Territorial jurisdiction for forced execution: exclusive competence based on debtor’s registered domicile versus secondary residence under Art. 651 C. proc. civ.

Şedinţa publică din data de 2 decembrie 2025

Asupra conflictului negativ, constată următoarele:

I. Cererea:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanţa la data de 11.08.2025, B.E.J. A. a solicitat încuviinţarea executării silite a titlului executoriu reprezentat de Contractul de credit nr. x din 03.04.2025, împotriva debitoarei B., la solicitarea creditoarei C. S.A., în vederea realizării dreptului de creanţă constând în plata sumei de 902,01 RON, precum şi a recuperării cheltuielilor de executare silită.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 666 alin. (2) şi art. 107 alin. (1) C. proc. civ.

II. Hotărârea Judecătoriei Constanţa:

Prin sentinţa civilă nr. 10095 din 18 august 2025, Judecătoria Constanţa a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Feteşti, ca instanţă de la domiciliul de fapt al debitoarei B., care are domiciliul în Mun. Constanţa, judeţ Constanţa şi adresa de reşedinţă în oraşul Ţăndărei, str. x, jud. Ialomiţa.

Constatând că debitoarea avea, la data sesizării organului de executare, respectiv la 06.08.2025, reşedinţa în raza teritorială a Judecătoriei Feteşti, instanţa a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea acestei instanţe.

III. Hotărârea Judecătoriei Feteşti:

Învestită prin declinare, Judecătoria Feteşti a pronunţat încheierea nr. 1790/2025 din 27 octombrie 2025, prin care a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanţa, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a sesizat Înalta Curte în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că art. 651 C. proc. civ. vizează drept criteriu de determinare a instanţei de executare strict domiciliul debitorului, nu şi reşedinţa acestuia, norma fiind de strictă interpretare.

Împrejurarea că debitoarea, în perioada 28.11.2024 - 27.11.2025 figurează cu reşedinţa pe raza judeţului Ialomiţa nu poate constitui un reper legal în stabilirea instanţei competente teritorial a soluţiona cauza, în raport de prevederile art. 651 C. proc. civ., care fac referire la domiciliul debitorului.

IV. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul dispoziţiilor art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

În speţă, petentul B.E.J. A. a solicitat încuviinţarea executării silite a debitoarei B., în temeiul titlului executoriu reprezentat de Contractul de credit nr. x din 03.04.2025, la solicitarea creditoarei C. S.A.

Referitor la normele de competenţă teritorială, astfel cum au reţinut ambele instanţe aflate în conflict, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 651 alin. (1) din C. proc. civ., ce instituie un caz de competenţă teritorială exclusivă - "instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel."

Înalta Curte constată că instanţele din conflict nu se află în dezacord în ceea ce priveşte dispoziţiile legale care stabilesc competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea instanţei de la domiciliul debitoarei, ci în privinţa locului unde se află situat acest domiciliu, respectiv dacă în stabilirea competenţei de soluţionare a cauzei se are în vedere domiciliul în fapt al părţii - reşedinţa - sau domiciliul înscris în cartea de identitate.

În conformitate cu dispoziţiile art. 87 C. civ., domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor şi libertăţilor sale civile, este acolo unde aceasta declară că îşi are locuinţa principală. De asemenea, reşedinţa persoanei fizice este în locul unde îşi are locuinţa secundară, conform art. 88 C. civ.

Potrivit art. 90 alin. (1) C. civ., "reşedinţa va fi considerată domiciliu când acesta nu este cunoscut."

Prin urmare, atât timp când domiciliul debitoarei este cunoscut, nu se pune problema considerării reşedinţei drept domiciliu în raport de care să se stabilească instanţa competentă, aceasta întrucât reşedinţa poate fi considerată domiciliu şi, implicit, locuinţa principală doar în situaţia excepţională când domiciliul nu este cunoscut.

De altfel, inclusiv art. 108 C. proc. civ. stabileşte competenţa în raport de reşedinţa părţii doar atunci când domiciliul acesteia nu e cunoscut, ceea ce nu este cazul în speţă.

În fine, atunci când legiuitorul a dorit să fie luată în calcul pentru stabilirea competenţei şi reşedinţa părţii, alături de domiciliu, a făcut-o în mod explicit, ca de exemplu în cuprinsul art. 114 C. proc. civ.. O atare situaţie nu se regăseşte însă şi în cazul normei de drept care interesează litigiul de faţă şi care reglementează competenţa teritorială de determinare a instanţei de executare după criteriul exclusiv al domiciliului/sediului debitorului, iar nu şi al reşedinţei acestuia, împrejurare a cărei explicaţie se regăseşte în intenţia legiuitorului de a conferi o mai mare stabilitate instanţei de excutare, date fiind importanţa şi rolul acesteia conferite prin dispoziţiile art. 651 alin. (3) C. proc. civ. pe parcursul desfăşurării executării silite.

Reiese aşadar, din coroborarea dispoziţiilor legale anterior citate, că cererea de încuviinţare a executării silite este de competenţa exclusivă a instanţei de executare, aceasta fiind, în cazul de faţă, instanţa în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul ori după caz sediul debitorului.

Din extrasul aflat la dosarul Judecătoriei Constanţa, generat la data de 12 august 2025 prin interogarea bazei de date a Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, rezultă că începând cu data de 21 septembrie 2004, debitoarea B. are domiciliul activ în Mun. Constanţa, judeţ Constanţa. Din cererea de încuviinţare a executării silite formulată de B.E.J. A. reiese că cererea de executare silită ce face obiectul dosarului nr. x/2025 a fost înregistrată la biroul executorului judecătoresc la data de 6 august 2025.

Faţă de toate cele de mai sus, se consideră că, în cauză, operează o competenţă teritorială exclusivă în favoarea judecătoriei în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, astfel încât, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) raportat la art. 651 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va stabili competenţa de soluţionare a cererii de încuviinţare a executării silite în favoarea Judecătoriei Constanţa.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanţa.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 2 decembrie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.