Finance Ministry's appeal dismissed; High Court upholds litigation costs award under Law No. 165/2013 default rule.
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe Romanian High Court of Cassation and Justice (Civil Section I) dismissed as unfounded the defendant Finance Ministry's appeal against the Court of Appeal decision, thereby upholding the appellate ruling that had ordered the Ministry to pay the plaintiff 2,500 RON in litigation costs. The underlying dispute arose from plaintiffs' claim for payment of two compensation titles issued under Law No. 165/2013, with the first-instance court having dismissed the main claim as moot after payment and the accessory interest claim as unfounded; the appellate court, however, found the defendant liable for costs. The High Court reasoned that the defendant was in default as of right (art. 1523 Civil Code) because the 180-day payment deadline under art. 31(8) of Law No. 165/2013 had expired before suit was filed (16 October 2023), and the subsequent entry into force of GEO No. 90/2023 (27 October 2023) postponing payment did not erase that prior default, so the conditions of art. 453 Civil Procedure Code for awarding costs were met; the exemption under art. 454 CPC did not apply because the debtor was already in default. The Court further held that the challenge to the amount of costs under art. 451(2) CPC concerned merits, not legality, and therefore fell outside the grounds for cassation under art. 488(1) CPC. Final judgment.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 41 din Legea nr. 165/2013, art. 454 din C. proc. civ, art. 451 alin. (2) din C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ, art. 31 alin. (8) din Legea nr. 165/2013; Finance Ministry's appeal dismissed; High Court upholds litigation costs award under Law No. 165/2013 default rule: The underlying dispute arose from plaintiffs' claim for payment of two compensation titles issued under Law No. 165/2013, with the first-instance court having dismissed the main claim as moot after payment and the accessory interest claim as unfounded; the appellate court, however, found the defendant liable for costs. The High Court reasoned that the defendant was in default as of right (art. 1523 Civil Code) because the 180-day payment deadline under art. 31(8) of Law No. 165/2013 had expired before suit was filed (16 October 2023), and the subsequent entry into force of GEO No. 90/2023 (27 October 2023) postponing payment did not erase that prior default, so the conditions of art. 453 Civil Procedure Code for awarding costs were met; the exemption under art. 454 CPC did not apply because the debtor was already in default. The Court further held that the challenge to the amount of costs under art. 451(2) CPC concerned merits, not legality, and therefore fell outside the grounds for cassation under art. 488(1) CPC. Final judgment.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedLegal basis for dismissing the appeal as unfounded.
Full text
Şedinţa publică din data de 4 decembrie 2025
Deliberând asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Pretenţia dedusă judecăţii
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă la 16 octombrie 2023, reclamantele A. şi B. au solicitat obligarea Ministerului Finanţelor la plata sumei de 41.188,05 RON, reprezentând contravaloarea titlului de plată nr. x/27.03.2023, şi a sumei de 13.729,35 RON, reprezentând contravaloarea titlului de plată nr. x/27.03.2023, precum şi la plata dobânzii legale aferente, calculate de la 24 septembrie 2023 şi până la data plăţii efective, cu cheltuieli de judecată.
2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă
Prin sentinţa civilă nr. 778 din 13 iunie 2024, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a respins capătul principal de cerere, ca rămas fără obiect, iar capătul accesoriu de cerere, ca neîntemeiat.
3. Hotărârea pronunţată în apel
Împotriva acestei sentinţe civile, a declarat apel reclamanta A., iar, prin decizia civilă nr. 1080A din 1 noiembrie 2024, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a admis apelul şi a schimbat, în parte, sentinţa apelată, în sensul că a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 2.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.
4. Recursul formulat în cauză
Împotriva acestei decizii civile, la 3 aprilie 2025, a formulat recurs pârâtul, solicitând casarea deciziei şi, rejudecând apelul, respingerea acestuia, ca nefondat.
Recurentul-pârât a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., susţinând, în sinteză, următoarele critici:
Instanţa de apel a ignorat prevederile O.U.G. nr. 90/2023, care au amânat plata titlurilor de despăgubire emise până în octombrie 2023 pentru 1 aprilie 2024, astfel că nu este în culpă procesuală. Din coroborarea dispoziţiilor art. 41 din Legea nr. 165/2013 cu cele ale art. 1.523 din C. civ., nu reiese că debitorul se află de drept în întârziere, iar reclamanta nu a făcut dovada punerii în întârziere. Mai mult, pârâtul a recunoscut pretenţiile, prin efectuarea plăţii, astfel că nu poate fi obligat la cheltuieli de judecată, fiind aplicabile prevederile art. 454 din C. proc. civ.. Instanţa de apel nu a analizat apărările din întâmpinare referitoare la aplicarea dispoziţiilor art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., iar cuantumul cheltuielilor de judecată este disproporţionat faţă de obiectul cauzei.
