Negative conflict of jurisdiction resolved in favor of the enforcement court for an objection to execution against a judicial body

Şedinţa publică din data de 09 decembrie 2025

Asupra conflictului negativ de competenţă:

I. Circumstanţele cauzei:

1. Obiectul cererii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Iaşi la data de 21.02.2025 sub nr. x/2025, contestatoarea Curtea de Apel Iaşi în contradictoriu cu intimata A. a formulat contestaţie la executare împotriva măsurii înfiinţării popririi asupra conturilor deschise la B. S.A., C. S.A. şi Trezoreria Iaşi, măsură dispusă în dosarul de executare silită nr. x/2021 al Societăţii Civile Profesionale de Executori Judecătoreşti "D.", precum şi împotriva înştiinţării de poprire nr. 32/T/2021 din data de 12.02.2025, emisă de Societatea Civilă Profesională de Executori Judecătoreşti "D." în dosarul de executare silită nr. x/2021 privind pe creditoarea A. (comunicată la data de 14.02.2025), precum şi împotriva tuturor actelor de executare care vor fi întocmite în cadrul dosarului de executare silită nr. x/2021.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Judecătoria Iaşi, secţia Civilă, prin sentinţa civilă nr. 5238 din data de 07 aprilie 2025, a admis excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Suceava.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că deşi în procedura executării silite, cererile sunt de competenţa instanţei de executare, respectiv Judecătoria Iaşi, instanţă de la sediul debitorului, în cauză, contestatorul debitor este Curtea de Apel Iaşi, instanţa ierarhic superioară Judecătoriei Iaşi ce este instanţa de executare potrivit dispoziţiilor art. 651 C. proc. civ.

În consecinţă, instanţa a apreciat că devin incidente dispoziţiile art. 127 alin. (1) rap. la alin. (2)1 C. proc. civ., care sunt imperative, în sensul că se interzice contestatorului, instanţă ierarhic superioară instanţei competente (Judecătoria Iaşi) să introducă contestaţia la executare la această instanţă.

Totodată, Judecătoria Iaşi, faţă de Decizia nr. 20/2021 pronunţată de ICCJ în recurs în interesul legii, a reţinut că nu se aplică în prezenta cauză, neputându-se încălca o necompetenţă teritorială exclusivă în soluţionarea contestaţiei la executare, chiar dacă Judecătoria Iaşi a devenit instanţă de executare prin încuviinţarea executării silite.

2.2. Învestită cu soluţionarea cauzei prin declinare de competenţă, Judecătoria Suceava, secţia civilă, prin sentinţa civilă nr. 5552 din data de 06 noiembrie 2025, a admis excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iaşi, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă.

În motivarea soluţiei sale, instanţa a reţinut că cererea de încuviinţare a executării silite a fost admisă de Judecătoria Iaşi motiv pentru care competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare revine tot acestei instanţe, potrivit principiului unicităţii instanţei de executare, care presupune că una şi aceeaşi instanţă soluţionează atât cererile de încuviinţare a executării silite, cât şi contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe, potrivit celor prevăzute de art. 651 alin. (3) din C. proc. civ.

În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 127 C. proc. civ., Judecătoria Suceava a reţinut că acestea puteau fi invocate la momentul la care s-a solicitat încuviinţarea executării silite şi când, potrivit art. 651 alin. (3) C. proc. civ., este determinată instanţa competentă să soluţioneze orice incidente apărute în cursul executării silite.

II. Înalta Curte, competentă să soluţioneze conflictul în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., reţine următoarele:

Competenţa instanţei de executare se determină potrivit regulilor cuprinse în primele două alineate ale art. 651 C. proc. civ., adaptarea regulii generale actor sequitur forum rei în materia executării silite fiind făcută pornindu-se de la premisa unui cadru execuţional simplu, în care există un singur debitor, al cărui domiciliu sau sediu poate fi determinat prin raportare la momentul începerii procedurii de executare silită.

Din analiza textului art. 651 din C. proc. civ. se poate observa cu uşurinţă că dacă în privinţa competenţei materiale legiuitorul desemnează, cu titlu general, judecătoria ca fiind instanţa de executare [concluzie ce se desprinde din finalul primei teze a alin. (1) al art. 651, unde este menţionat că regula aceasta se aplică "în afara cazurilor în care legea dispune altfel"], din punctul de vedere al criteriului teritorial norma în discuţie identifică judecătoria care devine instanţă de executare prin aplicarea unui set de reguli succesive.

Astfel, ca regulă generală, instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, dacă nu există reglementări derogatorii.

Se constată că, încă din momentul încuviinţării executării silite (care reprezintă condiţia esenţială a demarării efective a procedurii execuţionale), este determinată instanţa de executare, aceasta fiind unică pe parcursul întregii proceduri de executare silită, potrivit art. 651 alin. (3) din C. proc. civ.

Cu alte cuvinte, odată stabilită instanţa de executare în raport cu criteriile teritoriale prevăzute de norma menţionată, aceasta va rămâne aceeaşi pe întreaga procedură, fiind unica instanţă competentă material şi teritorial a soluţiona toate cererile şi incidentele apărute în cursul executării silite, cu excepţia cazurilor în care legea prevede în mod expres altfel.

