Constitutionality challenge to judicial stamp duty ordinance allowed and referred to Constitutional Court after quashing lower instance

Şedinţa publică din data de 02 decembrie 2025

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei:

I.1. Obiectul cererii

La data de 12 iunie 2025, petentul A. a formulat cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, în cuantum de 100 RON, astfel cum a fixată prin rezoluţia completului de judecată în dosarul nr. x/2025 al Curţii de Apel Craiova, ce are ca obiect cererea de strămutare a dosarului nr. x/2023 al Tribunalului Mehedinţi.

Prin aceeaşi cerere, petentul A. a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013, în ansamblul său, în raport de prevederile art. 108 alin. (4) din Constituţia României.

I.1. Încheierea recurată

Prin încheierea de şedinţă nr. 28 din data de 26 iunie 2025 pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2025 a fost respinsă excepţia de nelegalitate, ca inadmisibilă.

A fost respinsă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate, ca inadmisibilă.

A fost admisă excepţia tardivităţii cererii de reexaminare taxă de timbru judiciară şi a constatat nulitatea acesteia, fiind formulată peste termenul legal de petentul A..

II. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva încheierii nr. 28 din data de 26 iunie 2025, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2025 a formulat recurs petentul A., înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă şi repartizat aleatoriu spre soluţionare completului C2 noul C. proc. civ.

II.1. Motivele de recurs

Prin recursul formulat recurentul a solicitat casarea încheierii recurate şi sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată.

În susţinerea recursului său, petentul a arătat că prin cererea ce face obiectul dosarului nr. x/2025 a solicitat reexaminarea taxei de timbru stabilite în dosarul nr. x/2025 al Curţii de Apel Craiova întrucât O.U.G. nr. 80/2013, care stabileşte cuantumul taxelor de timbru şi termenele în care poate fi cerută reexaminarea taxelor stabilite, este neconstituţională deoarece, contrar dispoziţiilor art. 108 alin. (4) din Constituţia României, nu este semnată de un ministru, ci de un secretar de stat.

Art. 108 alin. (4) din Constituţia României spune dispune că "Hotărârile şi ordonanţele adoptate de Guvern se semnează de primul-ministru, se contrasemnează de miniştrii care au obligaţia punerii lor în executare".

Prin încheierea recurată, Curtea de Apel Craiova a stabilit că instanţa de contencios constituţional nu poate analiza constituţionalitatea unei legi sau ordonanţe din perspectiva respectării art. 108 alin. (4) din Constituţia României deoarece art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 "se referă la constituţionalitatea conţinutului legii în ansamblu său sau a articolelor care fac parte din aceasta, nu la îndeplinirea unor cerinţe de fond sau formă, care ţin de legalitatea adoptării legii sau ordonanţei, cum ar fi îndreptăţirea unei anumite persoane de a o semna".

Raportat la considerentele încheierii recurate, în opinia petentului art. 146 lit. d) din Constituţie dispune că instanţa de contencios constituţional hotărăşte asupra excepţiilor de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele, ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti. În contextul în care Constituţia României prevede explicit la art. 108 alin. (4) că ordonanţele se semnează de ministru, doar Curtea Constituţională poate verifica respectarea acestei norme constituţionale, iar nerespectarea acestei norma atrage neconstituţionalitatea ordonanţei.

Prin notele scrise depuse la data de 10.11.2025, prin poşta electronică, recurentul a arătat că alte instanţe de judecată au admis excepţia de neconstituţionalitate raportat la prevederile art. 108 alin. (4) din Constituţia României ce fac obiectul dosarelor (invocată tot de recurent întru-un alt dosar) şi dosarul nr. x/2022 aflate pe rolul Curţii Constituţionale.

Totodată, recurentul a invocat excepţia autorităţii de lucru judecat raportat la încheierile definitive din data de 07.02.2025 pronunţate în dosarul nr. x/2023 de Tribunalul Dolj în care s-a dispus sesizarea Curţii Constituţionale din aceleaşi motive invocate şi în prezenta cauză.

III. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate, precum şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele:

Cu titlu prealabil, Înalta Curte constată că, în examinarea cererii de recurs, prezintă relevanţă decizia Curţii Constituţionale nr. 321 din 9 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 580 din 20 iulie 2017, în conformitate cu care:

"24. (…) obiectul recursului este acela al verificării aprecierii instanţei ierarhic inferioare cu privire la soluţia pe care aceasta a adoptat-o, de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, motivată de neîndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate prevăzute în mod exclusiv de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992. Cu alte cuvinte, se verifică legalitatea respingerii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale prin prisma acestor condiţii."

Relativ la motivele de casare invocate în cuprinsul memoriului de recurs, Înalta Curte, valorificând argumentele instanţei de contencios constituţional, reţine că recursul reglementat de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 este o cale de atac cu fizionomie proprie în cadrul căreia nu este impusă respectarea cerinţei specifice recursului în materie civilă de a conţine şi de a dezvolta motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În cadrul căii de atac prevăzute de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, instanţa verifică, sub toate aspectele, legalitatea soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale prin prisma condiţiilor de admisibilitate reglementate de alin. (1) - (3) ale aceluiaşi articol, calea de atac nefiind limitată la motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În cuprinsul memoriului de recurs, recurentul a criticat soluţia de respingere ca inadmisibilă a excepţiei invocate, susţinând că, în cauză, doar Curtea Constituţională poate verifica respectarea dispoziţiilor art. 108 alin. (4) din Constituţia României.

Critica este fondată.

Prin cererea de reexaminare, recurentul-petent a solicitat restituirea sumei achitate cu titlu de taxă judiciară raportat la faptul că taxa de 100 RON a fost stabilită conform art. 9 lit. b) din O.U.G. nr. 80/2013, ordonanţă care este neconstituţională, fiind semnată de un secretar de stat în locul ministrului delegat pentru buget, încălcându-se dispoziţiile art. 108 alin. (4) din Constituţie.

Dispoziţiile art. 108 alin. (4) dispun că: "Hotărârile şi ordonanţele adoptate de Guvern se semnează de primul-ministru, se contrasemnează de miniştrii care au obligaţia punerii lor în executare şi se publică în Monitorul Oficial al României. Nepublicarea atrage inexistenţa hotărârii sau a ordonanţei. Hotărârile care au caracter militar se comunică numai instituţiilor interesate."

Analizând încheierea recurată, Înalta Curte constată că, în cauză, Curtea de Apel Craiova a respins cererea petentului de sesizare a Curţii Constituţionale ca inadmisibilă motivat de faptul că deşi art. 108 alin. (4) din Constituţia României dispune că ordonanţa trebuie semnată de ministru, aspectul că o anumită ordonanţă este semnată de o altă persoană nu poate constitui un motiv de neconstituţionalitate, ci, eventual, unul de nelegalitate, care nu poate fi remediat prin sesizarea instanţei de control constituţional.

Raportat la aceste considerente, în ceea ce priveşte condiţiile de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate a unei prevederi legale, Înalta Curte reţine că instanţa de judecată are rolul de instanţă de filtru sub aspectul admisibilităţii sesizării Curţii Constituţionale în raport de cerinţele expres prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992, soluţionarea unei cereri de sesizare a Curţii Constituţionale cade în sarcina instanţei de judecată în faţa căreia a fost invocată, aceasta fiind competentă să verifice îndeplinirea condiţiilor prevăzute expres şi limitativ în art. 29 alin. (1) - (3) din lege şi anume: dacă excepţia priveşte o lege sau o ordonanţă ori dispoziţii dintr-o lege sau ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei, dacă este ridicată de persoanele în drept şi dacă prevederile legale care formează obiectul excepţiei nu au fost constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

Pe cale de consecinţă, instanţa de judecată nu are atribuţii de jurisdicţie constituţională, astfel încât verificarea condiţiilor de admisibilitate nu echivalează cu o analiză a conformităţii prevederii atacate cu Constituţia şi nici cu soluţionarea unui aspect de contencios constituţional, fiind verificată numai admisibilitatea acesteia, motiv pentru care, Curtea de Apel Craiova, în analiza excepţiei invocate de petent, trebuia să se rezume la verificarea îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate prevăzute de lege.

