Revision for contrariety of judgments: conflict between res judicata binding instructions and subsequent rejection of property revendication

Şedinţa publică din data de 26 noiembrie 2025

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de revizuire

Prin cererea de revizuire înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în data de 22.07.2025, sub nr. x/2025, revizuentele A. şi B. au solicitat revizuirea deciziei nr. 261 din 25.06.2025 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă, în temeiul prevederilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., indicând faptul că aceasta este contrară deciziei nr. 481 din 20.12.2022 a aceleiaşi instanţe, pronunţată într-un ciclu procesual anterior al aceleiaşi pricini.

În concret, ulterior redării, sub forma citării, a considerentelor deciziilor pronunţate în soluţionarea cauzei, revizuentele au susţinut că cea din urmă hotărâre a instanţei de recurs nesocoteşte autoritatea de lucru judecat a deciziei de casare, cauza fiind analizată numai din perspectiva hotărârilor pronunţate în baza legii speciale, fără a fi cerceta fondul acesteia, în limitele învestirii, în sensul comparării titlurilor invocate de părţi.

Revizuentele susţin, în acest sens, că într-o acţiune în revendicare una din obligaţiile părţilor este de a opune celeilalte un titlu de proprietate, urmând ca instanţa să-l prefere pe cel mai bine caracterizat.

Arată şi că au invocat hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului pronunţată în cauza Brumărescu contra României tocmai pentru a sublinia existenţa bunului imobil şi modul cum au fost soluţionate cererile de retrocedare de către instanţele române.

Precizează că, prin decizia atacată, instanţa de recurs a reţinut că soluţia de respingere a acţiunii în revendicare este corectă, având în vedere că reclamantele nu au dovedit deţinerea unui bun actual şi nici faptul că sunt în posesia unei hotărâri definitive prin care s-a dispus restituirea parterului imobilului, respectiv a unor acte de proprietate care să dovedească deţinerea în proprietate a parterului imobilului, de către autorul acestora, la momentul exproprierii.

Afirmă că, atât timp cât, în primul ciclu procesual, aceeaşi curte de apel, a admis recursul reclamantelor şi a trimis cauza spre rejudecare, fără a sesiza motive de respingere a recursului, ca nefondat, cele două hotărâri sunt contradictorii.

La fel ca în apel, şi în recurs sunt ignorate înscrisurile care dovedesc deţinerea unui bun actual, existenţa unei hotărâri definitive şi executorii, cât şi a actelor de proprietate asupra imobilului revendicat.

Ulterior expunerii cadrului factual din pricina soluţionată prin decizia atacată, arată, făcând trimitere la hotărârea CEDO pronunţată în cauza Străin şi alţii împotriva României, că atât timp cât decizia nr. 30/A din 29.04.2002 a Curţii de Apel Piteşti, pronunţată în dosarul nr. x/2002, este definitivă şi executorie, având ca rezultat restituirea în natură a întregului imobil cu fosta denumire de "C.", compus din teren în suprafaţă de 2.031 mp, parter compus din 16 spaţii comerciale, etaj şi mezanin cu 62 de camere, nu are relevanţă faptul că respectiva decizie a fost casată.

Precizează că, întrucât această hotărâre a fost pronunţată de instanţele de judecată, a fost pusă în executare, iar revizuentele au stăpânit, în calitate de proprietari, întregul imobil, compus din teren, etaj şi mezanin în perioada 25.06.2002-31.12.2007, este dovedit faptul că deţin un bun actual, astfel cum este definit de către jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.

Susţin că, neexaminând complet modul în care a fost naţionalizat imobilul, instanţa de recurs nu a motivat, prin decizia atacată, susţinerea potrivit căreia nu s-a făcut dovada că bunul a fost preluat de stat prin Decretul nr. 92/1950.

Menţionează că instanţa era obligată, prin decizia de casare, să stabilească regimul juridic al bunului, respectiv dacă reclamanţii au primit despăgubiri pentru imobil, însă instanţa nu a făcut referire la aceste obligaţii.

