Eligibility for compensation for Bulgarian abandoned property: evidentiary role of Treaty annex lists versus authentic sale contracts and presumptions under Law 164/2014.

Şedinţa publică din data de 2 decembrie 2025

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

1. Obiectul cererii de chemare în judecată.

Prin contestaţia formulată împotriva Deciziei nr. 6396/23.08.2021 emisă de Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, de validare a Hotărârii nr. 5271/30.09.2019 emisă de Comisia Municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 şi a Legii nr. 290/2003, de respingere a cererii de acordare de compensaţii băneşti acestora, ce a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă la data de 23.09.2021 (data poştei) sub nr. dosar x/2021, reclamanţii A., B., C., D. şi E. au solicitat anularea acestora, soluţionarea pe fond a cererilor nr. x/10.09.2003 şi nr. y/12.09.2003 prin recunoaşterea şi acordarea despăgubirilor ce li se cuvin.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă.

Prin sentinţa civilă nr. 325/27.03.2023 Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis contestaţia, a anulat Decizia de validare nr. 6396/23.08.2021 emisă de pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi a obligat pârâta să emită o nouă decizie prin care să invalideze Hotărârea nr. 5271/30.09.2019 emisă de Comisia Municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 şi a Legii nr. 290/2003 şi să dispună acordarea de compensaţii în bani, în favoarea reclamanţilor, pentru bunurile care au aparţinut autorului lor, F., abandonate în Bulgaria: imobilul alcătuit din casă situată în oraşul Balcic, str. x, construită din paiantă, acoperită cu olane, compusă din două camere, grajd şi curte în suprafaţă de aprox. 50 m.p.; casă situată în oraşul Balcic, str. x, construită din piatră şi chirpici, acoperită cu olane, compusă din două camere, şi curte în suprafaţă de aprox. 300 m.p.; şi pentru recoltele abandonate - 6,5 ha porumb şi 3 ha floarea soarelui, în comunele G. şi Teche, jud. Caliacra.

3. Hotărârea pronunţată în apel.

Prin decizia civilă nr. 968/A din 10 octombrie 2024 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins apelurile formulate de apelanţii-reclamanţi A., B., C., D. şi E. şi de apelanta-pârâtă Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor (A.N.R.P.) împotriva sentinţei civile nr. 325 pronunţată la data de 27.03.2023 de către Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă în dosarul nr. x/2021, ca nefondate.

4. Calea de atac formulată în cauză.

Împotriva deciziei civile nr. 968/A din 10 octombrie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie au formulat recurs recurenţii-reclamanţi A., C., B., D., E. şi recurenta-pârâta Autoritatea Naţională de Restituire a Proprietăţilor.

4.1. În ceea ce priveşte recursul declarat de recurenţii-reclamanţi A., C., B., D., E., acesta a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Recurenţii-reclamanţi arată că în motivarea hotărârii instanţei de apel se reţine în mod eronat că prin contestaţia formulată de aceştia s-ar fi criticat Decizia de validare nr. 6396/23.08.2021, numai din perspectiva bunurilor abandonate în mediul urban şi a recoltelor neculese şi contestaţia judiciară vizează doar ultimele două motive de respingere a cererilor inserate în Hotărârea nr. 5271 din 30 septembrie 2019 emisă de Comisia Municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 şi a Legii nr. 290/2003, validate prin decizia ANRP, însă, în realitate, prin contestaţia formulată în faţa instanţei de fond aceştia au solicitat următoarele:" să dispuneţi anularea Deciziei de validare nr. 6396/23.08.2021, să obligaţi pârâta să invalideze Hotărârea nr. 5271 din 30 septembrie 2019 emisă de Comisia Municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 şi a Legii nr. 290/2003 şi să soluţioneze pe fond dosarul de despăgubiri, format în baza cererilor nr. x/10.09.2003 şi y/12.09.2003 şi să acorde despăgubirile care ni se cuvin.", sintagmă care vizează toate bunurile abandonate de autorul acestora, F., atât în mediul urban cât şi în mediul rural.

