State liability for judicial error: prohibition of second remand for retrial under Art. 480(3) CPC

Şedinţa publică din data de 2 decembrie 2025

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 4 Bucureşti sub nr. x/2019 la data de 08.04.2019, ulterior declinată la Tribunalul Bucureşti, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, obligarea acestuia la plata sumei de 10.000 euro cu titlu de despăgubiri pentru afectarea principiului dreptului la un proces echitabil atât din punctul de vedere al termenului nerezonabil, cât şi din cel al modalităţii efective în care s-a judecat procesul.

În drept, acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 6 şi 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, art. 11 alin. (2), art. 20 şi art. 21 din Constituţie, art. 224, art. 1349, art. 1357 şi art. 1373 C. civ. şi art. 6 C. proc. civ.

La data de 13.09.2019, reclamantul a formulat o precizare la acţiune, prin care a arătat că îşi întemeiază acţiunea pe prevederile art. 96 din Legea nr. 303/2004, iar nu pre prevederile de drept comun privind răspunderea civilă delictuală, pe care le-a invocat din eroare în cererea de chemare în judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 12226/24.09.2019 pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, cauza a fost declinată în favoarea Tribunalului Bucureşti.

2. Sentinţa Tribunalului Bucureşti în primul ciclu procesual

Prin sentinţa nr. 450/16.06.2020, Tribunalul Bucureşti, secţia a V a civilă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanţelor şi a respins acţiunea în contradictoriu cu acesta, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a admis excepţia inadmisibilităţii şi a respins pretenţiile formulate de reclamant în legătură cu eroarea judiciară, ca inadmisibile.

3. Decizia Curţii de Apel Bucureşti în primul ciclu procesual

Prin decizia nr. 362 A/03.03.2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a admis apelul reclamantului împotriva sentinţei nr. 450/16.06.2020, pe care a anulat-o şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

4. Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în primul ciclu procesual

Prin decizia nr. 372/23.02.2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2019 a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor împotriva deciziei nr. 362/A din 3 martie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

5. Sentinţa Tribunalului Bucureşti în al doilea ciclu procesual

Prin sentinţa civilă nr. 260/14.03.2023, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, pronunţată în dosarul nr. x/2019 a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român Prin Ministerul Finanţelor, ca neîntemeiată.

6. Decizia Curţii de Apel Bucureşti în al doilea ciclu procesual

Prin decizia civilă nr. 121 A/11.02.2025, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, pronunţată în dosarul nr. x/2019, a admis apelul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 260/2023, a anulat această sentinţă şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

7. Calea de atac a recursului exercitată

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, arătând că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 425 lit. b), precum şi cele ale art. 480 alin. (3) C. proc. civ.

Prin decizia recurată, în mod netemeinic şi nelegal, instanţa de apel a constatat nulitatea sentinţei pronunţată de instanţa de fond, motivat de faptul că aceasta ar fi lipsită în totalitate de considerentele de fapt şi de drept pentru care a fost respinsă cererea de chemare în judecată şi, în consecinţă, a anulat sentinţa şi a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare.

În acest sens, solicită să se constate că, în primul ciclu procesual, prin decizia civilă nr. 362/2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, menţinută de Înalta Curte prin decizia nr. 372/2022, instanţa de apel a admis apelul promovat de reclamant, a anulat sentinţa apelată şi a trimis cauza spre rejudecare, instanţa de apel reţinând nelegalitatea admiterii excepţiei inadmisibitităţii cererii introductive prin raportare excusiv la dispoziţiile Legii nr. 303/2004, precum şi omisiunea instanţei de fond de a proceda la orice analiză a jurisprudenţei CEDO în domeniul art. 6 şi art. 13 din Convenţie.

Curtea a arătat totodată că tribunalul era obligat să cerceteze pretenţiile reclamantului din perspectiva normelor convenţionale şi a jurisprudenţei CEDO, în scopul de a determina atât incidenţa acestora în cauză, cât şi efectul pe care aplicarea lor îl determină în legătură cu pretenţiile din cererea dedusă judecăţii.

În conformitate cu prevederile art. 480 alin. (3) teza finală "Dezlegarea dată problemelor de drept de către instanţa de apel, precum şi necesitatea administrării unor probe, sunt obligatorii pentru judecătorii fondului".