Arată că au fost ignorate înscrisurile depuse la dosar prin care se proba împrejurarea că prezumţia de înstrăinare a parterului şi a terenului imobilului cunoscut sub denumirea generică de "C.", iar ulterior de "D.", reţinută de Curtea de Apel Piteşti prin decizia nr. 80/A din 08.02.2005, este eronată, respectivele înscrisuri atestând că întregul imobil a aparţinut E., din momentul edificării sale şi până la naţionalizarea sa.

Ulterior expunerii exhaustive a situaţiei juridice a imobilului şi a enumerării înscrisurilor de care au înţeles să se prevaleze în cadrul litigiului în care au fost pronunţate hotărârile pretins contradictorii, revizuentele arată, anatamând situaţia de fapt, că titlul lor de proprietate este reprezentat de certificatul nr. x/1991 eliberat de către Direcţia Generală a Arhivelor Statului, care atestă că lui F. i-a fost naţionalizat imobilul situat în Câmpulung Muscel, Piaţa Republicii nr. 2, jud. Argeş, prin Decretul nr. 92/1950.

De asemenea, au mai arătat şi că respectivul imobil s-a aflat în proprietatea exclusivă a lui G. şi a fiului său, H., din 1906 şi până în anul 1950, momentul naţionalizării, fără ca niciodată să fie înstrăinate prăvăliile de la parter, astfel cum în mod nefondat s-a reţinut prin decizia nr. 80/A din 08.02.2005 a Curţii de Apel Piteşti.

Au mai arătat revizuentele şi că intimatul Municipiul Câmpulung nu poate face dovada calităţii sale de proprietar asupra imobilului, fiind un detentor precar.

Prin urmare, consideră că trecerea imobilului revendicat în proprietatea Municipiului Câmpulung în condiţiile Decretului nr. 92/1950, nefiind subsumată cerinţelor unei exproprieri, în sensul art. 481 C. civ., nu reprezintă un mod valabil de dobândire a proprietăţii, neputând constitui un titlu valabil.

2. Decizia împotriva căreia a fost formulată cererea de revizuire

Prin decizia nr. 261 din 25.06.2025, Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de I. împotriva deciziei nr. 637/01.04.2024 a Tribunalului Argeş; a respins, ca nefondat, recursul declarat împotriva aceleiaşi decizii de J. şi K.; i-a obligat pe recurenţi la plata către intimatul Municipiul Câmpulung a sumei de 3000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

3. Apărări formulate în cauză

Intimatul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti - AJFP Argeş a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă, menţionând faptul că cele două decizii pretins a fi contradictorii au fost pronunţate în cicluri procesuale diferite ale aceluiaşi litigiu, iar nu în dosare diferite.

Arată, în acest sens, că nu se poate pretinde că în cadrul aceluiaşi proces au fost pronunţate hotărâri potrivnice, întrucât, chiar dacă în diferite faze sau cicluri procesuale soluţiile pot fi diferite de cele anterioare, în final, o singură hotărâre pune capăt judecăţii.

Intimata UAT Municipiul Câmpulung a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă, întrucât cele două decizii pretins a fi contradictorii au fost pronunţate în aceeaşi cauză şi pentru că decizia pronunţată anterior, a cărei autoritate se pretinde a fi încălcată, nu a rezolvat fondul litigiului, pentru a putea exista şi a fi avută în vedere o eventuală autoritate de lucru judecat.

Intimatul L. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat admiterea cererii de revizuire, indicând faptul că hotărârea atacată nesocoteşte autoritatea de lucru judecat a deciziei de casare, prin aceea că a ignorat obigaţia de comparare a titlurilor de proprietate invocate de către părţi, impusă de prima decizie din recurs.

Precizează că, în cadrul unei acţiuni în revendicare, instanţa nu putea să respingă cererea ca nefondată fără să compare titlul reclamantului cu cel al pârâtului, dacă ambele părţi pretind un titlu de proprietate.