Tot în motivarea hotărârii, instanţa de apel reţine în mod eronat că "pe parcursul judecăţii instanţa de fond le-apus în vedere reclamanţilor să precizeze dacă contestă respingerea cererii de acordare a despăgubirilor şi în ceea ce priveşte bunurile din mediul rural, încheierea de la termenul din dota de 26.05,2022 fila x volumul II, procedând similar şi la un termen anterior din data de 24.03.2022, fila x, cu toate acestea din precizările depuse ia fila x, reclamanţii fac referire doar la bunurile abandonate în mediu urban şi recoltele neculese ", criticându-se că nu au solicitat proba cu expertiză judiciară. Or, prin încheierea de şedinţă din data de 24.03.2022, precum şi prin cea din data de 26.05.2022, tribunalul nu le-a pus în vedere acestora să precizeze dacă contestă respingerea acestei cereri de acordare a despăgubirilor şi cu privire la bunurile din mediul rural, ci afirmă că li s-a solicitat să-şi exprime poziţia faţă de susţinerile pârâtei prin întâmpinare, conform cărora averea imobiliară rurală depăşeşte cu 40.023,90 RON valoarea bunurilor abandonate, respectiv să precizeze dacă înţelege să conteste această susţinere a pârâtei.

În acest sens, prin precizările depuse la dosarul de fond, recurenţii-reclamanţi arată că au răspuns acestor solicitări, ataşând şi traducerea autorizată a înscrisului aflat la filele x şi Adresa nr. x/2016.

Apreciază că cel care face o afirmaţie în faţa instanţei (ANRP) trebuie să o dovedească, respectiv, faptul că valoarea bunurilor abandonate pe teritoriul statului bulgar în oraşul Balcic, sat G., Judeţul Caliacra, în mediul rural, respectiv 10 Ha de teren agricol şi loc de casă în suprafaţă de 2000 m.p., ar fi mai mică decât valoarea bunurilor primite de autorul nostru, F., iar ANRP a susţinut că valoarea bunurilor primite de autorul acestora, ar fi mai mare cu 40.023,90 RON faţă de valoarea bunurilor abandonate pe teritoriul statului bulgar, prin urmare, acesta trebuia să facă dovada acestor susţineri cu înscrisuri, expertize evaluatoare, or, la dosar nu au fost depuse niciun fel de dovezi în acest sens.

În concluzie, solicită admiterea recursului formulat în temeiul cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. (6) C. proc. civ., casarea în parte a deciziei recurate doar în ceea ce priveşte soluţia instanţei de apel privind respingerea apelului acestora care vizează cererea de obligare a pârâtei să acorde despăgubiri în bani şi pentru bunurile abandonate în mediul rural, respectiv, cele 10 ha teren arabil şi locul de casă în suprafaţă de 2000 m.p., deţinute şi ulterior abandonate de F. statului bulgar, situate în oraşul Balcic, satul G., Jud. Caliacra, astfel cum rezultă din documentele doveditoare de la dosarul cauzei.

4.2. În ceea ce priveşte recursul declarat de recurenta-pârâta Autoritatea Naţională de Restituire a Proprietăţilor, acesta a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin memoriul de recurs, aceasta arată că instanţa de apel a apreciat, în mod eronat faptul că "din modul de redactare a art. 4 al Legii nr. 164/2014 nu sunt excluse şi alte situaţii de probă, cu înscrisuri care au cel puţin aceeaşi valoare probatorie ataşată certificatelor emise de autorităţi, precum prezentarea unor acte autentice în dovedirea dreptului de proprietate, cum este cazul în speţă, listele anexă la Tratatul de la Craiova neavând caracter de probă exclusivă, aşa cum sugerează apelanta pârâtă, un astfel de regim probator nefiind acordat acestora nici prin art. 6 din H.G. nr. 753/1998."

Aceasta este în dezacord cu opinia instanţei de apel în condiţiile în care nu a ţinut cont de faptul că nu este suficientă dovada dobândirii dreptului de proprietate anterior intrării în vigoare a Tratatului dintre România şi Bulgaria, dacă reclamanţii nu fac dovada că autorul lor este menţionat în "Listele - Anexe la Tratat", singurul document care face dovada că bunurile au fost abandonate şi că fostul proprietar al acestora a fost prejudiciat ca urmare a trecerii acestor bunuri în proprietatea statului bulgar.

