3 a H.G. nr. 1705/2006 prin care se arată că "Regia Naţională a Pădurilor, în conformitate cu art. 11 alin. (1) din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, republicată cu modificările şi completările ulterioare, administrează fondul forestier proprietate publică a statului, care este înregistrat compact, fără a fi evidenţiat pe suprafeţe poziţii cadastrale, amenajamente silvice sau vecinătăţi şi fără o nominalizare distinctă pe fiecare direcţie silvică, ocol silvic sau localitate, conform filelor de inventar corespunzătoare numerelor MFP 1363, 1364, 1365 şi 1366".

Din înscrisurile depuse la dosar, respectiv Anexa nr. 12 la H.G.1705/2006 emisă de Ocolul Silvic Murfatlar cu nr. 1526/08.07.2024, reiese că suprafaţa fondului forestier din Amenajamentul Silvic UP V Murfatlar este inclusă în H.G. nr. 1705/2006.

4.2. Prin recursul exercitat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa s-a cerut casarea în tot a hotărârii recurate, criticile de recurs fiind subsumate motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

În susţinerea recursului se arată că reclamanta RNP Romsilva a solicitat introducerea în cauză a Ministerului de Finanţe în calitate de reprezentant al Statului Român, în temeiul art. 68 din C. proc. civ., în calitate de intervenient forţat, având în vedere că acesta este titularul dreptului de proprietate asupra terenului revendicat şi ar putea pretinde aceleaşi drepturi ca şi reclamanta.

Cu toate acestea, instanţa de apel a reţinut că Ministerului de Finanţe în calitate de reprezentant al Statului Român a fost chemat în judecată în calitate de pârât, astfel că nu mai era necesară introducerea lui în cauză şi în baza art. 68 C. proc. civ., iar prima instanţă nu a respins ca inadmisibilă cererea formulată în contradictoriu cu Statul Român, ci ca nefondată, ca o consecinţă necesară a respingerii ca nefondată a cererii principale, inclusiv în contradictoriu cu Statul Român.

Argumentul instanţei de apel nu poate fi reţinut deoarece lipseşte de conţinut dispoziţiile legale ce guvernează dreptul de proprietate publică şi nu corespunde cu limitele învestirii prin cererea de chemare în judecată.

În continuare se mai arată că în mod contradictoriu, instanţa de apel a apreciat că deşi cererea de chemare în judecată a Statului Român a fost respinsă ca o consecinţă firească a respingerii cererii principale, menţionează totodată că Statul Român nu a dovedit dreptul de proprietate publică a statului şi, prin urmare, nu s-a procedat la compararea de titluri.

Totodată, instanţa de apel a reţinut prevederile pct. 1.4 din Anexa Legii nr. 213/1998 potrivit căruia "domeniul public al statului este alcătuit din următoarele bunuri: […] 4. Pădurile şi terenurile destinate împăduririi, cele care servesc nevoilor de cultură, de producţie ori de administraţie silvică, iazurile, albiile pârâielor, precum şi terenurile neproductive incluse în amenajamentele silvice, care fac parte din fondul forestier naţional şi nu sunt proprietate privată."

Or, prin cererea introductivă se arată că terenul revendicat aparţine proprietăţii publice a Statului Român, iar începând cu anul 1955 şi până în prezent terenul figurează în amenajamentul silvic UP V Murfatlar, aspect confirmat de informaţiile centralizate cu privire la bunurile aflate în domeniul public al statului.

Deşi instanţa de apel menţionează că fac parte din domeniul public al statului pădurile şi terenurile incluse în amenajamentele silvice - spre deosebire de terenurile cu destinaţie forestieră aflate în proprietatea UAT-urilor pentru care nu există obligativitatea organizării de amenajamente silvice -, totuşi a apreciat că nu mai este necesară cercetarea titlului Comunei Valu lui A..

Or, din interpretarea normei legale invocată în susţinerea soluţiei de respingere a cererii de revendicare, rezultă că fondul forestier care face parte din domeniul public al statului şi care este administrat de RNP Romsilva este organizat în amenajamente silvice. Per a contrario, vegetaţia forestieră din afara fondului forestier naţional nu este organizată în amenajamente silvice şi poate fi administrată, la cerere, pe bază de contract, de către Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva.

Potrivit art. 36 alin. (2) din Codul silvic, "prin excepţie de la prevederile alin. (1), în lipsa actelor de proprietate, dovada proprietăţii statului asupra terenurilor din FFN proprietate publică şi privată a statului se face cu amenajamentele silvice în vigoare."

Contrar celor reţinute de instanţa de apel, faptul că terenul revendicat face parte din Amenajamentul Silvic al Unităţii de Producţie V Murfatlar, iar expertiza topografică a relevat că terenul ce face obiectul litigiului se suprapune în totalitate cu proprietatea privată a Comunei Valu lui A., sunt de natură a confirma titlul de proprietate al statului şi nu titlul de proprietate al UAT-ului.

