Political speech on social media: Cassation appeal null for challenging factual reassessment of value judgments under freedom of expression

Şedinţa publică din data de 2 decembrie 2025

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată iniţial la data de 11.04.2022, pe rolul Tribunalului Cluj, sub număr de dosar x/2022, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B., următoarele:

I. să se constate că pârâtul a încălcat dreptul la demnitate umană, propria imagine, reputaţie profesională şi viaţă privată a reclamantului, prin următoarele afirmaţii şi mesaje transmise în spaţiul public, cu privire la acesta din urmă:

1. Pe pagina personală de C. a pârâtului intitulată "B.":

a) La data de 30.07.2021:

"D. de la naţională şi A., vinitura de la Sălaj la Cluj... Două personaje cu 0 rezultate, dar ţin cu dinţii de funcţia pe care o ocupă! După aceste funcţii se va alege praful de ei! Sunt protejaţii lui E. si F. . . . . . . . . . . . .alte 2 caractere cu rezultate personale . . . . . . . . . .ZERO! To be continued!";

b) La data de 15.08.2021:

"Oare acest nume, este predestinat ţeparilor? Mai cunosc unul cu acest nume. Oricum nimic nu este întâmplător!",

c) La data de 20.11.2021:

"Politician în anul 1, la Facultatea de Ştiinţe Politice! Să te prefaci că îţi pasă de copii, dar Tu imediat ieşi la pensie şi încă nu ai fost in stare să îţi faci o familie şi mai ales copii. Exact ca G. postezi! Vezi-ti de treaba ta si de copilele din cluburi, pe care încă le dai pe spate cu minciunile tale de demnitar (funcţie pierdută anul trecut) şi lasă pe alţii care ştiu ce înseamnă să fi părinte, să se ocupe de apărarea copiilor noştri. "Prietenii" ştiu despre cine vorbesc."

d) La data de 26.01.2022:

"Cât adevăr! H. şi I., fac echipă!",

e) La data de 18.02.2022, fixând mesajul pe cronologia contului menţionat:

"Acest individ, mâine va reprezenta Organizaţia Cluj, fără a consulta primarii, viceprimarii, consilierii locali sau alte persoane din J.. Alegeri nu a organizat, pentru că ştia că va pierde! Majoritatea membrilor care depind de partid, stau cu frica, pentru că sunt şantajaţi cum că mâine-poimâine vor fi daţi afară si îşi vor pierde mandatele. J., din 3 primari, 5 viceprimari, 2 consilieri judeţeni, 68 de consilieri locali, nu îl vrea pe acest student să le fie preşedinte! Au semnat pentru retragerea lui din funcţia de preşedinte 3 primari, 3 viceprimari, 1 consilier judeţean, peste 40 de consilieri locali şi preşedinţi de organizaţii locale au avut curajul sa semneze, restul de frica demiterii nu au semnat, dar cu ajutorul domnului F. a rămas pe poziţie pentru votul de mâine. Mâine, el va deveni vicepreşedinte în cadrul Colegiului Naţional pe poveştile şi minciunile pe care le scoate zilnic fără a avea susţinerea judeţeană Cluj, iar eu voi fi exclus din nou. Voi fi exclus pentru ca sunt pe listele Consiliului Judeţean Cluj in fata lui, si are nevoie sa aibă o funcţie in administraţia locală. Este jenant sa fii preşedinte de partid din postura de student, iar o funcţie pe care probabil s-ar putea negocia pentru el, nu o poate ocupa din lipsa studiilor şi a vechimii in muncă. Nu avem treabă cine va conduce de la Bucureşti, atâta timp cât organizaţiile locale sunt respectate si ascultate. Ne dorim doar linişte, şi să ne simţim într-adevăr că facem parte dintr-un partid, nu un S.R.L. pe persoană fizică! Pentru tot ce am scris şi declarat, am dovezi clare. Nu minciuni şi vorbe!";

f) La data de 19.02.2022:

"Culmea tupeului! Am trăit să o văd şi pe asta! Student la 40 de ani, în anul 1 la FSPAC - Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării, în cadrul universităţii Babeş Bolyai (la zi) ales vicepreşedinte ia Departamentul pentru politică externă, afaceri europene şi integrare euroatlantică in cadru Congresului de astăzi. Şi mai vorbeşte de alţii că nu au studii! Este student şi la drept (fără frecvenţă) Ce îl califică pe acest individ la această funcţie politică? Mai pe scurt... funcţii fără noimă sau Dl F. a făcut-o la băşcălie.";

g) La data de 03.03.2022:

"Să pregătim materiale pentru jurnaliştii din Cluj-Napoca! Chiar dacă sunt blocat să văd postările de pe pagina partidului... eu continui războiul intern pe C., deoarece de peste 1 an ne chinuim sa scăpăm de acest om! There will be only one! Am o hârtie semnată de peste 80 la suta dintre oamenii cu funcţii din J., prin care am cerut înlăturarea lui A. din funcţia de preşedinte J.. Dar cu ajutorul dl F. a rămas preşedinte pentru votul din cadrul puciului. Postez aceasta sesizare in ideea in care o sa tină cu dl F. o conferinţa de presă la Cluj. Nu are pe nimeni din organizaţie in afara de 2-3 persoane efectiv care merg cu el. Restul sunt cu el doar de frică, nu vor sa îşi piardă mandatele, dar peste 30 de primari, viceprimari şi consilieri locali deja poarta negocieri cu alte partide. Şi astea toate datorită conducerii locale, unde este doar A. preşedinte, deşi este nestatutar si ieşit din termen! Jurnaliştilor care vor merge la conferinţă, vă ataşez şi documentele. Aici aveţi dovada prin care vă demonstrez că A. nu este dorit la J., doar că numele şi funcţiile colegilor le voi ascunde pentru confidenţialitate şi respectul fata de colegii mei. Au semnat: 3 din 3 primari 1 din 2 consilieri judeţeni 3 din 5 viceprimari Peste 40 consilieri locali şi preşedinţi de organizaţii locale din 68. Restul nu au semnat de frică sau nu au vrut sa se implice in războiul altora, precum şi candidatul la Senatul României de pe locul 1. Doamne ajută!";

2. În mass-media, în presa scrisă de la nivelul Judeţului Cluj:

a) În articolul intitulat "J. nu a atins pragul electoral. Cum a fost gestionată problema la Cluj", publicat la data de 12.12.2020 în publicaţia "K.";

b) În articolul intitulat "Răscoală în J.: aleşii locali cer alegeri interne!" publicat la data de 17.02.2022 în publicaţia "L.".

II. Să se dispună în temeiul art. 253 alin. (1) lit. b) C. civ. încetarea încălcărilor menţionate la pct. I. şi interzicerea pentru viitor a acestora.

III. Să se dispună obligarea pârâtului să şteargă toate postările care îl vizează pe reclamant şi care au fost enumerate la pct. 1.1 de pe contul de C. denumit "B.", ce-i aparţine pârâtului;

IV. Să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 70.000 RON, reprezentând daune morale pentru prejudiciul cauzat prin încălcarea dreptului la demnitate umană;

V. Să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 70.000 RON, reprezentând daune morale pentru prejudiciul cauzat prin încălcarea dreptului la propria imagine;

VI. Să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 70.000 RON, reprezentând daune morale pentru prejudiciul cauzat prin încălcarea dreptului la reputaţie profesională;

VII. Să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 40.000 RON, reprezentând daune morale pentru prejudiciul cauzat prin încălcarea dreptului la viaţă privată;

VIII. Să se dispună obligarea pârâtului la publicarea dispozitivului hotărârii pronunţate, pe cheltuiala sa;

IX. Să se dispună obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezentul litigiu.

În drept, reclamantul a invocat prevederile art. 71, art. 72, art. 73, art. 74 lit. h), art. 75 din C. civ., art. 253 din C. civ., art. 1349 alin. (1) şi (2), art. 1353, art. 1357, art. 1359, art. 1381 din C. civ., art. 8 alin. (1) din CEDO.

