Cassation barred where challenge to property ownership acquisition via adverse possession targets factual interpretation of evidence rather than substantive legal error

Şedinţa publică din data de 26 noiembrie 2025

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, în 11 iulie 2016, sub nr. x/2016*, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Sectorul 1 al Municipiului Bucureşti, Unitatea Administrativ-Teritorială Sector 1 Bucureşti şi B., ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate că a devenit, prin efectul uzucapiunii de peste 30 de ani, proprietara terenului în suprafaţă de 503 mp, situat în Bucureşti, str. x, iar, prin efectul accesiunii imobiliare artificiale, a devenit şi proprietarul construcţiilor edificate pe acest teren.

În drept, au fost invocate prevederile art. 492, art. 1.846, art. 1.886, art. 1.890 şi urm. C. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 2766 din 05 aprilie 2017, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă sub nr. x/2017.

Prin încheierea din 23 iunie 2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a Unităţii Administrativ-Teritoriale Sector 1 Bucureşti.

Prin cererea precizatoare din 21 septembrie 2017, reclamanta A. a arătat că înţelege să se judece atât cu Municipiul Bucureşti, cât şi cu Unitatea Administrativ-Teritorială Sector 1 Bucureşti, în calitate de pârâţi, solicitând citarea, în calitatea de pârât, a Municipiul Bucureşti, prin Primar General.

Prin încheierea din 22 septembrie 2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a dispus citarea, în cauză, a Municipiului Bucureşti, prin Primar General.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti

Prin sentinţa nr. 1073 din 04 mai 2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins cererea formulată în contradictoriu cu pârâta Unitatea Administrativ-Teritorială Sector 1, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a respins excepţia lipsei calităţii procesuale invocată de pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Primar General, ca nefondată; a admis în parte cererea formulată de reclamanta C., în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Bucureşti, prin primar general; a constatat că reclamanta a dobândit prin efectul uzucapiunii dreptul de proprietate asupra terenului de 503 mp şi prin efectul accesiunii imobiliare dreptul de proprietate asupra construcţiilor C1 şi C2 de pe acesta, situate în Bucureşti şi a respins cererea în contradictoriu cu pârâtul B., ca nefondată.

3. Decizia pronunţată de către Curtea de Apel Bucureşti în primul ciclu procesual

Prin decizia nr. 810 A din 19 mai 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins apelurile formulate de apelantul-pârât Municipiul Bucureşti, prin Primar General, şi de apelanta-reclamantă C. (moştenitoarea defunctei A.), ca nefondate.

4. Decizia pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în primul ciclu procesual

Prin decizia nr. 139 din 26 ianuarie 2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a admis recursul pârâtului Municipiul Bucureşti, prin Primar General, împotriva deciziei nr. 810A din 19 mai 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, pe care a casat-o şi, pe cale de consecinţă, a trimis cauza spre rejudecare, aceleiaşi curţi de apel.

5. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în cel de-al doilea ciclu procesual

Prin decizia nr. 1715A din 20 decembrie 2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins, ca nefondat, apelul principal formulat de Municipiul Bucureşti, prin Primar General, împotriva sentinţei nr. 1073 din 4 mai 2018 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă; a respins, ca nefondat, apelul incident formulat de reclamanta C. (moştenitoarea defunctei A.) împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondat.

6. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva deciziei nr. 1715A din 20 decembrie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a declarat recurs pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Primar General, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a invocat încălcarea, de către instanţa de apel, a prevederilor art. 477 C. civ. de la 1864, art. 4 alin. (1), art. 26 alin. (1) şi art. 36 din Legea nr. 18/1991, precum şi a art. 25 din Legea nr. 213/1998, apreciindu-se în mod eronat că "unitatea administrativ-teritorială prezumtivă proprietară a imobilului este, în speţă, Municipiul Bucureşti, prin Primar General, întrucât terenul în cauză este situat pe raza Municipiului Bucureşti şi nu a putut fi identificat un alt titular al dreptului de proprietate", în condiţiile în care nu s-a stabilit fără echivoc caracterul de bun fără stăpân al terenului litigios în suprafaţă de 503 mp (imobil care a purtat neoficial numărul 8B pe strada x şi a primit ulterior numărul 6D pe strada x, sector 1).