Referindu-se la împrejurările concrete regăsite în cauză arată că în mod greşit a fost ignorată, cu prilejul rejudecării, decizia nr. 30/A din 29.04.2002 a Curţii de Apel Piteşti, precum şi faptul punerii în posesia imobilului în 2002 şi a stăpânirii acestuia până în 31.12.2007.

Intimatul afirmă, similar revizuentelor, şi că înscrisurile depuse la dosar, neanalizate de către instanţe, erau de natură a înlătura prezumţia reţinută prin decizia nr. 80/A din 08.02.2005 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă, dovedind faptul că întregul imobil a fost în proprietatea şi posesia exclusivă a E. la de la inaugurarea sa, în 1891, şi până la preluarea sa abuzivă de către statul comunist, în 1950.

Intimata I. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de revizuire.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând cererea de revizuire dedusă judecăţii, prin raportare la temeiul juridic indicat, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

Privit din perspectiva efectelor sale, actualul regim juridic al revizuirii pentru contrarietate de hotărâri (extins în raport cu cel existent anterior, care sancţiona doar ipoteza în care o hotărâre judecătorească nesocotea manifestarea negativă a autorităţii de lucru judecat) este unul ce conferă eficacitate inclusiv efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat, prin care se valorifică aspecte dezlegate anterior de instanţe, care au legătură cu judecata ulterioară, fără ca o asemenea operaţiune juridică să presupună tripla identitate, de obiect, cauză şi părţi.

Este motivul pentru care, în cazul în care se constată încălcarea unor considerente decisive ori decizorii, care au intrat în autoritatea de lucru judecat împreună cu dispozitivul celei dintâi hotărâri definitive, conform art. 430 alin. (2) C. proc. civ., înlăturarea acestor motive presupune o nouă judecată a instanţei care a pronunţat actul jurisdicţional supus revizuirii, potrivit tezei finale a art. 513 alin. (4) C. proc. civ., spre deosebire de soluţia ce se impune în urma constatării încălcării efectului extinctiv al autorităţii de lucru judecat, reglementat de art. 431 alin. (1) C. proc. civ., care opreşte dezlegarea pentru a doua oară a aceleiaşi pretenţii în justiţie, cu încălcarea principiului bis de eadem re ne sit actio.

În contextul arătat, întrucât neobservarea manifestării pozitive a autorităţii de lucru judecat poate interveni, în anumite împrejurări, chiar şi în interiorul aceleiaşi pricini, vor fi înlăturate apărările intimaţilor Statul Român şi UAT Municipiul Câmpulung care tind la respingerea prezentului demers judiciar prin aceea că hotărârile pretins potrivnice au fost pronunţate în cicluri procesuale distincte ale aceleiaşi cauze, iar nu în dosare diferite.

Fiind definitive, conform art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. (şi având, deci, ataşată autoritatea de lucru judecat), hotărârile date în recurs prin care se dispune casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, sunt obligatorii în privinţa problemelor de drept dezlegate, ce rămân astfel câştigate cauzei.

Or, deşi supusă, ca regulă, verificării jurisdicţionale prin intermediul căilor de atac de reformare, nu este exclusă ipoteza ca o eventuală nesocotire, cu prilejul rejudecării pricinii, a unor astfel de statuări, să aibă loc direct printr-o soluţie pronunţată (la rândul său) în recurs, într-un ciclu procesual subsecvent.

Intimaţii ignoră, deci, prin apărarea formulată, posibilitatea promovării revizuirii, conform dispoziţiilor 513 alin. (4) C. proc. civ., anterior menţionate, dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri, în oricare dintre manifestările sale, limitând, contrar legii, exerciţiul acestei căi extraordinare de atac strict la cercetarea încălcării efectului negativ al autorităţii de lucru judecat.

Or, cenzura instanţei este, în ipoteza indicată de revizuente, nu doar permisă, ci şi necesară pentru a conferi, pe această cale, efectivitate regulii res iudicata pro veritate habetur, dat fiind că, odată tranşată definitiv, conform art. 501 alin. (1) C. proc. civ., nu este permis ca o astfel de chestiune litigioasă, aflată sub autoritate de lucru judecat, să mai poată fi infirmată ulterior, inclusiv, deci, cu prilejul examinării jurisdicţionale realizate în ciclurile procesuale ulterioare ale aceleiaşi pricini (şi care, prin ipoteză, trebuie să aibă loc în chiar limitele trasate prin decizia de casare).