Prin sentinţa civilă 574/2022 pronunţată de Tribunalul Cluj în dosarul x/2022 a fost admisă excepţia necompetenţei materiale şi s-a dispus declinarea judecării cauzei în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca sub număr de dosar x/2022

Prin sentinţa civilă nr. 1323/2023 pronunţată în dosarul x/2022 Judecătoria Cluj-Napoca a declinat judecarea cauzei în favoarea Tribunalului Cluj şi a sesizat Curtea de Apel Cluj pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă între cele două instanţe.

Prin sentinţa civilă nr. 36/F/CC/2023 pronunţată de Curtea de Apel Cluj s-a stabilit că Tribunalul Cluj, secţia civilă este instanţa competentă să soluţioneze prezentul litigiu.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Cluj

Prin sentinţa civilă nr. 477/F din 19.07.2024, Tribunalul Cluj a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul B..

A respins cererea reclamantului de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată şi a luat act că pârâtul va solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Cluj

Prin decizia nr. 384/A din 4 decembrie 2024, Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 477/F din 19.07.2024 a Tribunalului Cluj, pe care a menţinut-o şi a obligat pe numitul apelant să plătească intimatului B. suma de 2.380 RON, cheltuieli de judecată în apel.

4. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva deciziei nr. 384/A din 4 decembrie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă a declarat recurs reclamantul A., invocând motivele de nelegalitate reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 C. proc. civ.

În cuprinsul memoriului de recurs, reclamantul a expus sub formă de citat, o parte din considerentele de la pagina nr. 9 a deciziei recurate invocând faptul că instanţa de apel a greşit atunci când a aplicat în concret, la speţă, aspectele teoretice evocate corect, relative la libertatea de exprimare şi la limitele ei.

Contestă aprecierea instanţei de apel care a reţinut că materialele publicate pe pagina de C. a pârâtului ori în presă ar conţine judecăţi de valoare ale acestuia cu privire la activitatea politică desfăşurată de reclamant ori faptul că pentru judecăţile de valoare exprimate acesta ar fi avut o bază factuală suficientă. Consideră că o bază factuală incompletă ori distorsionată nu poate fi considerată o bază factuală suficientă, ci dimpotrivă, aceasta devine doar un instrument de distorsionare voită a realităţii, de izgonire ori de a obţine exact opusul ei, exemplificând cu afirmarea calităţii de student, în care baza factuală completă este aceea că recurentul este student la o a treia facultate, pe lângă primele din tinereţe, aspect de natură să anuleze cometariile intimatului-pârât.

Consideră că pentru a putea fi primite, acceptate, îngăduite informaţiile ori ideile care şochează sau deranjează, trebuie la rândul lor să se sprijine pe o bază factuală reală, iar nu pe una incompletă sau distorsionată.

Consideră că din conţinutul concret al atitudinilor exprimate de intimat reiese foarte clar că instanţa de apel a aplicat în mod eronat la speţă dispoziţiile art. 8 CEDO referitoare la protecţia dreptului la viaţă privată şi demnitate, neluând în considerare că afirmaţiile făcute de intimat în spaţiul public au depăşit limitele unui discurs politic acceptabil şi au constituit o atingere gravă adusă onoarei şi reputaţiei reclamantului, prin prisma funcţiilor de demnitate publică pe care acesta le deţinea la momentul respectivelor afirmaţii publice denigratoare. Este evident că ele au depăşit sfera/pragul criticii politice, constituind un atac la persoană, cu efecte directe asupra reputaţiei reclamantului şi asupra vieţii sale private. Modul lor de formulare şi direcţionarea constantă si obsesivă către reclamant exclud ideea unor forme stilistice pamfletare, intimatului lipsindu-i această intenţie de ordin literar, fiind animat exclusiv de dorinţa de a jigni, a se răzbuna şi a macula.

