Waiver of main appeal rendering cross-appeal ineffective and upholding dismissal of nullity action against real estate transfer

Şedinţa publică din data de 2 decembrie 2025

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei:

1. Obiectul cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Braşov, secţia I civilă la data de 02.02.2023, sub nr. x/2023, reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâţii B., C. şi D. a solicitat, în principal, ca prin hotărârea ce se va pronunţa:

1. să se constate nulitatea absolută parţială a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. x/04.03.2021 de către notar public E. încheiat între B., în calitate de vânzător şi C. şi D., în calitate de cumpărători, doar în ceea ce priveşte transferul asupra următoarelor bunuri ce fac obiectului contractului:

- imobilul situat în mun. Braşov, str. x, spaţiu comercial I, jud. Braşov, zona C, având numărul cadastral (x, înscris în CF nr. x Braşov împreună cu dreptul de coproprietate forţată şi perpetuă asupra părţilor din bloc care, prin natura sau destinaţia lor, sunt în folosinţa comună a tuturor coproprietarilor, respectiv cota de 1161/37400 din spaţiile comune, precum şi cota de 1161/37400 din terenul în suprafaţă de 374 mp, cu număr cadastral (x, înscris în CF nr. x Braşov;

- imobilul situat în mun. Braşov, str. x, spaţiu comercial - magazin 44, jud. Braşov, Zona B, având numărul cadastral x, înscris în CF nr. x Braşov, împreună cu dreptul de coproprietate forţată şi perpetuă asupra părţilor din bloc care prin natura sau destinaţia lor sunt în folosinţa comună a tuturor coproprietarilor, respectiv cota de 6/1800 din spaţiile comune, precum şi cota de 6/1800 din terenul în suprafaţă de 1.800 mp, cu număr cadastral x, înscris în CF x Braşov;

- imobilul situat în mun. Braşov, str. x.A.D. (spaţiu cu altă destinaţie) - magazin 66, jud. Braşov, Zona C, având numărul cadastral x înscris în CF nr. x Braşov, împreună cu dreptul de coproprietate forţată şi perpetuă asupra părţilor din bloc care prin natura sau destinaţia lor sunt în folosinţă comună a tuturor coproprietarilor, respectiv cota de 2482/39400 din spaţiile comune, precum şi cota de 2482/39400 din terenul în suprafaţă de 394 mp, cu număr cadastral x, înscris în CF x Braşov.

2. să se dispună restabilirea situaţiei tabulare anterioare privind bunurile vândute, pentru a da posibilitatea reclamantei să îl oblige pe pârâtul B. să predea către reclamantă imobilele sus-menţionate, conform deciziei civile nr. 300/Ap. /22.03.2021 pronunţată de Curtea de Apel Braşov în dosarul nr. x/2018, rămasă definitivă prin respingerea recursului ca nefondat, conform Deciziei nr. 1456/22.06.2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din dosarul nr. x/2018;

3. să se dispună rectificarea cărţilor funciare nr. x, nr. x şi nr. x Braşov şi înscrierea dreptului de proprietate în favoarea societăţii A. cu sediul în jud. Braşov;

4. să se dispună obligarea pârâţilor la suportarea tuturor cheltuielilor de judecată antrenate de soluţionarea prezentului litigiu.

În subsidiar, reclamanta a arătat că formulează acţiune în revendicare împotriva pârâţilor C. şi D. cu privire la imobilele în litigiu.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Braşov

Prin sentinţa civilă nr. 7/S din 19.01.2024 pronunţată de Tribunalul Braşov, secţia I civilă a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.A în contradictoriu cu pârâţii B., C. şi D., ca neîntemeiată. Reclamanta a fost obligată la plata sumei de 10.000 RON către pârâţii C. şi D. reprezentând cheltuieli de judecată constând în onorariu avocaţial.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Braşov

Prin decizia civilă nr. 1917/Ap din 11 decembrie 2024, Curtea de Apel Braşov, secţia civilă a admis excepţia lipsei de interes în formularea apelului principal împotriva încheierilor de şedinţă din 18.09.2023, 13.11.2023 şi 11.12.2023 pronunţate de Tribunalul Braşov, invocată de intimatul pârât B. prin întâmpinare.

