Res judicata bars reassessment of loss-of-use valuation method for expropriated land based on rental versus agricultural lease rates

Şedinţa publică din data de 2 decembrie 2025

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

1. Obiectul cererii de chemare în judecată.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti la data de 04.05.2023, reclamanta A. a solicitat să fie obligată pârâta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere - CNAIR S.A., la plata sumei de 119.000 euro, echivalent în RON la data plăţii, cu titlu de contravaloare lipsă de folosinţă pentru terenul rămas în proprietatea sa după expropriere, pentru intervalul 14.05.2012 - mai 2023, precum şi în continuare, până la data rămânerii definitive a hotărârii din cauza de faţă.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă.

Prin sentinţa civilă nr. 1188/17.11.2023, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins ca nefondată excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată de pârâtă, a admis cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin C.N.A.I.R. S.A., a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 119.900 euro, echivalent în RON la data plăţii, cu titlu de contravaloare lipsă folosinţă, pentru perioada 14.05.2012 - 14.05.2023, a obligat pârâta la plata către reclamantă, în continuare, cu acelaşi titlu, a sumei de 908,33 euro/lună, echivalent în RON la data plăţii, până la rămânerea definitivă a prezentei şi a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 9.520 RON, cheltuieli de judecată, constând în taxe judiciare de timbru.

3. Hotărârea pronunţată în apel.

Prin decizia civilă nr. 776 A din 10 iulie 2024 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă pentru cauze cu minori şi de familie a admis apelul formulat de apelanta - pârâtă Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Constanţa, împotriva sentinţei civile nr. 1188/17.11.2023, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimata - reclamantă A., a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că:

A admis excepţia prescripţiei dreptului reclamantei la acţiune pentru contravaloarea lipsei de folosinţă din perioada 14.05.2012-26.02.2020 şi în consecinţă a respins pretenţiile aferente acestei perioade, ca prescrise.

A menţinut sentinţa civilă în privinţa contravalorii lipsei de folosinţă aferente perioadei 27.02.2020-10.07.2024, în cuantum de 47.626,76 EUR şi a cheltuielilor de judecată constând în taxă de timbru, în sumă de 5.842,43 RON.

A obligat apelanta-pârâtă să plătească intimatei-reclamante suma de 1500 RON cheltuieli de judecată în apel.

4. Calea de atac formulată în cauză.

Împotriva deciziei civile nr. 776 A din 10 iulie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă pentru cauze cu minori şi de familie a formulat recurs pârâtul Statul Român prin Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Constanţa, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În cuprinsul memoriului de recurs, pârâtul susţine nelegalitatea în parte a deciziei recurate sub aspectul menţinerii sentinţei civile în privinţa contravalorii lipsei de folosinţă aferente perioadei 27.02.2020 - 10.07.2024, în cuantum de 47.626,76 euro, prin aceea că instanţa de apel a interpretat în mod eronat dispoziţiile art. 431 alin. (2) C. proc. civ. privind efectele lucrului judecat.

Pârâtul arată că, pe tot parcursul soluţionării apelului, a contestat expres modalitatea de determinare a prejudiciului stabilit la valoarea unitară de 0,089 euro/lună/mp determinată prin expertiza tehnica judiciară, precum şi prejudiciul în cuantum de 119.900 euro solicitat de reclamantă pentru perioada 14.05.2012- 04.05.2023 (data înregistrării cererii de chemare în judecată) şi în continuare.

Susţine că prejudiciul solicitat a fost determinat, pe de o parte, prin raportare la o valoare stabilită pentru o perioadă anterioară (19.05.2009 - 13.05.2012), fiind de notorietate faptul că valoarea lipsei de folosinţă este variabilă, iar pe de altă parte, a evidenţiat faptul că această valoare, acordată pe mp, nu a fost corect determinată nici de dl. expert B. prin raportul de expertiza tehnică judiciară - specialitatea evaluarea proprietăţii imobiliare şi nici de Curtea de Apel Bucureşti prin decizia pronunţată.

