Appeal annulled as void for formally invoked grounds seeking impermissible evidence re-evaluation.

Şedinţa publică din data de 4 decembrie 2025

Deliberând asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea principală înregistrată, în urma regulatorului de competenţă, pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă la 15 februarie 2021, sub nr. x/2019, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii B. şi Primăria Sectorului 6 Bucureşti-Serviciul Autoritate Tutelară, să se constate că pârâta a încheiat contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/02.07.2013, acţionând în calitate de mandatar al său (mandat fără reprezentare); să se pronunţe o hotărâre care să ţină loc de act de transmitere a proprietăţii imobilului situat în Bucureşti str. x, bl. Cl, sectorul 6; să fie obligată pârâta să îi lase în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul respectiv; să se stabilească locuinţa minorilor C. şi D. la locuinţa sa; să fie obligată pârâta să participe la cheltuielile de întreţinere a celor doi minori.

Prin cererea reconvenţională depusă la 6 septembrie 2019, pârâta a solicitat stabilirea locuinţei minorilor C. şi Menie D. la locuinţa sa şi obligarea reclamantului-pârât la plata unei pensii de întreţinere, în cuantum de 1/3 din venitul său lunar.

Prin încheierea de şedinţă din 21 august 2020, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a dispus disjungerea petitelor din cererea principală având ca obiect stabilirea locuinţei minorilor şi plata pensiei de întreţinere, precum şi a cererii reconvenţionale, şi formarea unui nou dosar.

Prin cererea principală înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă la 2 august 2021, sub nr. x/2021, reclamantul A. a solicitat ca, în măsura în care acţiunea ce formează obiectul dosarului nr. x/2019 se va respinge, să fie obligată pârâta B. la restituirea sumei de 50.084 euro (echivalentul a 246.383,23 RON), compusă din suma de 30.500 euro, plătită vânzătoarei E. S.R.L. pentru apartamentul situat în Bucureşti, str. x, şi din suma de 19.584 euro, reprezentând ratele de credit plătite în perioada august 2013- august 2019, achitate în baza contractului de credit nr. x/13.05.2013.

Prin încheierea de şedinţă din 21 octombrie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis excepţia conexităţii, invocată de către reclamant, a conexat dosarul nr. x/2021 la dosarul nr. x/2019 şi a trimis primul dosar completului iniţial învestit.

Prin sentinţa civilă nr. 1355 din 15 decembrie 2023, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a respins cererea principală, ca neîntemeiată, a admis, în parte, cererea conexă, a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 32.495 euro, în echivalent în RON la data plăţii, a obligat reclamantul la plata către pârâtă a sumei de 5.742,17 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe civile sus, au formulat apel ambele părţi.

Prin decizia civilă nr. 1309A din 11 decembrie 2024, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins ambele apeluri, ca nefondate.

Împotriva acestei decizii civile, la 11 aprilie 2025, a declarat recurs pârâta, solicitând casarea deciziei şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, instanţei de apel.

Recurenta-pârâtă a invocat motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., susţinând că decizia cuprinde motive contradictorie, întrucât instanţa de apel, pe de o parte, reţine caracterul îndoielnic al declaraţiei martorului F., iar, pe de altă parte, atunci când analizează apelul pârâtei, dă acestei declaraţii o valoare juridică absolută.

Recurenta-pârâtă a mai invocat motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., susţinând că, interpretând eronat mijloacele de probă administrate în cauză, instanţa de apel a aplicat, în mod greşit, dispoziţiile art. 1.345 din C. civ. referitoare la îmbogăţirea fără justă cauză.

Prin întâmpinarea formulată, intimatul-reclamant a invocat excepţia nulităţii recursului, în baza art. 489 alin. (2) din C. proc. civ.

În şedinţa publică din 4 decembrie 2025, Înalta Curte a pus în discuţie şi a rămas în pronunţare asupra excepţiei nulităţii recursului.

2. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând excepţia nulităţii recursului, invocată prin întâmpinare, Înalta Curte o va admite şi va anula recursul, pentru următoarele considerente:

Din interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 483 alin. (3) şi ale art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., rezultă că recursul este calea extraordinară de atac, de reformare, prin care hotărârea este supusă controlului judiciar numai prin prisma conformităţii sale cu regulile de drept material şi/sau procesual aplicabile. Cu alte cuvinte, în recurs se exercită strict un control de legalitate al hotărârii, prin raportare la motivele de casare prevăzute, în mod expres şi limitativ, la art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ., niciunul dintre acestea nefiind conceput astfel încât să permită instanţei de recurs reanalizarea mijloacelor de probă administrate sau reevaluarea situaţiei de fapt.