A respins apelul declarat de apelanta reclamantă S.C. A.- în faliment prin lichidator judiciar F. împotriva încheierilor de şedinţă din 18.09.2023, 13.11.2023 şi 11.12.2023 pronunţate de Tribunalul Braşov, ca lipsit de interes.

A respins apelul declarat de apelanta reclamantă S.C. A.- în faliment prin lichidator judiciar F. împotriva sentinţei civile nr. 7/S din 19.01.2024 pronunţată de Tribunalul Braşov, ca nefondat.

A anulat apelurile incidente declarate de apelanţii intimaţi D., C. şi B. împotriva încheierii din 18.09.2023 pronunţată de Tribunalul Braşov, ca netimbrate.

A obligat apelanta reclamantă la plata sumei de 5000 RON către intimatul pârât C. cu titlu de cheltuieli de judecată parţiale în apel.

A luat act că intimatul pârât B. va solicita cheltuielile de judecată aferente apelului pe cale separată.

4. Calea de atac a recursului formulată în cauză

4.1. Recursul principal declarat de recurentul-pârât B. a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

Prin prezentul recurs pârâtul critică considerentele instanţei de apel prin care aceasta reţine că acesta ar fi fost de rea-credinţă la încheierea contractului de vânzare-cumpărare nr. x/04.03.2021 deoarece ar fi cunoscut soluţia din dosarul penal nr. x/2007, precum şi desfiinţarea actelor anterioare dobândirii de către acesta a dreptului de proprietate.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., consideră că acesta este incident deoarece instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 22 alin. (1) din C. proc. civ. raportat la dispoziţiile art. 14 din C. civ., art. 249 din C. proc. civ. şi la dispoziţiile art. 28 din C. pen., respectiv instanţa a încălcat principiul rolului activ al judecătorului deoarece a înlăturat o prezumţie legală, fără ca reclamanta să facă proba contrară pentru a o răsturna, având la bază o hotărâre penală care nu produce efecte faţă de pârât.

Este, astfel, nelegală reţinerea unei prezumţii simple în contextul în care însăşi instanţa face trimitere la un înscris autentic, hotărârea penală, peste care nu este admisibilă proba cu martori.

Potrivit art. 28 din C. proc. pen. hotărârea definitivă a instanţei penale are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile care judecă acţiunea civilă, cu privire la existenţa faptei şi a persoanei care a săvârşit-o, per a contrario, hotărârea penală nu produce efecte faţă de terţi, care nu au fost parte în dosarul penal.

Pentru toate aceste considerente, apreciază că instanţa de apel şi-a încălcat rolul activ, deoarece nu se putea substitui reclamatei, care avea atât obligaţia de a-şi proba susţinerile, dar şi de a răsturna prezumţia legală.

În ceea ce priveşte incidenţa art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. pen., apreciază că reţinerea instanţei cu privire la reaua-credinţă este străină de natura pricinii.

Astfel, instanţa se rezumă doar la a preciza că pârâtul este de rea-credinţă deoarece a cunoscut soluţia din dosarul penal (2015), fără a lua în calcul situaţia existentă la data semnării actului atacat, conform principiului tempus regit actum întrucât acesta a câştigat în fond litigiul având ca obiect actul de dobândire a proprietăţii (dosar x/2018), era divorţat de G. de mai bine de 8 ani, mai mult decât atât, scopul real al vânzării a fost acela că atunci a găsit un cumpărător, spaţiile fiind în stare de degradare şi necesitând investiţii majore pentru a putea fi folosite.

În ceea ce priveşte incidenţa motivului de recurs de la 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., învederează faptul că instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 14 din C. civ.