Fiind exclusă, aşadar, în situaţia descrisă, utilizarea unei alte căi procedurale care să tindă la înlăturarea pretinsei neregularităţi, revizuirea se înfăţişează, în atare împrejurări particulare, ca reprezentând unicul remediu menit să asigure eficacitatea dispoziţiilor art. 430 alin. (1) şi (2) C. proc. civ.

Aceasta este, de altfel, şi situaţia din prezenta speţă, revizuentele susţinând, prin demersul procesual promovat, că hotărârea atacată nu doar că nu ar fi conferit o dezlegare jurisdicţională criticii acestora referitoare la nesocotirea, de către instanţa de rejudecare, a statuărilor aflate sub autoritate de lucru judecat ale deciziei de casare, privitoare la necesitatea cercetării fondului cauzei, subsumată revendicării de drept comun (cu consecinţa, afirmată de revizuente, a comparării titlurilor de proprietate exhibate de părţile litigante), ci, mai ales, că le-ar fi încălcat la rândul său.

Or, deşi aptă a face obiectul revizuirii, conform celor expuse în precedent, situaţia existenţei unei contrarietăţi a considerentelor deciziilor pronunţate în recurs în interiorul aceluiaşi litigiu nu se regăseşte în speţă.

Astfel, contrar afirmaţiilor revizuentelor, se constată, examinând dezlegările date prin hotărârile pretins a fi potrivnice, că decizia nr. 261 din 25.06.2025 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă nu încalcă autoritatea de lucru judecat a considerentelor deciziei nr. 481 din 20.12.2022 a aceleiaşi instanţe (pronunţate în ciclul procesual anterior al aceleiaşi pricini), ci reprezintă însăşi expresia acestora, fiind, deci, concordantă, iar nu opusă celei dintâi dezlegări jurisdicţionale definitive.

Ca atare, verificând parcursul procesual al cauzei în care au fost pronunţate cele două hotărâri judecătoreşti din recurs, se constată că, prin acţiunea introductivă formulată, completată şi precizată ulterior, reclamanţii au solicitat obligarea pârâţilor Primăria Municipiului Câmpulung, Municipiul Câmpulung şi Statul Român să le lase în deplină proprietate şi posesie imobilul situat în Câmpulung, judeţul Argeş, compus din teren, curtea interioară, holul de acces în hotel, mansardă şi subsol, parte din construcţia cunoscută sub denumirea de "C.", care a aparţinut autorului lor, G..

Prin sentinţa nr. 492 din 04.03.2020, Judecătoria Câmpulung a admis excepţia autorităţii de lucru judecat a deciziei nr. 80/A din 08.02.2005 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă şi a respins, în consecinţă, acţiunea formulată.

În etapa procesuală ulterioară, prin decizia nr. 2022 din 02.06.2022, Tribunalul Argeş a admis apelul principal formulat de apelantele-reclamante J., K., B. şi A. împotriva sentinţei, pe care a schimbat-o, în sensul că a respins acţiunea ca inadmisibilă; a respins apelul incident formulat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice - AJFP Argeş, respectiv a anulat, ca netimbrat, apelul reclamanţilor L., B. şi A. împotriva aceleiaşi sentinţe; le-a obligat pe apelantele-reclamante J. şi K. la plata către intimata Municipiul Câmpulung a sumei de 2.000 RON, reprezentând onorariu de avocat.

Reformând hotărârea primei instanţe, tribunalul a constatat că, în speţă, nu este îndeplinită condiţia triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză cerută de dispoziţiile art. 431 din C. proc. civ., întrucât în primul proces s-a dorit valorificarea dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, iar cel ulterior vizează o revendicare de drept comun.