Tribunalul Bucureşti, în considerarea dispoziţiilor procedurale mai sus amintite, prin sentinţa civilă nr. 260/2023, pronunţată în rejudecare, s-a conformat întocmai îndrumărilor obligatorii trasate de instanţa de apel şi a analizat pretenţiile reclamantului prin raportare la dispoziţiile art. 6 din Convenţie şi jurisprudenţa CEDO, procedând atât la analizarea duratei procedurii judiciare ce l-a vizat pe reclamant în legătură cu care a stabilit caracterul rezonabil al acesteia, cât şi la cercetarea temeiniciei pretenţiilor reclamantului prin raportare la practica CEDO, iar instanţa de fond a pronunţat hotărârea atacată cu respectarea dispoziţiilor art. 480 alin. (3) teza finală, dar şi ale art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

Astfel, sentinţa pronunţată de instanţa de fond cuprinde în motivare argumentele care au format convingerea acesteia cu privire la soluţia pronunţată, argumentele fiind prezentate într-o manieră concisă şi clară, raportându-se în mod necesar, pe de o parte, la susţinerile părţilor şi la mijloacele de probă administrate în litigiu, iar pe de altă parte, la prevederile legale aplicabile raportului juridic dedus judecăţii, astfel cum acestea au fost dezlegate de instanţa de control în primul ciclu procesual.

8. Apărări formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată în termen legal, intimatul-reclamant a solicitat respingerea recursului.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate raportat la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele:

Criticile formulate de către recurentul-pârât prin memoriul de recurs, cu privire la greşita aplicare a măsurii trimiterii cauzei spre rejudecare primei instanţe, vizează în esenţă, modul de aplicare a dispoziţiilor art. 480 alin. (3) C. proc. civ., care reprezintă o normă de procedură, astfel încât se înţelege că, deşi şi-a întemeiat calea de atac a recursului pe cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât propune verificarea legalităţii soluţiei din decizia instanţei de apel în raport de exigenţele normelor procedurale. Aceasta relevă că recursul său se încadrează, în realitate, în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. şi nu în acela indicat (art. 488 alin. (1) pct. 8), urmând a fi analizat din această perspectivă.

Conform art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., hotărârea poate fi casată când instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii. În concret, recurentul-pârât a invocat încălcarea dispoziţiilor imperative de procedură care reglementează soluţiile pe care le poate pronunţa instanţa de apel.

Prin prezentul demers judiciar, reclamantul a solicitat obligarea Statului Român la plata sumei de 10.000 euro pentru prejudiciul ce i-a fost cauzat prin modul în care a fost soluţionată cererea de chemare în judecată pe care acesta a introdus-o la Judecătoria Giurgiu şi care a făcut obiectul dosarului nr. x/2010 şi dosarului nr. x/2010, cerere prin care şi-a divizat pretenţiile în funcţie de două prejudicii distincte, respectiv prejudiciul cauzat de depăşirea duratei rezonabile de soluţionarea a cauzei (5.000 euro) şi prejudiciul cauzat de eroarea judiciară (5.000 euro).

La data de 13.09.2019, reclamantul a formulat o precizare de acţiune prin care a arătat că îşi întemeiază acţiunea pe prevederile art. 96 din Legea nr. 303/2004, în forma adoptată recent de legiuitor, iar nu pe prevederile dreptului comun, astfel cum din eroare a indicat în acţiune.

Prima instanţă, prin sentinţa nr. 450/2020 a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român şi a respins pretenţiile formulate de reclamant în legătură cu depăşirea duratei rezonabile, ca fiind formulate împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă şi a admis excepţia inadmisibilităţii, cu consecinţa respingerii pretenţiilor reclamantului în legătură cu eroarea judiciară, ca inadmisibile.