Astfel, potrivit art. 14 din C. civ., orice persoană fizică sau persoană juridică trebuie să îşi exercite drepturile şi să îşi execute obligaţiile civile cu bună-credinţă, în acord cu ordinea publică şi bunele moravuri, iar buna-credinţă se prezumă până la proba contrară.

Arată că reclamanta nu s-a prezentat la termenele de judecată la care s-au administrat probele şi nici nu s-a conformat dispoziţiilor instanţei, imputând apoi lipsa sa de minima diligenţă, astfel, în lipsa probaţiunii, neadministrată din culpa reclamantei, instanţa a înlăturat în mod nelegal prezumţia bunei-credinţe a recurentului-pârât. Or, noul C. civ. ridică buna-credinţă la rangul de principiu, care trebuie să stea la baza tuturor raporturilor juridice de drept privat. Toate drepturile trebuie exercitate şi toate obligaţiile trebuie executate cu bună-credinţă.

Buna-credinţă se prezumă, ceea ce înseamnă că cel care invocă reaua-credinţă trebuie să o dovedească. Ar fi inadmisibil să i se pretindă unui subiect de drept, angajat într-un raport juridic civil concret, să-şi probeze ab initio buna sa credinţă. Este ca şi cum i s-ar pretinde în raporturile de drept penal să-şi probeze nevinovăţia, înainte de a avea o dovadă de vinovăţie, proba relei-credinţe se poate face prin orice mijloc, chiar cu martori sau prezumţii.

Mai mult decât atât, recurentul arată că este un sunt vânzător de bună-credinţă, deoarece la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare atacat, încheiat în baza unei promisiuni de vânzare-cumpărare anterioare, nu exista niciun element exterior care să conducă la ideea că acesta urmăreşte un scop ilicit. Aceasta cu atât mai mult cu cât litigiile dintre părţi erau demarate cu mult timp înainte de perfectarea contractului, iar A. nu avea notată acţiunea în cartea funciară.

4.2. Calea de atac intitulată "recurs/recurs incident" declarată de recurenta-reclamantă A. S.A. prin lichidator a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

Prima critică a recurentei-reclamante constă în faptul că decizia atacată a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, fiind totodată încălcate şi regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii. Astfel, prin sentinţa penală nr. 121/07.08.2015 pronunţată de Tribunalul Bihor în dosarul penal nr. x/2007 rămasă definitivă prin decizia penală nr. 575/A/21.09.2015 pronunţată de Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. x/2007, instanţa a dispus restabilirea situaţiei anterioare datei de 29.09.2000 pentru A. şi datei de 10.10.2002 pentru S.C. H. S.A. Oradea, sens în care în baza art. 25, art. 397 alin. (3), art. 255 şi art. 256 C. proc. pen., a dispus anularea tuturor contractelor de vânzare-cumpărare prin care au fost înstrăinate toate activele celor două societăţi comerciale, inclusiv "contract de vânzare cumpărare autentificat sub nr. x/27.11.2001 la BNP I. incluzând anexa nr. 1 la contractul de vânzare cumpăram respectiv actul adiţional la acest contract autentificat sub nr. x/08 iulie 2002 la acelaşi BNP I.".

Ca urmare a acestei soluţii, A., prin lichidator a înregistrat pe rolul Judecătoriei Braşov o cerere în constatarea nulităţii parţiale a Contractului de vânzare cumpărare nr. x/27.11.2001 şi a Actului Adiţional nr. 2587/08.07.2002, ambele autentificate de notar public I. (în ceea ce priveşte transferul asupra imobilelor sus-menţionate), precum şi a tuturor actelor subsecvente de înstrăinare sau grevare cu sarcini, încheiate cu privire la aceste imobile, solicitând, totodată, repunerea părţilor în situaţia anterioară şi obligarea actualilor proprietari la predarea către A. a acestora.

Această acţiune a fost admisă în etapa procesuală a apelului, în dosarul nr. x/2018, când Tribunalul Braşov prin decizia civilă nr. 300/Ap. /22.03.2021 a admis cererea A. în sensul celor arătate mai sus.