Cu toate acestea, observând că părţile reclamante au accesat, cu parţial succes, dispoziţiile Legii nr. 10/2001, în raport cu care au obţinut în natură etajul fostului hotel ce face obiectul litigiului, tribunalul a apreciat, faţă de cele statuate prin Decizia RIL nr. 33/2008, că acţiunea în revendicare nu este, în condiţiile date, admisibilă.

Acesta este cadrul în care, constatând, în esenţă, că "situaţia de fapt nu a fost stabilită în cauză, nici la instanţa de fond, care a apreciat în mod greşit că există autoritate de lucru judecat şi nici în apel, tribunalul făcând referiri generice cu privire la imobilul revendicat", Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă a dispus, prin decizia nr. 481 din 20.12.2022, admiterea atât a recursului principal formulat de reclamantele J. şi K., cât şi a recursului incident al Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti - AJFP Argeş împotriva deciziei anterioare, vizând soluţia conferită excepţiei lipsei calităţii sale procesuale pasive.

Limitându-şi silogismul judiciar la a constata că tribunalul "nu şi-a îndeplinit obligaţia procesuală de a justifica, fie şi sintetic, situaţia de fapt, spre a putea fi verificată legalitatea hotărârii", instanţa de casare a dispus desfiinţarea hotărârii din apel şi trimiterea cauzei spre rejudecare, îndrumările conferite instanţei de trimitere (care se opun cu autoritate de lucru judecat în toate fazele procesuale ulterioare) vizând strict necesitatea cercetării fondului cauzei.

Or, tocmai conferind eficienţă juridică acestor dispoziţii obligatorii (iar nu înlăturându-le, cum eronat susţin revizuentele), prin decizia nr. 261 din 25.06.2025, obiect al revizuirii, Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, respingând, ca nefondat, recursul reclamantelor J. şi K. îndreptat împotriva deciziei nr. 637 din 01.04.2024 a Tribunalului Argeş, a validat raţionamentul logico-juridic al instanţei de rejudecare, stabilind că în mod judicios a fost respinsă, ca nefondată, acţiunea reclamantelor "în condiţiile în care acestea nu au făcut dovada deţinerii unui bun actual" (dată fiind lipsa unei hotărâri judecătoreşti de restituire a parterului imobilului, respectiv a unor acte de proprietate care să dovedească deţinerea, în patrimoniul autorului lor, a parterului la momentul intervenirii exproprierii).

Ţinând cont, aşadar, de dezlegările anterioare, instanţa de recurs, a relevat (valorificând, la rândul său, efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat al deciziei nr. 80/A din 08.02.2005 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă, pronunţată în dosarul nr. x/2004, irevocabilă prin decizia nr. 6389 din 29.06.2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în privinţa chestiunii litigioase a prezumării înstrăinării, de către autorul reclamantelor, a parterului imobilului, prin raportare la conţinutul certificatului nr. x/1991 eliberat de Filiala Arhivelor Statului Argeş) că reclamantele nu au făcut, nici în apel şi nici în recurs, dovada faptului că, la momentul exproprierii, prin Decretul nr. 92/1950, parterul respectivului imobil se afla în patrimoniul autorului lor, G..

De asemenea, aceeaşi instanţă a constatat şi că decizia nr. 30/A din 29.04.2002 a Curţii de Apel Piteşti (de care s-au prevalat reclamantele în justificarea unui drept de proprietate asupra imobilului revendicat) nu poate constitui un reper valabil de analiză, fiind casată prin decizia nr. 1291 din 31.03.2003 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Considerentele expuse anterior au fundamentat, corespunzător unei analize jurisdicţionale efective a raporturilor juridice obiect al disputei judiciare (în deplină concordanţă, deci, cu statuările aflate sub autoritate de lucru judecat ale celei dintâi hotărâri), concluzia că nu se mai impune şi parcurgerea etapei subsecvente a comparării de titluri, din moment ce examinarea cauzei relevase tocmai lipsa unui titlu de proprietate al reclamantelor asupra imobilului revendicat.