Înalta Curte reţine că, în prezenta cauză, sunt îndeplinite condiţiile impuse de dispoziţiile art. 29 alin. (1), (2) şi (3) ale Legii nr. 47/1992, întrucât excepţia a fost invocată în cursul unui litigiu aflat pe rolul unei instanţe judecătoreşti, în speţă în faţa Curţii de Apel Craiova, într-un litigiu având ca obiect o cerere de reexaminare a modului de stabilire a taxei judiciare de timbru întemeiată pe dispoziţiile O.U.G. nr. 80/2013.

De asemenea, dispoziţiile O.U.G. nr. 80/2013 erau în vigoare la momentul invocării excepţiei, nefiind declarate neconstituţionale prin decizii anterioare ale Curţii Constituţionale.

În ceea ce priveşte ultima condiţie de admisibilitate prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, se reţine că "legătura cu soluţionarea cauzei" presupune atât aplicabilitatea textelor de lege criticate în cauza dedusă judecăţii, cât şi necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiţii ce trebuie întrunite cumulativ pentru a fi satisfăcute exigenţele pe care le impun dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 în privinţa pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului.

Prin prezenta excepţie sunt criticate dispoziţiile O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, în ansamblul său, în raport de prevederile art. 108 alin. (4) din Constituţia României motivat de faptul că ordonanţa a fost semnată de un secretar de stat în locul ministrului.

Excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013 în integralitatea sa, a fost invocată în cadrul cererii de reexaminare prin care petentul critică modul de stabilire a taxei judiciare de timbru, pusă în sarcina sa, în baza respectivului act normativ a cărui neconstituţionalitate o invocă, motiv pentru care există o legătură între soluţia ce ar fi putut fi dată cererii formulate de pentent şi norma juridică a cărei neconstituţionalitate a fost invocată.

Prin urmare, finalitatea urmărită prin susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate a O.U.G. nr. 80/2013, în integralitatea sa, o reprezintă stabilirea ineficacităţii unei prevederi legale care ar putea constitui un obstacol în soluţionarea favorabilă a cererii de reexaminare formulate de recurent, atât în ceea ce priveşte cuantumul taxei judiciare de timbru stabilită în sarcina sa cât şi cu privire la condiţiile de formă a cererii de reexaminare formulată de către petent.

Faţă de toate considerentele expuse, Înalta Curte constată că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată îndeplineşte toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, recursul fiind fondat.

În raport de caracterul particular al recursului declarat împotriva încheierii de şedinţă prin care s-a respins, ca inadmisibilă, o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale, cale de atac ce reprezintă un remediu judiciar care nu preia niciunul dintre elementele şi caracteristicile proprii recursului din C. proc. civ., astfel cum a fost reţinut prin Decizia instanţei de contencios constituţional nr. 321 din data de 9 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 580 din data de 20 iulie 2017, va admite recursul, va casa încheierea recurată şi, reţinând caracterul sui-generis al acestei casări, în vederea soluţionării cu celeritate a pricinii, va admite cererea şi va sesiza Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate astfel cum a fost formulată.

Opinia Înaltei Curţi, exprimată conform cerinţei prevăzute de art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, cu privire la excepţia de neconstituţionalitate, este în sensul că prevederile normative criticate nu contravin dispoziţiilor constituţionale invocate de către recurent.

În jurisprudenţa sa, exemplu fiind Decizia nr. 842 din 17 noiembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 294 din 24 martie 2021, Curtea Constituţională a reţinut, cu privire la procedura de adoptare a ordonanţei de urgenţă ce face obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, că: "Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru a fost depus şi înregistrat pentru dezbatere la Senat în data de 28 iunie 2013, fiind adoptat de Senat la data de 21 octombrie 2013. Ulterior, la data de 28 octombrie 2013, proiectul de lege a fost înregistrat la Camera Deputaţilor pentru dezbatere şi adoptare. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 392 din 29 iunie 2013 şi a intrat, aşadar, în vigoare după depunerea sa la Camera competentă să fie sesizată spre dezbatere în procedură de urgenţă, potrivit art. 115 alin. (5) din Constituţie."