În condiţiile în care Curtea de Apel Braşov a rămas în pronunţare la 08.03.2021 şi a pronunţat decizia civilă la 22.03.2021, la 04.03.2021, B., în calitate de vânzător, încheie Contractul de vânzare-cumpărare din 04.03.2021, autentificat de notar public E., cu C. (căsătorit cu D.), în calitate de cumpărător, contractul ce face obiectul prezentei acţiuni şi are ca obiect inclusiv Imobilele: spaţiu comercial 1, spaţiu magazin 44, spaţiu magazin 66, cu intenţia vădită de a frauda interesele creditorilor A. (ANAF).

O nouă apreciere a faptelor făcute de instanţa de apel prin decizia contestată, care s-a pronunţat împotriva judecăţii anterioare, este problematică în ceea ce priveşte certitudinea juridică, or, în speţa sus citată reclamantul a aşteptat în mod legitim ca aceleaşi instanţe să soluţioneze rezultatul aceluiaşi litigiu în sensul unei decizii care are putere de lucru judecat. În consecinţă, instanţa de contencios europeană a constatat că, prin reluarea unui anumit aspect care a fost deja hotărât şi care a făcut obiectul unei decizii finale şi, în lipsa unui motiv întemeiat, instanţele române au încălcat principiul securităţii relaţiilor juridice.

Având în vedere că instanţa penală (Tribunalul Bihor şi ulterior Curtea de Apel Oradea) a dat o dezlegare definitivă caracterului fraudulos al actelor, cât şi ulterior instanţa civilă (Tribunalul Braşov) iar dobânditorii ulteriori nu au reuşit să facă dovada contrară, nu putem considera că vânzătorul B. a avut un titlul valabil.

Deşi la data încheierii contractului (04.03.2021), pârâtul B. figura înscris ca proprietar ai imobilelor în cărţile funciare, iar numai la câteva zile de la data vânzării a fost constatată nulitatea titlului acestuia prin decizia civilă nr. 300/Ap/22.03.2021 a Curţii de Apel Braşov, nu înseamnă că la acea dată B. avea un titlu valabil. Retroactivitatea efectelor nulităţii înseamnă că deşi figura (aparent) ca proprietar, în realitate B. nu avea un titlu valabil atât ca efect al hotărârii penale anterioare (existente în acel moment), cât şi ca urmare a hotărârii civile ulterioare, cu efecte retroactive.

În mod eronat la fila x din decizia recurată, curtea de apel reţine că "împrejurarea că vânzătorul se putea aştepta, prin prisma istoricului litigiilor privind proprietatea bunurilor, la o soluţie de desfiinţare a titlului său, chiar dacă soluţia primei instanţe îi era favorabilă, nu infirmă concluzia tribunalului că la momentul tranzacţiei pârâtul deţinea calitatea cerută de lege pentru a transmite bunurile unor terţi".

Împrejurarea că B. avea cunoştinţă că este posibil să se constate nulitatea titlului său (cu alte cuvine să constate o sancţiune civilă ale cărei cauze erau anterioare actului de vânzare către intimaţii pârâţi) nu face decât să aducă o cauză ilicită la încheierea actului.

Pe de altă parte, contrar reţinerilor instanţei de apel şi de fond, B. nu avea la data tranzacţiei un titlu valabil indiferent de înscrierile publice.

Încălcarea regulilor de procedură criticate de recurenta-reclamantă se referă la nesocotirea principilor fundamentale ale procesului civil - dreptul la apărare (art. 13 C. proc. civ.) şi rolul judecătorului în aflarea adevărului (art. 22 C. proc. civ.).

În acest sens, instanţa de apel a refuzat recurentei-reclamante să admită proba cu interogatoriul intimaţilor-pârâţi J., deşi în decizie i se reproşează acesteia că nu a răsturnat buna lor credinţă la dobândirea imobilelor, precum şi faptul că în cadrul probei cu înscrisuri, instanţa nu a pus în vedere acestora să depună dovezile de achitare a preţului contractului.