5. Apărările formulate în cauză
Intimata-reclamantă A. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Examinând recursul, prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., Înalta Curte îl va respinge, ca nefondat, pentru următoarele considerente de drept:
Întrucât criticile de recurs privesc doar soluţia dată cererii accesorii privind cheltuielile de judecată şi vizează aplicarea unor norme de drept procesual (art. 451 alin. (2), art. 453 şi art. 454 din C. proc. civ.), se reţine că acestea se circumscriu motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5, nu celui prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., indicat de partea recurentă, urmând ca trimiterile din memoriul de recurs la prevederile O.U.G. nr. 90/2023, ale art. 1.523 şi ale art. 1.525 alin. (5) din C. civ. să fie cercetate în acest cadru.
Recurentul-pârât a invocat, în esenţă, faptul că nu este în culpă procesuală, că a respectat termenul de plată, astfel cum a fost prorogat prin lege, şi că nu este de drept în întârziere şi nici nu a fost pus în întârziere, astfel că, în mod nelegal, a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.500 RON.
Înalta Curte constată că aceste critici de recurs sunt nefondate.
Instanţa de apel a schimbat soluţia tribunalului, sub aspectul cheltuielilor de judecată, şi l-a obligat pe pârât la plata cheltuielilor de judecată, reţinând că, deşi capătul principal de cerere a rămas fără obiect, iar capătul accesoriu privind dobânda legală a fost respins, ca neîntemeiat, totuşi, la momentul introducerii acţiunii, termenul de plată nu era amânat, iar plata ulterioară, ca efect al amânării intervenite între timp, nu înlătură culpa procesuală a pârâtului, conduita acestuia determinând reclamantele să formuleze cererea şi să avanseze cheltuielile de judecată. Instanţa de apel a reţinut că obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată se justifică, dată fiind culpa sa procesuală, în condiţiile în care, la data sesizării instanţei, obligaţia de plată a sumelor din titlurile de plată erau scadente, fiind împlinit termenul de 180 de zile, prevăzut de art. 31 alin. (8) din Legea nr. 165/2013, iar O.U.G. nr. 90/2023 a intrat în vigoare abia la 27 octombrie 2023.
În acord cu instanţa de apel, se reţine că, în condiţiile în care O.U.G. nr. 90/2023 a fost adoptată ulterior scadenţei sumelor cuprinse în cele două titluri de plată, iar acestea nu au fost achitate de către recurentul-pârât până la data cererii de chemare în judecată, rezultă că adoptarea O.U.G. nr. 90/2023, cu consecinţa amânării plăţii, nu înlătură culpa procesuală a recurentului-pârât. Întrucât, pentru introducerea şi susţinerea cererii de chemare în judecată, intimatele-reclamante au avansat cheltuieli de judecată (onorariu de avocat), pe care le-au solicitat în proces, rezultă că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 453 din C. proc. civ. ("partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată"), astfel că instanţa de apel a aplicat, în mod corect, această normă de drept procesual. Susţinerile referitoare la intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 90/2023 nu pot conduce la nereţinerea culpei procesuale, în condiţiile în care acţiunea a fost introdusă după expirarea termenului legal de plată, iar conduita anterioară a pârâtului constituie elementul determinant.
Nu poate fi primită nici susţinerea recurentului-pârât că este incident cazul de exonerare prevăzut de art. 454 din C. proc. civ., nefiind de drept în întârziere şi nefiind pus în întârziere. Aceasta, întrucât instanţa de apel a apreciat, în mod legal, că recurentul-pârât se afla de drept în întârziere, întrucât termenul de plată era deja împlinit, la data introducerii cererii de chemare în judecată.
Pe de o parte, art. 454 din C. proc. civ. prevede că "pârâtul care a recunoscut, la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate, pretenţiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, cu excepţia cazului în care, prealabil pornirii procesului, a fost pus în întârziere de către reclamant sau se afla de drept în întârziere. Dispoziţiile art. 1.522 alin. (5) din C. civ. rămân aplicabile". Conform prevederilor art. 1.523 alin. (1) din C. civ., "debitorul se află de drept în întârziere atunci când s-a stipulat că simpla împlinire a termenului stabilit pentru executare produce acest efect".
Pe de altă parte, potrivit art. 31 din Legea nr. 165/2013 (forma legislativă în vigoare la data emiterii titlurilor de plată):
"(3) În baza cererii deţinătorului de puncte, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor emite, pe parcursul a 5 ani consecutivi, titluri de plată, în tranşe anuale egale, în limita valorii stabilite prin decizia de compensare. Titlurile de plată se emit în ordinea cronologică a emiterii deciziilor de compensare. (7) Titlurile de plată se comunică, în original, în 5 zile de la emitere, Ministerului Finanţelor Publice şi persoanelor îndreptăţite. (8) Sumele cuprinse în titlurile de plată se plătesc de către Ministerul Finanţelor Publice în cel mult 180 de zile de la emitere".