Ca atare, faptele sunt stabilite, în mod suveran, de către instanţele de fond, în timp ce instanţa de recurs judecă hotărârea, iar nu procesul, în sensul că verifică modalitatea în care au fost aplicate, de către instanţa de apel, normele de drept procesual şi/sau de drept material situaţiei de fapt deja stabilite. Scopul recursului transcede, aşadar, interesului particular şi constă în asigurarea unui cadru juridic coerent şi unitar, printr-o interpretare şi aplicare uniformă a legii materiale şi/sau procesuale, în timp ce interpretarea mijloacelor de probă este de resortul convingerii judecătorului de fond, care administrează probele şi le poate aprecia (în primă instanţă) sau, după caz, reaprecia şi completa (în apel).

În cauză, se constată că, deşi în memoriul de recurs s-au indicat motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ., totuşi acestea a fost invocate în mod formal, astfel cum a învederat şi intimatul-reclamant prin întâmpinare, din moment ce recurenta-pârâtă nu a dezvoltat argumente prin care să demonstreze că decizia recurată ar fi contradictorie sau că ar fi fost pronunţată în urma aplicării greşite a normelor de drept material.

Astfel, criticile invocate nu se circumscriu motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., din moment ce recurenta-pârâtă nu argumentează existenţa unor motive contradictorii în cuprinsul deciziei recurate, ci este nemulţumită de modalitatea în care instanţa de apel a valorificat declaraţia martorului F.. Cu alte cuvinte, deşi invocă caracterul contradictoriu al considerentelor, recurenta-pârâtă se raportează exclusiv la modul în care instanţa de apel a interpretat un mijloc de probă administrat, cu toate că art. 264 alin. (2) din C. proc. civ. prevede că "în vederea stabilirii existenţei şi inexistenţei faptelor pentru a căror dovedire probele au fost încuviinţate, judecătorul le apreciază în mod liber, potrivit convingerii sale, afară de cazul în care legea stabileşte puterea lor doveditoare", fiind consacrată libertatea pe care o are instanţa în a aprecia asupra forţei probante a dovezilor. Doar legalitatea probelor poate fi cenzurată în recurs, nu şi modalitatea în care acestea au fost apreciate, pentru a se reţine o anumită situaţie de fapt, instanţa de apel fiind suverană în această privinţă, din moment ce instanţa de recurs nu are competenţa legală de a cenzura aprecierea şi coroborarea mijloacelor de probă.

De asemenea, criticile invocate nu se circumscriu nici motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., din moment ce recurenta-pârâtă se raportează, în mod formal, la dispoziţiile art. 1.345 din C. civ., fără a expune argumente punctuale de nelegalitate, urmărind, în realitate, schimbarea situaţiei de fapt, stabilite definitiv de către instanţa de apel. În acest sens, recurenta-pârâtă, prezentând modalitatea proprie în care ar fi trebuit interpretat materialul probatoriu administrat, susţine că nu sunt îndeplinite condiţiile necesare pentru admiterea acţiunii de in rem verso, fiind evident că toate aceste argumente aduc în discuţie temeinicia deciziei recurate, iar nu legalitatea sa. În mod special, motivul reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. presupune enunţarea normei de drept material aplicabile cauzei, prezentarea interpretării pe care partea o consideră corectă şi argumentarea discordanţei acestei interpretări cu cea dată de instanţa de apel, acest caz de casare nefiind incident atunci când se critică situaţia de fapt, prin raportare la modul de interpretare şi coroborare a mijloacelor de probă.

Prin urmare, indicarea formală a motivelor prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ. nu poate avea nicio relevanţă, în condiţiile în care recurenta-pârâtă invocă doar critici prin care urmăreşte ca instanţa de recurs să reevalueze situaţia de fapt stabilită de către instanţa de apel.

Simpla expunere a unor texte de lege şi prezentarea unor aspecte de fapt, fără a fi arătate argumentele de drept care să conducă la concluzia existenţei unor considerente contradictorii sau interpretării ori aplicării greşite a normelor legale, nu poate conduce la concluzia că recursul este motivat, în conformitate cu exigenţele legale, astfel că devine aplicabilă sancţiunea nulităţii, prevăzută de dispoziţiile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ.

Faţă de aceste considerente, în baza art. 496 alin. (1) coroborat cu art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepţia nulităţii, invocată de către intimatul-reclamant prin întâmpinare, şi va anula recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de către pârâta B. împotriva deciziei civile nr. 1309A din 11 decembrie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 4 decembrie 2025.