Recurenta-reclamantă învederează că deşi a arătat că un alt indiciu al relei credinţe a pârâţilor îl constituie modalitatea de plată a avansului din preţ, prin intermediul fişelor de depunere numerar, cu consecinţa rostogolirii unei sume mici prin depunere, retragere şi redepunerea aceleiaşi valori unice - instanţa de apel a refuzat să administreze probele solicitate.

Întâmpinarea formulată de B. în apel are la anexa 2 documente emise de K. privind depunerea de numerar din partea lui C. însă afirmă că nu i s-a comunicat niciun extras bancar al vânzătorului B. pentru contul vizat - x în întreaga perioadă vizată.

Referirea de către Curtea de Apel la acest înscris pretins ataşat întâmpinării (nu i-a fost comunicat şi nu este anexă nici în dosarul electronic la întâmpinare), aspect care încălcă principiul contradictorialităţii.

O altă critică formulată de recurenta-reclamantă A. S.A. vizează motivarea incompletă a deciziei atacate în sensul că instanţa de apel nu a răspuns criticilor acesteia privind efectele deciziei penale, asupra puterii de lucru judecat, precum şi asupra incidenţei jurisprudenţei CEDO invocate în cauză.

Astfel, deşi reţine formal că jurisprudenţa CEDO, prin care se tratează implicaţiile autorităţii de lucru judecat (în realitate puterii de lucru judecat), invocată de apelanta reclamantă apare aşadar ca nerelevantă - practic curtea de apel nu motivează respingerea acestui motiv de apel. În acest sens, curtea de apel reţine: "Chiar dacă problematica de drept este similară litigiilor anterioare, Curtea reţine că nu se verifică identitatea de părţi iar dosarul de faţă cuprinde circumstanţe factuale diferite de cele anterioare, izvorâte dintr-un act juridic diferit de cele din dosarul penal ori dosarul nr. x/2018" - or identitatea de părţi ar fi avut relevanţă doar în contextul unei posibile autorităţi de lucru judecat.

Or, recurenta-reclamantă arată că ceea ce a invocat nu a fost autoritatea de lucru judecat, ci puterea de lucru judecat atât a hotărârilor din dosarul penal cât şi a celor din dosarul nr. x/2018, elemente asupra cărora nu există o motivare din partea instanţei de apel.

Reaua sau buna - credinţă a subdobânditorilor, a fost evaluată sumar şi fără administrarea probelor propuse de către recurenta-reclamantă, ceea ce prezintă o încălcare a dreptului la apărare şi la un proces echitabil.

De asemenea, instanţa de apel nu a motivat nici respingerea criticilor reclamantei cu privire la anumite clauze din contractul dobânditorului de bună-credinţă, respectiv faptul că transferul de proprietate a operat la plata unui avans modic, fără niciun fel de ipotecă a vânzătorului, preţul tranzacţiei este sub valoarea de piaţă şi că au existat plăţi mici în numerar şi fragmentate.

5. Apărări formulate în cauză

Prin întâmpinarea şi cererea de recurs/recurs incident formulate, recurenta-reclamantă A. S.A. prin lichidator judiciar F. a solicitat respingerea recursului declarat de pârâtul B., ca nefondat.

Prin întâmpinarea formulată, recurentul-pârât B. a invocat pe cale principală, excepţia nulităţii recursului incident, iar în subsidiar, respingerea acestuia ca nefondat.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

II.1. Examinând solicitarea recurentului-pârât B., de renunţare la judecata recursului declarat împotriva deciziei nr. 1917/Ap din 11 decembrie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, Înalta Curte constată următoarele:

Procesul civil este guvernat de principiul disponibilităţii, în conţinutul căruia intră dreptul părţilor de a face acte procedurale de dispoziţie cu privire la drepturile subiective deduse judecăţii sau la mijloacele procedurale prin care se pot recunoaşte ori stabili aceste drepturi.