Această soluţie a fost anulată prin decizia civilă nr. 362A/03.03.2021 a Curţii de Apel Bucureşti, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Bucureşti, reţinându-se că, în pronunţarea ambelor soluţii date excepţiilor pe care le-a admis, tribunalul s-a raportat exclusiv la dispoziţiile Legii nr. 303/2004, omiţând orice analiză a jurisprudenţei CEDO în domeniul art. 6 şi art. 13 din Convenţia europeană a drepturilor omului pe care reclamantul le-a invocat în cerere, fiind astfel încălcate dispoziţiile art. 22 alin. (1) C. proc. civ. şi a celor prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Or, în condiţiile în care reclamantul a menţinut, prin cererea precizatoare, ca temei juridic al pretenţiilor având acest obiect, şi normele convenţionale şi jurisprudenţa CEDO, curtea de apel a constatat că tribunalul, reţinând că dreptul intern reglementa un remediu pentru încălcarea pe care reclamantul a dedus-o judecăţii, era obligat să examineze dacă această procedură prevăzută de dreptul intern şi care putea fi exercitată în anumite condiţii era aptă să conducă la obţinerea rezultatului urmărit de reclamant.

Prin decizia nr. 372/23.02.2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român prin decizia civilă nr. 362A/2021, reţinând că principiul disponibilităţii nu a fost încălcat în cauză, întrucât prin cererea introductivă de instanţă reclamantul a arătat în mod expres că "temeiul de drept al prezentei cereri de chemare în judecată îl reprezintă, în mod primordial, dreptul european (Convenţia Europeană a Drepturilor Omului...art. 6 şi 13)..." şi că se impune înlăturarea art. 96 alin. (2)-(4) din Legea nr. 303/2004, întrucât "...este contrar dreptului UE...". Prin precizarea la acţiune formulată la 13.09.2019, reclamantul a învederat că "...temeiul de drept al acţiunii formulate îl reprezintă-pe lângă dispoziţiile dreptului european în materie şi cele ale Constituţiei României...inclusiv art. 96 din Legea nr. 303/2004, în forma adoptată recent de către legiuitor, urmând a fi înlăturate de la soluţionarea cauzei dispoziţiile dreptului comun privind răspunderea civilă delictuală pe care, dintr-o eroare, le-am invocat în cererea de chemare în judecată...". Or, instanţa de fond a ignorat acest aspect şi a analizat situaţia dedusă judecăţii exclusiv în temeiul dispoziţiilor art. 96 din Legea nr. 303/2004, omiţând a analiza pretenţia dedusă judecăţii şi din perspectiva normelor de drept comunitar evocate de reclamant, întrucât acesta a invocat un dublu temei juridic, ce era necesar a fi analizat de către prima instanţă.

În rejudecare, Tribunalul Bucureşti a pronunţat sentinţa civilă nr. 260/14.03.2023 prin care a respins cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată. Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut că răspunderea statului pentru erorile judiciare cauzate în cazul condamnării, al privării de libertate ori al restrângerii de libertate în mod ilegal este reglementată de prevederile art. 538-539 din C. proc. pen., aceasta fiind o ipoteză specială de răspundere, iar răspunderea statului pentru erorile judiciare săvârşite din alte procesele decât cele penale, reglementată de art. 96 din Legea 303/2004 este de asemenea o răspundere civilă specială.

Tribunalul a mai reţinut că răspunderea generală a statului pentru erorile judiciare, în alte cazuri decât cele reglementate de legea specială, rezultată din prevederile art. 52 alin. (3) din Constituţia României nu acoperă toată aria de fapte care ar putea provoca erori judiciare, aşadar dispoziţiile privind răspunderea civilă delictuală nu pot constitui temei pentru antrenarea răspunderii statului pentru erorile judiciare. Totodată, evocând doar criteriile de analiză a caracterului rezonabil al termenului de judecată a unui proces, desprinse din jurisprudenţa CEDO, tribunalul a reţinut că nu sunt îndeplinite cerinţele cu privire la situaţia unei încălcări a dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 parag. 1 din Convenţie, sub aspectul termenului rezonabil de soluţionare a cauzei.

Prin decizia nr. 121 A/11.02.2025, curtea de apel a anulat sentinţa nr. 260/2023 pronunţată de Tribunalul Bucureşti în al doilea ciclu procesual şi a dispus, din nou trimiterea cauzei spre rejudecare către tribunal.

