Football figure's defamation appeal over public-interest remarks annulled as legally unfounded

Şedinţa publică din data de 4 decembrie 2025

Deliberând asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă la 14 ianuarie 2021, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtului B. la încetarea oricăror declaraţii defăimătoare şi la plata sumei de 500.000 RON, cu titlu de daune morale, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 1933 din 17 decembrie 2021, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a respins cererea, ca neîntemeiată, şi a obligat reclamantul la plata către pârât a cheltuielilor de judecată în cuantum de 4.162 RON.

Împotriva acestei sentinţe, a declarat apel reclamantul.

Prin decizia nr. 944A din 26 iunie 2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins apelul, ca nefondat.

Împotriva acestei decizii, la 30 aprilie 2025, a declarat recurs reclamantul, solicitând casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

Recurentul-reclamant a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ., susţinând, în esenţă, următoarele: sunt străine de natura cauzei considerentele prin care se reţine că ar fi criticat sentinţa sub aspectul că prima instanţă ar fi reţinut că pârâtul a acţionat în calitate de jurnalist, când, în realitate, a susţinut contrariul; este străin de natura cauzei şi considerentul că jurisprudenţa nu reprezintă izvor de drept, în condiţiile în care, prin hotărârile depuse, a urmărit să evidenţieze o anumită orientare jurisprudenţială; instanţa de apel a aplicat, în mod greşit, dispoziţiile art. 252-253 din C. civ. şi ale art. 8 şi art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, din moment ce afirmaţiile pârâtului nu se referă la activitatea profesională şi nici la performanţele echipei naţionale de fotbal.

În şedinţa publică din 4 decembrie 2025, Înalta Curte a invocat, din oficiu, şi a pus în discuţia părţilor excepţia nulităţii recursului.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând, cu prioritate, excepţia nulităţii recursului, Înalta Curte o va admite şi va anula recursul, pentru următoarele considerente de drept:

Din interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 483 alin. (3) şi ale art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., rezultă că recursul este calea extraordinară de atac, de reformare, prin care hotărârea este supusă controlului judiciar numai prin prisma conformităţii sale cu regulile de drept material şi/sau procesual aplicabile, astfel că motivarea recursului presupune invocarea unor critici de nelegalitate care trebuie, pe de o parte, să privească soluţia atacată, iar, pe de altă parte, să se circumscrie motivelor prevăzute de lege. Cu alte cuvinte, în recurs se exercită strict un control de legalitate al hotărârii, prin raportare la motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ., niciunul dintre acestea nefiind conceput astfel încât să permită instanţei de recurs reanalizarea mijloacelor de probă sau reevaluarea situaţiei de fapt.

Scopul recursului transcede interesului particular şi constă în asigurarea unui cadru juridic coerent şi unitar, printr-o interpretare şi aplicare uniformă a legii materiale şi/sau procesuale, în timp ce interpretarea mijloacelor de probă este de resortul convingerii judecătorului de fond, care administrează probele şi le poate aprecia (în primă instanţă) sau, după caz, reaprecia şi completa (în apel).

În cauză, deşi în memoriul de recurs s-au indicat motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ., se constată că acestea au fost invocate doar în mod formal, din moment ce recurentul-reclamant nu a dezvoltat argumente prin care să demonstreze existenţa unor motive străine de natura pricinii sau încălcarea ori aplicarea greşită a normelor de drept material.

Astfel, deşi a invocat existenţa unor motive străine de natura pricinii în cuprinsul deciziei recurate, recurentul-reclamant critică, în realitate, modul în care instanţa de apel a valorificat mijloacele de probă administrate, cu toate că aceste aspecte nu pot forma obiect al controlului în recurs, astfel cum s-a arătat.

Cu privire la lipsa calităţii de jurnalist a pârâtului, recurentul-reclamant ignoră motivarea instanţei de apel, care a reţinut faptul că "declaraţiile pârâtului au fost făcute în calitate de fost fotbalist, reprezentant al generaţiei de aur a fotbalului românesc, implicat în dezbaterea publică asupra evoluţiei fenomenului fotbalistic în România", precum şi faptul că "în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, protecţia recunoscută de art. 10 din Convenţie nu a fost acordată numai ziariştilor, ci şi altor persoane care şi-au exprimat în mass-media opinii asupra unor subiecte care interesează publicul în general sau un segment al acestuia (cauza Thorgeirson împotriva Islandei; cauza Mustafa Erdogan şi alţii împotriva Turciei; cauza Aurelian Oprea împotriva României)". Ca atare, instanţa de apel a reţinut că pârâtul nu deţine calitatea de jurnalist, însă, dată fiind calitatea sa de fost fotbalist, i-a recunoscut o libertate de exprimare mai largă.

Criticile invocate nu se circumscriu motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., din moment ce recurentul-reclamant nu argumentează existenţa unor motive străine, ci face trimitere la situaţia de fapt şi la modul în care instanţa de apel a interpretat afirmaţiile intimatului-pârât.

De asemenea, criticile nu se subsumează nici motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., întrucât, plecând de la realitatea că stabilirea împrejurărilor de fapt este atributul suveran al instanţelor de fond, se constată că instanţa de apel a conchis, în urma analizei probelor administrate şi valorificând principiile dezvoltate în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, că afirmaţiile pârâtului nu sunt de natură a atrage răspunderea sa civilă delictuală, nefiind depăşite limitele libertăţii de exprimare. Instanţa de apel a reţinut că pârâtul, prin afirmaţiile făcute în calitate de reprezentant al "generaţiei de aur" a fotbalului românesc, nu a urmărit lezarea onoarei, reputaţiei şi demnităţii reclamantului, ci aducerea la cunoştinţa opiniei publice a unei probleme de interes general, şi anume fenomenul fotbalistic, în condiţiile în care reclamantul este preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, poziţie cu o evidentă expunere publică şi care trezeşte interesul general atât sub aspectul accederii în această funcţie, cât şi din perspectiva exercitării sale, inclusiv a rezultatelor obţinute de echipele româneşti de fotbal.

Or, recurentul-reclamant nu a formulat critici concrete prin care să combată raţionamentul logico-juridic al instanţei de apel, neargumentând încălcarea sau aplicarea eronată a normelor legale interne şi/sau convenţionale, astfel cum au fost interpretate prin jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului. Chiar dacă a invocat, în mod formal, interpretarea şi aplicarea greşită, de către instanţa de apel, a unor prevederi legale naţionale şi europene în materia libertăţii de exprimare, se observă că recurentul-reclamant nu a formulat critici de nelegalitate cu privire la decizia recurată, ci doar şi-a exprimat nemulţumirea faţă de maniera în care instanţa de apel a valorificat înscrisurile depuse la dosar, susţinând că, prin raportare la acestea, sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale. Or, o atare atitudine procesuală ignoră faptul că în recurs nu pot fi invocate orice fel de nemulţumiri, ci doar acelea care îmbracă forma unor aspecte de nelegalitate ce pot fi subsumate motivelor de casare prevăzute, în mod expres şi limitativ, de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ.. Expunerea unor texte de lege şi prezentarea unor aspecte reţinute în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, fără a se demonstra aplicarea lor greşită de către instanţa de apel, nu poate conduce la concluzia că recursul este motivat în conformitate cu exigenţele legale.

Faţă de aceste considerente, în baza art. 496 alin. (1) coroborat cu art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de către reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 944A din 26 iunie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 4 decembrie 2025.