Small-claims dispute assigned to Pitești Court as consumer exception rejected; forum-selection clause upheld.

Şedinţa publică din data de 26 noiembrie 2025

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Piteşti, secţia civilă în 14.05.2025, sub nr. x/2025, reclamanta A. S.R.L. a solicitat instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să-i oblige pe pârâţii B. S.R.L. şi C. la achitarea sumei de 3.596,45 RON, reprezentând debitul restant rezultat din facturile fiscale emise, precum şi a penalităţilor de 0,3% pe zi de întârziere.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că între părţi s-au derulat relaţii comerciale în urma cărora reclamanta i-a livrat pârâtei B. S.R.L., în perioada 21.08.2024-11.09.2024, produse în valoare de 3.596,45 RON, conform facturilor fiscale emise şi însuşite la plată.

De asemenea, a menţionat şi că, prin art. 9.2 din contract, a intervenit o clauză de solidaritate între pârâţii B. S.R.L. şi C., conform art. 1.443 C. civ., contract ce a fost însuşit prin semnare de către administratorul societăţii.

În drept, au invocat dispoziţiile art. 1.026 şi urm. C. proc. civ., respectiv art. 1.188, art. 1.196, art. 1.240, art. 1.270, art. 1.350, art. 1.523 şi art. 1.719 C. civ.

La termenul de judecată din data de 24.06.2025, instanţa a invocat din oficiu excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Piteşti.

II. Hotărârile care au generat conflictul de competenţă

2.1. Prin sentinţa nr. 4297/24.06.2025, Judecătoria Piteşti, secţia civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Balş.

Pentru a hotărî astfel, a reţinut că "între societatea A. S.R.L., în calitate de profesionist, şi pârâţii B. S.R.L. şi C., în calitate de consumatori, s-au derulat raporturi contractuale, fiind încheiat contractul nr. x/22.03.2023".

Prin urmare, constatând că este formulată de un profesionist împotriva unui consumator şi că domiciliul pârâţilor la momentul introducerii cererii se află în oraşul Oboga, str. x, jud. Olt, localitate ce se află în circumscripţia Judecătoriei Balş, prin raportare la art. 121 C. proc. civ., şi-a declinat competenţa de soluţionare în favoarea acestei din urmă instanţe.

2.2. Prin sentinţa nr. 1723/11.11.2025, Judecătoria Balş a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Piteşti, a constatat conflictul negativ şi a înaintat dosarul, pentru soluţionare, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că, în prezenta cauză, reclamanta a solicitat obligarea pârâţilor B. S.R.L. şi C. (aceasta din urmă în calitate de administrator al primei pârâte) la plata sumei 3.596,45 RON, reprezentând debitul restant rezultat din facturile fiscale emise, precum şi a penalităţilor de 0,3% pe zi de întârziere.

Raportându-se la noţiunea de "profesionişti", în sensul art. 3 alin. (2) C. civ., precum şi la cea de "consumator", atât în sensul art. 2 pct. 2 din O.G. nr. 21/1992, cât şi în accepţiunea CJUE, în jurisprudenţa sa (Hotărârea din 8 decembrie 2022, pronunţată în cauza C 570/21 - UAB "Admico"), potrivit căreia noţiunea de "consumator" înseamnă orice persoană fizică ce acţionează în scopuri care se află în afara activităţii sale comerciale, industriale, artizanale sau profesionale, instanţa a constatat că, în cauză, nu sunt aplicabile prevederile art. 121 C. proc. civ.

Pentru a statua astfel, a stabilit că reclamanta nu a solicitat angajarea răspunderii civile contractuale a unui consumator, având în vedere că pârâta principală este o societate cu răspundere limitată, iar pârâta C. a fost chemată în judecată pentru o pretinsă datorie decurgând din activitatea acesteia de administrare a unei societăţi comerciale, astfel că nici în ceea ce o priveşte pe aceasta nu se poate reţine calitatea de consumator, de natură a atrage competenţa de soluţionare a prezentei cauze la instanţa de la domiciliul său.

Având în vedere că art. 130 alin. (3) C. proc. civ. prevede că necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe, a stabilit că inclusiv în situaţia în care reclamantul ar fi sesizat o altă instanţă decât cea competentă potrivit legii, numai pârâtul putea cere declinarea competenţei la una dintre instanţele competente potrivit legii, instanţa neputând invoca, din oficiu, excepţia de necompetenţă.