De asemenea, a criticat faptul că prin considerentele deciziei recurate, instanţa a respins cererea de audiere a martorului M. (admis iniţial de către prima instanţă, dar asupra căruia s-a revenit în şedinţa din 21 iunie 2024). Martorul deţine calitatea de preşedinte al Comisiei de Integritate a J.. Mărturia sa urma să arate prejudiciul profesional suferit de reclamantul A. în cadrul J., în calitatea sa de preşedinte al J.. Postările şi declaraţiile intimatului nu au fost simple afirmaţii benigne sau judecăţi de valoare, ci au inclus afirmaţii de natură să creeze un prejudiciu de imagine concret, afectând imaginea şi reputaţia reclamantului în cadrul partidului, generând tensiune între conducere şi membrii partidului şi afectând relaţiile profesionale ale reclamantului cu aleşii locali ai J.. Aceste atacuri au avut efecte devastatoare asupra J. întrucât o parte dintre aleşii locali au decis să părăsească partidul şi să se alăture competitorilor electorali, iar viaţa politică a filialei a încetat.

Cu privire la această probă - audierea martorului M., reclamantul solicită instanţei de recurs infirmarea soluţiei instanţei de apel de respingere a acestei probe şi indicarea ca acest martor să fie audiat în caz de rejudecare a apelului.

5. Apărări formulate în cauză.

Intimatul-pârât B. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, arătând că recurentul contestă temeinicia soluţiei instanţei de apel, aşadar nu principiile legale avute în vedere de aceasta, după cum el insuşi afirmă, ci modul concret cum această instanţă a aplicat principiile şi normele în speţă. Urmărind expunerea recursului, ceea ce contestă, de fapt, recurentul este limita aprecierilor instanţelor anterioare care au reţinut că afirmaţiile intimatului conţinând aprecieri personale sunt judecăţi de valoare raportate la activitatea politică a recurentului; aceste afirmaţii au avut la bază starea de fapt reală, anume existenţa unor tensiuni în partid şi împărţirea acestuia în două facţiuni diferite; calitatea de politician a reclamantului, care implică adversari şi o inerentă luptă politică; lipsa relei-credinţe cu care a acţionat intimatul; faptul că libertatea de exprimare include şi utilizarea unui stil care poate să îmbrace forma satirei prin exagerare şi coloratură ori prin mesajul exprimat.

Or, prin recursul său, recurentul nu face decât să reitereze propria interpretare a mesajelor postate de pârât în cadrul dezbaterilor referitoare la viaţa şi activitatea filialei partidului, declarându-se în dezacord cu modul în care instanţele au stabilit limita acceptabilă sau neacceptabilă a mesajelor supuse analizei, prin prisma calităţii de politician şi a luptei politice dintre părţile implicate.

În ceea ce priveşte critica de neîncuviinţare a probei cu martorul indicat de reclamant, arată că aprecierea instanţei cu privire la concludenţa unei probe reprezintă apanajul instanţei devolutive, apreciere care poate fi contestată dar nu în cadrul verificării în legalitate, ci al verificării de temeinicie a soluţiei contestate

În subsidiar, solicită respingerea căii de atac ca nefondată şi obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând recursul în raport de excepţia nulităţii pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., invocată prin întâmpinare de intimatul-pârât B., a cărei analiză este prioritară, faţă de prevederile art. 248 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3), iar, potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din acelaşi cod.

Rezultă, aşadar, din conţinutul acestor prevederi, că nu este suficient ca recursul să fie depus şi motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar ca motivele formulate să fie subsumabile cazurilor de casare expres şi limitativ reglementate de lege.

În consecinţă, în măsura în care aspectele învederate în cererea de recurs nu se circumscriu dispoziţiilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., calea de atac este sancţionată cu nulitatea.

Aceasta întrucât motivarea recursului presupune nu doar exprimarea nemulţumirii faţă de hotărârea pronunţată, ci şi expunerea criticilor care, din punct de vedere legal, să poată fi încadrate în vreunul dintre cazurile expres reglementate potrivit dispoziţiilor menţionate anterior.

