Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2194/2025 AI generated

Cassation appeal on property sale contract admissibility rejected as tardy

Case Number Decizia nr. 2194/2025
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice (ICCJ) dismissed the appeal of Civil Appeal No. 70/C/2025 as tardy, thereby upholding the lower court’s decision to declare the appellate and cassation proceedings perempted and leaving the first-instance judgment that annulled the action for lack of proper stamping in force. The dispute originated from a request by purchasers to obtain a court order substituting a missing original notarial deed of sale for a residential property, which was dismissed at first instance due to non-payment of judicial stamp duty and subsequently rendered moot by the peremption of the appeal after the original seller died. The ICCJ held that the appellants failed to file their appeal within the mandatory five-day deadline prescribed for appeals against decisions declaring peremption, which runs from the date of pronouncement rather than communication, resulting in the loss of the right to appeal pursuant to the principles of procedural timeliness.

Legislator headnote

AI generated

art. 1246 din C. civ, art. 490 alin. (2) C. proc. civ, art. 488 alin. (1) C. proc. civ, art. 24 din O.U.G. nr. 80/2013, art. 98 alin. (1) din Legea nr. 36/1995, art. 4711 alin. (5) C. proc. civ; Cassation appeal on property sale contract admissibility rejected as tardy: , cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1246 din C. civ., respectiv art. 1 şi art. 3 alin. a) din Legea nr. 358/03.07.1944.

Keywords

AI generated
contract of sale civil judgment procedural deadline right to property payment of stamp duty action for payment

Cited Legislation

AI generated
art. 1246 din C. civ
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1246 din C. civ., respectiv art.
art. 490 alin. (2) C. proc. civ
Prin rezoluţia din data de 07 iulie 2025 s-a dispus efectuarea procedurilor de comunicare, astfel cum acestea sunt reglementate de dispoziţiile art. 490 alin.
art. 488 alin. (1) C. proc. civ
civ., stabilind în cadrul verificărilor că recurenţii nu au procedat la încadrarea criticilor formulate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.
art. 24 din O.U.G. nr. 80/2013
Prin aceeaşi rezoluţie, s-a constatat că recurenţii datorează pentru soluţionarea recursului o taxă judiciară de timbru în cuantum de 100 RON raportat la prevederile art. 24 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, taxă ce a fost achitată conform chitanţei aflată la dosarul de recurs.
art. 98 alin. (1) din Legea nr. 36/1995
x/05.10.2020, printr-un e-mail trimis în data de 17.11.2024 prin care i-au transmis dispoziţiile art. 98 alin.
art. 4711 alin. (5) C. proc. civ
(2), coroborat cu art. 4711 alin. (5) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 01 septembrie 2025, s-a fixat termen de judecată la data de 02 decembrie 2025, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, în vederea soluţionării recursului declarat în cauză.
art. 248 C. proc. civ
Examinând cale de atac formulată în cauză, în raport de excepţia tardivităţii, a cărei analiză este prioritară, faţă de prevederile art. 248 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
art. 421 alin. (2) C. proc. civ
Potrivit art. 421 alin. (2) C. proc. civ., hotărârea care constată perimarea este supusă recursului, la instanţa ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la pronunţare.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 02 decembrie 2025

Deliberând, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Măcin la data de 19.05.2021 sub nr. x/2021, numiţii A., B. şi C. au solicitat ca instanţa să emită o hotărâre care să ţină loc de contract de vânzare-cumpărare a contractului intervenit între părţi, respectiv numitul A. în calitate de vânzător şi C. şi B. în calitate de cumpărători, a unui imobil proprietatea celui dintâi situat în intravilanul com. Carcaliu, str. x, jud. Tulcea cu nr. cadastral x, intabulat în cartea funciară x a localităţii Carcaliu, jud. Tulcea format din teren în suprafaţă de 560 mp din care 228 mp arabil în sola 51, parcela x, curţi-construcţii 332mp, situat în sola 51, parcela x, din care suprafaţa construită este de 110 mp, şi construcţia existentă pe teren constând într-o locuinţă C1, edificată din chirpici acoperită cu ţiglă între următoarele vecinătăţi: la Nord- comuna Carcaliu, la Sud - str. x, la Est - C./B. şi la Vest - D..

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1246 din C. civ., respectiv art. 1 şi art. 3 alin. a) din Legea nr. 358/03.07.1944.

2. Sentinţa pronunţată de prima instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 770 din data de 30.12.2021, Judecătoria Măcin a admis excepţia netimbrării acţiunii invocată din oficiu şi a anulat acţiunea ca netimbrată.

3. Hotărârea pronunţată în apel

Prin decizia civilă nr. 86 din data de 03.02.2023, pronunţată de Tribunalul Tulcea, secţia civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2021, a fost constatat perimat apelul formulat de reclamanţii B. şi C., în contradictoriu cu intimatul reclamant A. - decedat la data de 27.06.2021, împotriva sentinţei civile nr. 770 din data de 30.12.2021, pronunţată de Judecătoria Măcin în dosarul nr. x/2021.

4. Hotărârea pronunţată în recurs

Prin decizia civilă nr. 70/C din 06 mai 2025, Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă în dosarul nr. x/2021 a constatat perimat recursul civil formulat de recurenţii C. şi B., împotriva deciziei civile nr. 86/2023 pronunţate de Tribunalul Tulcea, secţia civilă, de contencios administrativ şi fiscal la data de 03.02.2023, în dosarul nr. x/2021, în contradictoriu cu moştenirea lui A..

II. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 70/C din 06 mai 2025 pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă în dosarul nr. x/2021 au declarat recurs, recurenţii C. şi B..

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la data de 03 iulie 2025 şi a fost repartizat aleatoriu completului de filtru nr. 2, astfel cum reiese din fişa Ecris .

Prin rezoluţia din data de 07 iulie 2025 s-a dispus efectuarea procedurilor de comunicare, astfel cum acestea sunt reglementate de dispoziţiile art. 490 alin. (2) C. proc. civ., stabilind în cadrul verificărilor că recurenţii nu au procedat la încadrarea criticilor formulate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Prin aceeaşi rezoluţie, s-a constatat că recurenţii datorează pentru soluţionarea recursului o taxă judiciară de timbru în cuantum de 100 RON raportat la prevederile art. 24 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, taxă ce a fost achitată conform chitanţei aflată la dosarul de recurs.

1. Motivele de recurs.

Prin recursul formulat, fără a proceda la încadrarea motivelor de recurs în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurenţii au arătat că s-au adresat notarului public care a întocmit contractul de vânzare autentificat sub nr. x/05.10.2020, printr-un e-mail trimis în data de 17.11.2024 prin care i-au transmis dispoziţiile art. 98 alin. (1) din Legea nr. 36/1995 notarilor publici şi a activităţii notariale (republicată) care dispun că actele autentice notariale se întocmesc într-un singur exemplar original, care se păstrează în arhiva notarului public, iar potrivit alin. (4) al aceluiaşi articol: "Părţile vor primi un duplicat de pe actul original. Duplicatul actului notarial are forţa probantă prevăzută de lege ca şi originalul actului."

În baza acestor dispoziţii, recurenţii s-au adresat notarului public solicitând ca, în contextul în care duplicatul actului notarial are forţa probantă prevăzută de lege precum originalul actului, să fie de acord ca originalul să fie predat recurenţilor în calitate de cumpărători, iar duplicatul să-l păstreze în arhiva sa, solicitare la care nu au primit niciun răspuns.

Prin memoriul de recurs, recurenţii şi-a exprimat nemulţumirea cu privire la modul de soluţionare a cauzei invocând o serie de articole din mediul online ce tratează subiecte precum inteligenţa artificială, democraţie sau sistemul de justiţie, fără legătură cu soluţia pronunţată prin decizia recurată.

2. Apărările formulate în cauză

Nu a fost depusă întâmpinare.

3. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 alin. (5) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 01 septembrie 2025, s-a fixat termen de judecată la data de 02 decembrie 2025, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, în vederea soluţionării recursului declarat în cauză.

III. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra recursului.

Examinând cale de atac formulată în cauză, în raport de excepţia tardivităţii, a cărei analiză este prioritară, faţă de prevederile art. 248 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 421 alin. (2) C. proc. civ., hotărârea care constată perimarea este supusă recursului, la instanţa ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la pronunţare.

Conform acestor dispoziţii legale, în cazul hotărârilor prin care se constată perimarea legiuitorul menţionează expres calea de atac a recursului, însă instituie două derogări semnificative de la regimul general al acestei căi de atac, respectiv termenul de formulare a recursului este de 5 zile şi, în plus, acesta începe să curgă de la data pronunţării hotărârii prin care se constată perimarea, iar nu de la data comunicării, cum este regula generală în materia căilor de atac.

Totodată, Înalta Curte reţine, în ceea ce priveşte căile de atac şi termenele în care acestea pot fi exercitate, că acestea sunt reglementate prin norme de ordine publică, având în vedere că se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice împrejurări ce ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata unei cauze.

În consecinţă, nici părţile şi nici instanţa de judecată nu pot deroga, pe cale de interpretare, de la termenele prevăzute de lege pentru exerciţiul unei căi de atac şi de la modalitatea în care acestea se calculează.

În cauză, hotărârea care constată perimarea, respectiv decizia 70/C a fost pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă în dosarul nr. x/2021, la data de 06 mai 2025 dată de la care curge termenul de 5 zile prevăzut de lege pentru exercitarea recursului, iar calea de atac a fost comunicată Curţii de Apel Constanţa în data de 26 mai 2025, prin poştă, astfel cum reiese din dovada aflată la dosarul Înaltei Curţi. Or, raportat la datele menţionate, recursul a fost declarat cu depăşirea termenului de 5 zile prevăzut de art. 421 alin. (2) din C. proc. civ., calculat potrivit dispoziţiilor art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., care s-a împlinit la 12 mai 2025, anterior declarării recursului de către recurenţi.

Potrivit dispoziţiilor art. 185 alin. (1) C. proc. civ.:

"Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate".

Întrucât prezenta cale de atac a fost formulată cu nerespectarea termenului legal impus de dispoziţiile art. 421 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este declarat tardiv.

Dată fiind prioritatea soluţionării excepţiei tardivităţii recursului, celelalte aspecte subsumate prezentei căi de atac nu mai pot fi analizate, în conformitate cu dispoziţiile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia tardivităţii fiind o excepţie de procedură absolută şi peremptorie.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge ca tardiv recursul declarat de recurenţii C. şi B. împotriva deciziei civile nr. 70/C din 06 mai 2025, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă în dosarul nr. x/2021.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca tardiv, recursul declarat de recurenţii C. şi B. împotriva deciziei civile nr. 70/C din 06 mai 2025, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă în dosarul nr. x/2021.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 02 decembrie 2025.