Pe cale de consecinţă, a reţinut că revine Judecătoriei Piteşti competenţa de soluţionare a pricinii.

III. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Înalta Curte, competentă să soluţioneze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Piteşti, pentru considerentele expuse în continuare:

Desesizarea celor două instanţe aflate în conflict a fost determinată de modalitatea în care acestea au apreciat cu privire la incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 121 C. proc. civ., în raport cu calificarea pârâtei C. drept "consumator", în sensul acestor prevederi legale.

Astfel, în timp ce Judecătoria Piteşti a apreciat ca fiind aplicabil cazul de competenţă teritorială exclusivă reglementat de art. 121 C. proc. civ., ca urmare a reţinerii calităţii de consumator a pârâtei persoană fizică, Judecătoria Balş a stabilit, ca efect al analizării jurisprudenţei Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în materie (Hotărârea din 8 decembrie 2022, pronunţată în cauza C 570/21 - UAB "Admico"), că pârâta C. a acţionat în calitate de administrator al pârâtei persoanei juridică, iar nu în scop personal, astfel că, în speţă, nu sunt incidente prevederile procedurale menţionate.

Obiectul litigiului pendinte este reprezentat de pretenţia dedusă judecăţii pe calea procedurii cererilor de valoare redusă, conform art. 1.026-1.033 C. proc. civ., prin care societatea reclamantă A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtelor B. S.R.L. şi C. la plata sumei de 3.596,45 RON, reprezentând debitul restant rezultat din facturile fiscale emise, corespunzătoare produselor livrate, şi a penalităţilor de întârziere la acest debit, în cuantum de 0,3% pe zi de întârziere.

Potrivit dispoziţiilor art. 1.028 C. proc. civ., care reglementează procedura cu privire la cererile de valoare redusă, competenţa de a soluţiona cererea în primă instanţă aparţine judecătoriei, competenţa teritorială stabilindu-se potrivit dreptului comun.

Din raportul juridic dedus judecăţii reiese, sub un prim aspect, că pârâta C. nu este parte în contractul de vânzare-cumpărare nr. x/22.03.2023 (în temeiul căruia au fost emise facturile fiscale indicate prin acţiunea introductivă de instanţă), care stabileşte, la Cap. I, calitatea de cumpărător a persoanei identificate în acest sens în cuprinsul facturilor fiscale (în speţă B. SRL), astfel că aceasta a acţionat strict în calitate de administrator al pârâtei persoană juridică.

De asemenea, conform clauzei inserate la art. 9.2 din contract, acesta s-a angajat să răspundă în solidar cu societatea, ca fidejusor, în considerarea calităţii sale de reprezentant legal al societăţii.

În acest context, se observă că instanţele aflate în conflict au interpretat diferit prevederile art. 121 din C. proc. civ. cu privire la noţiunea de "consumator" (atribuită de instanţa iniţial învestită pârâtei persoane fizice).

Or, pentru corecta stabilire a calităţii de consumator, trebuie avute în vedere dispoziţiile art. 2 pct. 2 din O.G. nr. 21/1992, care definesc consumatorul ca fiind orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociaţii, care acţionează în scopuri din afara activităţii sale comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori liberale.

În acest sens, pentru aprecierea calităţii de consumator, este relevant criteriul scopului pentru care a fost încheiat contractul respectiv, iar nu situaţia subiectivă a persoanei respective, aspect subliniat şi de statuările Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

Astfel, în cauza C-269/95, Francesco Benincasa împotriva D. S.R.L., Curtea a definit criteriile ce trebuie avute în vedere la aprecierea calităţii de consumator (pct. 15-18), sens în care, pentru determinarea unei competenţe exclusive, noţiunea de consumator trebuie interpretată în mod restrictiv, prin referire la poziţia persoanei respective într-un anumit contract, în raport cu natura şi finalitatea acestuia, iar nu cu situaţia subiectivă a persoanei menţionate, una şi aceeaşi persoană putând fi considerată consumator în cadrul anumitor operaţiuni şi operator economic în cadrul altor operaţiuni.

Aşadar, numai contractele încheiate în afara şi independent de orice activitate sau finalitate de natură profesională, în scopul exclusiv de satisfacere a propriilor necesităţi de consum privat ale unui individ, se pretează aplicării dispoziţiilor excepţionale reglementate în favoarea consumatorului.

