Tax evasion civil claim: cassation appeal annulled for failure to identify legal errors

Şedinţa publică din data de 2 decembrie 2025

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată:

Prin cererea înregistrată la data de 09.06.2023, pe rolul Tribunalului Argeş, reclamantul Statul Român - prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a chemat în judecată pe pârâţii - debitori: A., B., C. şi D. S.R.L., solicitând obligarea acestora, în solidar, la plata sumei de 10.879.659 RON.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Argeş

Prin sentinţa civilă nr. 198/27 mai 2024, pronunţată de Tribunalul Argeş în dosarul nr. x/2023, au fost respinse excepţiile ca nefondate, precum şi acţiunea formulată de reclamant, ca neîntemeiată.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Piteşti

Prin decizia nr. 833 din 26 februarie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamantul Statul Român prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală reprezentată de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti prin Agenţia Judeţeană a Finanţelor Publice Argeş împotriva sentinţei civile nr. 198/27 mai 2024, pronunţată de Tribunalul Argeş.

4. Calea de atac a recursului exercitat în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 833 din 26 februarie 2025 a declarat recurs reclamantul Statul Român prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală reprezentată de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti prin Agenţia Judeţeană a Finanţelor Publice Argeş, care, fără a întemeia în drept calea de atac, a criticat reţinerea greşită a instanţei de apel cum că nu ar fi dovedit că pârâţii, prin faptele lor, au săvârşit o faptă ilicită de natură să prejudicieze bugetul statului, respectiv faptul că prejudiciul solicitat de reclamant, în cuantum de 10.879.659 RON, nu rezultă nici din ordonanţa penală din litigiul anterior şi nici nu a explicat de unde a rezultat această sumă.

Consideră ca fiind eronată această concluzie a instanţei de apel deoarece Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş a dispus clasarea cauzei în care s-au efectuat cercetări faţă de pârâţi, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală, faptă prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 241/2005, motivat de faptul că în ceea ce priveşte săvârşirea acestei infracţiunii, reţinută în sarcina suspectei persoană fizică, aceasta nu mai poate răspunde penal întrucât de la data săvârşirii infracţiunii continuate, s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale, fiind incident motivul de clasare.

Arată că organul penal a constatat fapta ilicită în cursul cercetării penale, dovedind pe deplin fapta/infracţiunea săvârşită de pârâţi, dar fiind incident un motiv de nepedepsire penală a acestora, a dispus clasarea cauzei, aspect ce nu face ca fapta să nu existe aşa cum se reţine de către instanţa de apel şi cea de fond.

Fapta ilicită a fost reţinută atât în încheierea penală din data de 12.03.2024 a Tribunalului Argeş în dosarul nr. x/2023, cât şi în ordonanţa emisă în data de 05.05.2023 dispusă în dosar nr. x/2017 de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş, în care se s-a dispus clasarea cauzei având că obiect sesizarea Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Argeş din cadrul DGRFP Ploieşti cu privire la săvârşirea de către A., B., C. şi S.C. D. S.R.L. a infracţiunii de evaziune fiscală prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale.

În considerentele ordonanţei de clasare se constată fictivitatea relaţiilor comerciale dintre pârâţii în cauză şi alte societăţi comerciale beneficiare, însă în raport de perioada activităţii infracţionale, se constată împlinit termenul de prescripţie de 10 ani.

Referitor la prejudiciul stabilit, acesta este cert şi necontestat în cadrul urmăririi penale, existând alături de fapta ilicită a pârâţilor, reprezentată de săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, dovedită în prezenta cauză din materialul probator administrat dar şi legătura de cauzalitate între fapta ilicită a pârâţilor şi prejudiciul creat, cauzat părţii civile prin neplata debitelor bugetului consolidat al statului.

Din analiza dispoziţiilor fiscale aplicabile, coroborate cu interpretările Curţii Constituţionale, respectiv Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, "acţiunea civilă" în cauzele de evaziune fiscală este o acţiune fiscală, prin care organele fiscale solicită obligarea unui contribuabil la plata obligaţiilor fiscale principale şi accesorii, răspunderea contribuabilului este o răspundere fiscală determinată în conformitate cu prevederile legii fiscale (Codul fiscal, Codul de procedură fiscală C. civ., C. proc. civ.).

