Garnishment validation jurisdiction: application of the principle of the uniqueness of the enforcement court to conflicts of territorial competence.

Şedinţa publică din data de 02 decembrie 2025

asupra conflictului negativ de competenţă:

I. Circumstanţele cauzei:

1. Obiectul cererii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, sub nr. x/2023, la data de 14.12.2023, petentul BEJ A. în contradictoriu cu creditoarea B. S.A., debitorul C. şi terţul poprit D. S.R.L., a formulat cerere de validare a popririi, solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună validarea popririi înfiinţate asupra sumei de 172.373,18 RON, suma compusa din 163.924,85 RON reprezentând contravaloare dosar dauna x şi 8.448,33 RON reprezentând cheltuieli de executare silită.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 11315 din data de 15 octombrie 2024, a admis excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploieşti.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut faptul că potrivit art. 651 C. proc. civ., în varianta în vigoare şi la data sesizării executorului, "Instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel."

Prin urmare, Judecătoria Sectorului 3 a stabilit că, în cauză, instanţa de executare determinată potrivit criteriului prevăzut de art. 651 C. proc. civ. este Judecătoria Ploieşti, în raza căreia se află domiciliul debitorului.

2.2. Învestită cu soluţionarea cauzei prin declinare de competenţă, Judecătoria Ploieşti, prin sentinţa civilă nr. 2450 din data de 08 aprilie 2025, a admis excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 3 Bucureşti, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă.

Judecătoria Ploieşti, reţinând considerentele Deciziei nr. 20/2021 pronunţată în soluţionarea unui recurs în interesul legii de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin care a fost consacrat principiul unicităţii instanţei de executare, a stabilit că instanţa de executare a fost deja determinată ca fiind Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti care s-a pronunţat asupra cererii de încuviinţare executare silită, astfel cum reiese din înscrisul aflat la dosar, motiv pentru care şi prezenta cerere de validare a popririi se impune a fi soluţionată de aceeaşi instanţă.

II. Înalta Curte, competentă să soluţioneze conflictul în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., reţine următoarele:

Înalta Curte constată că, în cauza de faţă, Judecătoria Sector 3 Bucureşti şi Judecătoria Ploieşti şi-au declinat reciproc competenţa de soluţionare a cauzei ce are ca obiect validare de poprire, făcând aplicarea dispoziţiilor art. 651 alin. (1) teza I din C. proc. civ., însă Judecătoria Ploieşti a reţinut şi incidenţa celor statuate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, prin decizia nr. 20/27.09.2021.

Raportat la obiectul cauzei, Înalta Curte reţine că potrivit dispoziţiilor art. 790 alin. (1) C. proc. civ.:

"Dacă terţul poprit nu îşi îndeplineşte obligaţiile ce îi revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă, a liberat-o debitorului poprit, creditorul urmăritor, debitorul sau executorul judecătoresc, în termen de cel mult o lună de la data când terţul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanţa de executare, în vederea validării popririi."

Instanţa de executare este definită de art. 651 alin. (1) din C. proc. civ. ca fiind "judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în ţară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în ţară, judecătoria în a cărei circumscripţie se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor."

Potrivit art. 651 alin. (3) din C. proc. civ., instanţa de executare soluţionează cererile de încuviinţare a executării silite, contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe.

Dispoziţiile art. 651 C. proc. civ. reprezintă norma generală în materie de executare silită, potrivit art. 631 alin. (2) C. proc. civ.

Aşadar, raportat la prevederile legale anterior menţionate, competenţa de soluţionare a cererii având ca obiect "validare de poprire" aparţine instanţei de executare şi anume judecătoriei în a cărei circumscripţie şi-a avut domiciliul debitorul la data începerii executării silite.

În prezenta cauză, cererea de validare a popririi a fost formulată în dosarul de executare silită nr. x/2020 al BEJ A. la data de 14 decembrie 2023.

Prin încheierea din data de 05.03.2020 pronunţată în dosarul nr. x/2020 Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti a încuviinţat executarea silită în dosarul de executare nr. 165/2020 împotriva debitorului C. în baza titlului executoriu reprezentat de sentinţa penală nr. 2/F din data de 29.12.2017, pronunţată de Judecătoria Tribunalul Bucureşti, secţia I Penală, în dosar nr. x/2014, şi decizia penală nr. 35S/A din data de 20.03.2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti. (aflată la dosarul Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti)

Cum în cauză, prin cererea formulată se solicită validarea popririi asupra veniturilor debitorului şi obligarea terţului poprit D. S.R.L. la consemnarea sumelor urmăribile, competenţa de soluţionare a cauzei revine judecătoriei care a încuviinţat cererea de executare silită a titlului executoriu care a stat la baza înfiinţării popririi a cărei validare se solicită şi anume Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti ca instanţă de executare.

Prin Decizia nr. 20 din 27 septembrie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii în dosarul nr. x/2021, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1083 din 11 noiembrie 2021, obligatorie potrivit art. 517 alin. (4) C. proc. civ., în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 651 alin. (1), art. 666, art. 712, art. 714 şi art. 112 C. proc. civ., s-a statuat că încă din momentul încuviinţării executării silite (care reprezintă condiţia esenţială a demarării efective a procedurii execuţionale) este determinată instanţa de executare, aceasta fiind unică pe parcursul întregii proceduri de executare silită, potrivit art. 651 alin. (2) C. proc. civ.. Altfel spus, odată stabilită instanţa de executare în raport cu criteriile teritoriale prevăzute de norma menţionată, aceasta va rămâne aceeaşi pe întreaga procedură, fiind unica instanţă competentă material şi teritorial a soluţiona toate cererile şi incidentele apărute în cursul executării silite, cu excepţia cazurilor în care legea prevede în mod expres altfel (paragraful 70).

Pe cale de consecinţă, ulterior admiterii cererii de încuviinţare a executării silite, calitatea de instanţă de executare a instanţei care a încuviinţat executarea nu doar că este câştigată, dar şi rămâne aceeaşi pe întreaga durată a procedurii execuţionale. Aceasta înseamnă că în respectiva executare silită nicio altă instanţă nu va putea fi apreciată drept instanţă de executare, motiv pentru care - exceptând derogările anume prevăzute, cum este cazul contestaţiei la titlu, spre exemplu - toate cererile şi incidentele care vor apărea pe parcursul executării silite vor reveni în competenţa aceleiaşi instanţe de executare (paragraful 71).

Aşadar, principiul unicităţii instanţei de executare presupune că una şi aceeaşi instanţă soluţionează atât cererile de încuviinţare a executării silite, cât şi cererile având ca obiect contestaţie la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe, potrivit celor prevăzute de alin. (3) al art. 651 din C. proc. civ., respectiva instanţă fiind calificată de legislator drept instanţă de executare (paragraful 80).

Faţă de dezlegările obligatorii ale Deciziei nr. 20 din 27 septembrie 2021 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii, aplicabile în cauză rezultă că instanţa care a încuviinţat executarea silită, respectiv Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, a devenit instanţa de executare, în sensul prevederilor art. 651 alin. (1) C. proc. civ., competentă să soluţioneze cererea de validare de poprire formulată de petentul BEJ A..

Pentru considerentele expuse, conform dispoziţiilor art. 135 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cererii de validare a proprii dedusă judecăţii în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 02 decembrie 2025.