În susţinerea concluziei de mai sus, se evidenţiază decizia nr. 20 din 27 septembrie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii în dosarul nr. x/2021, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1083 din 11 noiembrie 2021, obligatorie potrivit art. 517 alin. (4) C. proc. civ., în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 651 alin. (1), art. 666, art. 712, art. 714 şi art. 112 C. proc. civ., prin care instanţa supremă a stabilit că:

"(...) încă din momentul încuviinţării executării silite (care reprezintă condiţia esenţială a demarării efective a procedurii execuţionale) este determinată instanţa de executare, aceasta fiind unică pe parcursul întregii proceduri de executare silită, potrivit art. 651 alin. (2) C. proc. civ.

Altfel spus, odată stabilită instanţa de executare în raport cu criteriile teritoriale prevăzute de norma menţionată, aceasta va rămâne aceeaşi pe întreaga procedură, fiind unica instanţă competentă material şi teritorial a soluţiona toate cererile şi incidentele apărute în cursul executării silite, cu excepţia cazurilor în care legea prevede în mod expres altfel (paragraful 70). Pe cale de consecinţă, ulterior admiterii cererii de încuviinţare a executării silite, calitatea de instanţă de executare a instanţei care a încuviinţat executarea nu doar că este câştigată, dar şi rămâne aceeaşi pe întreaga durată a procedurii execuţionale.

"Aşadar, principiul unicităţii instanţei de executare presupune că una şi aceeaşi instanţă soluţionează atât cererile de încuviinţare a executării silite, cât şi cererile având ca obiect contestaţie la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe, potrivit celor prevăzute de alin. (3) al art. 651 din C. proc. civ., respectiva instanţă fiind calificată de legislator drept instanţă de executare" (paragraful 80)

Faţă de aceste considerente, în condiţiile în care Judecătoria Iaşi, secţia civilă, a încuviinţat executarea silită, această instanţă a devenit competentă să soluţioneze contestaţia la executare formulată de către debitoarea Curtea de Apel Iaşi în dosarul de executare silită nr. x/2021 al Societăţii Civile Profesionale de Executori Judecătoreşti "D."

Referitor la dispoziţiile art. 127 C. proc. civ., se reţine că acestea puteau fi invocate în justificarea prorogării de competenţă (în favoarea altei instanţe, aflate în circumscripţia unei curţi de apel învecinate cu cea în a cărei rază teritorială se află instanţa competentă, potrivit legii) la momentul la care s-a solicitat încuviinţarea executării silite şi când, potrivit art. 651 alin. (3) C. proc. civ., este determinată instanţa competentă să soluţioneze orice incidente apărute în cursul executării silite. Cu alte cuvinte, incidenţa dispoziţiilor art. 127 alin. (1), alin. (2)1 şi alin. (3) C. proc. civ. poate şi trebuie să fie verificată doar cu ocazia încuviinţării executării silite, etapă în privinţa căreia sunt aplicabile dispoziţiile art. 529 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 127 alin. (2) C. proc. civ. acestea conturează o veritabilă competenţă alternativă, creditorul putând alege instanţa în a cărei rază domiciliază ori îşi are sediul o persoană dintre cele arătate de lege.

Or, în cauză creditoarea (care în ipoteza încuviinţării executării silite, fiind cea a cărei voinţă declanşează demersul judiciar, are poziţia procesuală a reclamantului), a ales să introducă cererea de încuviinţare a executării silite împotriva debitoarei Curtea de Apel Iaşi, la Judecătoria Iaşi (judecătoria de la sediul unuia dintre debitori, competentă teritorial în aplicarea art. 651 alin. (1) şi art. 112 C. proc. civ.).

Cu privire la incidenţa alin. (2) al art. 127 C. proc. civ., se observă că pentru ipoteza când o instanţă are calitatea de pârât, acest text stabileşte o normă de competenţă alternativă dacă pricina este de competenţa instanţei pârâte sau a unei instanţe inferioare acesteia, precum în speţă:

"reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii…".

Rezultă prin urmare că, în cazul cererii de încuviinţare a executării silite făcute de un creditor care nu are vreuna din calităţile arătate expres de art. 127 C. proc. civ. împotriva unei instanţe judecătoreşti, se aplică prevederile art. 127 alin. (2) C. proc. civ., iar nu ale alin. (1) al aceluiaşi articol.

Or, creditoarea a făcut această alegere în acord cu prevederile art. 116 C. proc. civ., sesizând instanţa competentă teritorial conform art. 651 şi art. 112 C. proc. civ., de la sediul unuia dintre debitori, la momentul solicitării încuviinţării executării silite, cum s-a subliniat mai sus şi optând a nu folosi beneficiul competenţei alternative reglementate în favoarea sa de alin. (2) al art. 127 C. proc. civ.

Devin incidente, în aceste coordonate, prevederile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., deoarece competenţa în cauză este reglementată de norme de ordine privată din perspectiva aplicării art. 127 alin. (2) C. proc. civ. şi totodată nu sunt incidente dispoziţiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ. - ce stabilesc o normă de competenţă de ordine publică - şi, prin urmare, în prezenta contestaţie la executare, Judecătoria Iaşi nu putea invoca din oficiu necompetenţa cât timp alegerea revenea reclamantei creditoare şi a fost exercitată la momentul introducerii cererii de încuviinţare silită pe rolul Judecătoriei Iaşi.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că Judecătoria Iaşi, secţia civilă, este instanţa competentă teritorial să soluţioneze contestaţia la executare dedusă judecăţii, urmând a dispune în acest sens, pe calea regulatorului de competenţă, conform art. 135 alin. (4) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iaşi, secţia civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 09 decembrie 2025.