- Pretinzând nelegalitatea deciziei din perspectiva motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamantul susţine o greşită aplicare de către instanţa de apel a normelor de drept material "în principal art. 72 din C. civ. şi art. 8 din CEDO", preluând în mod identic paragrafele 1-5 de la pagina nr. 9 din cadrul deciziei recurate ce reprezintă raţionamentul instanţei de apel asupra articolelor de presă contestate de reclamant. După redarea acestor paragrafe, reclamantul susţine că instanţa de apel a aplicat în mod eronat art. 8 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale deoarece aceasta nu a luat în considerare că afirmaţiile făcute de pârât în spaţiul public au depăşit limitele unui discurs politic acceptabil, constituind un atac la persoană, cu efecte directe asupra vieţii reclamantului, asupra onoarei şi reputaţiei sale privite prin prisma funcţiilor de demnitate publică deţinute de el la data publicării informaţiilor.

De asemenea, recurentul a contestat concluzia din apel prin care s-a reţinut că afirmaţiile pârâtului reprezintă judecăţi de valoare cu privire la activitatea politică desfăşurată de reclamant, care au în spate o bază factuală suficientă, fiind sprijinite pe o serie de aspecte de fapt reale. Acesta a susţinut că concluzia instanţei de apel nu ar fi acoperitoare pentru toate afirmaţiile supuse analizei ori că baza factuală invocată ar fi incompletă, ceea ce a condus la distorsionarea ori chiar contrafacerea realităţii, exemplificând în acest sens în legătură cu expunerea calităţii reclamantului de student.

Or, astfel susţinută critica reclamantului, se constată că ea tinde către un control devolutiv al hotărârii atacate în condiţiile în care fiecare din termenii analizei cu care s-a declarat în dezacord - prezenţa judecăţilor de valoare, existenţa bazei factuale a acestora, stilul ori limbajul utilizat - au presupus din partea instanţei de apel o evaluare cu întâietate asupra faptelor şi bazei materiale a cauzei, fiind limpede că o verificare şi statuare în sens contrar nu ar putea avea loc decât utilizând acelaşi demers care este însă incompatibil cu judecata recursului rezumată la examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Astfel, evaluând faptele, instanţa de apel a reţinut că, la data săvârşirii presupusei fapte ilicite, ambele părţi aveau calitatea de oameni politici, fiind membri unei filiale locale a aceluiaşi partid politic, că între aceştia se purta o dispută politică prezentă şi la nivel naţional în cadrul partidului din care făceau parte, că toate afirmaţiile pârâtului (în privinţa cărora se poate stabili o legătură cu persoana reclamantului) au vizat un subiect de interes general, cel puţin pentru membri partidului căruia îi aparţineau; că afirmaţiile pârâtului reprezintă "judecăţi de valoare cu privire la activitatea politică desfăşurată de reclamant", iar pentru aceste judecăţi de valoare "pârâtul a avut o bază factuală suficientă, efectuând aprecierile pe baza unor aspecte de fapt reale, legate de tensiunile din partid cu privire la necesitatea schimbării conducerii şi la organizarea Congresului Naţional al Partidului pentru înlocuirea conducerii acestuia, dovedite prin înscrisurile depuse la dosar, dar şi a informaţiilor apărute în presă cu privire la calitatea de student a reclamantului".

În ceea ce priveşte limbajul folosit în cadrul articolelor de presă contestate, fiind "singurul aspect care face obiectul criticilor din memoriul de apel", curtea de apel a reţinut că "acesta are, într-adevăr, în unele postări, un caracter acuzator pronunţat", însă acest limbaj are şi "un caracter satiric, prin anumite expresii folosite acesta exagerând într-un mod ironic aspectele pe care le-a considerat criticabile din activitatea politică a reclamantului", or, în calitatea sa de politician, reclamantului "i se impunea să dea dovadă de o mai mare toleranţă cu privire la aprecierile negative primite în această calitatea a sa, din partea unui adversar politic.".