Deşi în cauză s-a probat că terenul revendicat nu a părăsit niciodată fondul forestier naţional, instanţele fondului au respins acţiunea motivând că nu a fost dovedit titlul de proprietate al statului.

De asemenea, Codul silvic prevede în mod expres că este interzisă trecerea terenurilor din FFN din domeniul public al unităţilor administrativ-teritoriale în domeniul privat al acestora prin hotărâre a consiliului local ori a consiliului judeţean.

Concluzionând, recurentul arată că reclamanta a dovedit în cauză că terenul forestier revendicat în suprafaţă totală de 203.722 mp este bun declarat în domeniul public al statului prin lege, fiind menţionat la Anexa nr. 3 la H.G. nr. 1705/2006 şi în amenajamente silvice, este irelevantă succesiunea de acte translative de proprietate prin care pârâţii îşi dovedesc dreptul lor de proprietate.

5. Apărările formulate în cauză

În cauză nu s-a formulat întâmpinare.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate, pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Cu titlu prealabil, trebuie precizat că raţionamentul judiciar prin care instanţa de apel îşi justifică soluţia se fundamentează pe efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat a două decizii: decizia civilă nr. 1214/CA/24.05.2012 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă şi contencios administrativ şi fiscal, privind respingerea excepţiei de nelegalitate a unor hotărâri ale Consiliului local al comunei pârâte, prin care au fost incluse în inventarul domeniului privat al comunei anumite suprafeţe de teren forestier despre care reclamanta pretinde că aparţin domeniului public al statului, precum şi decizia civilă nr. 244/18.07.2019 a Curţii de Apel Constanţa, secţia I civilă, dată în procesul în care fusese ridicată excepţia de nelegalitate menţionată anterior.

Se observă că niciuna din cele două cereri de recurs nu adresează această premisă esenţială în raţionamentul instanţei de apel, a cărei validare implică înlăturarea oricăror alte alegaţii ale recurentelor cu privire la aspectele specifice fondului revendicării.

Astfel, verificând cele reţinute de instanţa de apel, Înalta Curte constată că, într-adevăr, respingând în mod irevocabil excepţia de nelegalitate a Hotărârilor Consiliului Local Valu lui A. nr. 311/2007, nr. 8/2008 şi nr. 344/2008 referitoare la includerea în domeniul privat al comunei a unor terenuri despre care aceeaşi reclamantă, RNP Romsilva, afirmase - ca şi în prezenta cauză - că aparţin proprietăţii publice a statului, făcând parte din Amenajamentul silvic UPV Murfatlar, astfel încât o trecere în domeniul privat al comunei nu putea fi făcută decât prin hotărâre de guvern, iar nu prin hotărâre de consiliu local, instanţa de contencios administrativ din 2012 a tranşat cu putere de lucru judecat nu doar asupra chestiunii legalităţii hotărârilor de consiliu local atacate, ci şi, prin considerente decisive, cu privire la faptul că Amenajamentul silvic UPV Murfatlar din anul 2008 nu reprezintă o dovadă a titlului de proprietate a statului, în lipsa includerii terenurilor în domeniul public prin hotărâre de guvern şi că acele terenuri care au destinaţie forestieră, cum sunt cele ce au făcut obiectul hotărârilor de consiliu local, fac parte din domeniul public local al comunelor, oraşelor, judeţelor, atunci când nu fac parte din domeniul privat al statului sau dacă nu sunt proprietatea persoanelor fizice sau juridice de drept privat.

Drept consecinţă a respingerii excepţiei de nelegalitate prin decizia civilă nr. 1214/2012 a Curţii de Apel Constanţa şi a considerentelor intrate în lucru judecat cu privire la natura juridică a dreptului de proprietate şi apartenenţa lui, instanţa civilă în faţa căreia a fost ridicată excepţia a respins o acţiune în revendicare formulată de aceeaşi reclamantă din prezenta cauză - RNP Romsilva - cu privire la unele terenuri forestiere cuprinse în cele trei hotărâri de consiliu local atacate, prin sentinţa civilă nr. 1084/2018 a Judecătoriei Constanţa, menţinută prin decizia nr. 1875/2018 a Tribunalului Constanţa şi decizia nr. 244/C/2019 a Curţii de Apel Constanţa.

Suprafeţele revendicate în prezentul litigiu sunt la rândul lor obiect al celor trei hotărâri ale consiliului local menţionate, aspect recunoscut de părţi în cererile lor.