Astfel, Curtea de Apel Bucureşti, în momentul stabilirii valorii unitare de 0,089 euro/luna/mp, conform deciziei civile nr. 303R/01.04.2022 pronunţată în dosarul nr. x/2012, a procedat la aplicarea unui coeficient de negociere a preţului de închiriere şi cota aferentă agenţiei imobiliare de 11% asupra preţului de 0,1 euro/lună/mp care ar fi rezultat din ofertele avute în vedere la momentul întocmirii expertizei, coeficient menţionat de expert în raport, şi care a fost aplicat greşit deoarece acest coeficient se utilizează exclusiv în vederea determinării valorii de piaţă a clădirilor şi nu a terenurilor.

Deşi a invocat toate aceste aspecte, instanţa de apel a apreciat, în mod nelegal, că modalitatea de evaluare a prejudiciului în funcţie de chirii prezintă putere de lucru judecat în raport cu hotărârea anterior menţionată.

Pârâtul critică caracterul neadecvat al ofertelor utilizate de expert, la coeficientul de corecţie utilizat de instanţă, prin raportare la posibilităţile de utilizare a terenului, respectiv teren agricol, neconstruibil, al evoluţiei pieţei, etc., şi care reprezentau argumente suficiente pentru efectuarea expertizei tehnice judiciare agricole solicitată de pârât pe parcursul soluţionării apelului.

Contrar opiniei instanţei de apel, pârâtul consideră că stabilirea contravalorii lipsei de folosinţă a terenului trebuia determinată de un evaluator atestat ANEVAR, specializat în expertize agricole, întrucât pentru lipsa de folosinţă a terenurilor cu destinaţie agricolă trebuiau utilizate metode specifice, urmând că expertul să efectueze expertiza din perspectiva celei mai bune utilizări a terenului, respectiv teren agricol extravilan (fără utilităţi), prin raportare la valoarea arendei practicată pentru zona în care este situat imobilul, în perioadele de referinţă, rezultate din contracte de arendă, întrucât reclamanta putea cultiva terenul în regie proprie sau îl putea arenda.

În raport de aceste argumente, solicită instanţei de recurs să constate că existau motive temeinice şi legale pentru efectuarea unei expertize tehnice judiciare agricole, proba solicitată de pârât fiind de natură a conduce la soluţionarea procesului, în sensul art. 255 alin. (1) C. proc. civ., adică a servi la clarificarea unor împrejurări de fapt determinate pentru corecta stabilire a cuantumului prejudiciului cuvenit.

Consideră că ceea ce s-a stabilit în dosarul nr. x/2012 cu autoritate de lucru judecat este faptul că terenul în litigiu este loc înfundat, precum şi faptul că terenul este situat în extravilanul Municipiului Constanţa (atât anterior, cât şi ulterior exproprierii), are categoria de folosinţă teren agricol (arabil), nu dispune de utilităţi, fapt confirmat de considerentele deciziei civile nr. 303R/01.04.2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti (pct. 6.2.), iar modalitatea de stabilire a cuantumului prejudiciului nu poate avea autoritate de lucru judecat în prezenta cauză, deoarece lipsa de folosinţă a unui teren extravilan agricol nu poate fi stabilită în funcţie de chirie, ci în funcţie de arendă, respectivul teren neputând fi utilizat decât pentru înfiinţarea unor culturi (grâu, orz, rapiţă, etc.), neputând fi închiriat pentru desfăşurarea unor activităţi comerciale, pentru amplasare de construcţii.

5. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată, intimata-reclamantă A. a invocat în principal, excepţia netimbrării recursului şi a nulităţii acestuia şi în subsidiar, respingerea acestuia, ca nefondat.

