Appeal annulled as procedurally defective; rejection of compensation claim stands

Şedinţa publică din data de 4 decembrie 2025

Deliberând asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti la 5 septembrie 2018, reclamanţii A. şi B. au solicitat obligarea pârâţilor C. şi D. la plata sumei de 54.760 euro, precum şi încuviinţarea dreptului de retenţie asupra imobilului, până la plata integrală a despăgubirilor.

Prin sentinţa civilă nr. 1032 din 15 februarie 2019, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Prin sentinţa civilă nr. 2116 din 9 octombrie 2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi a respins cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe civile, au declarat apel reclamanţii.

Prin decizia civilă nr. 398A din 8 aprilie 2024, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins apelul, ca nefondat.

Împotriva acestei decizii civile, au declarat recurs reclamanţii, susţinând că instanţa de apel a încălcat legea, sens în care au învederat următoarele aspecte:

Prin cererea de chemare în judecată, s-au solicitat despăgubiri pentru lucrările de construire/amenajare realizate pe terenul pârâţilor. Din probatoriul administrat reiese că patrimoniul reclamanţilor a fost diminuat cu contravaloarea acestor amenajări/lucrări de construire. Instanţa de apel a apreciat, în mod nelegal, că instituţia îmbogăţirii fără just temei nu era reglementată în vechiul C. civ.. Dimpotrivă, îmbogăţirea fără just temei era aplicabilă şi în perioada când a fost în vigoare vechiul C. civ., situaţia generată de restituirea contravalorii unor bunuri/lucrări către cel îndreptăţit a le pretinde fiind una juridică, echitabilă şi legală. Efectele juridice, dar şi în realitatea socială a unor astfel de susţineri ar consta în neplata unor lucrători pentru activităţile efectuate, sub "umbrela" lipsei unui titlu de proprietate, efecte ce nu sunt corecte din punct de vedere juridic, dar nici morale. Principiul rolului judecătorului în aflarea adevărului, prevăzut de art. 22 din C. proc. civ., creează efecte juridice în soluţionarea unei cauze, prin aflarea adevărului, nefiind restricţionat la litera legii.

Prin raportul întocmit la 10 octombrie 2025, s-a reţinut că decizia recurată este susceptibilă a fi atacată cu recurs, că recursul este legal timbrat şi declarat în termen, iar completul de filtru urmează a aprecia asupra excepţiei nulităţii recursului, pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., excepţie reţinută de raportor.

Raportul a fost analizat în completul de filtru şi a fost comunicat părţilor, care nu au depus puncte de vedere.

2. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând, cu prioritate, excepţia nulităţii recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte va anula recursul, pentru următoarele considerente de drept:

Din interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 483 alin. (3) şi ale art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., rezultă că recursul este calea extraordinară de atac, de reformare, prin care hotărârea este supusă controlului judiciar prin prisma conformităţii sale cu regulile de drept material şi/sau procesual aplicabile, astfel că motivarea recursului presupune invocarea unor critici de nelegalitate care trebuie, pe de o parte, să privească soluţia atacată, iar, pe de altă parte, să se circumscrie motivelor prevăzute, în mod expres şi limitativ, la art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ.

În cauză, se constată că memoriul de recurs nu respectă aceste exigenţe legale, întrucât susţinerile recurenţilor-reclamanţi, pe de o parte, nu privesc argumentele reţinute de instanţa de apel, iar, pe de altă parte, nu reprezintă critici de nelegalitate, ci de netemeinicie, din moment ce se învederează aspecte de fapt.

Astfel, instanţa de apel a reţinut că nu s-a criticat dezlegarea primei instanţe cu privire la incidenţa dispoziţiilor C. civ. de la 1864, prin raportare la data efectuării construcţiilor, că acest Cod nu reglementa expres îmbogăţirea fără justă cauză, ca izvor de obligaţii civile, şi că una din aplicaţiile practice ale îmbogăţirii fără justă cauză era reglementată la art. 494, potrivit căruia proprietarul unui teren, care dobândeşte prin accesiune o construcţie, plantaţie sau lucrare realizată de altul pe acel teren, este obligat să îl despăgubească pe constructor, indiferent că acesta este de bună sau de rea-credinţă. Instanţa de apel a constatat că prima instanţă nu a analizat cauza din perspectiva dobândirii unui drept de proprietate de către reclamanţi, ci a pretenţiei acestora de a fi despăgubiţi pentru aportul adus la edificarea şi amenajarea construcţiei, reţinând că nu este întrunită condiţia impusă de art. 494 din vechiul C. civ., pentru ca pârâţii să poată fi obligaţi la despăgubire, întrucât aceştia nu au calitatea de proprietari ai terenului.

Recurenţii-reclamanţi nu au formulat critici care să privească raţionamentul juridic al instanţei de apel, ci au invocat, în mod formal, motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prezentând argumente teoretice cu privire la îmbogăţirea fără justă cauză şi invocând aspecte care privesc situaţia de fapt şi modul în care ar fi trebuit interpretat probatoriul, pentru a se constata că sunt îndeplinite condiţiile îmbogăţirii fără justă cauză. Or, motivul reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. presupune enunţarea normei de drept material aplicabile, prezentarea interpretării pe care partea o consideră corectă şi argumentarea discordanţei acestei interpretări cu cea dată de instanţa de apel, acest caz de casare nefiind incident atunci când se critică situaţia de fapt, prin raportare la modul de interpretare şi coroborare a mijloacelor de probă.

Simpla expunere a unor texte de lege, fără a fi arătate argumentele de drept care să conducă la concluzia interpretării sau aplicării greşite a normelor legale, nu poate duce la concluzia că recursul este motivat în conformitate cu exigenţele legale, astfel că devine aplicabilă sancţiunea nulităţii, prevăzută de dispoziţiile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ.

Faţă de aceste considerente, în baza art. 496 alin. (1) coroborat cu art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva deciziei civile nr. 398 A din 8 aprilie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 4 decembrie 2025.