Prin urmare, renunţarea la judecată reprezintă actul procesual de dispoziţie al reclamantului, în calitatea sa de iniţiator al demersului judiciar, de a renunţa la soluţionarea unei cauze, fără a avea obligaţia de a-şi justifica manifestarea de voinţă şi fără a fi constrâns, din punct de vedere temporal, în privinţa acesteia. Renunţarea poate viza şi judecarea unei căi de atac, prin achiesarea părţii ce a exercitat calea de atac la hotărârea atacată.

Potrivit dispoziţiilor art. 406 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., "(1) Reclamantul poate să renunţe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în şedinţă de judecată, fie prin cerere scrisă. (2) Cererea se face personal sau prin mandatar cu procură specială. ".

În speţă, la data de 21 iulie 2025, recurentul-pârât a depus o cerere prin care a solicitat ca instanţa de recurs să ia "act de renunţarea subsemnatului la dreptul de a formula recurs ", anexând în acest sens o declaraţie notarială autentificată sub nr. x din data de 23 iunie 2025 de către Notar Public L., având următorul conţinut: "subsemnatul în calitate de recurent în dosarul nr. x/2023, aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie înţeleg să renunţ la dreptul de a formula recurs împotriva deciziei civile nr. 1917/2024 din data de 11.12.2024 a Curţii de Apel Braşov (...)", aflată la dosar.

În plus, în şedinţa publică din data de 2 decembrie 2025, recurentul-pârât, prin avocat, având cuvântul pe această cerere a menţionat că îşi susţine poziţia de renunţare la dreptul de a formula recurs, aceasta reprezentând practic o retragere a căii de atac formulate în cauză şi nu o renunţare la judecată, întemeiată pe art. 463 alin. (1) C. proc. civ.

Analizând cererea de renunţare, astfel cum a fost formulată de recurentul- pârât B., constată Înalta Curte că, faţă de solicitarea părţii astfel cum a fost precizată prin apărătorul ales, în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 463 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora:

"Achiesarea la hotărâre reprezintă renunţarea unei părţi la calea de atac pe care o putea folosi ori pe care a exercitat-o deja împotriva tuturor sau a anumitor soluţii din respectiva hotărâre."

Deliberând asupra cererii de renunţare anterior menţionate, din perspectiva dispoziţiilor art. 463 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte reţine aplicarea în cauză inclusiv a dispoziţiilor art. 9 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., cu privire la dreptul de dispoziţie al părţilor, dispoziţii în conformitate cu care obiectul şi limitele procesului sunt stabilite prin cererile şi apărările părţilor, iar partea poate oricând renunţa la judecată, în condiţiile legii.

Instanţa de control judiciar are în vedere deopotrivă şi dispoziţiile art. 22 alin. (6) C. proc. civ., republicat, care prevăd că: "Judecătorul trebuie să se pronunţe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăşi limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel".

În cauză, Înalta Curte constată că manifestarea de voinţă, în sensul de a se renunţa la judecata căii de atac, reprezintă o desistare, un act de dispoziţie al recurentului-pârât, care nu este supus cenzurii Înaltei Curţi, conform principiului disponibilităţii care guvernează procesul civil, prevăzut de art. 9 C. proc. civ.

Prin urmare, întrucât în speţă recurentul-pârât a renunţat la judecata recursului, iar renunţarea este un act de dispoziţie unilateral şi irevocabil, dând eficientă principiului disponibilităţii părţilor specific procesului civil, Înalta Curte, făcând aplicarea dispoziţiilor art. 463 alin. (1) C. proc. civ. va lua act de renunţarea la judecarea recursului declarat de pârâtul B. împotriva deciziei nr. 1917/Ap din 11 decembrie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă.

II.2. Examinând calea de atac formulată de recurenta-reclamantă A. S.A. prin lichidator judiciar, în raport de aspectele menţionate în cererea depusă la 9 mai 2025, Înalta Curte constată următoarele:

În cauză, la data de 9 mai 2025, recurenta-reclamantă A. S.A., prin lichidator a formulat o cerere comună intitulată " întâmpinare, recurs/recurs incident", iar decizia nr. 1917/Ap din 11 decembrie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă i-a fost comunicată acesteia la data de 3 februarie 2025, conform dovezii aflate la dosarul de recurs.

