Territorial jurisdiction for enforcement objections: unity of the enforcement court versus Article 127(21) CPC prorogation

Şedinţa publică din data de 2 decembrie 2025

Deliberând, asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată iniţial pe rolul Judecătoriei Iaşi la data de 31.05.2023, sub număr de dosar x/2023, contestatorul Tribunalul Iaşi, în contradictoriu cu intimaţii A. şi Biroul Executorului Judecătoresc B., a formulat contestaţie la executare împotriva măsurii înfiinţării popririi asupra conturilor deschise la Trezoreria Iaşi, dispusă în dosarul de executare silită nr. x/2021 al Biroului Executorului Judecătoresc "B.", precum şi împotriva înştiinţărilor de înfiinţare a popririi din data de 19.05.2023, emise în acelaşi dosar de executare, privind pe creditoarea A., una comunicată debitorului la 23.05.2023, iar cealaltă adresată Trezoreriei, comunicată la aceeaşi dată.

II. Hotărârea Judecătoriei Iaşi

Prin sentinţa civilă nr. 12434/2023 din data de 13 decembrie 2023 pronunţată de Judecătoria Iaşi, a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe, invocată din oficiu, şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Piatra-Neamţ, ca efect al aplicării de către instanţă, din oficiu, a prevederilor art. 127 alin. (21) C. proc. civ.

În motivarea acestei soluţii, instanţa a reţinut că, în cauză, calitatea de contestator o deţine Tribunalul Iaşi, fiind instanţa ierarhic superioară Judecătoriei Iaşi, care, potrivit art. 651 alin. (1) C. proc. civ., este instanţa de executare ce a încuviinţat executarea silită desfăşurată în dosarul nr. x/2021 ala BEJ B., nefiind aplicabilă decizia nr. 20/2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii, deoarece instanţa supremă nu a analizat situaţia reglementată de art. 127 alin. (21) raportat la alin. (1) C. proc. civ., ci a stabilit instanţa de executare competentă să soluţioneze contestaţia la executare, în cazul în care există mai mulţi debitori.

Prin urmare, în baza art. 127 alin. (21) raportat la alin. (1) C. proc. civ., Judecătoria Iaşi a declinat competenţa de soluţionare a cererii formulate pentru aceste creditoare în favoarea Judecătoriei Piatra Neamţ (ca instanţă judecătorească de acelaşi grad aflată în circumscripţia Curţii de Apel Bacău, învecinată cu Curtea de Apel Iaşi, în a cărei circumscripţie se află Judecătoria Iaşi, instanţă care ar fi fost competentă să judece contestaţia la executare potrivit art. 651 alin. (1) teza 1 şi alin. (3) C. proc. civ.).

III. Hotărârea Judecătoriei Piatra-Neamţ

Învestită prin declinare, Judecătoria Piatra-Neamţ a pronunţat sentinţa civilă nr. 1428/24.04.2024 din data de 24 aprilie 2024, prin care a admis excepţia de necompetenţă teritorială, invocată din oficiu, a declinat în favoarea Judecătoriei Iaşi competenţa de soluţionare a cauzei, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a sesizat Înalta Curte în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

În considerentele hotărârii, această instanţa a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 651 alin. (1) şi alin. (3) C. proc. civ., în forma în vigoare de la data de 13.04.2021, aceasta fiind data formulării cererii de executare silită, reţinând că instanţa competentă să soluţioneze contestaţia la executare este Judecătoria Iaşi, în baza principiului unicităţii instanţei de executare, întrucât aceasta este instanţa care a încuviinţat executarea silită, prin încheierea nr. 3987/2021/CS din data de 23.04.2021, pronunţată în dosarul nr. x/2021.