5. Apărările formulate în cauză

Intimaţii-pârâţi A., B. şi C., reprezentaţi prin curator, doamna avocat E. au formulat întâmpinare prin care au invocat excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare, solicitând în principal, anularea acestuia, iar în subsidiar, respingerea acestuia, ca nefondat.

De asemenea, curatorul intimaţilor a mai depus şi o cerere prin care a solicitat obligarea recurentului la achitarea onorariului său aferent prezentei faze procesuale, în conformitate cu dispoziţiile art. 1 alin. (3), respectiv art. 2 alin. (1) pct. 2 lit. f) din Protocolul privind stabilirea onorariilor acordate avocaţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând recursul în raport cu excepţia nulităţii pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., invocată de intimaţii-pârâţi, prin curator în întâmpinare, a cărei analiză este prioritară, faţă de prevederile art. 248 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Recursul este calea de atac de reformare, nedevolutivă, extraordinară şi nesuspensivă de executare, prin care partea interesată solicită, în condiţiile şi pentru motivele expres prevăzute de lege, desfiinţarea unei hotărâri date fără drept de apel, în apel sau a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.

Potrivit art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, iar, potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din acelaşi cod.

Din economia textelor legale anterior citate rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus şi motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar şi ca susţinerile formulate să se circumscrie motivelor de nelegalitate expres şi limitativ reglementate.

În consecinţă, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., calea de atac va fi lovită de nulitate.

În cadrul memoriului de recurs, recurentul-reclamant contestă în esenţă modalitatea de apreciere a instanţei de apel asupra elementelor/condiţiilor răspunderii civile delictuale, respectiv faptul că aceasta, în mod greşit a reţinut că recurenta-reclamantă nu a dovedit faptul că pârâţii, prin faptele lor au săvârşit o faptă ilicită de natură să prejudicieze bugetul statului, în condiţiile în care fapta ilicită rezulta din ordonanţa Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş din data de 05.05.2023 în dosarul nr. x/2017, privind clasarea cauzei penale.

Examinând posibilitatea de încadrare a criticilor invocate în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., se constată că acestea au un caracter pur formal, nefiind apte a declanşa un control de legalitate a deciziei instanţei de apel.

Astfel, instanţa de apel a menţinut hotărârea pronunţată de către prima instanţă prin care s-a reţinut că: "potrivit art. 28 alin. (1) C. proc. pen., hotărârea definitivă a instanţei penale are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile care judecă acţiunea civilă, cu privire la existenţa faptei şi a persoanei care a săvârşit-o, nu există o hotărâre penală definitivă de condamnare faţă de niciunul dintre pârâţi; ba mai mult, deşi conform art. 135 alin. (3) C. pen., răspunderea penală a persoanei juridice nu exclude răspunderea penală a persoanei fizice care a contribuit la săvârşirea aceleiaşi fapte, aceeaşi pârâţi nu au deţinut nicio calitate în procesul penal finalizat prin Ordonanţa din 05.05.2023; nu s-a făcut dovada că, înregistrarea în actele contabile de cheltuieli nereale care a avut drept consecinţă sustragerea de la plata taxei pe valoare adăugată, în cuantum de 10.438.103 RON, a reprezentat "opera" celor doi pârâţi care să îşi fi depăşit, astfel, limitele mandatului cu care au fost învestiţi în calitatea lor de administratori; în cauză, nu s-a făcut nici măcar dovada că cei doi pârâţi ar fi deţinut, pe lângă calitatea de asociat/administrator şi pe cea de contabil/director economic ai societăţii D. S.R.L., calitate în care să fi efectuat înregistrările cauzatoare de prejudiciu reclamantului.".

De asemenea, verificând ansamblul susţinerilor formulate de către recurentul-reclamant în calea devolutivă de atac, curtea de apel a mai reţinut şi că reclamantul este cel care oferă ordonanţei de clasare din data de 05.05.2023 o altă valenţă decât cea care rezultă din conţinutul acesteia, drept urmare în cauză, trebuie probată existenţa tuturor condiţiilor răspunderii delictuale, condiţii pe care reclamantul nu le-a dovedit.