Ca atare, Ministerul Finanţelor este de drept în întârziere, în cazul neplăţii la termenul legal a sumelor cuprinse în titlurile de plată emise în baza Legii nr. 165/2013, fără a fi necesară o notificare prealabilă, deoarece obligaţia are ca obiect termenele prevăzute de art. 31 din Legea nr. 165/2013 fiind termene imperative şi aplicându-se principiul dies interpellat pro homine.
Recurentul-pârât era de drept în întârziere la data introducerii cererii de chemare în judecată (16 octombrie 2023), din moment ce nu a achitat la scadenţă (27 septembrie 2023) sumele cuprinse în cele două titluri de plată. Prevederile art. V din O.U.G. nr. 90/2023, invocate de recurentul-pârât pentru a justifica amânarea plăţii, au intrat în vigoare abia la 27 octombrie 2023, adică după ce sumele cuprinse în cele două titluri de plată erau deja scadente, astfel că nu au relevanţă sub aspectul analizat, recurentul-pârât fiind deja în întârziere la acel moment.
În ce priveşte sentinţa civilă nr. 701 din 25 aprilie 2024, pronunţată de Tribunalul Bucureşti în dosarul nr. x/2023, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 1133A din 13 noiembrie 2024 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, aceasta nu are relevanţă în cauză, întrucât jurisprudenţa de speţă nu reprezintă izvor de drept, potrivit dispoziţiilor art. 1 din C. civ. şi ale art. 5 alin. (4) din C. proc. civ.
În altă ordine de idei, recurentul-pârât a mai susţinut că instanţa de apel nu a ţinut cont de criteriile prevăzute la art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., care ar fi impus reducerea considerabilă a cuantumului cheltuielilor de judecată.
Însă, aceste critici privesc temeinicia deciziei recurate şi nu se circumscriu niciunuia dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ., astfel cum a statuat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie-Completul competent a soluţiona recursul în interesul legii prin decizia nr. 3 din 20 ianuarie 2020:
"Motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanţa de fond s-a pronunţat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., asupra proporţionalităţii cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, solicitate de partea care a câştigat procesul, nu se încadrează în motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ..".
În considerentele acestei decizii obligatorii, s-au reţinut următoarele:
"33. Pentru a fi incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5, respectiv de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., nu este suficient ca recurentul să facă trimitere, în mod formal, la sediul materiei unde este reglementată problema de drept ce trebuie soluţionată de instanţa de recurs, ci trebuie, totodată, ca motivul invocat să se refere la un viciu de legalitate a hotărârii recurate, nu la un aspect de temeinicie a acesteia. 34. Or, stabilirea, în raport cu art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., a cheltuielilor cu onorariul de avocat plătit de partea care a câştigat procesul presupune o analiză a unor aspecte de fapt referitoare la complexitatea cauzei şi la munca apărătorului părţii. De asemenea, presupune o raportare la valoarea obiectului pricinii şi o evaluare a ponderii pe care instanţa trebuie să o dea acestui criteriu în cadrul demersului de stabilire a cheltuielilor la care este obligată partea care a pierdut litigiul. În analiza sa, judecătorul trebuie să se raporteze, în permanenţă, la circumstanţele cauzei, instanţa de fond dispunând de o marjă de apreciere în analiză. (...)
36. Este vorba, aşadar, despre o evaluare care se sprijină pe analiza unor aspecte de fapt, nu pe o interpretare a normei juridice. 37. În aceste condiţii, proporţionalitatea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţilor cu complexitatea şi valoarea cauzei şi cu activitatea desfăşurată de avocat reprezintă o chestiune de temeinicie, nu o chestiune de legalitate a hotărârii atacate. În consecinţă, ea nu va putea fi analizată pe calea recursului, neîncadrându-se nici la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5, nici la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ..".
Întrucât recurentul-pârât susţine că instanţa de apel a încălcat prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., finalitatea urmărită fiind obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată într-un cuantum mai mic de 2.500 RON, se constată că este pe deplin aplicabilă decizia nr. 3 din 20 ianuarie 2020, astfel că nu pot fi analizate respectivele critici, fiind vorba despre aspecte de netemeinicie.
Faţă de aceste considerente, constatând că nu este fondat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., astfel cum a fost argumentat de recurentul-pârât, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanţelor împotriva deciziei civile nr. 1080A din 1 noiembrie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 4 decembrie 2025.