De asemenea, instanţa a făcut aplicarea şi a deciziei RIL nr. 20/2021 care consacră principiul unicităţii instanţei de executare, reţinând că deşi premisa de la care a pornit această decizie nu se regăseşte în prezenta cauză - respectiv existenţa unui titlu executoriu cu mai mulţi debitori având domicilii sau sedii diferite, situate în raza de competenţă a mai multor judecătorii - totuşi viziunea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra principiului unicităţii instanţei de executare a fost reafirmată prin decizia RIL nr. 27/2021, potrivit căreia instanţa supremă a extins aplicabilitatea interpretării consacrate prin decizia nr. 20/2021 referitoare la unicitatea instanţei de executare, iniţial circumscrisă ipotezei pluralităţii de debitori, la toate procedurile execuţionale, inclusiv la cele în care există un singur debitor.

Drept urmare, în baza dispoziţiilor art. 714 alin. (1) C. proc. civ. coroborate cu art. 651 C. proc. civ., care instituie o competenţă teritorială absolută pentru soluţionarea contestaţiei la executare în favoarea instanţei de executare, Judecătoria Piatra-Neamţ a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iaşi.

IV. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul dispoziţiilor art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Desesizarea celor două instanţe aflate în conflict a fost determinată de interpretarea diferită a normelor de procedură în materia competenţei teritoriale a instanţei de executare în soluţionarea unei contestaţii la executare, Judecătoria Iaşi raportându-se la dispoziţiile art. 127 alin. (21) raportat la alin. (1) C. proc. civ., în timp ce Judecătoria Piatra-Neamţ a aplicat principiul unicităţii instanţei de executare.

Prin prezentul demers judiciar, contestatorul Tribunalul Iaşi a solicitat instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa în contradictoriu cu intimaţii A. şi BEJ B. să dispună anularea executării silite înseşi şi a executării silite derulate în cadrul dosarului de executare silită nr. x/2021 al BEJ B., precum şi suspendarea executării silite (respectiv suspendarea măsurii înfiinţării popririi) până la soluţionarea acestei contestaţii.

Contestaţia la executare se introduce la instanţa de executare, astfel cum stipulează prevederile art. 714 alin. (1) din C. proc. civ., iar potrivit art. 719 alin. (1) din acelaşi cod, până la soluţionarea contestaţiei la executare sau a altei cereri privind executarea silită, la solicitarea părţii interesate şi numai pentru motive temeinice, instanţa competentă poate suspenda executarea.

Instanţa de executare este definită de art. 651 alin. (1) din C. proc. civ., care în forma în vigoare la data introducerii cererii de executare silită, respectiv 13.04.2021 avea următorul conţinut: " (1) Instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în ţară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în ţară, judecătoria în a cărei circumscripţie se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor.

În conformitate cu alin. (3) al aceluiaşi text de lege, instanţa de executare soluţionează cererile de încuviinţare a executării silite, contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe.

Prin Decizia nr. 20 din 27 septembrie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie- Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii în dosarul nr. x/2021, decizie obligatorie potrivit art. 517 alin. (4) C. proc. civ., în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 651 alin. (1), art. 666, art. 712, art. 714 şi art. 112 C. proc. civ., s-a statuat că instanţa de executare competentă teritorial să soluţioneze contestaţia la executare propriu-zisă formulată de unul dintre debitorii la care se referă titlul executoriu este judecătoria care a încuviinţat executarea silită a acelui titlu executoriu, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Pentru a decide astfel, instanţa supremă a statuat în sensul că procedura încuviinţării executării silite are caracter graţios, fiind aplicabile dispoziţiile privitoare la procedura necontencioasă judiciară, inclusiv dispoziţiile art. 529 C. proc. civ., astfel încât, chiar şi în ipoteza în care necompetenţa teritorială a instanţei de executare ar fi una de ordine privată, ceea ce nu este cazul, instanţa este ţinută de invoce din oficiu necompetenţa (par. 67-68).

Concluzia conform căreia o singură instanţă ar fi desemnată drept instanţă de executare rezultă şi din obligativitatea aplicării prevederilor art. 529 alin. (1) C. proc. civ. de către instanţa sesizată cu cererea de încuviinţare a executării silite, în ipoteza în care aceasta ar fi necompetentă teritorial a soluţiona cererea, situaţie în care aceasta este ţinută să trimită dosarul instanţei competente, care devine astfel instanţă de executare (par. 69).