Recurentul-pârât Statul Român prin Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Constanţa a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apărărilor intimatei.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Cu referire la excepţia nulităţii recursului invocată de către intimata-reclamantă, Înalta Curte reţine că prin recursul formulat, recurentul a dezvoltat o serie de critici care urmăresc examinarea conformităţii deciziei instanţei de apel cu regulile de drept aplicabile, acestea având aptitudinea de a fi reîncadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ. şi nu a celor prevăzute de pct. 8, astfel cum s-a indicat în cererea de recurs, de vreme ce au fost invocate chestiuni privind reţinerea de către instanţa de apel a puterii de lucru judecat a deciziei civile nr. 303R/01.04.2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti asupra naturii expertizei efectuate în cauză, precum şi a modalităţii de stabilire a prejudiciului material, ceea ce face ca, în cauză, cererea de recurs să nu intre sub incidenţa sancţiunii prevăzute de art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., motiv pentru care Înalta Curte o va respinge.

În ceea ce priveşte recursul declarat în cauză, pârâtul critică, în esenţă faptul că instanţa de apel, în mod greşit, a reţinut puterea de lucru judecat a deciziei civile nr. 303R/2022 anterior menţionată, prin care s-a stabilit valoarea prejudiciului pentru lipsa de folosinţă a terenului din litigiu, în cuantumul de 0,089 euro/lună/mp, valoare determinată în urma administrării probei cu expertiza specialitatea evaluarea proprietăţii imobiliare, deoarece la calculul despăgubirilor generate de lipsa de folosinţă, instanţa de apel trebuia să se raporteze la valoarea arendelor şi nu a chiriilor întrucât terenul în cauză are categoria de extravilan agricol şi nu intravilan.

Aceste susţineri sunt nefondate şi urmează a fi respinse de către instanţa de recurs.

Astfel, în speţa dedusă judecăţii, reclamanta A. a solicitat obligarea pârâtului la plata despăgubirilor aferentei perioadei 14.05.2012 - mai 2023 şi în continuare, până la rămânerea definitivă a hotărârii, reprezentând lipsa de folosinţă asupra parcelei x, care a devenit loc înfundat, ca urmare a unei proceduri de expropriere iniţiată de pârât, caracterul de loc înfundat al acestei parcele fiind constatat în mod definitiv prin decizia civilă nr. 303R/2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, în dosarul nr. x/2012.

Având în vedere toate aceste date particulare ale cauzei, se observă că instanţa de apel în mod corect a considerat că dezlegările deciziei civile nr. 303R/2022 se impun cu putere de lucru judecat litigiului pendinte, pe care le-a valorificat inclusiv cu privire la modalitatea şi criteriul de evaluare a prejudiciului solicitat în cauză.

Astfel, în mod corect, instanţa de apel a reţinut că decizia civila nr. 303R/2022 prin care s-a finalizat definitiv litigiul purtat între aceleaşi părţi, cu privire la acelaşi teren şi care a avut un obiect identic, respectiv obligarea pârâtului la plata despăgubirilor rezultate ca urmare a lipsei de folosinţă, dar care a vizat o altă perioadă faţă de cea din prezenta cauză, prezintă putere de lucru judecat asupra modalităţii şi criteriului de evaluare a prejudiciului, pe care, instanţa de apel le-a valorificat în cadrul prezentului litigiu în temeiul dispoziţiilor art. 431 alin. (2) C. proc. civ.

Contrar susţinerilor recurentului-pârât, prin decizia nr. 303R/2022 nu s-a stabilit doar caracterul de loc înfundat al parcelei x, ci în cadrul considerentelor de la pct. 6.2 din această decizie definitivă, instanţa de asemenea, a omologat raportul de expertiză întocmit în această cauză de către expertul tehnic judiciar B., prin care a reţinut următoarele: "Curtea va avea în vedere numai contravaloarea lipsei de folosinţă pentru un teren agricol extravilan - care este, conform ofertelor de închiriere a terenurilor din Constanţa - în mod cvasi-constant - de 0,1 euro/lună/mp, cu marja de negociere de 11%, adică 89% din 0,1 euro/lună/mp egal 0,089 euro/lună/mp (...) De altfel, există şi o ofertă de închiriere a unui teren agricol intravilan şi valoarea este tot de 0,1 euro/lună/mp".