Într-adevăr, prin contractele de vânzare cumpărare din 30.07.1935 şi 15.09.1935, s-a făcut dovada că autorul F. a cumpărat două case, cu două camere fiecare şi terenul aferent acestora, situate în oraşul Balcic, str. x, respectiv nr. 45. Însă, conform Tratatului din 1940 încheiat între România şi Bulgaria, respectiv dispoziţiilor art. 4, alin. (5) din Anexa C, în cazul în care bunurile pentru care se solicită despăgubiri sunt situate în mediul urban, "proprietatea imobiliară urbană, aparţinând populaţiunilor făcând obiectul prezentului Acord, rămâne proprietatea privată a actualilor proprietari şi, în consecinţă, supusă legilor larii unde se află situată", aşadar, pentru proprietăţile imobiliare urbane s-a stabilit că acestea rămâneau în proprietatea privată a proprietarilor.

Astfel, proprietarii au fost liberi să dispună de proprietăţile lor până la data emiterii Decretului nr. 513/03.12.1953. După expirarea perioadei de 13 ani (1940 - 1953), pentru 5 oraşe situate în judeţele cedate Bulgariei: Silistra, Turtucaia, Balcic, Bazargic şi Cavarna, Ministerul Afacerilor Externe a întocmit "Listele - Anexe la Tratat", în care erau menţionaţi proprietarul român al imobilului, adresa imobilului, suprafaţa clădirii şi a terenului, gradul de deteriorare şi poziţia în oraş.

În Listele - Anexe la Tratat pentru oraşul Balcic figurează 621 de persoane care au fost evacuate din această localitate, precum şi bunurile abandonate de către acestea. În condiţiile în care 621 de cetăţeni români, foşti proprietari ai unor imobile situate în localitatea Balcic, se regăsesc în Listele - Anexe la Tratat pentru această localitate, este evident că cei care nu se regăsesc în aceste liste au înstrăinat bunurile.

A considera că alte bunuri şi alte persoane, care nu sunt prezente pe această listă, pot fi avute în vedere pentru acordarea de despăgubiri, ar însemna eliminarea unei condiţii impusă de legiuitor, respectiv aceea că beneficiarii trebuie să fi fost proprietari la data întocmirii acestei liste, deci dovedirea pierderii proprietăţii în favoarea statului bulgar.

În ceea ce priveşte documentul intitulat "Declaraţiune" din 1940 completată de fostul proprietar, prin care acesta declară ce bunuri a deţinut în oraşul Balcic, nu poate fi considerat act doveditor al dreptului de proprietate în sensul dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 164/2014, întrucât nu este un înscris întocmit de Comisia Mixtă Română-Bulgară. Documentul menţionat anterior a fost întocmit într-o etapă premergătoare stabilirii cu exactitate a bunurilor abandonate de către autorul F., care din anul 1940 şi până în anul 1953, a putut dispune liber de aceste bunuri, deci care a avut la dispoziţie 13 ani pentru a le înstrăina.

Din cele arătate mai sus, singura concluzie este aceea că solicitanţii, pentru a putea beneficia de despăgubiri pentru bunurile urbane abandonate în Bulgaria, trebuie să facă dovada că autorul a avut în proprietate bunurile pentru care solicită despăgubiri şi, de asemenea, că acesta fost prejudiciat ca urmare trecerii acestor bunuri în proprietatea statului bulgar, dovadă care poate fi făcută doar cu "Listele - Anexe ia Tratat", or autorul reclamanţilor, F. nu figurează cu niciun imobil în această listă, drept urmare, nu se pot acorda despăgubiri pentru bunurile pretinse că ar fi fost abandonate de acesta.

