Loan restitution appeal annulled for failure to state valid cassation grounds

Şedinţa publică din data de 2 decembrie 2025

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Brăila la data de 25.03.2024 sub nr. x/2024 reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâţii B. şi C., solicitând obligarea pârâţilor la restituirea sumei în cuantum de 57.712 EUR (272.977,76 RON la cursul de la data transferului 4,73), sumă ce a fost oferită de către reclamantă cu titlu de împrumut în baza prevederilor art. 2164 din C. civ., sumă ce se va actualiza cu indicele de inflaţie la data achitării efective, obligarea pârâţilor la plata dobânzii legale pentru suma împrumutată în vederea acoperirii integrale a prejudiciului, cu cheltuieli de judecată.

În drept s-a invocat art. 2158, 2164,1469, 1535, 1381 C. civ. şi art. 2 şi 3 din O.G. nr. 13/2011.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Brăila

Prin sentinţa nr. 653/11.11.2024, Tribunalul Brăila, secţia I civilă a admis excepţia autorităţii de lucru judecat.

A respins acţiunea introdusă de reclamanta A. împotriva pârâtei B., pentru autoritate de lucru judecat.

A respins, ca nefondată, acţiunea introdusă de reclamanta A. împotriva pârâtului C..

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Galaţi

Prin decizia nr. 43/A/12.03.2025, Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 653/11.11.2024, pronunţate de Tribunalul Brăila.

4. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva acestei decizii a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamanta A., susţinând că hotărârea atacată a fost dată cu greşita aplicare şi interpretare a dispoziţiilor art. 2158 alin. (1) C. civ.

În acest sens, recurenta arată că instanţa de apel a omis să facă aplicarea art. 2.164 alin. (1) şi (2) C. civ., deşi acestea reprezintă temeiul de drept privind restituirea împrumutului şi faţă de care se raportează şi teza finală a art. 2.158 alin. (1) şi (2) C. civ.

Astfel, instanţa de apel s-a rezumat doar la aplicarea art. 2.164 C. civ., argumentând că prin raportarea la sarcina probei, în ciuda existenţei mai multor transferuri de bani, recurenta-reclamantă nu a probat existenţa obligaţiei de restituire din partea pârâtului C..

Deşi instanţa de control a reţinut corect că recurenta a împrumutat-o pe intimată cu suma totală de 57.712 euro, însă aceasta mai reţine şi faptul că mărturisirea extrajudiciară a pârâtului nu a făcut dovada deplină că banii i-ar fi fost viraţi acestuia sau că acesta din urmă şi-ar fi asumat obligaţia de restituire.

Or, recurenta consideră că subzistă o neconcordanţă logico-juridică în raţiunea instanţei de apel, în sensul că aceasta, analizând înscrisurile aflate la dosarul cauzei, precum şi mărturisirea extrajudiciară a pârâtului, a apreciat totuşi că nu a fost făcută proba împrumutului şi a obligaţiei de restituire a acestuia.

Din înscrisurile aflate la dosar reiese faptul că pârâtul afirmă că va restitui banii transferaţi. Astfel că, în atare situaţie, este cu atât mai neechivoc titlul cu care au fost transferaţi banii în contul pârâtului, precum şi faptul că acesta şi-a asumat obligaţia de restituire.

Recurenta consideră că prin articolul a cărui greşită aplicare şi interpretare o invocă, legiuitorul nu a menţionat expres faptul că restituirea sumei are loc doar în situaţia în care suma de bani a fost transmisă în mod exclusiv împrumutatului.

În acest sens, printr-o interpretare extensivă, legiuitorul prevede faptul că o anumită sumă de bani ce ajunge în patrimoniul împrumutatului ("suma nominală primită") trebuie să fie restituită împrumutătorului.