Conform art. 431 alin. (2) C. proc. civ., hotărârea judecătorească ce statuează asupra unei excepţii procesuale sau asupra oricărui alt incident are autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată. În acest caz, nu este necesar să existe tripla identitate de părţi, obiect şi cauză, ci este suficient ca în judecata ulterioară să fie adusă în discuţie o chestiune litigioasă care să aibă legătură cu ceea ce s-a soluţionat anterior, aşa încât aceasta să nu mai poată fi contrazisă, indiferent dacă această rezolvare a fost dată numai în considerente, date fiind dispoziţiile art. 430 alin. (2) C. proc. civ.

Autoritatea de lucru judecat se manifestă nu numai prin aceea că împiedică judecarea din nou a unui proces identic terminat (efectul negativ), ci şi contrazicerile dintre două hotărâri judecătoreşti sub aspectul chestiunilor tranşate în cuprinsul acestora (efectul pozitiv), această din urmă manifestare fiind tot o componentă a principiului autorităţii de lucru judecat care ocroteşte stabilitatea juridică şi ordinea socială, fiind interzisă readucerea în faţa instanţei a unei chestiuni litigioase deja rezolvate într-un litigiu anterior.

Cât priveşte criteriul de stabilire a întinderii prejudiciului, instanţa de apel a identificat şi a reţinut în mod corect faptul că operează puterea de lucru judecat a deciziei nr. 303R/2022, prin care a fost omologat raportul de expertiză efectuat de către expertul B., în cuprinsul căruia s-a stabilit valoarea prejudiciului pentru lipsa de folosinţă a terenului din litigiu (la nivelul de 0,089 euro/lună/mp), raportat la categoria de folosinţă agricolă a terenului, la amplasarea acestuia în extravilan, la lipsa utilităţilor şi prin utilizarea unei marje de negociere de 11% . Acest criteriu nu este unul arbitrar, ci a fost stabilit de instanţă de judecată ce a soluţionat precedentul litigiu purtat între părţi pe baza verificării apărărilor acestora şi discutării observaţiilor lor, intrând în sfera dezlegărilor jurisdicţionale care se impun unei a doua judecăţi purtând asupra aceloraşi aspecte litigioase, instanţa de apel fiind ţinută să utilizeze acelaşi criteriu rezultat ca urmare a administrării în mod legal a unei expertize specialitatea evaluarea proprietăţii imobiliare, rezultatul acesteia fiind câştigat cauzei printr-o decizie definitivă anterioară.

Argumentele recurentului-pârât pentru utilizarea unui alt criteriu care să ţină seama de categoria folosinţă arabil a terenului, ce poate fi doar arendat sau cultivat în regie proprie, iar nu închiriat, în numele cărora a pledat pentru utilizarea unei expertize agricole în vederea determinării actualului prejudiciu, nu pot fi primite, pârâtul valorificând, de altfel, explicit în prezentul litigiu criticile sale împotriva expertizei judiciare B. ce a stat la baza pronunţării deciziei nr. 303R/2022.

Or, actualul litigiu în care se solicită obligarea pârâtului la plata lipsei de folosinţă a aceluiaşi teren, pe un segment de timp ulterior celui avut în vedere la pronunţarea deciziei civile nr. 303 R/2022, nu poate constitui o ocazie de a se aduce critici expertizei valorificate în litigiul anterior în scopul declarat al utilizării în prezent a unui alt criteriu de determinare a lipsei de folosinţă, raportat la arende, sub pretextul că cel utilizat anterior (raportat la chirii) a fost greşit, câtă vreme argumentele utilizate au făcut obiectul verificării jurisdicţionale în litigiul precedent şi au fost înlăturate justificat.