5. Apărările formulate în cauză

Recurenta-pârâtă Autoritatea Naţională de Restituire a Proprietăţilor a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului declarat de recurenţii-reclamanţi, ca nefondat.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate, a actelor şi lucrărilor dosarului şi prin raportare la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursurile declarate sunt nefondate pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

1) Cu referire la recursul reclamanţilor, se reţine că acesta a criticat pentru nelegalitate limitele în care s-a realizat judecarea contestaţiei, în fond şi apel, considerându-se greşit că titularii acţiunii ar fi contestat doar două din cele trei motive pentru care cererea lor de acordare a despăgubirilor a fost respinsă prin hotărârea nr. 5271/30.09.2019 a Comisiei Municipiului Bucureşti, respectiv că aceştia nu ar fi învestit instanţele de judecată şi cu critici îndreptate împotriva celei dintâi concluzii a comisiei, în sensul că valoarea bunurilor primite în compensare de autorul F. în centrul de recolonizare din România, comuna Casimcea, judeţul Tulcea - 10,14 ha teren agricol şi un imobil compus din 2 camere şi teren loc de casă în suprafaţă de 3600 mp - este mai mare cu 40.023,90 RON faţă de valoarea bunurilor abandonate pe teritoriul statului bulgar în oraşul Balcic, sat G., judeţul Caliacra, respectiv 10 ha teren agricol şi loc de casă în suprafaţă de 2000 mp.

Criticile recurenţilor au fost circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 dar ele vor fi analizate pe temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. întrucât pun în discuţie legalitatea judecăţii înfăptuite prin respectarea limitelor obiectului de învestire al instanţei în fond şi apoi în apel din perspectiva art. 9 şi 22 din acelaşi cod, ele nerelevând o simplă problemă de motivare a hotărârii atacate, astfel cum au fost prezentate.

Criticile sunt însă nefondate, observându-se că, deşi prin contestaţia cu care s-au adresat instanţei aceştia au solicitat - precum indică - anularea deciziei de validare şi obligarea ANRP să invalideze Hotărârea nr. 5271/2019 a Comisiei Municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 şi a Legii nr. 290/2003, să soluţionaze pe fond dosarul în sensul recunoaşterii dreptului lor la despăgubiri, susţinerile pentru care au cerut aceasta au fost axate pe faptul că pentru bunurile abandonate din mediul urban există acte doveditoare ale dreptului de proprietate reprezentate de cele două contracte de vânzare-cumpărare depuse la dosar, în timp ce pentru recoltele neculese şi abandonate, autorul a primit doar un avans de despăgubire de 3 500 RON de la Comisariatul Refugiaţilor din Dobrogea, nefigurând în tabelele evacuaţilor din Cadrilater stabiliţi în localitatea Casimcea care au primit ajutoare în contul despăgubirilor pentru recoltele abandonate în teritoriul evacuat.

Or, aceste două elemente, asupra cărora a şi fost realizată probaţiunea din partea contestatorilor, au contracarat ultimele două concluzii ale comisiei ce au stat la baza adoptării Hotărârii nr. 5271/2019, care reţinuse că nu s-a făcut dovada dreptului de proprietate asupra bunurilor autorului abandonate în Bulgaria, în mediul urban întrucât nu figurează în listele anexă la Tratat pentru orasul Balcic şi, de asemenea, că nu s-a făcut dovada dreptului de proprietate pentru recoltele neculese, abandonate în Bulgaria.

În aceleaşi coordonate s-a menţinut judecata în faţa tribunalului chiar şi după ce, la termenele de judecată din 24.03.2022 şi 26.05.2022, instanţa a cerut reclamanţilor să-şi precizeze poziţia faţă de "susţinerile pârâtei din întâmpinare, conform cărora averea imobiliară rurală depăşeşte cu 40 023,90 RON valoarea bunurilor abandonate, respectiv să precizeze dacă înţeleg să conteste această susţinere a pârâtei", susţineri care nu făceau decât să reia primul dintre argumentele reţinute prin Raportul Comisiei tehnice de evaluare ce a fundamentat Hotărârea nr. 5271/2019 a Comisiei Municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 şi a Legii nr. 290/2003, de respingere a cererii de despăgubiri.