Aşa cum a fost dovedit prin materialul probator administrat în faţa celor două instanţe, reiese faptul că suma totală de 57.712 euro a fost transferată cu titlu de împrumut şi că transferul unei sume mari de bani a fost realizat prin intermediul altor persoane. Cu toate acestea, întreaga sumă a fost împrumutată din patrimoniul recurentei şi a ajuns, de asemenea, în patrimoniul intimatei.

Astfel, prin interpretarea şi aplicarea restrictivă a articolelor 2158 şi 2164 C. civ., recurenta a rămas cu o pagubă în patrimoniu în valoare de 57.712 euro, pe când intimaţii, de rea-credinţă, au rămas cu un câştig ce reprezintă echivalentul aceleiaşi sume.

5. Apărările formulate în cauză

Intimaţii-pârâţi nu au formulat întâmpinare.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând cu prioritate, potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., aspectul încadrării criticilor formulate în motivele de casare prevăzute de lege, Înalta Curte constată că recursul este nul pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat."

Conform prevederilor art. 489 alin. (1) şi (2) C. proc. civ.: "(1) Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3). Aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488."

Aşadar, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cuprinsul cererii de recurs nu pot fi încadrate în motivele de recurs limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ., această cale de atac este lovită de nulitate.

În speţă, se constată că recursul nu conţine critici care să poată fi circumscrise cazurilor de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar susţinerile recurentei-reclamante din cuprinsul recursului formulat nu reprezintă o motivare a căii de atac în sensul exigenţelor textului legal anterior menţionat.

În esenţă, recurenta critică soluţia instanţei de apel cu privire la soluţia dată faţă de intimatul C., nu şi faţă de intimata B. în raport cu care a fost pronunţată în primă instanţă o soluţie de respingere a pretenţiilor deduse judecăţii pentru autoritate de lucru judecat. Astfel, faţă de această din urmă intimată, curtea de apel a menţinut soluţia tribunalului prin care a fost admisă excepţia autorităţii de lucru judecat, invocată de instanţă din oficiu, în raport de sentinţa civilă nr. 818/18.11.2022, pronunţată de Tribunalul Brăila în dosarul nr. x/2021 şi a constatat că ambele dosare au ca obiect pretenţii ce derivă din contracte de împrumut, iar faptul că pretenţiile recurentei-reclamante sunt cuantificate pentru sume diferite, acest aspect nu înlătură autoritatea de lucru judecat faţă de pârâta B., deoarece suma pretinsă din prezentul dosar a făcut obiectul cauzei cu nr. x/2021, fiind astfel îndeplinite toate condiţiile autorităţii de lucru judecat.

Din analiza criticilor recurentei-reclamante expuse în memoriul de recurs rezultă că aceasta contestă, de fapt, modalitatea instanţei de apel de apreciere a probatoriului administrat, pe baza căruia a stabilit situaţia de fapt reţinută în cauză, recurenta nefiind de acord cu soluţia de respingere a pretenţiilor sale în raport cu pârâtul C..

În ceea ce priveşte critica privind reţinerea în mod greşit de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 2158 alin. (1) C. civ. care reglementează împrumutul de consumaţie, se constată că aceste dispoziţii legale nu au fost reţinute în raport cu acest pârât, întrucât instanţa de apel a constatat că nu a existat un astfel de împrumut între reclamantă şi pârâtul C.. Prin urmare, contrar criticii, instanţa de apel - dimpotrivă - nu a făcut deloc aplicare acestor dispoziţii legale tocmai întrucât, în urma evaluării probatoriilor, a stabilit că nu s-au probat astfel de raporturi juridice între reclamantă şi pârâtul C. motiv pentru care nu a dat curs nici prevederilor art. 2164 alin. (1) şi (2) C. civ. care reglementează condiţiile de restituire a împrumutului.