Prin urmare, în mod corect instanţa de apel a reţinut că "există autoritate de lucru judecat în privinţa faptului că dovada titlului de proprietate al statului asupra terenului revendicat, din care ar deriva cel de administrare al reclamantei, nu este făcută prin amenajamente silvice, precum şi a faptului că legalitatea HCL nr. 311/2007, nr. 8/2008 şi nr. 344/2008 a fost definitiv stabilită" şi că "această constatare înlătură motivele de apel prin care, fără a se contesta statuarea primei instanţe în privinţa efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat, ambii apelanţi au susţinut contrariul, tinzând la dovedirea dreptului de proprietate publică al statului cu amenajamentele silvice".

Aşa cum s-a arătat deja mai sus, Înalta Curte observă că recurentele se mulţumesc să reia, din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., argumente ce ţin de interpretarea legii cu privire la fondul dreptului, fără a contesta, însă, statuarea cheie a instanţei de apel, privind intrarea în puterea lucrului judecat şi opozabilitatea considerentelor menţionate ale deciziilor civile nr. 1214/2012 şi nr. 244/2018, statuare care se confirmă în actele dosarului.

Argumente precum acela că terenul revendicat aparţine proprietăţii publice a Statului Român şi că începând cu anul 1955 şi până în prezent figurează în amenajamentul silvic UP V Murfatlar, astfel cum rezultă din amenajamentele silvice aferent anilor 1955, 1968, 1978, 1989, 1998, 2008 şi 2018 aprobate prin O.M. 517/2017 şi respectiv OM 134/2020, ori acela că amenajamentele silvice reprezintă titlu de proprietate potrivit dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 46/2008 şi respectiv art. 61 alin. (1) din Legea nr. 331/2024, sau că potrivit art. 36 alin. (2) din Codul Silvic, în lipsa actelor de proprietate, dovada proprietăţii statului asupra terenurilor din Fondul forestier naţional se face cu amenajamentele silvice în vigoare, nu pot fi examinate pe fondul lor de către Înalta Curte în recurs, întrucât tind să contrazică aspectele ce au dobândit o autoritate lucru judecat necontestată de niciuna din recurente.

De asemenea, nu poate fi examinat pe fond nici argumentul potrivit cu care suprafaţa revendicată în cadrul prezentului dosar este inclusă în anexa nr. 3 a H.G. nr. 1705/2006, având număr de inventariere 1363, astfel încât devin incidente statuările de principiu din Decizia nr. 1011/06.03.2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care se arată că "potrivit H.G. nr. 1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor proprietate publică a statului, anexa 3 nr. MF1363 şi nr. 1364, fondul forestier reprezentat de vegetaţia forestieră în suprafaţă de 4443692,4922 ha şi terenuri forestiere în suprafaţă totală de 56.705,03 ha identificat potrivit amenajamentelor silvice, sunt incluse în domeniul public al statului", deoarece acest argument tinde la rândul său să repună în discuţie aspecte definitiv tranşate între părţi prin decizia nr. 1214/2012 a Curţii de apel Constanţa referitoare la terenurile ce făceau obiectul HCL Valu lui A. nr. 311/2007, nr. 8/2008 şi nr. 344/2008, printre care se numără şi suprafeţele din prezenta cauză.

În ceea ce priveşte critica formulată de recurentul Statul Român din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., prin care se reproşează instanţelor de fond greşita respingere a cererii reclamantei RNP Romsilva de introducere în cauză, în faţa primei instanţe, a Statului Român ca intervenient forţat, având în vedere că acesta este titularul dreptului de proprietate asupra terenului revendicat şi ar putea pretinde aceleaşi drepturi ca şi reclamanta, reţinându-se în mod greşit că prezenţa sa în calitate de pârât în proces ar fi făcut inutilă o nouă atragere în proces, în altă calitate procesuală, Înalta Curte observă că singura parte legitimată să critice respingerea unei cereri de atragere în proces a unui terţ este partea care a formulat-o, întrucât drepturile procesuale ale acesteia au fost lezate; pârâtul Statul român, în măsura în care intenţiona să formuleze pretenţii proprii, avea la îndemână posibilitatea intervenţiei principale voluntare, facultate pe care nu a exercitat-o.

În fine, va fi înlăturată şi critica întemeiată pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. - hotărârea cuprinde motive contradictorii - întrucât, respingând apelul Statului Român pe motiv că nu şi-a dovedit în revendicare titlul de proprietate, în considerarea argumentelor reţinute în analiza pe care o făcuse din perspectiva aceloraşi drepturi reclamate de RNP Romsilva tot în numele statului, instanţa de apel a fost perfect consecventă, iar nu contradictorie în raţionamentul său.

Faţă de toate cele expuse, în baza art. 496 C. proc. civ., vor fi respinse recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurenta-reclamantă RNP Romsilva - Direcţia Silvică Constanţa şi de recurentul-pârât Statul Roman prin Ministerul Finanţelor Publice prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa împotriva deciziei nr. 25/C din 30 ianuarie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9 decembrie 2025.