În fundamentarea acestei soluţii, instanţa de apel a reţinut că "lipsesc în totalitate considerentele de fapt şi de drept pentru care a fost respinsă acţiunea, judecătorul primei instanţe făcând o enumerare exhaustivă a dispoziţiilor legale incidente fără a arătata aplicabilitatea acestora la cazul dedus judecăţii. În acord cu apelantul, Curtea constată că singurul element al motivării este redat de concluzia instanţei potrivit căreia "în speţă nu sunt îndeplinite cerinţele cu privire la situaţia unei încălcări a dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 paragraf 1 din Convenţie". Această concluzie nu se poate subsuma unei motivări reale a hotărârii după ce anterior judecătorul învestit cu soluţionarea cauzei a enumerat exhaustiv normele de drept aplicabile. Astfel, instanţa de apel apreciază că vătămarea pricinuită apelantului-reclamant este evidentă, acesta necunoscând motivele de fapt şi de drept pentru care i s-a respins cererea ca neîntemeiată, şi nu poate fi înlăturată altfel decât prin anularea sentinţei civile apelate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond".

Recurentul-pârât susţine că pronunţând soluţia anterior menţionată, instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 425 lit. b), precum şi pe cele ale art. 480 alin. (3) C. proc. civ. întrucât tribunalul s-a conformat îndrumărilor obligatorii trasate iniţial de instanţa de apel şi a analizat pretenţiile reclamantului prin raportare la art. 6 din Convenţie şi la jurisprudenţa CEDO.

Această critică nu este fondată.

Astfel, în legătură cu judecata înfăptuită prin sentinţa nr. 260/2023, pronunţată în al doilea ciclu procesual, se constată că tribunalul a efectuat o analiză asupra dispoziţiilor relevante care reglementează eroarea judiciară - respectiv, cele ale art. 538-539 din C. proc. pen., ale art. 96 din Legea nr. 303/2004, art. 52 alin. (3) din Constituţie - conchizând asupra caracterului de lege specială a acestora şi asupra faptului că răspunderea civilă delictuală nu poate constitui temei pentru antrenarea răspunderii patrimoniale a Statului pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare. Aceasta, în condiţiile în care, conform precizării exprese a reclamantului din 13.09.2019, "..temeiul de drept al acţiunii formulate îl reprezintă-pe lângă dispoziţiile dreptului european în materie şi cele ale Constituţiei României...inclusiv art. 96 din Legea nr. 303/2004, în forma adoptată recent de către legiuitor, urmând a fi înlăturate de la soluţionarea cauzei dispoziţiile dreptului comun privind răspunderea civilă delictuală pe care, dintr-o eroare, le-am invocat în cererea de chemare în judecată...".

În ceea ce priveşte prejudiciile solicitate în baza art. 6 din Convenţie, pentru încălcarea termenului rezonabil al procedurii, acelaşi tribunal s-a rezumat să enunţe criteriile de analiză a caracterului rezonabil al termenului desprinse din jurisprudenţa CEDO, fără să şi aplice apoi aceste criterii la cazul concret dedus judecăţii şi fără a-şi fundamenta în niciun fel concluzia sa în sensul că "(...)în prezenta speţă nu sunt îndeplinite cerinţele cu privire la situaţia unei încălcări a dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 paragraful 1 din Convenţie".

În aceste condiţii, este corectă concluzia instanţei de apel potrivit căreia lipsesc considerentele de fapt şi de drept apte să conducă la respingerea acţiunii reclamantului cu privire la aceste pretenţii, considerente care să justifice şi să fundamenteze un astfel de rezultat al procesului, ceea ce echivalează unei soluţionări a procesului de către tribunal fără a intra în judecata fondului, de natură să atragă incidenţa prevederilor art. 480 alin. (3) teza I C. proc. civ.

Ceea ce face, însă, criticabilă soluţia instanţei de apel, de natură să atragă incidenţa art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. sub aspectul aplicării art. 480 alin. (3) C. proc. civ., este consecinţa dată subsecvent soluţiei de admitere a apelului şi anulare a sentinţei tribunalului, respectiv aceea a trimiterii spre rejudecare pentru a doua oară a procesului în faţa primei instanţe, aceasta în condiţiile în care, în cauză, mai fusese dispusă o măsură identică în primul ciclu procesul, prin decizia nr. 362/3.03.2021 a Curţii de apel Bucureşti, iar potrivit art. 480 alin. (3) teza a 3-a C. proc. civ., "trimiterea spre rejudecare poate fi dispusă o singură dată în cursul procesului".