Chiar dacă instanţa de apel, în rejudecare, reţine aspectul că reclamanta C. este continuatoarea în drepturi a reclamantei iniţiale, A., justificând, astfel, calitate procesuală activă şi că nu există acte autentice cu privire la terenul în litigiu, acest lucru nu înseamnă în mod automat că, în speţă, sunt incidente dispoziţiile art. 477, art. 499 şi art. 646 C. civ. de la 1864, din materia bunurilor fără stăpân (care se cuveneau statului prin ocupaţiune, ca mod de dobândire) şi că astfel ar fi incident art. 36 din Legea nr. 18/1991 (text de lege care stabileşte că "bunurile aflate în proprietatea statului, situate în intravilanul localităţilor şi care sunt în administrarea primăriilor, la data prezentei legi, trec în proprietatea comunelor, oraşelor sau a municipiilor"), precum şi art. 26 din acelaşi act normativ (care prevede că "terenurile situate în intravilanul localităţii, care au aparţinut cooperatorilor sau a altor persoane care au decedat, în ambele cazuri fără moştenitori, trec în proprietatea comunei, oraşului sau a municipiului").

Or, în prezenta cauză nu s-a demonstrat ca bunul în litigiu este unul fără stăpân şi nici că este un imobil care, la momentul apariţiei Legii nr. 18/1991 se afla în administrarea municipiului Bucureşti (sau a Primăriei municipiului Bucureşti) pentru a fi incidente dispoziţiile C. civ. de la 1864 (art. 477, art. 499 şi art. 646), precum şi prevederile Legii nr. 18/1991 (art. 4, art. 26 şi art. 36), instanţa de apel apreciind asupra aplicabilităţii acestor texte de lege în speţă doar în baza unei simple prezumţii.

În consecinţă, atât timp cât nu rezultă în niciun fel şi nu se poate stabili fără echivoc faptul că litigiul poartă asupra unui bun fără stăpân, apreciază că hotărârea atacată este dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material reprezentate de art. 477, art. 499 şi art. 646 C. civ. de la 1864, precum şi de prevederile Legii nr. 18/1991 (art. 4, art. 26 şi art. 36), soluţia pronunţată fiind fundamentată pe o simplă prezumţie, Municipiul Bucureşti neavând în cauză calitatea de proprietar nediligent al terenului litigios şi, pe cale de consecinţă, nici legitimare procesuală pasivă.

7. Apărări formulate în cauză

În termen legal, Unitatea Administrativ-Teritorială Sector 1, prin Primar, a formulat întâmpinare, prin care a arătat că nu mai deţine calitatea de parte în cauză, dată fiind soluţia pronunţată de către tribunal prin încheierea din 23.06.2017, rămasă definitivă prin neapelare.

8. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin rezoluţie a fost stabilit termen de judecată în cameră de consiliu, fără citare părţi, la 26 noiembrie 2025.

În data de 25.06.2025, intimata-pârâtă Sectorul 1 al Municipiului Bucureşti a formulat punct de vedere, prin care a solicitat anularea recursului faţă de aspectul neîncadrării criticilor în dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., reluând, totodată, şi susţinerile formulate prin întâmpinare.

În data de 26.06.2025, intimata-reclamantă C. a formulat punct de vedere, prin care a solicitat anularea recursului pentru neîncadrarea criticilor în dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând cu prioritate, conform dispoziţiilor art. 248 C. proc. civ., posibilitatea încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nul pentru considerentele ce urmează să fie expuse:

Astfel, invocând doar formal lipsa de incidenţă a prevederilor art. 477 C. civ. de la 1864, a art. 4 alin. (1), art. 26 alin. (1), art. 36 din Legea nr. 18/1991 şi a art. 25 din Legea nr. 213/1998 atunci când afirmă că "nu s-a stabilit, fără echivoc, caracterul de bun fără stăpân al terenului litigios (imobil care a purtat neoficial numărul 8B pe strada x şi a primit ulterior numărul 6D pe strada x, sector 1)", recurentul-pârât se rezumă, în realitate, doar la a contesta situaţia de fapt determinată de instanţa de rejudecare, pe baza probatoriului administrat.