De asemenea, Curtea a subliniat faptul că protecţia acordată consumatorilor nu se justifică în cazul unei activităţi profesionale, fie ea şi una viitoare, având în vedere că natura profesională a activităţii nu este înlăturată de caracterul viitor al acesteia.

O altă cauză a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene relevantă pentru determinarea calităţii de consumator este C-110/14, Horaţiu Ovidiu Costea împotriva E. S.A..

În această cauză, Curtea a fost chemată să interpreteze noţiunea de consumator, în sensul art. 2 lit. b) din Directiva nr. 93/13/CEE privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii, sens în care s-a statuat că este vorba despre noţiune obiectivă şi funcţională, a cărei manifestare depinde de un singur criteriu: încadrarea actului juridic specific în domeniul activităţilor aflate în afara activităţii profesionale (pct. 28).

Cu alte cuvinte, ceea ce interesează din perspectiva consumatorului, este scopul contractului încheiat, iar nu calitatea personală a părţii.

Astfel, atât la nivelul reglementărilor naţionale, cât şi al celor unionale, esenţial pentru aprecierea calităţii de consumator este scopul contractului încheiat de către acesta, verificare ce trebuie realizată in concreto cu privire la contractul asupra căruia poartă litigiul, fiind lipsită de relevanţă situaţia personală, una şi aceeaşi persoană putând fi considerată consumator în cadrul anumitor operaţiuni şi operator economic în cadrul altor operaţiuni.

Raportând aceste consideraţii ce decurg din jurisprudenţa CJUE la chestiunea ce formează obiectul prezentului regulator de competenţă, se constată că pârâta C. a semnat contractul dedus judecăţii în calitate de administrator al pârâtei B. S.R.L., prin care societatea s-a obligat să cumpere produse în vederea revânzării sau folosirii în procesul de producţie, iar în această calitate şi-a asumat obligaţia de a răspunde ca fidejusor, în solidar cu societatea.

Aşadar, contractul încheiat are în vedere prestarea unei activităţi profesionale, iar pârâta persoană fizică a participat la încheierea acestui act juridic acţionând ca un profesionist, în scopul derulării activităţii economice de către societatea a cărei reprezentant legal este.

Astfel fiind, este lipsit de relevanţă faptul că pârâta este o persoană fizică, atât timp cât, la încheierea contractului dedus judecăţii, scopul acesteia privea, în mod direct, o activitate profesională, chiar şi viitoare, aspect evidenţiat şi de CJUE în cauza C-269/95, Francesco Benincasa împotriva D. S.R.L..

Prin urmare, în speţă, nu sunt incidente prevederile art. 121 din C. proc. civ., întrucât acestea vizează o altă ipoteză, respectiv ca pârâtul (persoană fizică) să acţioneze în calitate de consumator, aşadar în scopuri din afara activităţii sale profesionale, cerinţă neîndeplinită în cauză potrivit celor expuse anterior.

În aceste coordonate, se constată că obiectul prezentului litigiu se circumscrie, ca regulă, ipotezei reglementate de dispoziţiile art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., însă, în situaţia particulară dedusă judecăţii, locul pentru executarea contractului corespunde cu sediul/domiciliul pârâtelor, conform normei generale prevăzute de art. 107 alin. (1) C. proc. civ.

Cu toate acestea, reclamanta a înţeles să confere eficienţă clauzei de la art. 11.2 din contract, de alegere a competenţei în favoarea instanţei judecătoreşti de la sediul său social, în conturarea prevederilor art. 126 alin. (1) C. proc. civ., sens în care a sesizat Judecătoria Piteşti cu soluţionarea prezentei pricini.

Prin urmare, cum pârâtele, care nu au formulat întâmpinare, nu au înţeles să invoce incidentul necompetenţei Judecătoriei Piteşti, în acest fel, s-a acoperit o eventuală neregularitate în planul competenţei de ordine privată a instanţei învestite iniţial cu soluţionarea cauzei, rămasă competentă să soluţioneze cauza.

Aceasta întrucât, fiind vorba despre o competenţă teritorială relativă, neinvocarea de către pârâte, în condiţiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., a excepţiei de necompetenţă teritorială prezumă împrejurarea (distinct de aspectul existenţei clauzei contractuale de alegere de competenţă) că părţile au convenit tacit la prorogarea competenţei în favoarea instanţei sesizate iniţial.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Judecătoriei Piteşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Piteşti.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 26 noiembrie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.