Înalta Curte constată că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 a fost semnată pentru Ministrul delegat pentru buget, de către o persoană având funcţia de secretar de stat, însă, delegarea dreptului de semnătură către un secretar de stat nu atrage neconstituţionalitatea actului normativ, atât timp cât procedura de adoptare a acestuia a fost legală.

De asemenea, Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, în forma în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României a O.U.G. nr. 80/2013, prevedea la art. 27 alin. (3) faptul că "Hotărârile şi ordonanţele Guvernului se semnează de primul-ministru, se contrasemnează de miniştrii care au obligaţia punerii lor în executare şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I (...) iar potrivit art. 48 din acelaşi act normativ "Secretarii de stat exercită atribuţiile delegate de către ministru".

În temeiul acestor prevederi legale, ministrul poate delega către secretarul de stat exercitarea unor atribuţii, printre care şi contrasemnarea unei ordonanţe de urgenţă, motiv pentru care atâta vreme cât Ordonanţa de Urgenţă nr. 80/2013 a fost semnată de către un secretar de stat căruia se prezumă că i-au fost delegate atribuţiile de contrasemnare a actelor normative, nu se poate reţine critica de neconstituţionaliate invocată de către recurent.

În acest sens, prin Decizia nr. 425/2003 referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 150/2002 privind organizarea şi funcţionarea sistemului de asigurări sociale de sănătate publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 908 din 19 decembrie 2003, Curtea Constituţională a României a statuat că: "Curtea nu poate reţine nici motivul de neconstituţionalitate întemeiat pe faptul că ordonanţa de urgenţă a fost contrasemnată, în cazul a patru ministere, având obligaţia punerii ei în executare, nu de miniştri, ci de secretari de stat. Conform dispoziţiilor art. 72 alin. (3) lit. d) [devenit art. 73 alin. (3) lit. e)] şi art. 116 alin. (1) [devenit art. 117 alin. (1)], Guvernul se organizează prin lege organică, iar ministerele "se înfiinţează, se organizează şi funcţionează potrivit legii". În baza acestor texte constituţionale a fost adoptată Legea nr. 90 din 26 martie 2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 164 din 2 aprilie 2001. Conform dispoziţiilor art. 48 din lege, "secretarii de stat exercită atribuţiile delegate de către ministru". În cauză nu este aplicabil principiul delegata potestas non delegatur invocat de autorul excepţiei, întrucât secretarul de stat exercită, în cazul dat, o atribuţie constituţională ce aparţine ministrului, iar nu o atribuţie ce i-ar fi fost delegată acestuia. Această atribuţie nu poate fi confundată cu însăşi delegarea legislativă prevăzută de Constituţie, în temeiul căreia Guvernul poate emite ordonanţe de urgenţă, cu respectarea anumitor condiţii. În conformitate cu dispoziţiile legale menţionate, Curtea reţine că un secretar de stat care a participat la şedinţa Guvernului, înlocuindu-l pe titularul ministerului aflat temporar într-o altă misiune în ţară sau în străinătate, poate contrasemna ordonanţa sau hotărârea emisă de Guvern, în locul ministrului, în îndeplinirea cerinţei prevăzute de art. 108 alin. (4) din Constituţie, republicată. (...)."

În baza acestor argumente, prin raportare la motivele invocate de recurent, Înalta Curte consideră că dispoziţiile O.U.G. nr. 80/2013 nu sunt neconstituţionale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul de declarat de petentul A. împotriva încheierii civile nr. 28 din data de 26 iunie 2025 pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2025.

Casează încheierea recurată şi sesizează Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013, în ansamblul său, în raport de prevederile art. 108 alin. (4) din Constituţia României.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 02 decembrie 2025.