Restitution appeal annulled as procedurally void; compensation ruling for 9.925 ha, 2,750 sqm, and dwelling upheld.

Şedinţa publică din data de 4 decembrie 2025

Deliberând asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin contestaţia înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov la 16 decembrie 2019, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, anularea deciziei de validare parţială nr. 5813 din 6 noiembrie 2019 şi obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii, prin care să stabilească despăgubiri, pe lângă cele acordate prin hotărârea nr. 10/23.10.2009, şi pentru terenul agricol în suprafaţă de 9,925, pentru terenul intravilan în suprafaţă de 2.750 mp şi pentru locuinţa abandonată în Bulgaria.

Prin sentinţa civilă nr. 3021 din 29 octombrie 2020, Tribunalul Ilfov, secţia civilă a respins contestaţia, ca nefondată.

Împotriva acestei sentinţe civile, a declarat apel reclamantul A..

Prin decizia civilă (intermediară) nr. 694A din 11 mai 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a admis apelul, a anulat sentinţa apelată şi a reţinut cauza, spre rejudecare în fond.

Prin decizia civilă nr. 1319A din 18 decembrie 2024, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, rejudecând fondul, a admis contestaţia, a anulat decizia de validare parţială nr. 5813 din 6 noiembrie 2019 şi a obligat pârâta să emită o nouă decizie, prin care să stabilească, pe lângă despăgubirile acordate prin hotărârea nr. 10 din 23 octombrie 2009, şi despăgubiri pentru 9,925 ha teren agricol, în cuantum de 306.254 RON, pentru 2.750 mp teren intravilan, în cuantum de 8.486 RON, şi pentru locuinţa abandonată în Bulgaria, în cuantum de 7.145 RON.

Împotriva acestei decizii civile, la 15 aprilie 2025, a declarat recurs pârâta, solicitând casarea deciziei recurate şi, rejudecând apelul, respingerea acestuia.

Recurenta-pârâtă a invocat motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., susţinând că instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 3 din Legea nr. 715/1946 şi art. 10 din Legea nr. 766/1941, precum şi a prevederilor Legii nr. 1430/1940, reţinând, în mod eronat, că autorul reclamantului, numitul B., nu a fost despăgubit prin compensare, prin încheierea contractului de vânzare-cumpărare nr. x/23.03.1947.

Recurenta-pârâtă a învederat că, în cauză, nu s-a probat împrejurarea că autorul reclamantului a achitat preţul imobilului ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. x/23.03.1947, precum şi că, în raport cu prevederile art. 1 din Decretul nr. 553/1953, este evident că imobilul respectiv nu a fost dobândit cu titlu oneros, ci în compensaţie, respectiv pentru bunurile abandonate în Bulgaria.

Prin întâmpinare, intimatul-reclamant a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului, în raport cu prevederile art. 8 din Legea nr. 164/2014, precum şi excepţia nulităţii, în baza art. 489 alin. (2) din C. proc. civ.

În şedinţa publică din 4 decembrie 2025, Înalta Curte a respins excepţia inadmisibilităţii şi a rămas în pronunţare asupra excepţiei nulităţii recursului.

2. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând excepţia nulităţii recursului, Înalta Curte o va admite şi va anula recursul, pentru următoarele considerente de drept:

Din interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 483 alin. (3) şi ale art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., rezultă că recursul este calea extraordinară de atac, de reformare, prin care hotărârea este supusă controlului judiciar numai prin prisma conformităţii sale cu regulile de drept material şi/sau procesual aplicabile, astfel că motivarea recursului presupune invocarea unor critici de nelegalitate care trebuie să se circumscrie motivelor prevăzute de lege.

Cu alte cuvinte, în recurs se exercită strict un control de legalitate al hotărârii, prin raportare la motivele de casare prevăzute, în mod expres şi limitativ, la art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ., niciunul dintre acestea nefiind conceput astfel încât să permită instanţei de recurs reanalizarea mijloacelor de probă administrate în cauză sau reevaluarea situaţiei de fapt stabilite, în mod definitiv, de către instanţa de apel.

Scopul recursului transcede interesului particular şi constă în asigurarea unui cadru juridic coerent şi unitar, printr-o interpretare şi aplicare uniformă a legii materiale şi/sau procesuale, în timp ce interpretarea mijloacelor de probă este de resortul convingerii judecătorului de fond, care administrează probele şi le poate aprecia (în primă instanţă) sau, după caz, reaprecia şi completa (în apel).