Or, răspunzând acestei solicitări specifice a instanţei, reclamanţii au depus la dosar precizări prin care au arătat că contestă susţinerile pârâtei "având în vedere că autorul nostru a abandonat în Bulgaria bunuri atât în zona rurală (sat G.), cât şi în zona urbană - Balcic, Caliacra, de care ANRP nu a ţinut cont, deşi din documentele depuse la dosar comunicate de Ministerul Afacerilor Externe, prin adresa nr. x/07.07.2016, rezultă că F. a abandonat conform Tratatului de la Craiova, bunuri două corpuri de case pe 358 mp teren;loc viran aflat în oraşul Balcic, strada 35 nr. 44 gol, evaluat la 25 000 leva, impozite datorate din 1941-1948 inclusiv, 2 900 leva, recolte neculese".

Prin urmare, deşi declarativ, reclamanţii au înţeles să conteste argumentul pârâtei din întâmpinare, comun cu primul din argumentele de respingere a cererii lor de acordare daune, au făcut-o insistând pe aceleaşi contraargumente care explicitau situaţia abandonului bunurilor din Bulgaria, zona urbană şi a recoltelor neculese.

Este, deci, corectă statuarea instanţei de apel în sensul că judecata înfăptuită de tribunal respectă exigenţele art. 9 alin. (2) C. proc. civ. (dreptul de dispoziţie al părţilor raportat la obiectul şi limitele procesului care sunt stabilite prin cererile şi apărările părţilor) şi pe cele ale art. 22 alin. (6) din cod, dat fiind că, aşa cum rezultă din conţinutul contestaţiei şi din celelalte acte procesuale depuse de reclamanţi în cursul judecăţii, aceştia au criticat numai soluţia dată cererilor de acordare de despăgubiri pentru bunurile abandonate în mediul urban şi pentru recoltele neculese, fiind corect delimitat obiectul judecăţii raportat la petitul cererii şi la motivarea acesteia.

În considerarea acestor motive şi cum nu s-au prezentat alte argumente de nelegalitate, Înalta Curte apreciază ca fiind nefondat recursul declarat de reclamanţi, pe care, în temeiul art. 497 C. proc. civ., îl va respinge în consecinţă.

2) Cu referire la recursul pârâtei ANRP, acesta a fost întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi a criticat pentru nelegalitate soluţia instanţei de apel, de stabilire a dreptului la despăgubiri în favoarea reclamanţilor pentru bunurile din mediul urban abandonate pe teritoriul Bulgariei, considerând-o ca fiind pronunţată cu încălcarea art. 4 din Legea nr. 164/2014, prin nerecunoaşterea statutului de probă exclusivă a pierderii dreptului de proprietate asupra bunului abandonat, a listelor-anexă la tratat.

În esenţă, recurenta-pârâtă a susţinut că, permiţând această probă cu alte înscrisuri decât listele-anexă la tratat (Decretul nr. 513/1953) - în speţă, contractele de vânzare-cumpărare a bunurilor imobile, declaraţii date de fostul proprietar -, s-au acordat despăgubiri prin eliminarea condiţiei impusă de legiuitor, aceea ca beneficiarii să fi fost proprietari ai bunurilor abandonate la data întocmirii listei, pentru dovedirea pierderii proprietăţii în favoarea statului bulgar, contextul fiind cel al trecerii a 13 ani de la data încheierii Tratatului dintre România şi Bulgaria din 1940 şi cel al emiterii Decretului nr. 513/1953 când s-au întocmit listele-anexă la decret.

Criticile recurentei nu pot fi primite, observându-se că în mod pertinent, în analiza sa întreprinsă atât asupra conţinutului art. 5 alin. (1) din Legea nr. 9/1998 şi a art. 6 din Normele Metodologice de aplicare a acestei legi, dar şi asupra celor din cuprinsul art. 4 al Legii nr. 164/2014, instanţa de apel a stabilit că prin niciuna din aceste dispoziţii legale, nu s-a conferit un regim probator exclusiv listelor-anexă la Tratatul dintre România şi Bulgaria ci, dimpotrivă, prin art. 5 din H.G. nr. 753/1998, forma actualizată în anul 2013, definirea noţiunii de "înscris" s-a realizat cu trimitere la orice dovadă eliberată de instituţii (arhive, primării notariate, instanţe judecătoreşti) în legătură cu fostele proprietăţi, cum ar fi: chitanţe de plată a impozitelor, extrasele din cărţile de imobil, planuri şi autorizaţii de construcţie, rapoarte de expertiză, contracte de vânzare-cumpărare, hotărâri judecătoreşti şi orice alte documente care se referă la existenţa bunurilor rămase în judeţele cedate, inclusiv listele-anexă la Tratatul de la Craiova.