Potrivit art. 485 alin. (1) teza I C. proc. civ. " Termenul de recurs este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel", iar potrivit art. 186 alin. (1) şi (2) C. proc. civ.: " (1) Partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedeşte că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate. (2) În acest scop, partea va îndeplini actul de procedură în cel mult 15 zile de la încetarea împiedicării, cerând totodată repunerea sa în termen. În cazul exercitării căilor de atac, această durată este aceeaşi cu cea prevăzută pentru exercitarea căii de atac."

Întrucât, în cauză, termenul de declarare a recursului, pe cale principală, s-a împlinit în data de 6 martie 2025, iar cererea comună depusă de recurenta-reclamantă intitulată " întâmpinare, recurs/recurs incident" a fost trimisă instanţei la data de 9 mai 2025, conform ştampilei oficiului poştal aflat la dosarul de recurs, în raport de prevederile legale mai sus citate, se constată că recursului astfel declarat, dacă ar fi tratat ca recurs principal i s-ar opune cu prioritate aspectul formulării sale cu depăşirea termenului legal de exercitare.

Fiind vorba despre un termen legal peremptoriu, nerespectarea acestuia atrage sancţiunea decăderii recurentei din exercitarea dreptului de a solicita formula recurs principal împotriva deciziei nr. 1917/Ap din data de 11.12.2024, sancţiune reglementată prin norma imperativă înscrisă în art. 185 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căreia:

"Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate."

Pe de altă parte, în cauză nu s-a formulat cerere de repunere în termenul de formulare a recursului principal, în conformitate cu dispoziţiile art. 186 alin. (2) C. proc. civ., şi nici nu s-au invocat şi probat împrejurări care să determine întreruperea sau suspendarea termenului, în condiţiile art. 184 alin. (3) şi (4) C. proc. civ., motiv pentru care Înalta Curte reţine sancţiunea decăderii recurentei-reclamante A. S.A. din dreptul de a formula recurs pe cale principală, şi, în consecinţă, va considera recursul formulat de această parte ca fiind unul incident, astfel cum a şi fost intitulat şi va fi tratat din punct de vedere al normelor legale incidente în această materie.

Astfel, potrivit art. 491 alin. (1) C. proc. civ., "Recursul incident şi recursul provocat se pot exercita, în cazurile prevăzute la art. 472 şi 473, care se aplică în mod corespunzător. Dispoziţiile art. 488 rămân aplicabile."

Art. 472 alin. (1) din acelaşi act normativ prevede că, "Intimatul este în drept, după împlinirea termenului de apel, să formuleze apel în scris, în cadrul procesului în care se judecă apelul făcut de partea potrivnică, printr-o cerere proprie care să tindă la schimbarea hotărârii primei instanţe"; iar potrivit alin. (2) "Dacă apelantul principal îşi retrage apelul sau dacă acesta este respins ca tardiv, ca inadmisibil ori pentru alte motive care nu implică cercetarea fondului, apelul incident prevăzut la alin. (1) rămâne fără efect." .

Înalta Curte, dând eficienţă acestor prevederi legale, precum şi manifestării de voinţă a recurentului-pârât B. asupra cererii sale de renunţare, va lua act de renunţarea acestuia din urmă la judecata recursului principal declarat împotriva deciziei nr. 1917/Ap din 11 decembrie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă şi va constata, ca rămas fără efect, recursul incident declarat de recurenta-pârâtă A. S.A. prin lichidator, împotriva aceleiaşi decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de renunţarea recurentului-pârât B. la judecata recursului principal declarat împotriva deciziei nr. 1917/Ap din 11 decembrie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă.

Constată ca rămas fără efect recursul incident declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. împotriva aceleiaşi decizii.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 2 decembrie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.