Competence in insurance claims for flight delay: application of alternative territorial jurisdiction under insurance law over exclusive jurisdiction for transport regulation disputes

Şedinţa publică din data de 26 noiembrie 2025

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sibiu, secţia civilă în data de 17.05.2024, sub nr. x/2024, reclamanţii A., B. şi C. au solicitat obligarea pârâtei D. S.A. la plata echivalentul în RON al sumei de 500 euro pentru fiecare dintre reclamanţi, cu titlu de despăgubiri pentru întârzierea zborului pe ruta Seychelles-Istanbul-Bucureşti şi a bagajelor reclamanţilor, arătând, în mod expres, că deţin câte un card de asigurare pentru călătorii, eliberat în baza unor contracte de asigurare încheiate cu pârâta D. S.A..

În drept, au invocat dispoziţiile art. 5 si 7 din Regulamentul CE 261/2004, art. 1.522 din C. civ., precum si jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (hotărârile pronunţate în cauzele C-402/07, C-432/07 şi C-394/14).

Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acţiunii, ca neîntemeiată, având în vedere faptul că asigurarea de călătorie oferită de aceasta se aplică exclusiv în afara ţării, indicând că cererea reclamanţilor este netemeinică şi sub aspectul cuantumului despăgubirilor solicitate, raportat la condiţiile prevăzute în capitolul "riscuri asigurate" din contractul cadru.

La termenul din data de 24.09.2024, instanţa a invocat, din oficiu, excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Sibiu.

II. Hotărârile care au generat conflictul de competenţă

2.1. Prin sentinţa nr. 4870 din 24 septembrie 2024, Judecătoria Sibiu, secţia civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Sibiu, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea.

Instanţa a făcut trimitere la cauza C-204/08 şi a reţinut că în materia despăgubirilor întemeiate pe dispoziţiile Regulamentului (CE) nr. 261/2004, se instituie o competenţă teritorială exclusivă în favoarea instanţei de la locul de plecare sau de sosire a avionului.

Or, în speţă, conform biletelor de transport aerian aflate la dosar, rezultă că zborul pretins asigurat de societatea pârâtă a avut ca punct de decolare şi de sosire Aeroportul Internaţional Henri Coandă din Otopeni (zborul iniţial fiind pe ruta Otopeni-Istanbul).

2.2. Prin sentinţa nr. 3671/2025 din 19 martie 2025, Judecătoria Buftea, secţia civilă a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sibiu, a constatat conflictul negativ şi a înaintat dosarul, pentru soluţionare, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că dispoziţiile art. 7 din Regulamentul Uniunii Europene nr. 1215/2012 au relevanţă din perspectiva competenţei internaţionale, iar, odată stabilită competenţa instanţelor române (Judecătoria Sibiu constatând că instanţelor române le revine competenţa de soluţionare a prezentei cauze), instanţa naţională competentă teritorial se stabileşte potrivit normelor dreptului intern.

De asemenea, a arătat că litigiul de faţă are ca obiect o acţiune în răspundere contractuală, fiind aplicabile dispoziţiile de drept comun.

În conformitate cu prevederile art. 130 C. proc. civ., excepţia necompetenţei se invocă în mod diferit, în funcţie de forma necompetenţei, respectiv de caracterul de ordine publică sau privată al normei încălcate.

Necompetenţa este de ordine publică în situaţiile expres prevăzute de art. 129 alin. (2) C. proc. civ., respectiv când sunt încălcate normele privind competenţa generală a instanţelor judecătoreşti, competenţa materială şi competenţa teritorială exclusivă, când procesul este de competenţa unei alte instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot înlătura.

Pentru toate celelalte cazuri, art. 129 alin. (3) C. proc. civ. prevede că necompetenţa este de ordine privată.

A constatat, totodată, că art. 7 din Regulamentul UE nr. 1215/2012 nu are caracterul unei norme de competenţă exclusive, fiind aplicabile în cauză prevederile art. 130 alin. (3) C. proc. civ.

Astfel, necompetenţa teritorială din prezentul litigiu este de ordine privată, putând fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare.

Or, în condiţiile în care această excepţie nu este invocată de către pârât, instanţa învestită nu o poate invoca din oficiu, aceasta rămânând competentă să soluţioneze pricina.

Pe cale de consecinţă, a reţinut că revine Judecătoriei Sibiu competenţa de soluţionare a pricinii.

III. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Înalta Curte, competentă să soluţioneze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sibiu, pentru considerentele expuse în continuare:

Desesizarea celor două instanţe aflate în conflict a fost determinată de de modalitatea diferită în care acestea au apreciat asupra dispoziţiilor procedurale aplicabile, Judecătoria Sibiu reţinând că în materia despăgubirilor întemeiate pe dispoziţiile Regulamentului (CE) nr. 261/2004, se instituie o competenţă teritorială exclusivă în favoarea instanţei de la locul de plecare (Otopeni) sau de sosire a avionului (Istanbul), în timp ce Judecătoria Buftea a constatat că nu este incidentă o competenţă teritorială exclusivă, ci una de ordine privată, în raport cu obiectul litigiului, reprezentat de o acţiune în răspundere contractuală, astfel că, nefiind invocat incidentul necompetenţei teritoriale prin întâmpinare, prima instanţă învestită nu îl putea invoca din oficiu.

În speţă, prin acţiunea fundamentată pe dispoziţiile art. 2.208 C. civ., reclamanţii au solicitat obligarea pârâtei la plata indemnizaţiei de asigurare stabilite prin contractele nr. x/10.06.2021, nr. y/06.03.2024 şi nr. T698875/05.01.2017 privind "asigurarea pentru călătorii în străinătate pentru posesorii cardurilor x", intervenite între reclamanţi şi pârâtă.

În concret, fiecare dintre reclamanţi a solicitat obligarea pârâtei la plata echivalentului în RON al sumei de 500 euro, prevăzute la pct. 1.2.2 teza I din Condiţiile generale ale contractelor de asigurare, potrivit căruia "D. despăgubeşte asiguratul pentru (...) întârzierea bagajelor înregistrate ale asiguratului şi predate la cală în momentul îmbarcării, în limita sumei de 500 Euro, maxim 60 euro/oră, perioadă deductibilă/franşiză 4 ore", şi a dobânzii legale penalizatoare la acest debit, de la data punerii în întârziere şi până la data plăţii efective, fiind invocat, drept risc asigurat, întârzierea zborului pe ruta Seychelles-Istanbul-Bucureşti din intervalul 30-31 martie 2024.

Reiese, aşadar, că reclamanţii urmăresc atragerea răspunderii contractuale a pârâtei faţă de refuzul acesteia de acordare a indemnizaţiei de despăgubire (exprimat prin înscrisurile depuse la dosarul Judecătoriei Sibiu).

Astfel fiind, natura juridică a cererii deduse judecăţii este aceea de acţiune personală ce derivă din contractele de asigurare facultativă încheiate de fiecare dintre cei trei reclamanţi cu pârâta, iar nu de acţiune decurgând din contractul de transport cu operatorul zborului (a cărui întârziere se invocă drept eveniment asigurat în prezenta pricină strict din perspectiva clauzelor contractuale anterior evocate).

Drept urmare, se constată că prezentul litigiu intră sub incidenţa materiei asigurărilor, întrucât la baza despăgubirilor solicitate se află contractele de asigurare de care se prevalează reclamanţii în justificarea pretenţiilor formulate, motiv pentru care competenţa teritorială de soluţionare a cererii de despăgubire se determină în conformitate cu prevederile art. 115 alin. (1) C. proc. civ., care stabilesc că, în materie de asigurări, în afară de instanţa de la domiciliul sau sediul pârâtului, cererea de despăgubire se va putea face şi la instanţa în circumscripţia căreia se află fie domiciliul sau sediul asiguratului, fie bunurile asigurate, fie locul unde s-a produs riscul asigurat.

Dispoziţiile legale anterior evocate prevăd o competenţă teritorială alternativă, ipoteză în care alegerea între instanţele deopotrivă competente revine reclamanţilor, în conformitate cu prevederile art. 116 C. proc. civ., şi nu poate fi cenzurată nici de pârâtă şi nici de către instanţă.

Ca atare, odată făcută alegerea de către reclamanţi, instanţa nu se poate dezînvesti prin declinarea competenţei de soluţionare a cauzei, din oficiu ori la cererea pârâtei, însă, deopotrivă, nici reclamanţii nu pot reveni asupra alegerii, în favoarea unei alte instanţe competente.

Cum în prezenta cauză, reclamanţii au înţeles să sesizeze cu soluţionarea litigiului Judecătoria Sibiu, instanţă competentă alternativ, prin raportare la domiciliile acestora (conform dovezilor aflate la dosarul primei instanţe sesizate) conform art. 115 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., aceştia au stabilit în mod definitiv competenţa de soluţionare a cererii în favoarea instanţei astfel învestite.

Distinct de cele menţionate anterior, chiar dacă reclamanţii ar fi sesizat o instanţă necompetentă, prin raportare la art. 129 alin. (2) pct. 3 şi alin. (3) C. proc. civ., invocarea excepţiei se putea face doar de către pârâtă, prin întâmpinare, potrivit art. 130 alin. (3) din acelaşi cod, necompetenţa fiind de ordine privată.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Judecătoriei Sibiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sibiu.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 26 noiembrie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.