Potrivit dispoziţiilor art. 480 alin. (3) C. proc. civ., "în cazul în care se constată că, în mod greşit, prima instanţă a soluţionat procesul fără a intra în judecata fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părţii care nu a fost legal citată, instanţa de apel va anula hotărârea atacată şi va judeca procesul, evocând fondul. Cu toate acestea, instanţa de apel va anula hotărârea atacată şi va trimite cauza spre rejudecare primei instanţe sau altei instanţe egale în grad cu aceasta din aceeaşi circumscripţie, în cazul în care părţile au solicitat în mod expres luarea acestei măsuri prin cererea de apel ori prin întâmpinare; trimiterea spre rejudecare poate fi dispusă o singură dată în cursul procesului. Dezlegarea dată problemelor de drept de către instanţa de apel, precum şi necesitatea administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.".

Rezultă din dispoziţiile legale mai sus citate că soluţia anulării hotărârii instanţei de fond, după admiterea apelului, intervine numai în cazurile expres şi limitativ prevăzute în art. 480 alin. (3) C. proc. civ., respectiv dacă instanţa a soluţionat procesul fără a intra în cercetarea fondului ori dacă judecata s-a făcut în lipsa părţii care nu a fost legal citată.

Textul legal citat instituie, totodată, şi regula potrivit căreia instanţa de apel, după anularea sentinţei, va judeca procesul, evocând fondul. Prin excepţie de la această regulă, art. 480 alin. (3) C. proc. civ. stabileşte că în oricare dintre cele două situaţii, instanţa de apel va putea, totuşi, trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, o singură dată, însă numai dacă părţile au solicitat în mod expres luarea acestei măsuri, prin cererea de apel sau prin întâmpinare.

În toate celelalte situaţii în care se constată că există un alt motiv de nulitate decât cel prevăzut la alin. (5), iar prima instanţă a judecat în fond, regula instituită prin art. 480 alin. (6) C. proc. civ. este aceea a devoluării fondului de către instanţa de apel.

În prezenta cauză, prin decizia nr. 362A/03.03.2021, pronunţată în primul ciclu procesual, în temeiul art. 480 alin. (3) C. proc. civ., curtea de apel, a anulat sentinţa 450/2020 pronunţată de tribunal şi a trimis cauza spre rejudecare acestuia, iar în al doilea ciclu procesual, în virtutea aceluiaşi text de lege, aceeaşi instanţă, prin decizia nr. 121A/11.02.2025 a procedat la o nouă anulare cu trimitere spre rejudecare către tribunal, aspect care încalcă în mod flagrant dispoziţiile art. 480 alin. (3) teza a 3-a C. proc. civ. care permite instanţei de apel trimiterea cauzei spre rejudecare doar o singură dată, indiferent de cauza de nulitate constatată, întrucât aceste dispoziţii sunt de strictă interpretare şi aplicare.

Aşadar, deşi instanţa de apel prin decizia nr. 121A/11.02.2025 a reţinut în mod corect lipsa considerentelor de fapt şi de drept ale sentinţei tribunalului nr. 260/2023 asupra neangajării răspunderii Statului pentru erori judiciare şi pentru neîncălcarea dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din Convenţie, în continuare, în mod greşit, a dispus anularea urmată de o nouă trimitere spre rejudecare în cauză, fiind astfel încălcate dispoziţiile art. 480 alin. (3) teza a 3-a C. proc. civ., care nu permit o astfel de soluţie decât o singură dată.

Procedând, aşadar, la cea de-a doua anulare a sentinţei, cu trimiterea cauzei la prima instanţă pentru rejudecare, instanţa de apel a produs o încălcare a normelor de procedură sancţionate cu nulitatea, cu consecinţa prelungirii duratei de soluţionare a procesului pendinte, în care se solicită angajarea răspunderii Statului tocmai pentru acuzaţia de încălcare a duratei rezonabile de soluţionare a unei pricini şi, prin aceasta, a încălcării dreptului la un proces echitabil. Într-o atare situaţie, curtea de apel era ţinută să reţină cauza spre soluţionare cu evocarea fondului, în conformitate cu dispoziţiile art. 480 alin. (3) teza a 3-a C. proc. civ.