Aşadar, încă din momentul încuviinţării executării silite este determinată instanţa de executare, aceasta fiind unică pe parcursul întregii proceduri de executare silită, fiind singura instanţă competentă material şi teritorial să soluţioneze toate cererile şi incidentele apărute în cursul executării silite (par. 70).

Pe cale de consecinţă, ulterior admiterii cererii de încuviinţare a executării silite, calitatea de instanţă de executare a instanţei care a încuviinţat executarea rămâne aceeaşi pe întreaga durată a procedurii execuţionale (par. 71).

Aplicând, pentru identitate de raţionament, aceste dezlegări obligatorii în cauza de faţă, se reţine că revine instanţei de executare competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare, din moment ce aceasta a dobândit, de la data sesizării sale cu cererea de încuviinţare a executării silite, competenţa de a soluţiona orice incidente ulterioare circumscrise fazei executării silite, pe întreaga durată a acesteia.

Drept urmare, odată încuviinţată executarea silită, calitatea de instanţă de executare nu mai poate fi reapreciată, cu prilejul verificării competenţei în cadrul contestaţiei la executare.

În condiţiile în care, în cauză, prin încheierea nr. 3987/2021/CS din data de 23.04.2021, pronunţată de Judecătoria Iaşi, în dosarul nr. x/2021, s-a dispus încuviinţarea executării silite împotriva debitorilor Tribunalul Iaşi şi Curtea de Apel Iaşi la solicitarea creditoarei A., în temeiul titlului executoriu reprezentat de decizia nr. 282/CA/04.05.2009, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, îndreptată prin încheierile din 29.06.2009, respectiv 13.07.2009, şi lămurită prin încheierea din 30.06.2020, până la realizarea dreptului, respectiv plata suplimentului postului în procent de 25% din salariul de bază şi a suplimentului corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază, începând cu data de 01.01.2010, competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare silită, precum şi a cererii de suspendare a executării silite revine tot acestei instanţe, potrivit principiului unicităţii instanţei de executare, care presupune că una şi aceeaşi instanţă soluţionează atât cererile de încuviinţare a executării silite, cât şi contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe, potrivit celor prevăzute de art. 651 alin. (3) din C. proc. civ.

Referitor la dispoziţiile art. 127 C. proc. civ., se reţine că acestea puteau fi invocate în justificarea prorogării de competenţă (în favoarea altei instanţe, aflate în circumscripţia unei curţi de apel învecinate cu cea în a cărei rază teritorială se află instanţa competentă, potrivit legii) la momentul la care s-a solicitat încuviinţarea executării silite şi când, potrivit art. 651 alin. (3) C. proc. civ., este determinată instanţa competentă să soluţioneze orice incidente apărute în cursul executării silite. Neprocedându-se în această modalitate, în speţă se opun dezlegările cu caracter obligatoriu conţinute în Decizia în interesul legii nr. 20/2021 a instanţei supreme.

Cum, în speţă, obiectul contestaţiei la executare este reprezentat de contestarea actelor de executare silită efectuate în dosarul de executare nr. 461/2021, executarea silită fiind încuviinţată de Judecătoria Iaşi prin încheierea anterior menţionată, competenţa de soluţionare a cauzei având ca obiect contestaţie la executare urmează a se stabili în favoarea judecătoriei care a încuviinţat cererea de executare silită, respectiv a Judecătoriei Iaşi, ca instanţă de executare.

Câtă vreme nu există o situaţie de excepţie cu privire la care legea să prevadă competenţa altei instanţe decât cea de executare, la care face referire teza finală a alin. (3) al art. 651 C. proc. civ., reţinând decizia pronunţată în procedura de unificare a practicii judiciare, Înalta Curte constată că Judecătoria Iaşi este instanţa competentă teritorial să soluţioneze contestaţia la executare dedusă judecăţii.

Pentru considerentele expuse, în aplicarea dispoziţiilor art. 135 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iaşi.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iaşi.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 2 decembrie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.