Or, în raport cu aceste aspecte, dând eficienţă îndrumărilor instanţei de casare, care impuneau clarificarea situaţiei juridice a imobilului, în sensul de a se determina dacă bunul s-a aflat în patrimoniul vreunei persoane cunoscute şi dacă a făcut obiectul unor acte juridice încheiate succesiv sau dacă este incidentă situaţia unui bun fără stăpân, ipoteză în care acesta aparţine unităţii administrativ-teritoriale, instanţa de apel, devoluând fondul, a reţinut, ca efect al interpretării probatoriului, că "nu a fost dovedită deţinerea dreptului de proprietate asupra terenului nici de către numitul D., nici de către altă persoană individualizată".

Concluzia instanţei anterioare a avut la bază atât identificarea terenului în litigiu pe baza raportului de expertiză topografică întocmit de expert E. în faţa primei instanţe, cât şi, mai ales, relaţiile obţinute în urma suplimentării probatoriului cu ocazia rejudecării apelului.

Astfel, luând în considerare, în mod expres, că "au intervenit repetate schimbări ale denumirii străzii şi ale numerotării imobilelor", instanţa de prim control judiciar a înlăturat motivat neconcordanţele ivite, din această perspectivă, între informaţiile rezultate din coroborarea mijloacelor de probă şi a tranşat situaţia juridică a imobilului, constatând, pe această cale, că "imobilul locuit de autoarea reclamantei (A.) este diferit de cel locuit de F. şi de cel aparţinând lui G. şi H., cele din urmă deţinând act autentic".

Or, a afirma la acest moment procesual faptul că, "în prezentul litigiu, nu s-a demonstrat că discutăm despre un bun fără stăpân", contrar celor stabilite, în mod expres, în calea de atac anterioară, reprezintă o nesocotire a limitelor în care se poate exercita controlul în casaţie.

Formulată în aceşti termeni, susţinerea recurentului-pârât nu reclamă, aşadar, o aplicare eronată a legii (întrucât nu dezvoltă argumente concrete în acest sens), ci strict o greşită interpretare a probelor şi a reţinerii stării de fapt, iar asemenea apărări nu pot forma obiect de analiză în recurs, deoarece determinarea cadrului factual în raport cu probele administrate constituie apanajul exclusiv al instanţelor devolutive.

Drept urmare, faţă de această modalitate de expunere a susţinerilor din cadrul memoriului de recurs, se constată că afirmaţiile referitoare la greşita stabilire a situaţiei juridice a bunului, ca fiind unul fără stăpân, se sprijină, în realitate, pe argumente care vizează doar maniera de evaluare, alta decât cea propusă de recurentul-pârât, a mijloacelor de probă de către instanţa de apel, aspect incompatibil cu exerciţiul dreptului la recurs.

În aceste condiţii, critica în sensul că "soluţia pronunţată este fundamentată pe o simplă prezumţie" apare ca fiind formală, ignorând raţionamentul juridic al instanţei de apel dezvoltat pe baza ansamblului probator administrat în cauză, care a permis, ca urmare a constatării situaţiei de fapt, reţinerea expresă a faptului că pârâtul-apelant a dobândit direct în temeiul legii calitatea de proprietar a bunului.

În consecinţă, aspectele prezentate de recurentul-pârât în cuprinsul cererii de recurs (care constituie, în esenţă, doar o reiterare a susţinerilor formulate în apel referitor la lipsa legitimării sale procesuale pasive în cauză) reprezintă doar chestiuni de temeinicie, plasate în afara verificării jurisdicţionale din prezenta cale extraordinară de atac.

Astfel fiind, deşi a susţinut incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât nu a formulat critici subsumabile cazului de recurs invocat, partea exprimându-şi nemulţumirea cu privire la modalitatea de apreciere a probelor administrate în cauză şi la eficienţa recunoscută acestora de către instanţa de rejudecare.

Prin urmare, deşi formal încadrat în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recursul nu conţine critici care să poată fi subsumate motivelor de casare prevăzute de lege, astfel încât, în cauză, devine incidentă sancţiunea nulităţii prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va anula recursul declarat de recurentul-pârât Municipiul Bucureşti, prin Primar General, împotriva deciziei nr. 1715 A din data de 20 decembrie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurentul-pârât Municipiul Bucureşti, prin Primar General, împotriva deciziei nr. 1715 A din data de 20 decembrie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26 noiembrie 2025.