În continuare, deşi curtea de apel reţine totuşi că, în cauză, a mai fost dispusă anterior trimiterea cauzei la rejudecare către prima instanţă, apreciază greşit ca "incidente dezlegările Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin Decizia pronunţată de completul pentru dezlegarea unor probleme de drept nr. 79/2022 în ceea ce priveşte o eventuală retrimitere având în vedere că în această etapă demersul apelantului s-a lovit de viciul nemotivării.".

Însă decizia nr. 79/2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie invocată în considerentele deciziei recurate vizează interpretarea dispoziţiilor art. 497 C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, în corelaţie cu prevederile art. 492 alin. (1), art. 498 şi ale art. 501 alin. (3) şi (4) din C. proc. civ., stabilind pentru cazul în care în al doilea ciclu procesual se admite recursul, casându-se decizia atacată, că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va reţine cauza spre judecare în fond numai atunci când nu ar fi pusă în situaţia de a proceda la analizarea stării de fapt prin recalificarea faptelor sau prin completarea sau readministrarea probatoriului, în caz contrar cauza urmând a fi trimisă spre rejudecare la instanţa de apel sau, după caz, la prima instanţă.

Aşa cum rezultă din normele supuse interpretării şi din dezlegările pe care le oferă, această decizie vizează strict judecata recursului şi nu poate fi aplicată mutatis mutandis în procedura de judecată specifică apelului şi, în niciun caz, nu poate conduce la soluţii care să intre în contradicţie cu dispoziţiile art. 480 alin. (3) teza a 3-a C. proc. civ. care reglementează soluţiile pe care le pronunţă instanţa de apel, precum şi condiţiile în care poate avea loc anularea soluţiei date unei cauze cu trimiterea spre rejudecare în această etapă procesuală, care are o reglementare autonomă şi distinctă faţă de recurs.

În acest sens, pot fi exemplificate dispoziţiile art. 494 C. proc. civ. unde legiuitorul a prevăzut în mod expres regula potrivit căreia "dispoziţiile de procedură privind judecata în primă instanţă şi în apel se aplică şi în instanţa de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în prezenta secţiune.", procedura recursului având un caracter special faţă de dispoziţiile privind judecata în primă instanţă şi în apel, şi nu invers, nefiind permisă completarea acestor proceduri cu regulile de la recurs, în lipsa unei norme juridice exprese în acest sens.

Astfel, este corect argumentul recurentului-pârât în sensul că măsura trimiterii cauzei spre rejudecare, dispusă prin decizia recurată, este lipsită de temei legal, chiar dacă argumentul său a fost găsit întemeiat pentru considerente diferite decât cele invocate de parte - ce au fost reţinute din oficiu de instanţă, iar a căror punere în dezbatere contradictorie a părţilor nu a putut fi asigurată din cauza absenţei acestora la singurul termen de judecată acordat -, decizia recurată fiind pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 480 alin. (3) teza a 3-a C. proc. civ.

Drept urmare, în ceea ce priveşte solicitările din cererea reclamantului, se constată că acestea, deşi au fost respinse prin sentinţa civilă nr. 260/2023, au rămas în continuare nesoluţionate, urmând a fi analizate în fond de instanţa de apel cu ocazia rejudecării cauzei, cu respectarea dispoziţiilor art. 480 alin. (3) C. proc. civ.

Dat fiind că, în cauză este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 5 din C. proc. civ., strict în referire la partea din soluţia instanţei de apel de trimitere a cauzei la tribunal pentru rejudecare, în temeiul art. 497 din C. proc. civ., recursul declarat de recurentul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanţelor împotriva deciziei civile nr. 121 A din 11 februarie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă va fi admis, va fi casată în parte decizia recurată, cu înlăturarea menţiunii privitoare la trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe, aceasta urmând a fi trimisă instanţei de apel pentru evocarea fondului şi menţinerea celorlalte dispoziţii ale deciziei.

Drept urmare, va dispune trimiterea cauzei instanţei de apel pentru evocarea fondului cererii deduse judecăţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanţelor împotriva deciziei civile nr. 121 A din 11 februarie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Casează în parte decizia recurată, înlătură menţiunea privitoare la trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe şi dispune trimiterea acesteia instanţei de apel pentru evocarea fondului.

Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei atacate.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 2 decembrie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.