A reţinut, prin urmare, corect instanţa de apel că în dosarul de faţă nu pot face obiect de analiză criticile pârâtului privitoare la raportul de expertiză B. întocmit în dosarul nr. x/2012, dar că se impune cu putere de lucru judecat sub aspect pozitiv dezlegarea jurisdicţională a deciziei nr. 303 R/2022 în privinţa criteriului de determinare a prejudiciului decurgînd din lipsa de folosinţă, acela al chiriilor practicate pe piaţa imobiliară pentru un imobil similar, nu însă şi cuantumul prejudiciului în privinţa căruia s-a recunoscut posibilitatea pe care pârâtul a avut-o (dar nu a valorificat-o) de a demonstra că în perioada 27.02.2020-10.07.2024 prejudiciul evaluat după acest criteriu ar fi putut fi mai mic decât valoarea de 0,089 euro/lună/mp stabilită în precedenta judecată purtată între părţi.

Cu privire la această valoare s-a reţinut că pârâtul nu a solicitat, nici în faţa instanţei de fond şi nici în apel, administrarea unei noi probe cu expertiză în specialitatea evaluarea proprietăţii imobiliare, ci a solicitat doar proba cu expertiza agricolă, solicitare de natură a schimba modalitatea calcul a prejudiciului prin raportare la un alt parametru, arendă, în loc de chirie, ceea ce ar conduce la încălcarea dezlegărilor deciziei definitive nr. 303R/2022, deoarece natura expertizei administrate pentru evaluarea lipsei de folosinţă a terenului reprezintă o chestiune litigioasă care a fost deja stabilită cu putere de lucru judecat.

În acest sens, instanţa de apel în cadrul considerentelor, în mod legal a reţinut că "în cauza de faţă nu se justifică administrarea probei cu expertiza agricolă propusă de pârâtă, din moment ce prin această probă pârâta tindea la stabilirea întinderii prejudiciului utilizând o altă modalitate de evaluare, cea prin raportare la arende, care însă nu putea fi reţinută de instanţa de fond, evaluarea prejudiciului în funcţie de chirii beneficiind de efectul pozitiv al lucrului judecat."

Aşadar criteriul de determinare, iar nu valoare rezultată în sine, este ceea ce se impune cu puterea lucrului judecat prezentei judecăţi, pe baza celor dezlegate jurisdicţional în litigiul soluţionat prin decizia definitivă nr. 303R/2022, reţinându-se că şi expertiza B. a avut în vedere caracteristicile bunului imobil de teren extravilan agricol, lipsit de utilităţi.

În aceste coordonate, instanţa de apel, în mod corect, a analizat şi valorificat în speţă, chestiunile litigioase definitiv judecate prin hotărârea definitivă nr. 303R/2022 prin raportare la obiectul prezentei cauze, ţinând cont că litigiul anterior a avut loc între aceleaşi părţi, a avut ca obiect acordarea de despăgubiri cu acelaşi titlu şi pentru acelaşi teren dar pentru o altă perioadă cuprinsă între 27.02.2020 - 10.07.2024.

În plus, prin decizia recurată, instanţa de apel nu mai putea face evaluări proprii asupra naturii juridice a expertizei respectiv dacă era necesară o expertiză evaluatorie sau agricolă, deodată ce această chestiune litigioasă a fost deja stabilită prin decizia definitivă nr. 303R/2022 în sensul că prejudiciul se evaluează în funcţie de chirii practicate pentru imobile similare şi nu în funcţie de arendă, aceasta constituind premisa demonstrată în cauză şi la care instanţa de apel în mod corect s-a raportat.

Faţă de cele anterior arătate, constatând caracterul nefondat al criticilor formulate prin cererea de recurs şi legalitatea hotărârii atacate în raport cu acestea şi cu dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de pârât Statul Român prin Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Constanţa împotriva deciziei civile nr. 776 A din 10 iulie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-reclamantă A..

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-pârât Statul Român prin Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Constanţa împotriva deciziei civile nr. 776 A din 10 iulie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 2 decembrie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.