În acest context, nu se poate pretinde instanţei de recurs cenzurarea aprecierii probatoriului, transformând-o într-o a treia instanţă de fond, în mod vădit contrar rolului şi funcţiilor căii extraordinare de atac a recursului.

În cauză, se constată că memoriul de recurs nu respectă aceste exigenţe legale, întrucât recurenta-pârâtă, deşi invocă, în mod formal, anumite norme de drept material (art. 3 din Legea nr. 715/1946, art. 10 din Legea nr. 766/1941, Legea nr. 1430/1940, art. 1 din Decretul nr. 553/1953), totuşi, în realitate, nu formulează critici de nelegalitate, ci de netemeinicie, din moment ce invocă doar aspecte care privesc situaţia de fapt, prin raportare la modul în care instanţa de apel a coroborat şi a apreciat mijloacele de probă administrate. Astfel, recurenta-pârâtă urmăreşte să demonstreze caracterul compensatoriu al contractului de vânzare-cumpărare nr. x/23.03.1947, invocând lipsa dovezii achitării preţului, cu consecinţa faptului că intimatul-reclamant nu ar putea fi despăgubit decât cu diferenţa dintre bunurile abandonate de autorul său în Bulgaria, astfel cum sunt menţionate în Situaţia de avere imobilă rurală, şi bunurile primite în România.

Pe de o parte, aspectele legate de modul în care instanţa de apel a interpretat clauzele contractului de vânzare-cumpărare nr. x/23.03.1947 nu reprezintă critici de nelegalitate, care să se circumscrie motivelor prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ., întrucât motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 din C. proc. civ. de la 1865, care privea ipoteza în care instanţa, interpretând, în mod greşit, actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia, nu îşi găseşte corespondent în actualul C. proc. civ.. În acest context, invocarea dispoziţiilor art. 3 din Legea nr. 715/1946, ale art. 10 din Legea nr. 766/1941, ale Legii nr. 1430/1940 este doar formală, întrucât, pentru a se putea verifica modul în care instanţa de apel a aplicat aceste norme de drept material, se impune tocmai interpretarea contractului de vânzare-cumpărare nr. x/23.03.1947, ceea ce excede competenţei legale a instanţei de recurs.

Pe de altă parte, susţinerile privitoare la modul de executare a contractului de vânzare-cumpărare nr. x/23.03.1947 relevă tot aspecte de temeinicie, care nu pot fi cenzurate de instanţa de recurs. În consecinţă, nici argumentele vizând prevederile art. 1 din Decretul nr. 553/1953 nu pot fi analizate, din moment ce sunt subsecvente analizării mijloacelor de probă administrate în legătură cu aspectul achitării preţului stabilit prin contractul de vânzare-cumpărare nr. x/23.03.1947, fiind în strânsă legătură cu acest element de fapt.

În celea de atac extraordinară a recursului, nu pot fi invocate orice fel de nemulţumiri, ci doar critici de nelegalitate ce pot fi subsumate motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ.. În mod special, motivul reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., ce a fost invocat de către recurenta-pârâtă, presupune enunţarea normei de drept material aplicabile cauzei, prezentarea interpretării pe care partea o consideră corectă şi argumentarea discordanţei acestei interpretări cu cea dată de instanţa de apel. Acest caz de casare nu este incident atunci când se critică modalitatea de interpretare a clauzelor contractuale sau situaţia de fapt.

Simpla expunere a unor texte de lege şi prezentarea unor aspecte de fapt, fără a fi arătate argumentele de drept care să conducă la concluzia interpretării sau aplicării greşite a normelor legale, nu poate conduce la concluzia că recursul este motivat în conformitate cu exigenţele legale, astfel că devine aplicabilă sancţiunea nulităţii, prevăzută de art. 489 alin. (2) din C. proc. civ.

Faţă de aceste considerente, în baza art. 496 alin. (1) coroborat cu art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepţia nulităţii, invocată de către intimatul-reclamant prin întâmpinare, şi va anula recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de către pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor împotriva deciziei civile nr. 1319A din 18 decembrie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 4 decembrie 2025.