În acest sens, instanţa de apel a reţinut că din actele administrate în cauză (conversaţii, extrase bancare) nu a existat nicio operaţie bancară şi niciun virament bancar care să-l aibă destinatar sau beneficiar pe pârâtul C., nefiind specificate nici titlul cu care s-au efectuat aceste operaţiuni. Cu privire la analiza asupra mărturisirii extrajudiciare, aceasta este supusă aprecierii judecătorului, iar din coroborarea acesteia cu înscrisurile depuse la dosar, instanţa de apel a reţinut că deşi există unele mesaje în care acest pârât se angajează la restituirea unei sume de bani, totuşi nu rezultă cu certitudine din conţinutul lor care este cuantumul sumei ce urmează a se restitui şi nici cu ce titlu, drept urmare, reclamanta nu a făcut dovada că aceste sume au legătură cu cele solicitate prin prezentul demers judiciar, respingând astfel acţiunea reclamantei în raport cu pârâtul C..

În realitate, prin criticile formulate inclusiv a celor privind omisiunea instanţei de apel de a aplica inclusiv dispoziţiile art. 2164 alin. (1) şi (2) C. civ. care reglementează condiţiile de restituire a împrumutului, recurenta-reclamantă urmăreşte reevaluarea probatoriului administrat de către instanţele fondului, în sensul obţinerii recunoaşterii existenţei unui contract de împrumut şi faţă de pârâtul C., aspect care nu a fost reţinut în cauză de către ambele instanţe devolutive.

Or, aspectele ce ţin de evaluarea probatoriului şi stabilirea faptelor sunt incompatibile cu calea extraordinară de atac a recursului, examinarea acestora aparţinând aprecierii exclusive a instanţelor de fond.

Această constatare a instanţei de apel se opune cu caracter definitiv în prezenta pricină, nemaiputând fi contrazisă de părţi şi nici infirmată de către instanţa de recurs, din moment ce cadrul procesual din prezenta cale extraordinară de atac nu permite, astfel cum s-a arătat, o nouă evaluare a probatoriului câştigat judecăţii, analiză care a fundamentat, totodată, raţionamentul logico-juridic care stă la baza pronunţării deciziei atacate.

Astfel, instanţa de apel, ca instanţă devolutivă, are plenitudine de apreciere în ceea ce priveşte probele administrate în cauză, putând statua asupra oportunităţii administrării lor în proces din perspectiva utilităţii, concludenţei şi pertinenţei acestora, iar orice susţinere care relevă erori ale instanţei de apel în evaluarea acestui demers se situează în afara scopului recursului reglementat de legiuitor, acela de a supune analizei doar examinarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

În egală măsură, nici critica privitoare la pretinsa neconcordanţă logico-juridică în raţiunea instanţei de apel asupra analizei înscrisurilor aflate la dosarul cauzei în raport cu mărturisirea extrajudiciară a pârâtului nu se traduce într-un veritabil motiv de nelegalitate a deciziei atacate, din moment ce aceasta tinde, de asemenea, la a pune în discuţie modalitatea în care instanţa de apel a evaluat înscrisurile aflate la dosarul cauzei, iar nu o nesocotire a limitelor de care aceasta era ţinută atunci când a procedat la examinarea cauzei, astfel cum au fost acestea trasate de susţinerile şi apărările părţilor.

Aşadar, prin invocarea acestei neconcordanţe, recurenta-reclamantă înţelege să critice, în realitate, valoarea probatorie recunoscută înscrisurilor depuse la dosarul cauzei.

Or, cum a fost arătat şi în cele ce preced, un atare context de evaluare nu permite o reapreciere a probelor, astfel încât criticile prin care recurenta tinde la a provoca o astfel de reevaluare nu vor fi analizate, ele fiind incompatibile cu exerciţiul dreptului la recurs.

Având în vedere considerentele expuse, reţinând că în speţă nu este posibilă o încadrare a criticilor de recurs în dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., ceea ce echivalează cu nemotivarea căii de atac, potrivit art. 496 alin. (1) C. proc. civ., coroborat cu prevederile art. 489 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a aplica sancţiunea expres prevăzută de lege, respectiv anularea căii de atac.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 43/A din 12 martie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 2 decembrie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.