A mai reţinut instanţa de apel că, în virtutea normei tranzitorii din art. 3 alin. (1) al Legii nr. 164/2014, cererilor formulate de reclamanţi şi soluţionate prin Hotărârea nr. 5271/2019 a Comisiei Municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 şi a Legii nr. 290/2003, le sunt aplicabile dispoziţiile acestui act normativ care, prin norma cuprinsă în art. 4, a instituit un regim probator mai flexibil, bazat pe acte care atestă existenţa dreptului la despăgubiri, certificate de autorităţile competente, care pot fi completate cu declaraţii de martori autentificate. Astfel fiind, a concluzionat corect că pe baza unui atare conţinut normativ, nu sunt excluse şi alte situaţii de probă, în afara listelor-anexă la Tratatul de la Craiova, după cum susţinuse şi în apel recurenta-pârâtă.

Concluzia este corectă având în vedere domeniul de acţiune al normelor care interesează analiza, respectiv cel al unei legi cu caracter reparator care, în instituirea condiţiilor legale de probă a dreptului de proprietate, nu putea face abstracţie de circumstanţele dificile în care a avut loc cedarea proprietăţilor, de inerentele posibile scăpări ale acţiunilor de sistematizare şi inventariere a proprietăţilor şi titularilor de drepturi afectaţi de măsurile istorice ale cedării de teritorii, de factorul timp de natură să influenţeze probaţiunea. Regimul juridic al probaţiunii este, în considerarea tuturor acestor factori, unul mai puţin restrictiv decât cel din dreptul comun, similar celui din alte legi reparatorii, cum ar fi Legea nr. 10/2001 care, prin dispoziţiile art. 23 a căror aplicare este descrisă în H.G. nr. 250/2007, nu restricţionează proba dreptului de proprietate şi a faptului preluării sale, ci permit forme extinse, validând inclusiv probe indirecte ale deţinerii sau preluării de către stat.

Prin urmare, este nesusţinută legal afirmaţia recurentei-pârâte referitoare la caracterul exclusiv al probei dreptului de proprietate pe baza listelor anexă la tratat, instanţa de apel reţinând ca fiind probat dreptul de proprietate pentru care s-a solicitat acordarea de despăgubiri pe baza celor două contracte autentice de vânzare-cumpărare, a declaraţiei din 5.10.1940 din care rezultă părăsirea de către autor a teritoriului statului bulgar în septembrie 1940, a declaraţiei autorului din 4.06.1946 relativă la bunurile şi recoltele abandonate pe teritoriul statului bulgar la momentul evacuării şi pe baza prezumţiei simple - aplicată în absenţa unei dovezi contrare a înstrăinării imobilelor - în sensul împiedicării obiective a eventualei întrăinări a celor două proprietăţi imobiliare de către autor, dat fiind contextul istoric şi părăsirea teritoriului de către acesta.

Astfel fiind, neputând reţine o greşită aplicare în cauză a prevederilor art. 4 din Legea nr. 164/2014 sub aspectul recunoaşterii dreptului la despăgubiri în favoarea reclamanţilor în absenţa verificării condiţiei de proprietar al imobilelor, a autorului acestora, la data întocmirii listelor-anexă la tratat, după cum a susţinut recurenta-pârâtă, Înalta Curte apreciază că şi acest recurs este nefondat.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondate ambele recursuri declarate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de către recurenţii-reclamanţi A., C., B., D., E. şi de către recurenta-pârâta Autoritatea Naţională de Restituire a Proprietăţilor împotriva deciziei civile nr. 968/A din 10 octombrie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 2 decembrie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.