Ca urmare, instanţa de apel a apreciat că "comportamentul pârâtului se situează în sfera libertăţii de exprimare, neputând fi reţinută săvârşirea unei fapte ilicite în sarcina acestuia" şi că "atingerea adusă reputaţiei şi imaginii reclamantului, invocată în cauză, nu depăşeşte nivelul de gravitate necesar pentru a se putea reţine o încălcare a art. 8 din CEDO".

În consecinţă, concluzia sa a fost aceea că afirmaţiile pârâtului, raportate la contextul real în care au fost făcute, se circumscriu exerciţiului normal al libertăţii de exprimare conform jurisprudenţei CEDO, deoarece acesta a exprimat, fără rea-credinţă, judecăţi de valoare cu privire la activitatea şi experienţa politică a reclamantului, în contextul disputei politice dintre părţi, ce a avut o bază factuală suficientă, având în vedere calitatea reclamantului de politician, care, în acord cu jurisprudenţa Cedo, trebuie să prezinte un nivel mai ridicat de toleranţă la critici, ţinând cont că afirmaţiile făcute vizează subiecte de interes general.

Nu mai puţin, în evaluarea sa, instanţa de apel a urmat jurisprudenţa Curţii de la Strasbourg prin care s-a stabilit principiul conform căruia adevărul obiectiv al afirmaţiilor nu trebuie să fie singurul criteriu luat în considerare de instanţe, în situaţia în care analizează o acuzaţie de defăimare, elementul determinant trebuind să fie buna-credinţă a autorului afirmaţiilor care prezintă un potenţial de afectare a reputaţiei părţii vătămate (cauza Radio France si alţii c. Franţei). Ca atare, este necesară analiza atitudinii subiective a pârâtului, în raport atât cu adevărul afirmaţiilor sale, cât şi cu scopul demersului său, reaua-credinţă fiind înlăturată dacă se dovedeşte că aceasta nu a acţionat cu intenţia de a afecta în mod gratuit reputaţia reclamantului, ci a urmărit să informeze opinia publică asupra unor chestiuni de interes public.

Or, în cauză, exprimarea pârâtului a fost calificată de către instanţa de apel ca fiind "fără rea-credinţă", ceea ce înlătură argumentul reclamantului în sensul că acesta ar reprezenta "un atac la persoană, cu efecte directe asupra reputaţiei reclamantului şi asupra vieţii sale private".

Simpla apreciere subiectivă a reclamantului că afirmaţiile incriminate i-ar fi defavorabile acestuia nu este suficientă pentru a conduce la constatarea nelegalităţii deciziei recurate, cu atât mai mult cu cât acestea vizează critici de netemeinicie şi nu de nelegalitate, incompatibile cu procedura recursului.

Astfel, se observă că instanţa de apel a efectuat o analiză minuţioasă a tuturor acestor articole de presă şi a analizat în mod corect şi complet toate criteriile cristalizate în jurisprudenţa CEDO prin raportare la speţa dedusă judecăţii, drept urmare, criticile reclamantului din recurs reflectă în realitate nemulţumirea acestuia cu privire la soluţia instanţei de apel întrucât se bazează pe susţineri cu caracter general, fără a se arăta, în concret, modalitatea în care au fost încălcate dispoziţiile art. 72 din C. civ. şi art. 8 din Convenţie de către instanţa de apel, recurentul-reclamant urmărind, de fapt, o reevaluare a elementelor de temeinicie ale cauzei.

A afirma, la acest moment procesual, dezaprobarea raţionamentului logico-juridic al instanţei de apel constituie o nesocotire a limitelor în care instanţa de recurs examinează cauza exclusiv din perspectiva legalităţii acesteia, iar nu şi cu privire la faptele cauzei, reţinute pe baza probatoriului administrat (în temeiul căruia a fost stabilită existenţa bazei factuale, a fost apreciat subiectul dezbătut ca fiind de interes general pentru membrii partidului, au fost calificate afirmaţiile făcute drept judecăţi de valoare cu privire la activitatea şi experienţa politică a reclamantului, a fost calificată atitudinea pârâtului ca nefiind una de rea-credinţă), funcţie de care s-au făcut apoi statuările în drept, aspecte de temeinicie a căror existenţă şi apreciere aparţin exclusiv instanţelor fondului.