Or, intrate fiind, la rândul lor, sub autoritate de lucru judecat, aceste dezlegări jurisdicţionale nu mai pot constitui obiectul reformării, astfel cum tind, în realitate, revizuentele atunci când invocă, impropriu prezentei căi extraordinare de atac, o greşită apreciere a criteriilor ce se degajă din jurisprudenţa instanţei de contencios european referitoare la existenţa unui "bun actual", considerând ca lipsită de relevanţă împrejurarea casării deciziei nr. 30/A din 29.04.2002 a Curţii de Apel Piteşti.

Aceasta întrucât instanţa chemată să soluţioneze cererea de revizuire nu realizează un control judiciar al soluţiei pronunţate din perspectiva legalităţii şi temeiniciei acesteia, ci procedează doar la analiza admisibilităţii demersului procesual, în condiţiile art. 513 alin. (3) C. proc. civ. raportat la motivul de revizuire invocat.

Nefiind, deci, învestită a soluţiona o cale de atac de reformare, ci una în retractare, instanţa de revizuire nu va putea examina nici acele susţineri ale revizuentelor referitoare la "ignorarea înscrisurilor depuse la dosarul cauzei", cu consecinţa afirmată a "dovedirii că prezumţia de înstrăinare a parterului şi terenului imobilului este eronată", dat fiind că "întregul imobil a aparţinut exclusiv E. din momentul fondării sale şi până când a fost naţionalizat", care antamează, în egală măsură, fondul raportului juridic dedus judecăţii în pricina soluţionată prin decizia a cărei revizuire o solicită.

Or, chiar sub acest aspect, în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, s-a reţinut, cu referire la cererea de revizuire, că unul dintre aspectele fundamentale ale supremaţiei dreptului este principiul securităţii juridice, care impune, inter alia, ca, atunci când instanţele au pronunţat o soluţie definitivă, soluţia lor să nu poată fi repusă în discuţie (Cauza Brumărescu împotriva României, Hotărârea din 30 septembrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 414 din 31 august 2000, par. 61).

Securitatea juridică implică respectul pentru principiul res iudicata, care constituie principiul caracterului definitiv al hotărârilor judecătoreşti. Acest principiu subliniază că nicio parte nu poate solicita revizuirea unei hotărâri definitive şi obligatorii doar pentru a obţine o nouă rejudecare a cauzei. Puterea de revizuire a instanţelor superioare ar trebui utilizată pentru a corecta erorile judiciare, şi nu pentru a se ajunge la o nouă examinare a cauzei. Revizuirea nu ar trebui tratată ca un apel deghizat (Cauza Mitrea împotriva României, Hotărârea din 29 iulie 2008, definitivă la 1 decembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 855 din 21 decembrie 2010, par. 24).

În consecinţă, promovând revizuirea întemeiată pe art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi pretinzând, contrar realităţii juridice, încălcarea efectului pozitiv al autorităţii lucrului judecat al celei dintâi hotărâri din recurs, revizuentele ignoră practic circumstanţele cauzei, care au determinat, tocmai în urma unei analize jurisdicţionale complete asupra fondului, netemeinicia acţiunii formulate.

Ca atare, constatându-se că nu sunt îndeplinite condiţiile motivului de revizuire invocat, pentru a se pretinde că a avut loc, prin decizia atacată, o încălcare a efectului pozitiv al lucrului judecat, cererea de revizuire va fi respinsă ca nefondată.

Totodată, reţinând culpa procesuală a revizuentelor în prezenta cale extraordinară de atac, în acord cu dispoziţiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., se va dispune obligarea lor la plata către intimata UAT Municipiul Câmpulung a cheltuielilor de judecată în cuantum de 3.500 RON, reprezentând onorariu de avocat, dovedite prin chitanţa nr. x din 04.10.2025, depusă la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, cererea de revizuire formulată de revizuentele A. şi B. împotriva deciziei nr. 261 din data de 25 iunie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă în dosarul nr. x/2019.

Obligă pe revizuente la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 3.500 RON, în favoarea intimatei UAT Municipiul Câmpulung.

Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, la Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Pronunţată astăzi, 26 noiembrie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.