Instanţa de apel a mai reţinut că singura probă solicitată de reclamant şi administrată în cauză a fost doar ordonanţa penală de clasare a cauzei, pe parcursul litigiului nefiind solicitate alte categorii de probe, drept urmare, din această ordonanţă nu rezultă prejudiciul solicitat pe calea prezentei acţiuni, în cuantum de 10.879.659 RON şi nici nu se confirmă susţinerile reclamantului potrivit cărora pârâţii ar fi evidenţiat în actele contabile, sau în alte documente, operaţiuni fictive care să conducă la această sumă, drept urmare, în mod corect, instanţa de apel a reţinut că, în speţă, nu este incidentă niciuna dintre condiţiile răspunderii civile delictuale, potrivit prevederilor art. 1357 C. civ.

Or, o atare atitudine procesuală, de a relua, cu o argumentaţie identică, susţinerile deduse instanţei devolutive de control judiciar, ce nu este aptă să răspundă cerinţelor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., nesocoteşte existenţa judecăţii anterioare şi natura căii extraordinare de atac a recursului.

Aceasta întrucât, prin intermediul căii extraordinare de atac a recursului, partea interesată poate deduce judecăţii doar acele aspecte de nelegalitate, în conformitate cu motivele expres şi limitativ prevăzute de lege, care îşi au corespondent în considerentele deciziei atacate.

Faptul că, în urma aprecierii probatoriului, instanţa de apel a ajuns la o altă concluzie decât cea susţinută de către recurentul-reclamant (cu privire la valoarea probatorie a ordonanţei de clasare din data de 05.05.2023) nu reprezintă un aspect apt să infirme raţionamentul logico-juridic al instanţei de apel, acesta vizând, în realitate, maniera de stabilire a cadrului factual.

Or, reevaluarea situaţiei de fapt a cauzei şi oferirea unei noi interpretări materialului probator administrat în faţa curţii de apel presupun un control în temeinicie al judecăţilor înfăptuite în prezenta pricină până în prezent, nepermis instanţei de recurs, a cărei cenzură este una exclusiv în legalitate a hotărârii instanţei de apel, recursul urmărind să supună examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, conform dispoziţiilor art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Cu alte cuvinte, criticile astfel formulate vizează aprecierea instanţei devolutive asupra unor chestiuni de fapt, aceasta neconstituind un aspect de nelegalitate, ci, cel mult, de netemeinicie a deciziei recurate.

Drept urmare, o astfel de reevaluare, de către instanţa de recurs, a acestor aspecte de netemeinicie, care şi-au primit o dezlegare, conform considerentelor anterior arătate, prin care s-a stabilit lipsa lor de relevanţă juridică în speţă (şi pe care partea a înţeles, în mod neconform, să le reia în prezenta cale de atac), nu presupune o verificare a legalei aplicări a normelor de drept material, fiind incompatibilă cu exerciţiul dreptului la recurs.

Prin urmare, se constată că recurentul nu a indicat, în mod efectiv, în ce constau greşelile de judecată în aplicarea regulilor de drept incidente, din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ. şi nici nu au fost identificate motive de casare de ordine publică, astfel încât nu este posibilă verificarea legalităţii deciziei recurate, motiv pentru care se impune a fi aplicată sancţiunea nulităţii recursului, în conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din acelaşi cod.

De asemenea, în temeiul art. 48 alin. (3) din O.U.G. nr. 80/2013 coroborat cu art. 1 alin. (3) teza a II-a, respectiv art. 2 alin. (1) pct. 2 lit. f) din Protocolul privind stabilirea onorariilor acordate avocaţilor, Înalta Curte va încuviinţa cererea curatorului special al intimaţilor-pârâţi reprezentaţi de avocat E. şi va stabili cu titlu definitiv cuantumul remuneraţiei cuvenite curatorului special la nivelul sumei de 940 RON.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul declarat de reclamantul Statul Român prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală reprezentată de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti prin Agenţia Judeţeană a Finanţelor Publice Argeş împotriva deciziei civile nr. 833 din 26 februarie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurentul-reclamant Statul Român prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală reprezentată de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti prin Agenţia Judeţeană a Finanţelor Publice Argeş împotriva deciziei civile nr. 833 din 26 februarie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă.

Stabileşte cu titlu definitiv remuneraţia curatorului special al intimaţilor-pârâţi A., B. şi C., în favoarea doamnei avocat E., la suma de 940 RON.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 2 decembrie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.