Mai mult, se observă că recurentul-reclamant urmăreşte doar o reinterpretare a elementelor de probatoriu - respectiv a afirmaţiilor cuprinse în articolele în discuţie - pentru ca, ulterior, în raport cu noua situaţie de fapt, să poată fi incidentă o eventuală încălcare a dispoziţiilor de drept material indicate, reiterându-şi criticile din apel, arătând că "nu criticile în sine sunt problema, ci forma pe care o îmbracă...Tonul este cel care jigneşte în speţă nu existenţa unei rivalităţi."

Aşadar, deşi recurentul a criticat faptul că instanţa de apel a interpretat şi aplicat greşit "în principal art. 72 din C. civ. şi art. 8 din CEDO" această susţinere este una pur formală, fiind realizată într-o manieră generică, exclusiv enunţiativă şi fără a expune o argumentaţie juridică concretă, care să permită încadrarea acesteia în sfera motivelor de nelegalitate, fiind lipsită, ca atare, de aptitudinea de a învesti în mod legal instanţa de recurs. Niciunul dintre aspectele invocate în argumentarea celui dintâi motiv de recurs, circumscris dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nu a relevat elemente nelegalitate a hotărârii atacate, care să poată fi verificate din perspectiva unei încălcări sau a unei greşite aplicări a normelor de drept material, aşa cum cere textul invocat.

- Recursul nu se dovedeşte a fi întemeiat nici sub aspectul motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., respectiv a criticii privind respingerea în mod greşit de către instanţa de apel a cererii de audiere a martorului M., care, potrivit afirmaţiilor recurentului, era relevantă sub aspectul demonstrării prejudiciului profesional pe care acesta l-a avut de suferit din faptele intimatului, şi această critică situându-se în afara controlului judiciar al instanţei de recurs.

Din cuprinsul practicalei deciziei recurate rezultă, cu privire la solicitarea reclamantului de audiere a acestui martor, că instanţa de apel a reţinut că "în raport de criticile formulate în apel şi de probele care au fost administrate în cauză, apreciază că proba testimonială solicitată în cadrul cererii de apel nu este utilă soluţionării apelului, motiv pentru care o respinge"

Or, analiza "utilităţii" administrării unei probe, nu reprezintă un motiv de nelegalitate de natură a fi circumscris în vreun fel prevederilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., ci reprezintă un element ce se circumscrie exclusiv competenţei instanţelor devolutive (cărora le incumbă îndatorirea de a stabili situaţia de fapt a cauzei), motiv pentru care soluţia de respingere a solicitării reclamantului, de încuviinţare a acestei probe, nu poate constitui obiect al verificării jurisdicţionale în această fază procesuală şi urmează a fi respinsă. Aprecierea asupra utilităţii unei probe este apanajul instanţei devolutive, cea în măsură să stabilească faptele şi să evalueze probele, nefiind o măsură cenzurabilă sub aspectul legalităţii, care, de altfel, se dovedeşte a fi fost corect evaluată şi în perspectiva soluţiei adoptate, de vreme ce tindea - cum afirmă partea - la demonstrarea componentei prejudiciului, în timp ce soluţia pronunţată a concluzionat asupra inexistenţei unei fapte ilicite de natură să angajeze răspunderea civilă delictuală a pârâtului.

Raportat la considerentele ce preced, Înalta Curte constată că instanţa de apel a analizat în mod riguros şi obiectiv conduita pârâtului prin raportare la situaţia de fapt reţinută în cauză, iar concluzia la care a ajuns, în sensul că fapta imputată acestuia nu depăşeşte limitele acceptabile ale libertăţii de exprimare ţinând cont că ambele părţi aveau calitatea de oameni politici, în cazul cărora standardele de protecţie conturate în jurisprudenţa CEDO sunt mai largi (în privinţa funcţionarilor publici sau a politicienilor) decât în privinţa persoanelor private, astfel că simpla nemulţumire a reclamantului cu privire la soluţia pronunţată nu indică o aplicare eronată în cauză nici a normelor legale interne incidente şi nici a normelor convenţionale, astfel cum acestea au fost interpretate prin jurisprudenţa CEDO.

Or, în acest context, controlul pretins de reclamant care, potrivit acestuia, ar presupune reaprecierea calificărilor instanţei de apel asupra materialului dat publicităţii, în judecăţi de valoare iar nu de afirmaţii insultătoare cum afirmase acesta, reaprecierea asupra elementelor de limbaj ori de stil utilizat în comunicare, a atitudinii subiective cu care pârâtul a acţionat, nu presupune altceva decât o reevaluare a faptelor, apreciate de parte ca edificatoare în dovedirea faptei ilicite, vizează modalitatea de interpretarea a probatoriilor şi are drept finalitate reaprecierea situaţiei de fapt stabilită pe baza probelor administrate şi evaluate de instanţele fondului, aşadar, verificarea temeiniciei deciziei recurate, susţineri care nu pot forma obiectul controlului judiciar în recurs, întrucât se plasează în afara controlului de legalitate, permis de art. 488 C. proc. civ.

Cum îndeplinirea condiţiilor răspunderii civile delictuale reglementată de art. 1349 şi urm. din C. civ. - fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate între fapta imputată şi prejudiciu şi vinovăţia - trebuie să fie cumulativă, constatându-se inexistenţa faptei ilicite, în mod legal, instanţa de apel nu a mai analizat celelalte susţineri ale reclamantului care vizau prejudiciul, inclusiv cele legate de afectarea vieţii sale private, precum şi legătura de cauzalitate.

Prin urmare, în absenţa unei fapte ilicite, prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv, să se fi adus atingere drepturilor subiective ale reclamantului, întrucât nu sunt întrunite cumulativ condiţiile răspunderii civile delictuale, obligarea pârâtului la plata unor despăgubiri civile ar reprezenta o ingerinţă disproporţionată şi a cărei necesitate într-o societate democratică nu poate fi decelată în cauza dedusă judecăţii şi nici nu pot fi repuse în discuţie în faza procesuală a recursului, întrucât instanţa de recurs nu este competentă a efectua o nouă cercetare pe fond a litigiului, ci competenţa acesteia vizează strict aspectele de nelegalitate, care nu se regăsesc în niciuna dintre criticile formulate de reclamant, astfel cum au fost prezentate în memoriul de recurs.

Deşi prin răspunsul la întâmpinarea intimatului-pârât, recurentul a tins să justifice suplimentar nelegalitatea deciziei atacate, trebuie precizat că evaluarea asupra recursului nu poate avea în vedere decât motivele acestuia, cele care învestesc în mod legal instanţa în această cale de atac în conformitate cu exigenţele art. 486 alin. (1) lit. d) şi 487 alin. (1) C. proc. civ., răspunsul la întâmpinare neputând constitui un act procedural de completare a memoriului de recurs. În plus, explicaţiile oferite în cuprinsul acestui act procedural nu fac decât să ofere acelaşi indicator al evaluărilor în fapt pe care le solicită recurentul-reclamant, în privinţa calificărilor realizate de instanţa de apel asupra afirmaţiilor intimatului-pârât în raport de distincţia fapte/judecăţi de valoare, în privinţa testului de proporţionalitate aplicat, în privinţa concluziei asupra existenţei/inexistenţei unei fapte ilicite.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va constata ca fiind nul recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 384A din 4 decembrie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă.

Reţinând culpa procesuală a recurentului-reclamant, în acord cu dispoziţiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., se va dispune obligarea acestuia la plata către intimatul-pârât B., a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1190 RON, reprezentând onorariu de avocat aferent fazei procesuale a recursului, dovedite factura din data de 12 aprilie 2025 aflată la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 384A din 4 decembrie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă.

Obligă recurentul-reclamant A. la plata sumei de 1190 RON către intimatul-pârât B., cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 2 decembrie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.